Interviu la dublu – Ina și Lilia Raicu, fondatoare Arc Maison Social Hub

Ina Raicu este specialist în make-up, cu o experiență de peste 15 ani și un portofoliu impresionant de colaborări.

A terminat Marketing și Afaceri Economice Internaționale, dar și Facultatea de Psihologie și Sociologie. Nu s-a regăsit în aceste domenii și a urmat drumul make-up-ului, ca profesionist. A lucrat doi ani în ProTV, a fost colaborator la salonul lui George Soare, timp în care a lucrat cu unele dintre cele mai cunoscute vedete din România, a realizat pictoriale, campanii cu mirese, photo shooting-uri pentru reviste celebre. Și-a deschis apoi propriul studio, unde a găzduit echipa de la filmul The Asset, cu Sam L. Jackson, iar acum și-a unit forțele cu sora ei și au înființat împreună Arc Maison.

Lilia Raicu e jurnalist de profesie, dar cu dorința de a explora continuu, a simțit în urmă cu mulți ani că e momentul unei reconversii profesionale. Pasiunea pentru flori și creativitatea au condus-o către drumul de florist, după cursuri dedicate în această direcție. În urmă cu cinci ani, a înființat propriul business, Spot Floral Design, un loc unde spune povești cu ajutorul aranjamentelor florale. Își pune amprenta pe fiecare buchet, totul e personalizat, unic, nuanțele de pastel fiind cele ce o caracterizează cel mai mult.

Ideea unui business în familie, deși era de mult în gândul celor două, s-a concretizat odată cu Arc Maison Social Hub, când, spun cele două surori, a fost timpul potrivit pentru ambele. În viziunea lor, Arc Maison Social Hub este un spațiu care e mai mult decât un beauty hub, este un loc de conectare cu alte femei, de socializare, de refresh fizic și mental. 

Astăzi, Lilia și Ina, ne-au acordat un interviu la dublu, vorbindu-ne despre business și provocările acestuia, lecțiile învățate, dar și despre ideea de a împărți spațiul de lucru cu propria soră.

Când a încolțit ideea de Arc Maison Social Hub, acum cât timp, și cât v-a luat s-o transformați în realitate?

Lilia: Eu și Ina ne-am dorit dintotdeauna să facem echipă, dar, din diferite motive, nu ne-am putut sincroniza. În plină pandemie însă ne-am aliniat, am discutat care sunt avantajele să facem împreună acest proiect, Arc Maison Social Hub, și am ajuns la concluzia că trebuie să ne unim forțele și în business. Ne leagă atât de multe lucruri, inclusiv aceleași idei despre frumos și creație în general, iar domeniile noastre se conturează tare bine împreună.
Anul trecut, pe vremea aceasta, am hotărât să ne căutăm un spațiu central de închiriat, deși nu am avut chiar susținerea pe care ne-o doream din partea celor apropiați, ei spunându-ne că nu e momentul potrivit pentru schimbări și investiții. Doar că intuiția noastră ne zicea altceva și a contat că am fost amândouă implicate în această decizie.
Până la vârsta aceasta, noi am trecut prin încercări mult mai grele, așa că hotărârea de a porni pe acest drum într-un moment incert pentru noi toți am tratat-o, într-un fel, ca pe o joacă. Am vrut să vedem unde putem ajunge cu ideea noastră, ascultându-ne intuiția. Câteodată cred că e bine „să te și joci”, să nu gândești prea mult.
Noi, în momentul în care am găsit locația pentru hub, ne-am uitat una la alta fără să ne spunem nimic, doar din priviri am spus „DA” și ne-am luat de mână. Așa a început magia.

Ina: Am vizitat multe case în perioada respectivă, dar spațiul acesta, cu vedere splendidă spre Arcul de Triumf, ne-a cucerit iremediabil! Chiar dacă la vremea respectivă nu arăta bine interiorul, casa avea un farmec special și era inundată de lumină și de o căldură aparte. Ne-am zis clar…. asta este!
Am închiriat spațiul în luna februarie și, după trei luni de entuziasm, chin, bucurie, fericire, deznădejde, multă muncă, sacrificiu, într-un an pandemic cu restricții, cu multe descurajări din partea cunoscuților, cum spunea și Lilia, am reușit să finalizăm renovările și să începem povestea Arc Maison Social Hub, acest proiect minunat al nostru!

Cât de mult ați conturat în jurul ideii până în prezent? Este Arc Maison Social Hub în forma în care ați gândit conceptul la început?

