Există artiști care ajung, la un moment dat, să nu mai creeze pentru validare, pentru ritm sau pentru aplauze, ci pentru propria lor viață interioară. Pentru a pune ordine în haos, pentru a se vindeca, pentru a rămâne întregi. Pentru IRAIDA, „6 Simțuri” nu este doar primul album, ci o confesiune construită cu luciditate, curaj și o vulnerabilitate care nu mai cere permisiunea nimănui.
După ani în care a fost una dintre cele mai puternice voci din spatele scenei muzicale românești, IRAIDA își asumă acum, complet, propriul adevăr artistic. Un adevăr care vorbește despre frică și iubire, pierdere și iertare, despre rupere și reconstrucție, despre procesul – deloc liniar – al vindecării. „6 Simțuri” este o călătorie coerentă prin universul ei interior, un arc narativ care începe în fragilitate și se încheie în afirmare, o invitație de a simți dincolo de ceea ce e confortabil.
În acest interviu sincer, IRAIDA vorbește despre identitate, despre ce înseamnă să ceri iubire atunci când scrii pentru tine, despre limite, transparență și despre puterea de a rămâne fidelă propriei esențe într-o industrie care se schimbă constant. Este un interviu despre artista, dar mai ales despre femeia care a învățat că nu trebuie să fie puternică mereu – și că, uneori, cea mai mare forță stă în blândețe.
Ultima dată când am povestit pentru The Woman, vorbeam despre curaj, vulnerabilitate și despre momentul în care ai înțeles că muzica este, de fapt, drumul tău. Astăzi te întâlnim într-un punct puternic: primul tău album – „6 Simțuri”. În ce moment al vieții și al carierei simți că te regăsești acum? 🙂
Personal vorbind, sunt într-un proces intensiv de vindecare, am trecut de momentul critic și acum reușesc să mă bucur de proces. Profesional vorbind, faptul că am reușit să îmi creionez identitatea artistică după inima mea, mă fericește și mă emoționează tare.
Simt că am dat o bucățică din mine în univers, și… deși poate părea înfricoșător pentru IRAIDA din trecut, căreia îi era frică de vulnerabilitate, IRAIDA de acum e cea mai mândră.
„6 Simțuri” este descris ca o călătorie coerentă și intensă prin universul tău interior. Ce a declanșat nevoia de a transforma această călătorie personală într-un arc narativ muzical?
Câteodată simt atât de puternic, atât de intens, încât mă folosesc de toate darurile primite, și mă exprim în cât mai multe feluri posibil, ca să nu explodez. 😊
Pe lângă asta, mi-am dorit mult ca cei care poate trec prin lucruri asemănătoare, să nu se simtă singuri și să vadă luminița de la capătul tunelului.
Albumul are o evoluție clară — de la fragilitate la afirmație, de la rupturi la reconstrucție. Ce parte din tine s-a vindecat cel mai mult în procesul de creație și ce parte a rămas, poate, încă în lucru?
„Cel mai mult s-a vindecat rana provenită din neînțelegere. Am reușit să accept că oamenii setați pe a te înțelege greșit, o vor face indiferent de cât te zbați tu să arăți realitatea.”
O parte în lucru, este despre letting go cu totul. Nu sunt bună la a spune adio, niciodată nu am fost. Nu este o chestiune vizibilă, mă roade pe dinăuntru, dar învăț să let go cu fiecare experiență.
Ai spus cândva că „nesiguranța vine și pleacă, ceea ce rămâne este lumea artistică.” Cum se simte nesiguranța astăzi — a devenit o inspirație, un adversar sau un mijloc de dialog creativ?
Ce întrebare frumoasă. La fel de frumos e faptul că toate variantele sunt corecte, în funcție de zi. Astăzi este un mijloc de dialog creativ cu urme fine de a accepta ce nu pot controla.
Dacă ar fi să atribui fiecărui „simț” din „6 Simțuri” o lecție — ce ai spune că ai învățat prin: frică, iubire, pierdere, iertare, intuiție, acceptare?
– Prin frică am învățat că probabilitatea ca aceasta să fie reală este aproape infimă.
– Prin iubire am învățat că toate drumurile duc de fapt… la mine.
– Prin pierdere am învățat că nu tot ceea ce mi-am dorit, era al meu.
