Georgiana Fințescu a renunțat la cariera din corporație fără un plan B, dar cu o dorință clară: să nu se mai trădeze pe sine. Astăzi, Georgiana este fondatoarea unei agenții de evenimente care organizează zeci de proiecte pe an, de la conferințe internaționale și festivaluri culturale, la evenimente corporate de amploare. Performând într-un domeniu în care presiunea, adrenalina și imprevizibilul sunt constante, Georgiana rămâne fidelă feminității și empatiei – trăsături pe care le consideră superputeri în business.
„După ce am înțeles de unde vin, am înțeles ce pot face cu și în viața mea. Cred că pot spune că m-am liniștit și mi-am găsit locul.”
ROOTS – Search for Self, prima conferință personală semnată de ea, e un manifest pentru autenticitate și vindecare. Un spațiu în care rădăcinile nu sunt doar înțelese, ci onorate. Pe 5 octombrie 2025, Bucureștiul găzduiește prima ediție a ROOTS, având-o ca invitat special pe Esther Perel, una dintre cele mai influente voci internaționale în psihoterapia relațională.
Despre cum a prins viață ROOTS, despre moșteniri personale, reinventare profesională și echilibrul pe care-l găsește în relația cu soțul ei, Dan, ne-a povestit Georgiana în acest interviu.
Georgiana, ți-ai făcut curaj să schimbi complet direcția profesională la 30 de ani. Cum arăta atunci dialogul tău interior cu tine însăți – și care a fost gândul care te-a convins că merită să începi un nou drum, într-un domeniu complet diferit? 🙂
Mi-am făcut curaj să demisionez fără a avea nimic de pus în loc. Nu mă așteptam să schimb direcția. Știam că nu-mi mai place nimic din ceea ce făceam și mai știam sigur că nu am habar ce-mi doresc din punct de vedere profesional. La 30 de ani, oricât de matură credeam că sunt, nu eram chiar atât de așezată.
Întotdeauna m-am ghidat după „și eu pot”. Și am putut. Nu m-a speriat niciodată volumul de muncă și nici necunoscutul. Bine, necunoscutul mă sperie, dar nu atât de mult. Apoi a apărut gândul de a avea ceva al meu, dar nu știam în ce direcție să merg. La începutul pandemiei de COVID-19, după câțiva ani de lucrat evenimente pentru angajatori, am realizat că într-o criză este cel mai bun moment să construiești un business.
Așadar, mi-am suflecat mânecile și am construit agenția care azi se traduce în câteva zeci bune de evenimente organizate anual. 😊
Care a fost cel mai mare risc pe care ți l-ai asumat atunci când ai făcut tranziția din corporație către antreprenoriatul în organizare de evenimente? Și, dacă te-ai afla din nou în acel punct de cotitură, ai mai face aceeași alegere?
Riscul a fost financiar sau mai degrabă legat de stabilitatea pe care crezi ca ți-o oferă un venit lunar și stabil (așa cum fals ne imaginăm noi că este). Trecerea a fost intensă, cu multe lipsuri. Atunci am realizat cât de importante sunt economiile și tot atunci mi-am dat seama că nu vreau să traiesc vreo clipa fără bani puși deoparte.
Nu îmi doresc să schimb nicio decizie luată în viața de adult, tot „aruncatul cu capul înainte” m-a transformat în omul de azi. Un om curios, onest, loial, un om curajos, cu dorințe și planuri.
Industria evenimentelor este una în care energia se consumă rapid și adrenalina e constantă. Ce anume te face, totuși, să spui „da” iar și iar fiecărui nou proiect? Ce emoție te ține aproape de această meserie?
„Da, energia se consumă rapid, dar cred că am un izvor la care apelez atunci când bateriile sunt pe zero. Îmi place atât de mult ceea ce fac încât nu pot refuza proiecte.”
Lucrez pentru branduri din industrii atât de diferite încât îmi este greu să mă plictisesc. Atunci când obosesc, îmi amintesc exact ce satisfacții am după fiecare eveniment.
Prima mea opțiune, atunci când am dat la facultate, a fost psihologia și a rămas prima mea dragoste, deci cred că în zona aceasta m-aș învârti.
Ai spus, la un moment dat, că industria evenimentelor era ceva ce admirai de la distanță, până când o prietenă ți-a „forțat” mâna să intri în ea. Cum a fost pentru tine momentul în care ai trecut de cealaltă parte – de la admiratoare, la organizatoarea din culise care creează evenimente cu impact?
Mi-a fost frică, pentru că nu-mi dădeam seama cât de mare este pălăria pe care abia începeam să o port. M-a responsabilizat mai mult decât îmi imaginam. Am realizat că în evenimente nu este vorba despre a mă distra eu, ci despre a se distra publicul; nu este vorba despre cât de bine sau nu cred eu că am implementat, ci despre a fi partenerul mulțumit.
