Georgina Lupu-Florian (Gina) este CEO și fondatoare a Wolfpack Digital, o agenție dezvoltatoare de aplicații web și mobile din Cluj cu o echipă formată din aproximativ 80 de specialiști și manageri IT. Este parte din Consiliul Director al clusterului Transilvania IT și este una dintre co-fondatoarele comunității Women in Tech Cluj.
Având un profil multidisciplinar (în inginerie, psihologie, management și industrii creative), Gina a locuit timp de 2 ani în Londra și a lucrat personal în ultimii 7 ani cu peste 40 de antreprenori din Europa și din America de Nord din sectoare precum transport, IoT, medtech sau fintech.
Deși și-a denumit compania după numele de familie, Gina este o fană dedicată a felinelor mari și mici. Fiind curioasă ca o pisică, Ginei îi place cel mai mult să călătorească și să cunoască oameni din culturi noi. Ea crede în puterea transformatoare a inovației și a comunităților, și în valoarea extraordinară a diversității, în toate formele ei.
Georgina, ești o persoană complexă, cu o carieră impresionantă și proiecte pe măsură. Ne-ar plăcea să cunoaștem puțin și omul pe care doar familia și poate prietenii îl știu. Cum te-ai descrie tu celor care nu te cunosc?
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! În primul rând, toată lumea îmi spune “Gina” de când mă stiu. Aș spune despre mine că sunt o persoană foarte curioasă și pasionată de o paletă largă de subiecte, îmi pasă mult de oamenii din jurul meu, și mă simt cel mai bine atunci când am ocazia să fiu creativă – să gândesc un concept și să îl văd apoi pus în practică.
Asta se aplică de la lucrurile pe care le fac în viața profesională și până la petrecerile pe care le organizez pentru oamenii apropiați mie, sau la micile mele încercări de a picta. Am fost mereu fascinată de mintea umană și de felul în care putem să ne lăsăm amprenta asupra lumii înconjurătoare, și cred că tehnologia este în momentul de față un instrument puternic pentru asta.
Îmi plac foarte mult felinele (am două pisici acasă) și, în timpul liber (deși nu e tare mult), ador să călătoresc, să alerg, să citesc beletristică, să îmi petrec timpul cu oameni dragi din familie sau cu prietenii, să gătesc, să scriu, și să urmăresc seriale polițiste împreună cu soțul meu.
Ai studiat mai multe domenii, fiind absolventă a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a Facultății de Psihologie, un master în relații publice și mai mult de atât un master de business management la Londra, iar acum activezi în domeniul IT. Cum ai reușit să alegi în final domeniul în care vrei să activezi? Ce te-a atras la IT?
Mi-au plăcut în școală atât materiile de real, cât și cele de uman, și am avut rezultate frumoase la diverse concursuri de matematică și de fizică, așa că interesul pentru inginerie nu a venit ca o surpriză.
În paralel cu asta, m-au interesat mereu domeniile creative și psihologia, și pentru multă vreme am simțit că e nevoie să fac o alegere: fie să fiu inginer, fie să fiu psiholog, fie să lucrez în PR etc. După ce am experimentat cu câte puțin din fiecare, am avut un moment de “a-ha!” când am realizat că nu e nevoie să aleg, și le pot face pe toate în continuare.
Atunci a apărut ideea antreprenoriatului pentru mine, în această formă având ocazia să acopăr tot ceea ce mă interesează, și având în același timp parte de autonomie completă, cu bune și cu rele. Am fondat o companie în domeniul IT, Wolfpack Digital, unde dezvoltăm aplicații mobile și web cap-coadă, deoarece la început am simțit că asta îmi dă ocazia să intru în contact cu idei frumoase din domenii foarte diferite (sănătate, finanțe, transport, frumusețe etc.), și să lucrez pe soluții pentru al căror succes e nevoie de elemente foarte diferite, cum ar fi: simt estetic, logica, skilluri de inginerie, înțelegerea mintii umane, soft-skilluri avansate etc.
