Expoziția de arta “Reality, merely an illusion”, semnată în totalitate de către Sebastian Nasta cuprinde 11 lucrări, fiecare reprezentând o incursiune în universul său artistic. De la portrete umane la elemente naturale și compoziții complexe, artistul ne îndeamnă să privim dincolo de aparențe, să descoperim profunzimea detaliilor.
Lucrările atrag privitorii într-o călătorie emoțională, punând în discuție concepte precum identitatea, frumusețea și complexitatea lumii înconjurătoare.
Expoziția curatoriată de către Crina Ciocian poate fi vizitată în perioada 8 septembrie – 3 octombrie, La Meron Horea, str. Horea nr. 5, Cluj Napoca.
Absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, Sebastian și-a dezvoltat stilul artistic prin explorarea hiperrealismului, o tehnică ce își are rădăcinile în reproducerea detaliilor cu o precizie uluitoare. Ceea ce îl atrage în mod deosebit la acest stil este capacitatea de a aduce în prim-plan aspecte ușor trecute cu vederea, redefinind detaliul prin exagerare.
A copilărit la țară, în Pianu de Sus, desenând pe toate suprafețele, până când educatoarea a sesizat înclinația sa spre desen. Ulterior, mutându-se la Arad, învățătoarea a fost cea care le-a sugerat părinților lui să îl înscrie la o școală de profil artistic. Astfel a ajuns din clasa a V-a la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” (Arad), iar după bacalaureat a fost admis și a continuat studiile la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Sursele sale de inspirație sunt variate, de la elemente din natura până la complexitatea umană. Consideră detaliul ca fiind sursa sa inepuizabilă de inspirație, iar fiecare lucrare pe care o creează este o explorare atentă a lumii din jur. Opera sa hiperrealistă este o combinație de realism și simbolism, iar interacțiunea cu lucrările sale oferă privitorilor o incursiune profundă în universul său artistic.
„În privința tehnicii, pot spune că mereu am fost atras de arta figurativă, dar momentul decisiv, care m-a determinat să optez pentru hiperrealism, a fost lucrarea de licență, în anul 2012-2013. Atunci am descoperit farmecul detaliilor și am realizat mai multe lucrări de mici dimensiuni în care am surprins expresia buzelor, a gurii, în diferite ipostaze. Buzele nu mai erau realiste, ci erau deasupra realismului, în sensul că nu am încercat să concurez realitatea sau fotografia, ci am vrut să le depășesc prin exagerarea unor amănunte pe care, în mod normal, nu le vedem, nu le dăm atenție sau importanță.”
Ce anume te-a atras să alegi acest stil artistic? Cum consideri că hiperrealismul îți permite să îți exprimi creativitatea?
M-a atras unicitatea lui. E adevărat că despre fiecare stil se spune că e unic, autentic, original, creativ etc. Dar, în cazul hiperrealismului, aproape că aș învesti aceste calificative cu grade superlative, deci aș pune că e unic, autentic, creativ și original la modul absolut.
Hiperrealismul nu e perfecțiune, e redefinirea detaliului prin hipertrofie, iar detaliul poate fi un obiect, în sensul larg, o emoție, o stare, iar asta îmi permite să fiu creativ. În hiperrealism, creativitatea este un întreg proces, nu e un produs, aproape că devine mod de viață, dacă să stau să mă gândesc.
Observ mereu, analizez și interpretez, cunosc, ascult, discut, amestec imagini în minte, suprapun povești, citesc, visez, stau singur, apoi, din tot acest amalgam, dau viață amănuntelor, influențate fiind de starea mea.
Care sunt sursele tale de inspirație pentru lucrările hiperrealiste?
Detaliul este inspirația fără limită, iar acesta poate proveni din surse diverse: oameni, sentimente, natură, materiale.
Aș vrea să înțelegem mai bine procesul tău de creație, de la idee până la opera de artă finală. Ce tehnici folosești pentru a reda detaliile în operele tale?