Pentru că, din fire, sunt foarte exigentă cu mine însămi, chiar și atunci când primesc aprecieri din partea clientului, mintea mea începe imediat să analizeze cum aș fi putut face lucrurile și mai bine. E un aspect la care lucrez împreună cu terapeuta mea.
ROOTS este primul eveniment marca agenției tale – dar și un vis personal pe care l-ai crescut ani de zile. De ce crezi că era momentul potrivit să-l aduci la lumină chiar acum?
Pentru că trăim niște vremuri în care terapia, sub orice formă a ei, trebuie să fie și mai prezentă în viețile noastre. Generația dinaintea mea, generația mea și cea de după mine au un bagaj enorm de trăiri pe care ne este greu să-l gestionăm singuri. Ne este greu să punem degetul pe ce sentimente trăim, ne este greu să ne dăm seama dacă uneori ne este frică sau dacă suntem fericiți.
Provin din generația celor cărora părinții nu le-au spus „te iubesc”. Asta era mai degrabă un lucru de la sine înțeles. Fac parte din generația cu cheia la gât, o generație care acum este independentă, dar care a rămas cu foarte multe neîncrederi. Cred că, dacă găsim omul potrivit în fața căruia să ne deschidem și care să știe să ne facă să numim emoțiile pe care le avem, ne putem trăi prezentul mai conștienți și uneori mai fericiți.
Ai spus, într-un interviu, că „toate fricile, angoasele și neîncrederile noastre vin din rădăcini”. Ce ai descoperit tu, în propria terapie, despre rădăcinile tale – și cum s-a schimbat viața ta după ce ai avut curajul să le explorezi?
Am învățat, în primul rând, că trebuie să le onorez. Am învățat că onestitatea și loialitatea nu pot fi înlocuite cu nimic și că ele reprezintă temelia mea. Am învățat de la bunica maternă că o vorbă bună spusă atunci când omul are nevoie face mai mult decât orice lucru material pe care l-ai putea oferi.
Pe de altă parte, am învățat să nu fac ce au făcut moșii și strămoșii mei: să nu tac, să nu las capul plecat decât atunci când sunt smerită, să mă lupt pentru valorile mele.
Esther Perel este, pentru mulți dintre noi, un nume de referință în psihologie și relații. Cum ai reușit să faci posibilă prezența ei la ROOTS – și ce ai simțit în momentul în care ai primit acel „da” pe care îl așteptai, poate, de mult timp?
Am reușit să fac posibilă prezența ei la ROOTS, în primul rând, prin multă muncă cu mine, iar apoi am avut norocul ca soțul meu să fie susținătorul muncii mele și să fie de acord să ne punem la bătaie timpul și finanțele pentru un vis al meu în care el crede cu tărie.
ROOTS – Search for Self este mai mult decât un vis, este ceva ce îmi doresc să las construit în urma mea. 😊
Dacă ar fi să rezumi în câteva cuvinte esența conferinței ROOTS, ce ți-ai dori cel mai mult ca participanții să simtă și să poarte cu ei din această experiență?
Mi-aș dori să știe că nu e niciodată prea târziu pentru a începe călătoria către sine. Și că suntem, de fapt, atât de frumoși după ce descoperim cine suntem, fără presiunea societății. Dar cel mai mult îmi doresc ca oamenii care se simt singuri și neînțeleși, să-și găsească o comunitate care să-i sprijine.
ROOTS este despre călătoria fiecăruia dintre noi, dar o călătorie pe care o putem parcurge împreună. Îmi doresc foarte tare să cunosc fiecare participant al conferinței și să-i mulțumesc fiecăruia în parte că a avut încredere în noi.
Organizezi evenimente de amploare, gestionezi echipe mari, rezolvi crize în timp real. Care este acea trăsătură feminină pe care o consideri superputerea ta în business?
Cred că noi, femeile, avem un set de super-puteri: blândețe, onestitate, empatie, organizare. Dar există momente în care am o privire, de care care echipa mea a învățat să se ferească… 🙂
Ai menționat că femeile care intră în domenii dominate de bărbați trebuie să-și păstreze feminitatea. Cum arată, pentru tine, feminitatea în leadership – și cum ai învățat să o porți cu încredere?
Pentru mine, feminitatea în leadership înseamnă în primul rând intuiție și grijă față de cei din jur. Mai înseamnă și empatie, și dorința de a face echipă fără a vrea să fiu “one of the boys”. Este despre a trasa limite, despre a avea fermitate și siguranță. Am învățat cum să o port atunci când am înțeles că nu trebuie să renunț la nimic din ce sunt pentru a câștiga respect.
