Gala ”Women in Economy”: CONAF premiază femeile care au rămas neclintite în angajamentul lor de a contribui la o lume mai bună

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează, sub patronajul Parlamentului European, ediția a șasea a Galei ”Women In Economy”, cea mai importantă gală de recunoaștere a personalităților feminine cu rezultate notabile în diferite domenii cheie ale societății românești. Astfel, Gala ”Women In Economy”- ”We dream, we can, we lead!” este primul eveniment organizat de o confederație patronală din România girat cu încredere de către cele mai înalte foruri europene – Parlamentul European și Reprezentanța Comisiei Europene în România. În prezența Excelenței Sale, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, gala va avea loc marți, 5 martie 2024, începând cu ora 19:00, la Ateneul Român. 

Înaltul patronajul conferit CONAF în premieră de Parlamentul European, sub îndrumarea președintei Robertei Metsola, confirmă statutul Galei ”Women In Economy” ca eveniment de referință în peisajul consolidării valorilor democratice europene și al inițiativelor inovatoare în promovarea egalității de gen. În acest context, CONAF și-a asumat rolul de pionierat în promovarea antreprenoriatului feminin, demonstrând că, prin unitate, dedicare și viziune, barierele pot fi depășite, iar Gala “Women In Economy” capătă o nouă valență, aceea de catalizator pentru schimbarea mentalităților și adoptarea unei viziuni strategice pe termen lung pentru o societate durabilă.

 

„Parlamentul European – PE apără o Uniune bazată pe statul de drept, drepturile fundamentale, libertatea mass-media, nediscriminare și egalitatea de gen. În 2022, PE a asigurat introducerea obligației ca marile companii să aplice transparența salarială pentru ca bărbații și femeile să primească salarii egale la prestarea aceleiași munci. PE a reușit, de asemenea, să mărească numărul femeilor în funcții de conducere. Cel puțin 40% din posturile de director neexecutiv sau 33% din toate posturile de director trebuie să fie ocupate de sexul subreprezentat până la sfârșitul lunii iunie 2026. După ce au aprobat aderarea UE la Convenția de la Istanbul în mai 2023, deputații europeni au încheiat cu succes negocierile cu statele membre în februarie 2024 cu privire la noile norme de combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței domestice în întreaga UE și au convenit asupra unor noi standarde pentru organismele naționale de promovare a egalității pentru a sprijini mai eficient victimele discriminării.” a declarat Mădălina Mihalache, Șefa Biroului de Legătură al Parlamentului European în România

 

CONAF va premia modelele feminine, care au rămas neclintite în angajamentul lor de a contribui la o lume mai bună, fie că au scris deja pagini de istorie sau sunt în plin proces de a o crea. Unele dintre acestea sunt deja renumite, având recunoașterea publicului larg, în timp ce altele sunt discrete, dar esențiale în peisajul social și economic românesc. 

 

„Incluziunea, toleranța, justiția și solidaritatea sunt pilonii construcției europene, adânc așezați în fundația confederației pe care o reprezint. Pe 5 Martie celebrăm reușita proiectelor noastre naționale, a modelelor care ne jalonează parcursul către un leadership sustenabil, dar mai mult, ne arătăm recunoștința pentru o comunitate extinsă, centrată pe valori universale.

În această direcție, acordarea înaltului patronaj al Parlamentului European o primesc cu reverență și recunoștință pentru deschiderea către demersurile noastre. Îi mulțumesc doamnei Mădălina Mihalache, Șefa Biroului de Legătură al Parlamentului European în România, prezența sa fiind un semnal pentru alinierea la oportunitățile derivate din noile politici ale Uniunii Europene. 

România are un drum lung de parcurs, în beneficiul fiecărui român și am credința că numai alături de parteneri valoroși, de structuri complexe și puternice, ne putem îndrepta spre normalitate, spre dialog și reprezentativitate pentru fiecare femeie, fiecare antreprenor.

Susțin conceptul de Uniune Europeană ca soluție pentru o dezvoltare zonală puternică, incluzivă și echitabilă și odată cu prezența doamnei președinte Maia Sandu la Gala CONAF, am credința că, antreprenoriatul vorbitor de limbă română poate să devină o forță a schimbării.

Urmează o gală pe care noi, CONAF-ul, o pregătim de un an de zile, cu devotament pentru o comunitate care își merită recunoașterea ca motor de dezvoltare și inovație pentru toată societatea.”, a declarat Cristina CHIRIAC, președinta CONAF.

 

Ca în fiecare an, evenimentul se bucură de prezența invitaților distinși – oficialități guvernamentale, ambasadori, antreprenori de seamă, reprezentanți ai companiilor naționale și internaționale, precum și ai instituțiilor care sprijină inițiativele feminine în afaceri, în cultură, în toate palierele societății. 

De-a lungul timpului, în cele cinci ediții ale Galei „Women in Economy” s-au oferit peste 77 de premii de excelență personalităților feminine care au reușit să facă performanță în anul precedent. Gala CONAF s-a bucurat de prezența oficialități relevante, inclusiv Comisarul European pentru Egalitate, Helena Dalli, Președintele României, Klaus Iohannis, Prim-Ministrul României, Nicolae Ionel Ciucă, Președintele Senatului, Ministrul Afacerilor Interne, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Ministrul Sănătății, Ministrul Educației, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, ambasadori ai: Statelor Unite ale Americii, Spaniei, Suediei, Regatului Unit, Elveției, Finlandei, Estoniei, Germaniei, și membrii ai Parlamentului și vectori cu notorietate ai mediului de afaceri la nivel național, reprezentanților a peste 4.000 de companii, antreprenori cu viziune și vocație din tot ecosistemul economic privat.

 

Proud Partner: Google România

Brave Partner: Philip Morris România, OMV Petrom, ASIROM, MSD

Great Partner: Edenred, Vodafone, Luna Cleaning, Transgaz, Tempo Advertising, Auchan, Beauty-One, Argo Security, Galicea Mare, Baque, AB Traduceri, AZAY, Moov Leasing, iAM Sport, Euro Insol

Parteneri: Institutul Național al Patrimoniului, Universitatea de Vest Timișoara

Parteneri media: AGERPRES, The Woman, Revista BIZ, Business Review, Spotmedia, Business Mark, Financial Intelligence, Wall-Street, Kudika, Garbo, EventsMax, România Pozitivă, Ultima oră, EM360, Juridice.ro, Trafic Media, Revista Cariere, Revista Q Magazine, Antena 3 Constanța, Club Antreprenor, Capital, Evenimentul Zilei, Info financiar, Media Consulta, Curs de guvernare, Focus Energetic, gov.net, Transilvania365, e-femeia, Săptămâna financiară, Vocea Vâlcii, Energynomics, Chindia Media, Obiectiv Vocea Brăilei, TV Iubim Brașovul, Fonduri Structurale, La pas prin Brașov, Profit TV, KLARMEDIA – partener monitorizare media

 

Despre CONAF

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 19 asociații, 27 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public.

Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. 

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum”, seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, care au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.