Interviu la dublu cu Nicoleta Chirica, fondatoarea și directorul creativ al Iutta și Ada Galeș, actriță

Nicoleta Chirica este fondatoarea și directorul creativ al IUTTA, un brand românesc construit în jurul dorului, memoriei și moștenirii reinterpretate în cheie contemporană. Ada Galeș este actriță, cunoscută pentru capacitatea sa de a traduce emoția în prezență: pe scenă, pe ecran și, acum, în obiect.

Drumurile lor s-au întâlnit la un eveniment restrâns IUTTA, într-un moment în care Ada trecea printr-o perioadă mai complicată. „Nicole a reușit cumva să îmi ofere spațiu să povestesc”, și-a amintit Ada. Din acel schimb de sinceritate s-a născut o colaborare creativă profundă, centrată pe memorie, broderie spartă și moștenire feminină.

„Am simțit de la început că putem construi multe împreună, chiar dacă suntem diferite, iar tocmai această diferență a făcut întâlnirea noastră și mai fertilă creativ.”

Rezultatul este „Deschis”, o colecție capsulă care pornește din dorul Adei pentru bunica ei, și din limbajul estetic al IUTTA, în care obiectul purtabil devine formă de vindecare și de mândrie fără rușine.

Întrebări pentru Nicoleta Chirica, fondatoarea și directorul creativ al Iutta

Colecția „Deschis” pare să vină dintr-un spațiu foarte personal, aproape confesiv. Ce te-a atras, la nivel profund, în universul Adei și ce te-a făcut să transformi această întâlnire într-o colaborare creativă? 🙂

Cu Ada a existat o conexiune specială încă de la prima întâlnire, pentru că este un om frumos, sincer și foarte deschis. Deschiderea ei vine cu o ușurință rară, care îți dă voie să fii exact așa cum ești, acolo unde te afli în momentul respectiv. Există în ea o vulnerabilitate firească, care apropie și creează spațiu pentru adevăr.

Cum ai descrie, în esență, întâlnirea dintre tine și Ada? A fost mai degrabă o aliniere de valori, de sensibilități sau un proces de descoperire reciprocă pe parcurs?

Cred că încă ne descoperim, iar procesul creației este, în sine, despre asta. Îi sunt recunoscătoare pentru încrederea de a construi împreună o colecție capsulă, pentru că nu este neapărat un proces previzibil. Simt că ne-a adus aproape ceva mai profund decât o simplă colaborare: o moștenire care se transformă și care deschide perspective noi despre viață, despre co-creație și despre relația cu sensibilitatea din noi.

IUTTA lucrează constant cu simboluri și moșteniri reinterpretate. Cum ai simțit că această colecție schimbă sau extinde limbajul brandului?

Chiar dacă lucrez cu broderia încă de la începuturile IUTTA, această colecție este ceva foarte nou pentru mine, un nou care continuă firesc identitatea conturată până acum. Broderia spartă, ca tehnică, este mult mai complexă și o integrăm pentru prima dată în tehnologia pe care o folosim. La fel, piesele upcycled ne-au provocat regulile și ne-au pus creativitatea la lucru: din zeci de mileuri croșetate, doar câteva pot deveni parte dintr-un puzzle funcțional, transformat într-un obiect purtabil.

„În această colecție, moștenirea leagă broderia IUTTA de un mesaj autobiografic vulnerabil și îl transformă într-o descoperire cu o notă de senzualitate.”

„Deschis” vorbește despre goluri, despre absență, despre memorie. Cum traduci, ca designer, aceste concepte atât de intime într-un obiect purtabil, fără să le diluezi sensul?

„Deschidem lumea cu un gol” – așa începe mesajul Adei. IUTTA a vorbit mereu, prin creație, despre dor și despre memorie transformată în piese purtabile. Îmi amintesc și acum de una dintre primele noastre cliente, care ne-a scris un mesaj rămas cu mine: „Voi, IUTTA, ne faceți să iubim dorul, chiar dacă el implică o absență.” Mă conectez profund cu fiecare piesă pe care o creez, iar mesajul se deschide odată cu ea. Sensul rămâne în proces și merge mai departe atât cât poate fi primit de cele care aleg să poarte IUTTA.

Există un moment în procesul creativ în care ai simțit că această colecție „se așază”? Cum recunoști, ca director creativ, acel punct în care emoția și forma ajung în echilibru?

Există și momente în care lucrurile nu curg, însă am învățat că tensiunea face și ea parte din procesul creației. Punctul de echilibru nu este întotdeauna fix – se poate schimba, se rafinează constant, până când produsul ajunge să exprime cu adevărat ideea din care s-a născut. Cred că, în timp, am învățat mai ales să am încredere în acest proces.

Colaborările presupun, inevitabil, un spațiu de negociere între două viziuni. Care ai spune c-a fost punctul în care v-a fost cel mai natural să vă întâlniți?

În vulnerabilitate și în încrederea că putem crea împreună ceva frumos. Aici cred că ne-am întâlnit cel mai firesc.