Lilia: În mare parte da, dacă ar fi să zic în procente, este 80% din ce am discutat la început, dar acum tot avem noi și noi idei și vrem să le punem în practică, pentru că tare ne mai plac provocările și, de ce nu, și riscurile. Mergem foarte mult pe intuiție, nu știm dacă e bine așa sau e greșit, vedem pe viitor și analizăm pe parcurs, în funcție de cum evoluează businessul.

Lilia Raicu

Ce vă doriți prin acest business? 

Lilia: Eu, una, îmi doresc să fim cât mai vizibile pe piață și să ne calce pragul tot mai multe mirese și nu numai – femei din targetul nostru – puternice, independente, încrezătoare în forța lor. Îmi doresc ca ele să vină aici să petreacă timp de calitate, să se simtă importante, frumoase, să plece cu încredere că pot reuși în orice pas pe care îl fac în viața de zi cu zi, poate prin experiența lor proprie de aici sau prin cea primită de la celelalte femei de la care pot învăța sau inspirându-se reciproc.

Ina: Să creăm o atmosferă plăcută pentru clientele noastre și să oferim servicii de calitate, iar pentru asta să ne aleagă în mod constant. Îmi place să spun că e un loc creat pentru ele, pentru un refresh inside-out.

Este mai mult un business despre frumusețe sau despre socializare, încredere, comunitate? De ce?

Lilia: Le-ați enumerat pe toate și lista poate continua.

Ina: De acord cu Lilia. Sigur, am pornit de la ideea de business de frumusețe, dar ulterior ne-am dat seama că se formează o comunitate de femei frumoase, deștepte, care ne calcă pragul și care nu ar mai pleca, așa cum ele însele ne spun, fiind atrase de atmosfera caldă și de energia acestui spațiu.
Așa că ne place și ideea de socializare, clientele pot veni la o cafea, să lucreze de aici, avem și o terasă generoasă, le aștept cu tot dragul.
Avem ceva planuri în desfășurare și pe ideea de a organiza evenimente restrânse pentru comunitatea noastră, sperăm ca în viitorul apropiat să le dăm o formă mai clară.

Ce reprezintă frumusețea pentru voi? 

Lilia: Frumusețea este o armă puternică și, ca multe alte calități, important e să știi cum să o pui în valoare fără să o alterezi, să n-o forțezi, s-o lași naturală și s-o fructifici.

Ina: Frumusețea este relativă…depinde ce cultură ai și ce standarde ale frumuseții urmărești.
Pentru mine, frumusețea omului este redată prin gândire și prin bunătate, toleranță, inteligență.
Dacă vorbim strict fizic, vă spun sincer că în orice femeie pe care o machiez identific cel puțin două trăsături frumoase.
O femeie îngrijită și cu o atitudine potrivită mi se pare foarte frumoasă!

Arc Maison Social Hub, așa cum îl descrieți, e un business realizat de femei, pentru femei. Susțineți, de asemenea, și brandurile românești, colecții realizate tot de femei antreprenoare. Ce obiecte unicat sau colecții pot găsi clientele la voi, cum selectați brandurile românești și care e motivația voastră din spate, de ce v-ați dorit să mizați și pe acest aspect?

Lilia: Întotdeauna am empatizat cu femeile aflate la început de drum și, mai ales, cu poveștile lor de viață, așa că a venit natural și firesc asocierea, fără prea multe convingeri.
Le selectăm după propriile nevoi și bun gust, nu vrem să expunem aici produse care nu ne plac și în care nu credem. În acest moment, clientele noastre pot găsi la Arc Maison Social Hub bijuterii realizate manual de talentata Alexandra Caspruf, adorăm perlele și mixurile combinate de ea într-o manieră modernă, apoi rochii atemporale croite cu atenție și grijă față de mediu, cum sunt cele de la Kasandruta, un brand din Republica Moldova. Cu drag povestim de Maison Mimino, între timp am devenit cele mai bune prietene, Olesea din spatele acestui brand local este o femeie antreprenoare cu un suflet și cu o caldură aparte, mereu săritoare, să ajute cu tot ce poate. La noi în hub am primit-o cu brațele deschise cu ale ei produse culese de la artizanii locali și nu numai.