În pictura mea folosesc mijloace tradiționale: culori de ulei pe pânză. Însă, după cum spuneam, procesul de creativ începe cu mult înainte ca eu să ajung în fața pânzei și implică mai multe etape. Ca exemplu, vă dau un proiect la care „lucrez” de ceva timp: am plantat semințele unei flori într-un ghiveci improvizat în atelier și, momentan, aștept să crească.
Toată această evoluție a ei se desfășoară sub ochii mei, o văd cum se dezvoltă, iar transformarea finală se va desăvârși în momentul includerii în compozițiile mele. Evident, personajele din pictură au un statut aparte, dar cunoașterea modelelor, a stărilor și a poveștilor lor devine cumva o formă de integrare în procesul de creație. În plus, intervine și întregul demers fotografic pe care eu îl întreprind și, inevitabil, imaginea mi se oglindește în materiale reflectorizante (în special în folie, dar și în ochii subiectului), astfel încât fiecare portret devine și un autoportret, chiar și unul distorsionat.
Cum ai spune că a evoluat stilul tău artistic de-a lungul timpului?
Dincolo de trecerea de la realism la hiperrealism și de evoluția ideatică, cred că se poate vedea și o evoluție calitativ-cantitativă, iar prin asta nu mă refer la multitudinea lucrărilor, pentru că în hiperrealism nu ai cum să pictezi mult, ci la subiectul lucrărilor: dacă am început cu elemente fragmentate (expresii ale gurii), am continuat cu portrete de mici dimensiuni, apoi proporția portretelor a tot crescut, iar în prezent am ajuns la compoziții, care presupun o și mai mare atenție asupra amănuntelor.
Spun asta pentru că detaliul este o chestiune de moment, dacă îl ratez, e foarte posibil să nu-l mai pot surprinde, iar compozițiile, prin multitudinea elementelor, îngreunează tot procesul. Mi s-a întâmplat, de exemplu, ca după un shooting pentru o compoziție să nu fiu mulțumit de calitatea detaliilor din natură și, întorcându-mă după câteva zile la locul respectiv, elementele care mă interesau nu mai erau aceleași.
Cum selectezi subiectele pe care le abordezi în lucrările tale? Există anumite teme sau aspecte ale realității pe care dorești să le aduci în prim-plan prin intermediul hiperrealismului?
Am anticipat cumva răspunsul la această întrebare, spunând că subiectul (uman sau nu) devine într-o formă sau altă integrant în viața mea. Nu orice sau oricine devine subiect în pictură, trebuie mai întâi să îmi transmită ceva sau să reprezinte imaginea unei idei pe care o am. E foarte important ca subiectul să aibă detalii, să nu fie șters. Detaliile sunt cele care ascund profunzimea realității, mistere și povești de viață, iar prin pictură exact asta aduc în prim-plan.
De pildă, ochii pot seduce, implora, râde, judeca, amenința sau se pot confesa în funcție de anumite amănunte asupra cărora insist, umbre, riduri, reliefarea sau estomparea genelor, accentuarea unor semne, semiînchiderea ostentativă a pleoapei, iar reflexiile din iris redau trăiri oscilante.
Care este partea ta preferată din procesul de creație?
Am tot amintit de complexitatea procesului de creație, care nu reprezintă doar statul în atelier, ci începe cu însăși căutarea și ajunge să se confunde cu viața de zi cu zi. Tot acest proces e ca o viață în viața curentă, iar cele două, inevitabil, ajung să se suprapună.
Mai mult, procesul creator trece dincolo de viața artistului și ajunge să se împletească cu viziunea privitorului, cu interpretarea celuilalt.