În ce fel ai spune că această colecție este diferită de alte colaborări care poartă semnătura IUTTA – și ce ai descoperit nou despre tine în acest proces și, totodată, în această întâlnire?

Este pentru prima dată când creez o întreagă colecție împreună cu un artist dintr-un domeniu complet diferit. A fost o experiență care mi-a confirmat că, atunci când există rezonanță, când îți este dragă persoana cu care creezi și când intențiile sunt bune și clare, poate ieși ceva cu adevărat minunat.

Despre mine am descoperit că pot lăsa și mai mult loc deschiderii și unei forme de vulnerabilitate creative care nu slăbește procesul, ci îl adâncește.

Ai vorbit adesea despre „dor” ca element central în construcția IUTTA. Cum se transformă „dorul” în această colecție – devine mai personal, mai vulnerabil, mai direct?

Dorul rămâne și se trăiește personal și direct, indiferent de forma pe care o ia. În această colecție, însă, îl simt mai personal, dar și cu o nuanță colectivă, feminină.

Dorul este, pentru mine, ca un dans – un gol pe care alegem să îl umplem cu frumusețe, cu blândețe și cu senzualitate.

Dacă „Deschis” ar rămâne, peste ani, ca un reper în parcursul tău creativ, ce ți-ai dori să spună despre tine și despre momentul în care a fost creată?

„Deschis” va rămâne cu siguranță o colecție reper pentru mine, chiar dacă nu este încă lansată integral. Am oferit deja un mic preview în noul spațiu FORME, deschis în hotelul Sheraton – un loc care aduce împreună evenimente, ateliere și o selecție de designeri români apropiați de universul IUTTA.

Mi-aș dori ca din această colecție să rămână, peste timp, esența: acel mesaj sensibil, purtat prin broderia spartă, care deschide o lume. Și poate să spună despre mine că am avut curajul să merg mai departe într-o zonă mai vulnerabilă, mai personală, fără să pierd forța și coerența limbajului IUTTA.

Cum definești, astăzi, diferența dintre influență și relevanță în ceea ce privește construcția unui brand? Și unde simți că se așază IUTTA în acest echilibru?

Cred că influența ține mai mult de vizibilitate și de capacitatea de a genera atenție într-un anumit moment, în timp ce relevanța ține de profunzime, de consecvență și de felul în care un brand reușește să rămână viu și necesar în relația reală cu oamenii.

Un brand poate fi foarte vizibil fără să fie cu adevărat relevant, dar relevanța construiește în timp ceva mult mai valoros: încredere, atașament și sens. Simt că IUTTA s-a așezat mereu mai aproape de relevanță. Nu ne-a interesat niciodată doar să fim văzuți, ci să construim un limbaj autentic, recognoscibil și emoțional, care să rămână.

Întrebări pentru Ada Galeș, actriță

„Deschis” pornește dintr-un loc profund personal, legat de memorie și de relația cu bunica ta. Cum s-a conturat primul moment când ai simțit că această poveste este pregătită să fie împărtășită și transpusă într-o colecție?

„Mă gândesc atât de des la ea și mi-e atât de dor de bunica. Am văzut-o în ultimii zece ani cum încearcă să se recompună din goluri, cum Alzheimerul o ia bucată cu bucată, și undeva pe drumul ăsta am simțit că am nevoie să fac ceva care să îmi fie aproape de ea.”

S-au întrepătruns cumva, în același timp, dorința de a mă juca și de a face haine cu dorul nestâmpărat pentru ea. Nu știu să îți spun un prim moment clar. Era mai mult o nevoie care a tot crescut până când nu am mai avut cum să o țin în mine.

În mesajul tău de anunțare a colecției „Deschis”, vorbești despre „goluri” ca spații care conțin și vindecă. Cum s-a transformat această idee într-un fir roșu creativ al colecției?

Am plecat de la gândul că femeile, mamele și bunicile noastre, acopereau sau dezveleau tot timpul ceva ce era prezent în ele… Gol, suferință, neputință, și enorm de multă putere și iubire. Trăiau toate laolaltă, în același trup.

Golul a devenit firul. Nu ca absență, ci ca spațiu de respirație într-o țesătură. Un loc unde poate să intre lumina sau poate să rămână liniștea. Am construit colecția în jurul ideii că putem să lăsăm să se vadă ce am moștenit fără să pierdem din noi.

Cum ai trăit întâlnirea cu Nicoleta și cu universul IUTTA? Ce te-a făcut să simți că acest parteneriat este „locul potrivit” pentru povestea ta? 🙂

Cu Nicole cred că a fost o lipeală plăcută din prima clipă în care ne-am văzut. Venisem la un eveniment Iutta restrâns, treceam printr-o perioadă mai complicată, și ea a reușit cumva să îmi ofere spațiu să povestesc. Mi-a prins extrem de bine.

Există un moment sau un obiect din colecție care simți că te reprezintă cel mai fidel? Ne-ar plăcea să știm ce simți că spune acesta despre tine.

