Rolurile femeii în societate ia multe direcții, iar, uneori, printre rolurile pe care le avem apare și cel de mamă. Avem nevoie, totuși, ca mame, să știm că nu suntem singure nici după ce avem și acest rol în viața noastră, iar pentru astfel de susținere cred că s-au născut oameni precum Gabriela Hranovschi.
Gabriela, de un deceniu deja, învață despre relația părinte – copil și este specialist în dezvoltarea copilului și educație timpurie. Are o certificare Montessori internațională, AMI, o certificare internațională Circle of Security © (abordare bazată pe Teoria Atașamentului), o formare în Trauma Transgenerațională și este în formare internațională ca terapeut Somatic Experiencing © – model terapeutic orientat spre corp care ajută la vindecarea traumelor și a altor tulburări de stres post-traumatic.
Cu Gabriela Hranovschi vă puteți întâlni prin prisma celor două programe ale sale, Magic 7 și Harta emoțiilor, care reprezintă esența muncii sale din acest an și direcția în care își canalizează energia: crearea unui cadru clar, structurat și accesibil pentru părinți, astfel încât aceștia să aibă resursele necesare pentru a-și crește copiii cu echilibru, siguranță emoțională și încredere în sine.
În comunicarea ta, #suntaici este parte din ceea ce oferi tuturor părinților/ educatorilor/ profesorilor, și mai presus de toate, tuturor mamelor care ajung în contact cu tine. Care a fost momentul în care ai simțit că este timpul potrivit pentru acest mesaj?
„Sunt aici” a fost modul meu de a transmite că nu trebuie să fim singure în călătoria maternității. În plus, mi-am dat seama că se vorbește mult despre cum copilul are nevoie de siguranță emoțională, însă am simțit să transmit că, în egală măsură, are și mama nevoie. Așadar eu le spun #suntaici mamelor, ca ele să le poată spune copiilor lor același lucru.
Care consideri, din experiența ta cu părinții și copiii, că sunt provocările acestor vremuri ale unui părinte în creșterea copilului? Dar ale unui copil?
Majoritatea părinților jonglează cu multe responsabilități – serviciu, nevoile familiale, presiunea socială de „a face totul ca la carte”. Într-un ritm atât de rapid, este dificil să rămâi calm, să fii prezent pentru copil și să-ți faci timp pentru autoreglare emoțională.
Părinții se simt presați de modele aparent ideale, rețete de parenting, opinii contradictorii. Această presiune duce la anxietate și la sentimentul că „nu fac destul de bine”.
Pe de altă parte, cei mici au nevoie de conectare profundă cu părinții, pentru a-și forma siguranța interioară. Într-un mediu haotic și cu adulți mereu pe fugă, copiii pot deveni anxioși, irascibili sau retrași.
Privind în urmă, ce crezi că a contat în acești ani din ceea ce ai livrat și livrezi – ca să îți creezi și fidelizezi comunitatea?
Cel mai mult cred că a contat faptul că eu personal am un interes profund pentru dezvoltare și cunoaștere. Așadar, curiozitatea cu care învăț despre mine, despre cum funcționează creierul și cum se dezvoltă copiii, despre relația părinte-copil și inteligența emoțională cred că inspiră și ghidează.
Pentru mine este esențial să practic ceea ce „predic”, așadar autenticitatea si profesionalismul cred că sunt elementele esențiale.
„Un adult de încredere. Atât. Dacă există acest adult de încredere, copilul va avea șansa extraordinară de a explora lumea, având certitudinea că indiferent ce s-ar întâmpla, nu este singur.”, crede Gabriela că este elementar să nu lipsească din ziua unui copilaș în raport cu sine și cu cei dragi.
S-a schimbat situația de când ai devenit mamă sau doar s-au întărit și mai mult anumite crezuri: respectul pentru copil, a-l lăsa să devină independent dându-i voie să fie, mai întâi, dependent?
Totul (sau aproape totul) se schimbă când devenim mame, nu?
Sunt recunoscătoare pentru că sunt mamă și, cu siguranță, alături de copilul meu fac și eu, la rândul meu, o călătorie de creștere. Munca mea, ca mamă, în primul rând, dar și ca specialist – se ghidează după tot ceea ce avem șansa să cunoaștem în ceea ce privește legătura specială dintre mamă și copil. Creșterea împreună, atașamentul și relația de încredere sunt crezul meu.