– Prin iertare am învățat că este cel mai mare act de curaj și o virtute rară.
– Prin intuiție am învățat să fiu conectată cu sinele superior mereu, indiferent de orice.
„Prin acceptare am învățat să cer ca orice lucru care nu este pentru mine, să plece tăcut din viața mea, indiferent de cât de tare doare pe moment.”
Albumul explorează trăiri care cresc, se rup și se reconstruiesc. Ce ai învățat despre tine în momentele de „rupere” — și ce nu ai fi putut afla altfel?
În momentele de „rupere” am avut cele mai revelatoare lecții. Cred că cel mai important lucru ar fi că… nu trebuie să fiu puternică mereu.
Am pus o presiune teribilă pe mine, blocată în fight mode. Am învățat, în sfârșit, să fiu blândă cu mine.
„6 Simțuri” nu e doar muzică: este și vizual, și tactil, și conceptual. Ai creat lucrări expuse odată cu lansarea albumului. Ce au putut lucrările tale artistice să exprime, acolo unde muzica nu a fost suficientă? Ne-ar plăcea să ne povestești mai multe despre fiecare dintre lucrările expuse în cadrul evenimentului de lansare al albumului, de la Recul.
Partea de artă plastică a venit ca un suport vizual în completarea muzicii. Mi-am dorit mult ca oamenii să extra simtă și să își pună la bătaie atât imaginația, precum și cât mai multe simțuri.
Una dintre piesele mele favorite este grămăjoara de gloanțe delimitată de o bandă, făcută pentru melodia „Arma Perfectă”. Uitându-te spre ea… vezi ceva un pic messy, nedefinit complet, dar puternic, îți imaginezi poate sunetul de glonț tras, care îți face pleoapele să se strângă.
O altă piesă, care îmi place teribil, este ce am făcut pentru „Criminali”. Un tablou masiv cu grosime de aprox. 15 cm, roșu, cu un pistol înfipt în el. Pentru mine exprimă tensiune, pasiune, dar și durere. Modul în care pistolul este vizibil înfipt în tablou arată durerea cu care deseori ne confruntăm într-o poveste intensă.
La „Ultimul Act de Iubire” am avut manuscrisul de poezii. Un unic exemplar cu 33 de poezii scrise de mine.
Dacă ascultătorii tăi ar putea rămâne doar cu o singură frază de pe acest album — una care vorbește despre tine, cea de acum — care ar fi aceea și de ce?
Sunt divin protejată, am lumina toată, pe piele, în pori, de sus sau sub nori. Este outro-ul piesei “MANTRA 333”.
Ești o compozitoare prolifică pentru alți artiști — dar scrierea întregului album în nume personal reprezintă o formă de expunere totală. Când compui pentru tine, ce îți ceri? Curaj? Sinceritate? Sau să simți mai mult decât poți pune în cuvinte? 🙂
Iubesc aceste întrebări și sincer mă emoționează tare mult. Mulțumesc pentru asta.
Cer iubire. Iubire pentru mine, pentru artă, pentru ce scriu, pentru ce am pierdut, pentru ce o să vină. Din iubire apare și curajul și sinceritatea și așa mai departe.
Știu că mindfulness-ul și conexiunea cu animăluțele tale adoptate fac parte din reset-ul tău emoțional. Ce te învață iubirea necondiționată despre vindecare și despre privirea lumii cu al „șaselea simț”?
Iubirea necondiționată poate să fie o binecuvântare, dar și un blestem. Este o binecuvântare pentru că doar prin iubire ceva poate crește, dar și un blestem pentru că suntem făcuți să tânjim după iubire. Iubirea necondiționată presupune să iubești pe cineva care poate nu mai face parte din viața ta sau nu mai e aici. E un sentiment destul de apăsător să nu poți împărtăși cele mai intense sentimente.
Dar când vorbim de bebelușii mei blănoși, cea mai mare lecție a fost despre răbdare și renunțarea la rigiditate.
Ai traversat industria muzicală atât în spatele scenei, cât și în centrul reflectoarelor. Ce crezi că păstrează un artist relevant într-o industrie care se schimbă cu rapiditate? Reinventarea, consistența sau sinceritatea?
