De când suntem copii și suntem întrebați ce ne dorim să fim când vom fi mari, majoritatea răspundem atât de siguri, de parcă am fi reflectat mulți ani la decizia ce pare că a fost luată de un adult, nicidecum de un copil.
Deși nu toți ajungem să ne atingem visurile din copilărie, visul Mihaelei Buzărnescu, ajunsă în Top 30 în clasamentul WTA, atinge realitatea, drumul până aici nefiind ușor. Bucureșteanca de 30 de ani joacă tenis de la 13 ani, ajungând Nr. 1 în Europa și România la juniori, iar din 2004 joacă tenis profesionist.
Cariera ta în tenisul profesionist a pornit în anul 2004. Care a fost începutul și când ți-ai dat seama că asta îți doreai să faci în viață?
Cariera în circuitul senioarelor da, în 2004, dar eu de la 13 ani am început să joc în străinătate la juniori. Când aveam 10 ani, m-a întrebat tata dacă eu vreau să încep serios acest sport, cu anumite sacrificii ce implică diminuarea timpului liber și i-am răspuns că da, vreau să ajung și eu precum Sampras, Venus Wiliams etc.
Cine sau ce anume te-a inspirat și determinat să alegi o carieră ca jucătoare de tenis profesionist?
Părintii mei jucau tenis împreună pe ștrandul tineretului și mergeam cu ei aproape zilnic după grădiniță. Așa am început să joc, întâi a fost ca o joacă.
Ce presupune o carieră în tenisul profesionist ca femeie?
Presupune multe sacrificii și este mult mai greu decât pentru bărbați.
Cum decurge o sesiune de antrenamente pentru tine și cât de importantă este alimentația îmbinată cu antrenamentele?
O sesiune într-o zi dinafara competiției presupune, pentru mine, un antrenament de tenis și unul de pregătire fizică, urmat de recuperare și pregătire psihologică. Alimentația este foarte importantă și sunt atentă la ceea ce mănânc.
A ajutat faptul că tatăl tău este și antrenorul tău?
Sigur, dacă el nu m-ar fi învățat tenis, nu aș fi ajuns vreodată să practic acest sport. El mi-a pus racheta în mână și și-a sacrificat slujba de când eram mică, pentru a veni cu mine în turnee. De anul trecut din iunie, am început colaborarea cu încă un antrenor, Septimiu Frățilă, din Cluj, ce m-a ajutat foarte mult la accederea în top 30 simplu/dublu și a fost alături la majoritatea turneelor din ultimele 10 luni.
Cum ai reușit să te susții în tot acest timp? Crezi că faptul că ești din România a avut vreo oarecare influență asupra faptului că nu s-au înghesuit sponsorii la ușa ta de-a lungul timpului?
Da, din pacate. Am fost Nr. 1 în Europa la juniori la 14 și 16 ani, Nr. 1 în România, campioană europeană la 16 ani, Nr. 4 în lume la juniori la 18 ani și nu am avut sponsori majori. Pe vremea juniorilor, doar firma Petrom, Cafe Brazilia, pentru o scurtă durată, iar la 19 ani firma Vesta. Foarte greu m-am descurcat de la 20 ani, deoarece la toate turneele trebuiau plătite transport, cazare, masa, pentru 2 persoane și, de aceea, am mers mai mult singură.
Cu rezultatele avute de mică, dacă eram din alta țară, 100% aveam suport mult mai mare, deoarece am văzut cum alte jucătoare străine beneficiau de mici, și au fost susținute. Doar acum, la Roland Garros, am semnat un parteneriat cu firma Cotnari pentru 5 turnee, terminându-se după Wimbledon, precum și cu firma de echipament Sofibella, până în decembrie 2018.
Ai avut o perioadă în care erai mult mai jos în clasamentul WTA datorită accidentărilor suferite.
Da, în 2011 mi-a apărut durerea la genunchi, fiind locul 140 WTA simplu, iar în 2012 m-am oprit 2 ani și au urmat două intervenții chirurgicale. Revenind în 2015, am reușit să ajung pe locul 203, dar din cauza aceleiași probleme, m-am oprit iar 6 luni și, abia la final de 2016 am reînceput, nu promițător, durerea tot persistând. Abia în mai 2017 am scăpat de durere.
Ce anume te-a motivat să nu renunți să lupți pentru visul tău?
Eram foarte dezamăgită și tristă și îmi părea tare rău să cred că nu voi continua acest sport, să îmi văd potențialul, datorită unei accidentări. Mereu îmi doream să pot juca și să văd cât de departe ajung, să nu am vreun regret. Părinții, fostul prieten și cei din echipă au fost singurii ce mi-au fost alături, precum și noul antrenor ce nu mă cunoștea și mi-a zis că voi ajunge în 4 luni în top 100, anul trecut în iunie, când eram 380 în clasament.
În sport, pe lângă sănătatea fizică, un rol important îl are și sănătatea psihică. Cum faci să rămâi calmă și optimistă chiar și în situațiile de criză?
Cu greu. Sunt mai vulcanică pe teren câteodată. Nu este un lucru bun, încerc din răsputeri să schimb acest lucru, lucrând cu doamna psiholog Monica Stănescu.
Ce planuri și parteneriate îți propui pentru viitor și ce anume îți dorești să îmbunătățești?
Vreau să rămân sănătoasă și să pot juca cât mai mult. Îmi doresc să ajung top 20 WTA, un vis de când aveam 14 ani. Sunt deschisă parteneriatelor, depinde ce presupun.
Cum descrii jucătoarea de tenis Miki și cum o descrii pe femeia Mihaela?
Mihaela: O persoană prietenoasă, ambițioasă, deschisă, cu suflet mare, respectuoasă cu persoanele din jurul ei.
Miki: O jucătoare cu fair-play, ce nu renunță; cu un joc agresiv, mai vulcanică.
By Codruța Filip, junior editor The Woman Magazine
Codruța este absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai, secția Publicitate, în prezent fiind studentă la Master, secția Relații Publice și Publicitate. Pasiunea pentru comunicare a îndemnat-o să urmeze acest drum, însă pasiunea pentru cuvintele frumoase a determinat-o să scrie.
Surse foto: arhivă personală Mihaela Buzărnescu, pixabay.com