Ce ai învățat despre limite de-a lungul parcursului tău antreprenorial? A fost vreun moment în care ai spus „stop” pentru a-ți proteja sănătatea mintală sau echilibrul personal?
„Am învățat că dacă nu-mi trasez eu propriile limite în business, nu este nimeni responsabil să le traseze pentru mine.”
Și am învățat că cel mai important om din viața mea sunt eu – și am responsabilitatea de a trai cea mai bună viață pe care mi-o pot oferi.
Au fost momente în care, după fiecare eveniment, ajungeam la urgențe – atât de epuizată eram. Asta se întâmpla și pentru că ignoram semnele pe care mi le dădea corpul meu. După câteva astfel de episoade și după ce am văzut că parte din profit se ducea pe tratamente, am decis că pauzele dese sunt foarte importante. Am zile pe care mi le petrec fără prea mult telefon, fără rețele sociale, fără mailuri și fără telefoane.
Spui cu sinceritate că, uneori, e greu să delimitezi parteneriatul profesional de relația personală. Ce ritualuri v-au ajutat, pe tine și pe soțul tău, Dan, să păstrați vie conexiunea voastră, dincolo de deadline-uri și proiecte comune?
Ne petrecem diminețile împreună, ne luăm zile doar pentru noi doi, vorbim mult, ne îmbrățișăm des, ne ascultăm, călătorim (nu atât de mult pe cât ne-am dori). Am înțeles amândoi că dacă nu ne bucurăm de lucrurile mici, se întâmplă viața fără să ne dăm seama.
Ne suntem unul altuia partener, fără măști și mai ales fără temeri.
Care a fost cea mai grea lecție învățată împreună – și care a fost momentul în care ai simțit că ați trecut într-un nou capitol al relației voastre?
Relația noastră a fost foarte mult pusă la încercare și cred că o căsnicie este locul în care tot ai de lucru la tine și la relație. Am avut un moment în care am fost în pragul divorțului, în care ni se părea că nu există cale de întoarcere la ceva bun, dar terapia ne-a ajutat pe fiecare dintre noi să învățăm să ne gestionăm atât viața proprie cât și viața de cuplu.
Momentul în care am trecut la un alt capitol a fost cel în care am vorbit fiecare în dreptul lui și în care ne-am setat limitele, ne-am exprimat cu subiect și predicat dorințele și așteptările.
A existat, recent, o zi în care ai simțit, în liniște, că trăiești exact viața pe care ți-ai dorit-o?
Ne-am mutat de curând în casa noastră, care are și o mică bucată de pământ. Într-o dimineață răcoroasă, în timp ce îmi savuram cafeaua din cana mea cu inscripția „liniște”, am avut un moment profund de recunoștință și calm. 😊
Care este acel vis mare pe care încă nu l-ai bifat, dar care te motivează să mergi mai departe?
Să am un beach bar de care să mă ocup, împreună cu Dan, undeva la cald (345 zile/an), la maxim 50 de ani. Și în completare, să am timp să citesc toate cărțile de le am pe listă.
Ultimul lucru pe care-l faci seara, înainte de culcare:
Depinde de seară. Am niște gânduri de mulțumire și recunoștință, mă rog, iar în perioadele foarte aglomerate, fac un tasklist cu ce e de făcut a doua zi. Și fix înainte de culcare, îmi îmbrațișez soțul.
Cum te-ar descrie cea mai bună prietenă:
Și o citez chiar pe Avin acum:
„Ca să o descriu pe Georgiana, ar trebui să înşirui cel puțin două pagini de calități, fără nicio exagerare. Dar o să mă rezum la, probabil, cel mai important lucru: Georgiana e omul de la care înveți. Indiferent de contextul în care o cunoști, job sau casual, o să-ți dai seama că la final de interacțiune, ai mai învățat ceva. De la Georgiana am învățat, printre multe altele, ce înseamnă empatia, generozitatea, tactul și profesionalismul și este omul la care merg întotdeauna pentru sfaturi, atât pe plan personal, cât și profesional.”
Un loc în care îți găsești liniștea:
În brațele celor apropiați, la țară – acolo unde am copilărit o vreme, acasă.
Cum ai descrie „rădăcinile” tale:
Împăcate și înțelese.
Parfumul favorit pentru o zi caldă de vară:
Christian Clive, “Town & Country”, indiferent de anotimp, dar când sunt sub 30 de grade.
O întrebare care ți-ai fi dorit să-ți fi fost adresată într-un interviu, dar care nu a fost – și răspunsul la aceasta:
– „De ce n-ai dat mai multe intreviuri pana acum?”
– „Serios vorbind, promit să răspund acestui punct după ce am dat suficient de multe interviuri.”
_
Editor:
Credit foto: Gabriel Crișan, arhiva Georgianei