Despre acel…„Ce zice lumea?”: „Ce cred eu despre asta este că atunci când îți cunoști valorile personale ceea ce este în exterior devine mai puțin ”țipător”, spune Gabriela.
Deci…cât din „ce zice lumea” merită să fie cu adevărat luat în seamă? Sau, mai degrabă, cum ne setăm care „lume” este de luat în seamă?
Mulțumesc pentru această întrebare. Ne dezvoltăm în relații, deci dialogul este important, avem nevoie de oameni și de idei în jur, doar că am face bine să nu uităm ca la finalul zilei să ne întoarcem la noi, la valorile noastre și la povestea noastră. Și dacă ceva din ce a spus „lumea” ne pune pe gânduri, să vedem ce e acolo totuși. Poate este o ușă pe care chiar și noi vrem să o deschidem către cunoaștere.
Cum vezi anul 2025 când vine vorba de trust & transparency, tema Conferinței The Woman din acest an, în raportul părinte-copil și părinte-instituție?
În 2025, încrederea și transparența devin mai mult decât simple concepte – ele sunt fundamentul relațiilor autentice, atât între părinți și copii, cât și între părinți și instituțiile care le influențează viața. Într-o lume în care informația este accesibilă, dar adesea copleșitoare, părinții caută adevărul clar, fără ambiguități, și răspunsuri care să le ofere siguranță, nu confuzie. Copiii, la rândul lor, au nevoie de părinți care le vorbesc deschis, care le explică lumea cu sinceritate și care le demonstrează, zi de zi, că sunt iubiți necondiționat. În locul autorității bazate pe frică, apare un nou model – unul în care părintele este ghid, partener și sprijin de încredere. În același timp, instituțiile sunt chemate să răspundă acestei nevoi de claritate și autenticitate, oferind părinților transparență reală, nu doar promisiuni goale. Viitorul aparține celor care construiesc relații pe bază de încredere, celor care îndrăznesc să fie vulnerabili, să pună întrebări și să caute împreună răspunsuri.
Vorbești foarte deschis despre formările pe care le faci. Care sunt acestea și cum te ajută în meseria ta? Totodată, un punct important de care amintești din trecut este întâlnirea cu Gabor Maté. Care au fost AHA-urile pe care le-ai descoperit atunci și pe care le porți cu tine în mesajele actuale?
O să mă rezum la cele mai dragi și cele care au adus în viața mea cele mai mari creșteri. Prima este formarea ca educator Montessori, în care am simțit că prind formă toate lucrurile pe care eu le simțeam despre „naturalul” de care are nevoie un copil.
O altă călătorie transformatoare este pentru mine formarea în Somatic Experiencing, pe care o fac acum, nu am terminat-o, dar care simt că este exact nevoia mea de acum, din punctul în care am ajuns personal și profesional.
Și pentru că între aceste două formări amintite sunt câțiva ani buni distanță, și-au făcut loc și altele: sunt facilitator Circle of Security © (metodă de lucru ce are la bază Teoria Atașamentului), am o formare în traumă familială moștenită la The Family Constellation Institute și sunt absolventă de Științe ale Educației.
Așa este, un punct foarte important în creșterea mea a fost să îl întâlnesc pe Gabor Maté în 2018. Ce a rămas, dincolo de cuvinte în sine, pot spune că a fost compasiunea față de mine. Din acel punct cred că am început să simt ce înseamnă compasiunea și, profesional, cred că am putut să aduc această compasiune în viața oamenilor cu care lucrez.
Că veni vorba de filosofia Montessori, ce repere din Montessori le consideri firești în creșterea copilului, indiferent de sistemul privat sau de stat în care este copilașul, la creșă/ grădiniță?
Filozofia Montessori nu ar trebui să fie limitată la un sistem anume de educație, fie el privat sau de stat, pentru că ea are la bază principii firești ale dezvoltării copilului, pe care orice părinte sau educator le poate îmbrățișa.
Sunt câteva repere fundamentale care trebuie păstrate pentru a respecta nevoile autentice ale copiluluI:
Fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare, iar acest ritm trebuie descoperit și respectat. Nu forțăm învățarea, ci o ghidăm cu răbdare, oferind un mediu în care copilul să descopere singur și să își manifeste curiozitatea naturală.