Iar întregul face cu siguranță mai mult decât suma parților în acest domeniu. Cred că tehnologia are un impact colosal asupra lumii (acest impact presupune și un grad mare de responsabilitate) și e o zona în care se poate inova mult, aducând împreună performanța tehnică și creativitatea.
Cum se îmbină celelalte competențe pe care le-ai dobândit în urma studiilor cu ceea ce faci acum? Există puncte comune între psihologie și IT?
Cu siguranță există puncte comune între psihologie și IT! Mereu am spus că tehnologia nu își servește scopul atâta timp cât nu reușește să îmbrățișeze nevoile celor care intra în contact cu ea. Întreaga zonă de User Experience este strâns legată de psihologie, de exemplu.
Privind înapoi, pot spune în acest moment că nimic din ceea ce am studiat sau trăit ca profesionist până acum nu a fost degeaba, și că tine de fiecare dintre noi să valorificăm experiențele noastre. Cam așa ca în povestea cu a face limonadă atunci când primești lămâi, atâta doar că eu cred că se pot face multe sucuri multifruct, și ține de noi să găsim combinații cât mai jucăușe.
În tot parcursul tău de formare, începând din școală și până în prezent mă gândesc că au fost momente dificile în care ai simțit că nu mai poți sau că ai nevoie de o pauză. Ai avut vreun mentor, vreo persoană care să te sprijine și să te încurajeze că eșți pe drumul cel bun și că indiferent cât de solicitant e în final va merita efortul?
Aceste momente apar inevitabil, indiferent cât de pasionat ești de ceea ce faci. Poate tocmai din prea multă pasiune, poți câteodată să consumi prea multă enrgie și să iți dai seama ușor prea tărziu cât ești de obosit. Exact atunci când simți că nu poți lua pauza e cel mai important să iei pauză, de cele mai multe ori.
Din păcate, mult timp după ce am început facultatea am căutat în jurul meu mentori și nu i-am prea găsit. Cred că așteptarea mea era ca acei oameni să vina și să îmi spună ce e de făcut. Faptul că nu i-am găsit a venit la pachet și cu un avantaj foarte mare: am învățat să am încredere mare în mine și în deciziile mele, înțelegând că, până la urmă, indiferent ce recomandări primești din jur, alegerea e a ta, și tu vei trăi cu ea după aceea.
Pentru mine profesoara de fizica din liceu a fost un model și, după mulți ani, în momentul în care am încetat să mai caut activ mentori, au început să apară în jurul meu oameni care mă inspiră – pe unii îi știu din mediul profesional, pe alții i-am cunoscut în viața personală. Soțul și prietenii apropiați m-au sprijinit mereu enorm, și pentru asta le mulțumesc. De asemenea, tatăl meu m-a inspirat prin etica lui în munca.
În prezent ești CEO & Founder al Wolfpack Digital. Ce poți să ne spui despre acest proiect. Cum a luat naștere și de ce ai ales să pui bazele unei astfel de companii?
În momentul în care am realizat că nu e neapărat să îmi aleg o meserie nisata, de specialist, și că pot să îmi construiesc calea într-un mod care să aducă împreună toate interesele mele (inginerie, psihologie, PR și comunicare), nu existau foarte multe oportunități în Romania pentru asta. În plus, am fost și curioasă să văd ce pot să realizez pe cont propriu. Am decis să îmi părăsesc jobul de atunci (lucram pentru un startup din Londra care construia bijuterii inteligente), să mă întorc la Cluj și să îmi încep propria companie.
M-a pasionat dintotdeauna psihologia organizațională și mi-am dorit să cresc o echipă frumoasă și un mediu sănătos de lucru. Încă de dinainte, că iOS developer, lucrasem nu doar pe a scrie cod, ci și pe a-i ajuta pe antreprenorii, posesori ai aplicațiilor mobile pe care lucram, să își dezvolte strategia de produs și de business, sau să creeze o interfață vizuală și o experiență atractivă. Așa că, în acea clipă, totul a avut sens și am știut ce am de făcut.