Aș vrea tare mult să cred că sinceritatea. Pentru că odată cu ea, poți defini și accepta ce poți face pe mai departe sau nu, fără să te pierzi încercând să fii relevant cu orice preț. Cred că există portițe oricum.
„Important e să nu faci compromisuri care să îți ia somnul noaptea.”
Eu una, prefer să fiu bine cu mine mai întâi, apoi restul.
Într-o industrie care pune deseori accent pe aparențe, tu rămâi sinceră cu tine. Ce rol joacă, pentru tine, transparența și încrederea, nu doar în relație cu tine ca artistă, ci și cu tine femeie – cea care ești atunci când nu ești pe scenă sau în fața camerelor de filmat? Dar în relație cu fanii tăi?
Sunt un om extrem de sincer și uneori tranșant. În aceeași măsură, sunt un om care râde foarte mult și îmi place să fac haz de necaz. Nu îmi plac așteptările nerealiste, dar asta nu înseamnă că nu îmi place frumosul. Fie că vorbim de cel fizic, fie că vorbim de cel emoțional sau psihologic.
Mă lovesc deseori de neîncredere, doar că am învățat să o gestionez altfel, cred că aici e cheia. Atunci când sunt neîncrezătoare pe un anumit lucru, încerc să găsesc 2-3 motive separate de acel subiect, unde să simt că mă pot încrede.
Oamenii care sunt aici, alături de mine in this journey, cred că au văzut în mine faptul că sunt acest om cu care poți să ai o criză de râs de o oră și apoi să ai discuții filosofice, urmate de o decizie random de a face o tocăniță și tot așa. Sunt un om normal care învață să se bucure de viață, ca restul, și să se bucure de lucrurile mici.
Cum reușești să trasezi limite între viața profesională și cea personală, între ceea ce expui public comunității tale (pe rețelele de social media, spre exemplu) și ceea ce păstrezi privat, pentru tine? Care sunt limitele pe care le impui transparenței, pentru a păstra în continuare încrederea fanilor tăi în proiectul tău muzical?
Nu îmi place să impun ceva, cuiva, vreodată. Un sfat? O povestire despre o lecție de viață? Poate. Dar social media a devenit un instrument destul de instigator și multe lucruri pot fi catalogate total opus față de intenția pe care tu ai avut-o.
Nu îmi expun întreaga viață, nu am să o fac vreodată. Sunt un om privat, nu prea ies în locuri aglomerate de fel, nu pentru că mi-aș impune, dar prefer oricând să stau în intimitatea casei mele, să îmi adun forțele.
Dac-ar fi să sumarizezi povestea omului IRAIDA în nu mai mult de trei piese de-ale tale lansate până acum, care ar fi acestea? Ce spun ele despre parcursul tău personal și artistic de până acum?
Oh, ce drăguț. Cred că aș începe cu „Fricile Tale”, urmată de „Ultimul Act de Iubire”, și în final… pentru că totul este ciclic, ‘’MANTRA 333”, care este una din piesele din capitolul 1 al albumului.
Primul lucru pe care-l faci dimineața:
Scot bebelușii blănoși afară.
Dacă „6 Simțuri” ar fi o stare de spirit, cum ai descrie-o într-un singur cuvânt?
Putere / puternic.
Ce te învață scena despre tine, de fiecare dată când urci pe ea?
Că puterea gândului este reală și orice gândim se poate materializa. Așa că… mai bine mă focusez pe ce poate să meargă super bine, să nu mai pun răul în față.
Ce îți spui în minte înainte de a începe un concert?
Mă rog și îmi chem puterea de oriunde am lăsat-o.
Parfumul care te însoțește în backstage?
Mai nou, parfumul “6 Simțuri” by Calaj.
O întrebare care ți-ai fi dorit să-ți fie adresată într-un interviu, dar care nu a fost – și răspunsul la aceasta:
N-am să te mint, întrebările de mai sus au fost absolut superbe. Din nou, îți mulțumesc pentru asta. Cred că mi-ar plăcea să fiu întrebată și despre muzica internațională. Ce pot să spun… este că îmi e foarte dor să compun în engleză, o făceam oricum în paralel, dar mai dor îmi este să lansez muzică în limba engleză. Coming soon 🫀.
_
Editor:
Credit foto: Vlad Andrei