Un mediu ordonat, adaptat la înălțimea și posibilitățile copilului, îl ajută să devină independent. Acasă, la fel ca în grădiniță, putem menține mobilierul accesibil, activități care îl încurajează să se îngrijească singur și materiale care îi stimulează dezvoltarea cognitivă și motrică.
Atunci când un copil este lăsat să facă singur ceea ce este capabil, el își dezvoltă încrederea în sine. De aceea, este esențial să evităm intervențiile excesive și să îi oferim timpul necesar pentru a-și exersa abilitățile.
Cum continuăm cu filosofia Montessori în viața copilului, după terminarea unei grădinițe cu profil Montessori? Când copilul nu continuă la o școală în acest sistem, de exemplu?
Continuitatea cred că depinde de felul în care părinții integrează principiile Montessori în viața de zi cu zi. Orice copil, indiferent de școala pe care o urmează, poate crește într-un mediu care îi respectă nevoile naturale și îi încurajează dezvoltarea armonioasă.
Dacă părinții continuă să ofere copilului libertatea de a învăța prin explorare, să îi respecte ritmul și să-l implice în viața reală, esența metodei Montessori va rămâne vie, indiferent de sistemul de învățământ în care își continuă studiile.
„Te văd. Te aud. Contezi.” – cuvintele pe care un părinte ar trebui să și le spună cât de des poate, atât sieși, cât și copiilor lui
Și…când vine vorba de momentele de conectare cu cei mici, Gabriela, cum facem să nu treacă o zi fără joacă împreună? Adesea, văd cum părinții se simt vinovați că nu au parte zilnic de un joc sau o activitate împreună cu ai lor copii.
Să ne resetăm ceea ce știm despre joacă. Părinții cred adesea că joaca „de calitate”, joaca aceea care conectează trebuie să fie ceva complicat.
Însă nu este așa. Conectarea în joacă înseamnă și 15 minute petrecute împreună stând jos pe covor într-un joc ghidat de copil, unde adultul este prezent și nu încearcă să-l învețe nimic pe copil.
În plus, să nu uităm că toate momentele sunt oportunități de conectare, nu trebuie să fie neapărat sub formă de joacă, de exemplu, cu jucării. Putem avea un moment de conexiune cu copiii noștri oriunde: în mașină, cântând piesa preferată, la cumpărături, făcând câteva glumițe și râzând împreună, făcând mâncare și gustând ingrediente.
Cum arată, acum, la început de an 2025 pe plan profesional pentru tine?
Începutul anului 2025 mă găsește într-o etapă de consolidare și expansiune a proiectelor mele pentru părinți. După ani de lucru intens în zona de parenting conștient și dezvoltare emoțională, focusul meu principal rămâne să ofer părinților instrumente concrete și aplicabile, astfel încât să poată construi o relație sănătoasă și echilibrată cu copiii lor.
Unul dintre cele mai importante proiecte pe care le-am lansat este Harta Emoțiilor, un program intensiv de 8 săptămâni dedicat cunoșterii emoționale și înțelegerii proceselor care stau la baza inteligenței emoționale. Acest program a fost creat pentru a oferi părinților atât un cadru teoretic clar, bazat pe cele mai recente descoperiri din neuroștiință, cât și exerciții practice pentru a integra aceste cunoștințe în viața de zi cu zi în relație cu copiii lor..
De asemenea, Magic 7 continuă să fie un pilon important în activitatea mea, un program complex care ajută părinții să navigheze primii 7 ani de viață ai copilului, oferindu-le claritate, structura de care au nevoie și sprijinul unei comunități autentice. Prin Programul Magic 7 îmi propun să ghidez părinții în trei direcții principale: înțelegerea și gestionarea relației părinte-copil, conectarea mai profundă cu nevoile copilului în fiecare etapă de dezvoltare și crearea unui cadru familial bazat pe echilibru, acceptare și resurse emoționale. Un element-cheie în Magic 7 este învățarea dialogului părinte-copil, privit nu doar ca un schimb de replici, ci ca o ocazie de a construi împreună un cadru de comunicare cu copilul, în care să se simtă înțeles și respectat așa cum are, de fapt, nevoie.
Credit foto: Sebastian Pandelache
Editor: Teodora Ola