Însăși broderia spartă cred că mă reprezintă. E o trecere între decorat și dezgolit, și cam așa mă simt eu mai tot timpul. Nici complet de o parte, nici de cealaltă. Ceva care lasă aerul să treacă prin el. Nu se străduiește să pară perfect și nu îi e rușine cu locul unde se desface.

Abia aștept să vedeți piesele.

În planul profesional, ești obișnuită să exprimi emoții prin roluri. Cum ai simțit că a fost să le exprimi printr-un o serie de obiecte – fără cuvinte, fără scenariu?

Fiecare haină pe care o port e un costum. Spune o poveste, chiar și când pare că e doar o bluză. Hainele pe care le facem cu Nicole aș vrea să spună povești despre femei calde, lejere, misterioase, cărora le e plăcut și ușor.

Pentru mine colecția a pornit de la niște referințe foarte concrete. Concetto spaziale al lui Lucio Fontana, unde tăietura nu e ruptură, e deschidere. Și building cuts al lui Gordon Matta-Clark, care taie case întregi ca să lase lumina să intre prin ele.

Să transpui o emoție într-un obiect e altă lucrare decât să o aduci într-un rol. Într-un rol ești tu cu ea acolo, o duci cu corpul, cu vocea. Un obiect trebuie să trăiască fără tine. Trebuie să conțină ideea și să o lase pe cealaltă femeie, care îl va purta, să o traducă cum simte ea. Asta mă uimește cel mai tare, că trimiți ceva în lume care o să fie continuat de mâinile altor femei.

Colecția atinge teme precum corpul, pielea, senzualitatea. Cum ai redefinit, prin acest proiect, relația ta cu propria feminitate?

Mi-ar plăcea ca odată cu proiectul să mă joc cu feminitatea și senzualitatea mea. Hainele astea o să inducă senzualitate și mister, nu o să le servească pe tavă, și mie îmi place atât de mult tipul ăsta de așteptare.

În rolul de actriță sunt obișnuită să fiu privită și să livrez foarte direct, cu tot ce am. În haine aș vrea să am voie să nu fiu așa de explicită. Să las ceva pentru mine. Să nu dau toată femeia într-un singur cadru. Poate că e o formă de feminitate pe care nu am avut spațiu să o explorez până acum.

Cât de vulnerabil a fost, pentru tine, procesul conturării acestei colecții alături de Nicoleta?

Foarte! Am multe temeri pentru că nu știu să cos, nu știu tipar, nu cunosc materialele suficient de bine. Am o idee foarte clară în cap și de multe ori nu știu dacă e și realizabilă. E un loc foarte vulnerabil, să ai o viziune clară și să depinzi de cineva ca să o scoți afară.

Cum ai descrie dinamica voastră de lucru? Ce ai descoperit despre Nicoleta în acest proces?

Că o facem cu enorm de multă blândețe. Fără grabă și fără presiune, cu răbdare pentru locurile în care nu știm încă.

Am descoperit despre Nicole cât e de generoasă și de atentă. Cât de curioasă și de deschisă către ce aduc eu, chiar și când ce aduc nu e coerent tehnic.

Știm că ți-ai dorit ca, prin această colecție, să „reatribui mândrie fără rușine”. Ce înseamnă, pentru tine, această mândrie astăzi – și cum se reflectă ea în piesele colecției?

Colecția are două mari părți. Niște piese vestimentare de sine stătătoare, pe care le vom putea reproduce de câte ori e nevoie, și piese unicat, pe care le vom face cu moștenirea pe care o avem, din mileuri și materiale brodate, sau cu ce vor aduce clientele către noi.

Eu am o rochie făcută cu mileuri de la bunica mea și mă gândesc că sigur mai sunt femei care ar vrea să poarte ceva ce a fost al familiei lor. Mileurile și lucrurile pe care le moștenim aparțin unui trecut profund al nostru, românesc. Cred că avem tendința să ne îndepărtăm sau să negăm orice pare etnic, din cauza asocierii cu ultranaționalismul, cu extrema dreapta, cu derapajele care se fac în numele lor. Ni se pare confiscată o parte din moștenire și preferăm să nu o mai atingem.

„Doar că eu simt nevoia să îmi cunosc și să îmi valorific rădăcinile. Mândria fără rușine asta înseamnă pentru mine. Să pot să port un mileu de la bunica mea fără să fac o declarație politică și fără să mă simt că trădez ceva. Să fie, pur și simplu, al meu. al nostru.”

Cum percepi diferența dintre influență și relevanță în parcursul tău artistic? Și ce alegi, conștient, să cultivi mai departe?

Aleg să cultiv autenticitatea pentru că e singurul lucru pe care îl pot controla. Pot să aleg ce spun și cum spun. Pot să aleg ce refuz. Nu pot să decid dacă voi fi relevantă peste zece ani. Pot să decid acum dacă sunt eu în ce las în urmă. Și sper ca asta să fie și o formă de influență, nu doar una de relevanță.

_

Editor:

Credit foto: Roxa Badilita