Ne plac la nebunie coșurile și gențile ei împletite din răchită, păturile împletite manual în Republica Moldova, lumânările cu miros de cafea și iasomie produse natural, bluzele cu mesaje haioase în franceză și lista e lungă. Urmează și o colaborare cu cei de la Ceramical, produse din ceramică făcute manual în Siliștea-Snagovului de Lidia; la fel de tare o așteptăm și pe Maria de la Skinergist, ea fiind de profesie farmacistă – va veni la noi cu o categorie de produse skincare coreene și portugheze. Suntem deschise la noi parteneriate cu branduri care au aceleași valori ca și noi și care vor să fie descoperite de comunitatea noastră.

Cum vă împăcați cu ideea de antreprenoriat? Ați avut vreo temere la început, să vă vedeți în acest rol? Ați fost antreprenoare și înainte de a dezvolta acest business?

Lilia: Am fost antreprenoare și anterior, dar nu oficial. Am avut multe încercări creative, am făcut o vreme papioane unicat, pe vremea când nici nu se găseau pe piață, apoi am cochetat cu fotografia și tot așa, până am ajuns la pasiunea pentru flori și tot ce implică acest domeniu.
Mie îmi este foarte greu să împac cele două direcții, de creator și de antreprenor, mi-am luat ajutoare pentru că era epuizant, nu ai cum să le faci pe toate și e important să conștientizezi asta și să știi să ceri ajutor la momentul oportun.

Ina: Personal, mă împac bine cu această idee, exemplu fiindu-mi tatăl meu, care la rândul lui și-a lăsat un serviciu bun, care-i aducea un venit stabil, și a luat-o de la zero într un domeniu total necunoscut lui. El este inspirația mea că se poate să faci orice, cu multă muncă și cu dăruire.

Cum vă regăsiți voi, surori fiind, în acest statut de businesswomen? Simțiți că vă ajută să fiți atât de conectate, și acasă, și la job? Care e relația voastră? 

Lilia: Cum spuneam mai sus, relația noastră a trecut prin multe faze. A fost o etapă când parcă nu era momentul oportun să facem echipă, am devenit mame pe rând, la un an distanță, apoi tata a primit un diagnostic grav și s-a luptat pentru viața lui, așa că, dorința noastră de a lucra împreună nu își găsea momentul potrivit. Poate că a trebuit să se întâmple astfel, ca să ne dăm seama ce ne leagă cu adevărat și să conștientizăm că noi chiar putem fuziona bine, frumos și productiv împreună, în ciuda a tot ce s-a întâmplat de-a lungul timpului. Dar tocmai pentru că ne cunoaștem atât de bine, în business ne-am înțeles minunat până acum, Doamne-ajută să ne fie tot așa o viață.

Ina: Ne înțelegem și ne completăm foarte bine! Lilia se ocupă mai mult de partea creativă, iar eu de luarea deciziilor de management, având o mai mare experiență din acest punct de vedere. Legătura noastră ca surori este ceva special, iar faptul că am reușit acum să creionăm un business, mă bucură enorm, și a întărit și mai mult relația dintre noi.

Ina, cum se împacă femeia de business din tine cu cea creativă? Cum îți împarți timpul între management și make-up?

Fiind o fire rațională și având un copil de crescut, mi-am dorit, de ce nu, să creez un business din arta makeup-ului. Nu numai între cele două aspecte este greu să te împarți, aș zice că provocarea cea mai mare, mai presus de a fi antreprenor și makeup artist, este cea de mamă pentru băiatul meu.
Timpul este foarte scurt, o știm și o simțim cu toții, tocmai de aceea am început colaborări cu oameni specializați pe fiecare nișă în parte ce ține de business, în așa fel încât să-mi rămână timp suficient pentru copil și pentru makeup.

Ina Raicu

Lilia, cum îți împarți tu timpul la Arc Maison Social Hub între crearea buchetelor de flori, antreprenoriat și planul de a deveni event planner?

Cu greu! Ador acest loc și aș sta de dimineață până seara aici. Mi-e drag să amenajez tematic spațiul în fiecare sezon și mă bucur atunci când văd reacțiile oamenilor ce ne calcă pragul spunând „Vai, cât e de frumos la voi!”.

Asta mă împlinește enorm. îmi iau doza de energie și de validare de care am nevoie din spațiul nostru drag, Arc Maison Social Hub. Și apoi, îmi continui întâlnirile și-mi urmez agenda cu ce am de făcut pentru anul ce vine în organizarea nunților. Deși pare că mai e mult până la vară, mi se pare că iar nu voi avea suficient timp de documentare și de creație pentru noi concepte și idei pentru nunțile tematice contractate pentru acest an. Atât de repede zboară timpul!