La Wolfpack Digital lucrăm cu startupuri, cu companii de dimensiune medie, dar și cu corporații globale, pe aplicații web și mobile start-to-end, iar în momentul de față am ajuns la aproape 80 de oameni în echipă. Proiectele noastre vin din toată lumea și provin din industrii diferite, iar această diversitate ne place foarte mult. Cred că cel mai important ingredient în povestea noastră au fost mereu oamenii minunați din echipa noastră.
Pe lângă proiectul Wolfpack te mai ocupi și de altele tot în sfera IT. Ne poți vorbi puțin despre Pamble APP?
Pamble app este primul tratament digital pentru dependența de jocuri de noroc, și este o aplicație mobilă dezvoltată împreună cu Romanian Association for the Study of Gambling. Am castigat cu această aplicație o competiție de tip accelerator care a adus împreună peste 200 de echipe din 50+ țări.
Problema dependenței de jocurile de noroc afectează în mod direct aproape 5% din populația Europei, iar dacă socotim costurile sociale totale, sau impactul asupra apropiaților celor care au această problemă, numerele sunt mult mai mari.
Ai avut posibilitatea să studiezi în străinătate și cu toate acestea ai ales să nu rămâi acolo, ci să te întorci în țară, aici, la Cluj. De ce ai ales asta? Ce te atrage la Cluj sau ce anume ți-a displăcut la piața din Londra?
Eu sunt clujeancă și mi-am iubit mereu orașul – atmosfera, oamenii, arhitectura. Îi cunosc multe colțișoare și străzi mai puțin străbătute de alții. Pentru mine a fost un motiv de oarecare mândrie să văd ascensiunea orașului nostru în ultimii 20 de ani, și mi-am dorit să fac parte din această poveste.
A fost și o oportunitate mare aici atunci când mi-am început afacerea, pentru că Romania și Clujul stau foarte bine în materie de oameni talentați tehnic, spre deosebire de Londra, unde e mai dificil să găsești și să aduci astfel de oameni în echipa ta.
Și Londra este un oraș extraordinar, și mi-a fost greu, într-un fel, să mă întorc, dar mă consolez cu gândul că Londra va fi mereu acolo, la un zbor distanță. Îmi iubesc foarte mult țara și mi-aș dori ca mai mulți tineri să aleagă să revină sau să nu mai plece, ca să putem construi lucruri frumoase aici.
Cum a fost pentru tine să pui bazele unui business în România? Ai întâmpinat dificultăți? Cum ai fost primită și văzută din postura de femeie antreprenor?
Am întâmpinat foarte multe dificultăți, dar cred că am învățat destul de repede să îmi ajustez așteptările la realitatea noastră. Cred că și în altă țară aș fi întâmpinat dificultăți, probabil altele. Sunt și multe lucruri bune în Romania, ține de fiecare să le vadă (pentru asta trebuie să renunți la preconcepții) și să le folosească în avantajul sau.
Cel mai important e să ieși din mentalitatea de “victimă” și să te concentrezi pe ce tine de tine. Țin minte că îmi doream mult, atunci când am început, de exemplu, să îi ajut pe alți antreprenori romani să își digitalizeze businessurile, dar m-am lovit de o mare reticență. Acum realizez că încă nu era momentul pentru asta, și atunci m-am adaptat. Cred că adaptarea și învățarea fac totul, indiferent unde te decizi să iți începi călătoria ca antreprenor. Și nu e ușor.
Postura de femeie antreprenor a venit cu provocările sale – țin minte că aveam clienți care nu prea aveau încredere în mine din start, și cereau să vorbească cu cineva tehnic. Aceste bias-uri sunt frustrante, bineînțeles, și asta înseamnă că e nevoie să depui mai mult efort, că femeie, că să câștigi încrederea celorlalți în relațiile de business. Însă, așa cum spun mereu, asta vine cu marele avantaj că devii mai buna în ceea ce faci! Lucru care va face că totul să merite, într-un final.