Nu știu, e greu de zis care e partea preferată. Totul presupune multă implicare și emoție, iar preferințele se schimbă în funcție de diferiți factori. Uneori mă fascinează conceptul, însă există situații în care obstacolele externe mă împiedică în a-l realiza, alteori detaliile din pictură mă motivează atât de mult, încât nu mă îndepărtez de pânză până nu le reliefez așa cum doresc, urmând ca în final să simt o bucurie aparte, dar recunosc că mă cuprind sentimente măgulitoare atunci când privitorii își mărturisesc emoțiile intense pe care le resimt în urma interacțiunii cu pictura.
Care sunt cele mai mari provocări cu care te confrunți în procesul de creare a lucrărilor hiperrealiste?
Timpul, dar nu e provocare, e dușmanul pe care nu-l pot învinge. Aparent, pictând, am senzație că îl depășesc, dar iluzia trece de îndată ce mă uit la ceas.
Cum ar trebui să interacționeze publicul cu operele tale? Ce mesaj sau impact încerci să transmiți prin aceste opere de artă?
Nu am o rețetă de interacțiune pentru privitori, dar cred că pentru a gusta pictura e necesar să o privești fără prejudecăți, și acesta este cel mai dificil aspect.
Apoi, după un exercițiu de golire a ideilor preconcepute, e ideal să te apropii de lucrare, să o vezi din diferite unghiuri, să fii atent la ce-ți spune, ce-ți transmite.
Abia la final ar fi indicat să intervină analiza și interpretarea proprie. Acesta e un motiv pentru care prefer să nu-mi interpretez public lucrările, nu vreau să impun limite în interpretare. Fiecare lucrare transmite un alt mesaj, pune semne de întrebare, iar decodarea îi aparține celui care o privește, dar îmi doresc mult ca prin această formă de pictură să stârnesc în privitor emoție estetică, o stare tot mai greu de provocat, dar nu imposibilă.
Dintre toate creațiile tale, există o operă specială pe care o consideri a fi esența viziunii tale artistice și a abilităților tale? Ce te face să o alegi?
În fiecare lucrare există câte puțin din concepția mea artistică și toate împreună formează viziunea mea despre lume și viață. De asemenea, nu aș putea spune că într-o anumită lucrare mi-am manifestat abilitățile mai mult decât în alta, întrucât lucrez constant și îmi investesc toată energia în mod egal. Totuși, mărturisesc că există o pictură aflată în colecția unui domn austriac, care e specială prin caracterul prezicător. Nu vreau să dau mai multe amănunte, este ceva personal, ceea ce pot spune e că pictura reprezintă o femeie care stă cu spatele spre privitor și e înfășurată aproape integral în folie de aluminiu, titlul lucrării fiind „Cocoon”.
Cum se îmbină, din punctul tău de vedere, simbolismul lucrărilor cu hiperrealismul?
Eu zic că se îmbină perfect, prin faptul că detaliile hiperrealiste nu dezvăluie, ci întrețin sau chiar sporesc misterul lucrărilor.
Notă personală Crina Ciocian: Deși am crescut într-un mediu cultural limitat și în timpul școlii am preferat materiile reale, aceasta percepție s-a schimbat gradual odată cu mutarea mea în Cluj Napoca acum 20 de ani. Într-o perioadă scurtă de timp, mi-am dat seama că existau lacune semnificative în cunoștințele și informațiile mele în legătură cu o varietate de domenii, ceea ce m-a determinat să inițiez un proces intens de auto-educare(care continuă și în prezent).
Călătoriile din ultimii ani m-au inspirat să explorez și să experimentez sfera artistică, stârnindu-mi dorința de a învăța mai mult despre acest univers. M-am bucurat să îl întâlnesc pe Sebastian Nasta, să interacționez cu lucrările sale și să contribui (extrem de puțin) la expoziția de artă care a fost deschisă astăzi la Meron Horea (strada Horea, numărul 5, Cluj-Napoca) – un loc care, începând cu anul 2019, a devenit a doua mea casă.
Credit foto: Clau Morar, arhiva personala