De unde vă luați inspirația și energia zi de zi, să „hrăniți” și latura antreprenorială, dar și cea creativă a fiecăreia dintre voi?

Lilia: Mă ajută enorm să călătoresc, mă inspiră foarte mult oamenii, ținutele, tradițiile, obiceiurile fiecărei țări, peisajele cât mai sălbatice. Sunt însă foarte afectată de ce se întâmplă acum în lume, mi-e foarte greu să fiu creativă, mi se pare că totul se poate spulbera într-o secundă.
Energia mi-o iau de la oamenii care mă validează atât la hub, cât și în viața personală, recunosc că încă am nevoie de încrederea celor din jur și, cel mai important, de sprijinul familiei.

Ina: Pentru latura antreprenorială, inspirația mea este tatăl meu, cum am menționat și anterior. Sunt foarte mândră de el, este motorul psihologic din mintea mea, parcă-l și aud: „Hai, că se poate, ești puternică!”.

Și oamenii pe care-i întâlnesc sunt sursă de inspirație – am marele noroc ca prin prisma jobului să interacționez cu multe femei deștepte, de succes, care au dezvoltat business-uri de mare anvergură, iar ele clar îmi sunt cliente, prietene și modele.
Pentru latura creativă, urmăresc show-urile de modă, însă eu, în mare parte, fac beauty makeup pentru mirese, machiaje de eveniment unde nu-ți poți permite să faci extravaganțe, și atunci inspirația vine pe loc, în momentul întâlnirii cu clienta. Sunt un fin psiholog și-mi cam dau seama de personalitatea fiecăreia și știu clar ce i se potrivește, așa că va purta machiajul meu fiind plină de încredere.

Care sunt cele mai importante trei lecții pe care le-ați învățat de-a lungul călătoriei în acest business?

Lilia:
Focus – mi se pare foarte important să fii 100% concentrat pe ceea ce faci, mai ales în business.
Nimic nu e imposibil – chiar poți face magie cu viața ta, doar dacă îți propui. Sigur că nu vine nimic gratuit, ci cu mult sacrificiu, dar…. ce e ușor pe lumea asta?
În loc să deschizi șampania de bucurie pentru realizările tale de azi și să sărbătorești alături de prieteni, conștientizezi că unii dintre ei, dintr-odată, dispar. Din cauză că nu mai ai timp de ei sau poate pentru că nu se mai bucură neapărat pentru realizările tale. Încă nu știu de ce se întâmplă așa. Cert e că asta e o lecție pentru mine și nu-mi pare rău c-o trăiesc azi – totul face parte din mine, din noi.

Ina:
Să nu te lași influențat ușor de anumiți oameni despre care nu știi clar dacă îți vor binele sau cărora le stârnești sentimente de invidie.
Când simți că nu mai poți, mai poți puțin.
Urmează-ți visul!

Ce mai urmează pentru Arc Maison Social Hub, ce planuri și obiective aveți pe mai departe?

Lilia: Sunt multe pe care le avem în minte. Pe unele le-am spus, pe altele am vrea încă să le ținem pentru noi, să vedem întâi cum prind contur.

Ina: În aceste vremuri, nici nu știu ce să spun, sincer. Răspund acestor întrebări când războiul este aproape.
Când vom traversa o situație echilibrată din punct de vedere politic, cu siguranță vom face niște investiții, dar deocamdată, planurile sunt puse pe hold.

Arc Maison Social HUb_1

Antreprenorul Ina descris în trei cuvinte (de către Lilia):
Directă, determinată, extrem de muncitoare.

Antreprenorul Lilia descris în trei cuvinte (de către Ina):
Creativă, echilibrul meu, suflet.

Tocuri sau flat shoes? 

Lilia și Ina: Flat shoes 

Primul lucru pe care îl faci dimineața:

Lilia: Știu că nu e bine, dar, prima dată, verific telefonul.

Ina: Iau telefonul și intru pe Instagram.

Ceai sau cafea? 

Lilia: Cafea clar, deși, în toată copilăria mea, am băut doar ceai și la noi acasă s-a băut mereu ceai. Și nu doar dimineața – în Republica Moldova, se bea ceai de trei ori pe zi.
Am descoperit cafeaua destul de târziu, dar acum nu mă mai pot „desprinde” de ea

Ina: Ceai negru, în compania unei persoane smart.