Gina, pe lângă atenția pe care o acorzi proiectelor proprii, te implici și sprijini și celelalte femei care vor să între piața Tech din România și astfel faci parte din boardul de advisors Global Women in Tech. Ce implică mai exact acest proiect? Care sunt obiectivele și cum anume sprijină tinerele antreprenoare?
Așa este, sunt cofondatoare a comunității Women in Tech Cluj din 2018, pe lângă participarea în boardul de advisors Global Women in Tech. Atunci când mi-am început cariera, și asta încă e valabil, erau foarte puține femei antreprenor în domeniul IT sau femei în poziții de conducere, și atunci m-am simțit destul de singură.
E dificil să crezi că se poate atunci când nu vezi în jurul tău modele cu care poți relaționa. Deși nu mă consider o feministă în sens extrem, îmi doresc să ajut fetele și femeile să aibă încredere în ele și să își aducă perspectivele valoroase în locurile unde se iau decizii, iar comunitățile și programele sau proiectele de acest tip (Global Women in Tech, Women in Tech Cluj, Girls Who Code etc.) aduc schimbări reale în diverse feluri – prin acceleratoare, mentorat, mini-traininguri, discuții deschise, meetupuri lunare, networking etc.
Obiectivul e să ne sprijinim și să ne dezvoltăm împreună în toate aceste proiecte, iar Global Women în Tech propune programe anuale de accelerare pentru proiecte ale căror echipe au minimum 1 femeie co-fondator.
Implicarea mea în aceste proiecte/comunități are la bază credința mea că diversitatea (nu doar cea de gen) are o putere extraordinară, și cred că e nevoie de un dialog continuu între toate părțile. De aceea, la meetupurile noastre de la Women in Tech Cluj, de exemplu, toată lumea e binevenită, indiferent de gen.
Ce sfaturi le-ai da tinerilor care vor șă înceapă un business în zona Tech? Care sunt trei reguli de bază pentru un început promițător?
Le-aș spune că e un moment bun pentru a începe un startup în zona tech atunci când vine vorba de produse proprii, în special, pentru că finanțările nu mai ocolesc antreprenorii români, la fel ca înainte, pentru că acum avem mai multe povești de succes. Avem deja multe competențe valoroase la nivel local, nu numai în zona tehnică, dar și în cele de business sau de design. În rest, trei reguli importante ar fi:
1) Construiți incremental și validați ceea ce ați construit cu lumea exterioară cât mai repede și cât mai des,
2) Aveți mare grija pe cine aduceți în echipa voastră de la început, pentru că acei oameni vor da tonul atmosferei din echipa, și
3) Priviți orice eșec ca pe o oportunitate de învățare, și, în același timp fiți deschiși să renunțați la anumite idei, indiferent cât de mult vă plac, dacă acestea nu funcționează sau necesită prea multe resurse.
Călătoria ta în antreprenoriat în ultimii 5 ani, descrisă în 3 cuvinte: Entuziasm, Provocare, Muncă
Ce te inspiră? Ideile frumoase, o treabă făcută foarte bine, și să văd impactul muncii mele asupra lumii
Cel mai important lucru pe care l-ai învățat în 2021: Că într-o echipă e esențial să fii deschis la sugestiile celuilalt. În rest lucrurile pot funcționa perfect, dar dacă această condiție nu e îndeplinită, mai devreme sau mai târziu vor apărea probleme.
Cafea sau ceai? Cafea dimineața, ceai seara
Tocuri sau flat shoes? Flat shoes! Îmi place viteza și să mă simt libera, așa că aleg flat shoes aproape tot timpul, deși tocurile cu siguranță aduc un plus de putere și de încredere oricând.
–
Editor: