Mădălina Pavăl nu urmează drumuri deja bătătorite – ea se lasă purtată de curgere, de instinct, de oameni și de sunete. De la prima recunoaștere primită în copilărie, din partea învățătoarei sale, până la colaborările cu Subcarpați și lansarea propriei Orchestre, artista a conturat o identitate muzicală profund personală – una în care tradiția devine sursă de inspirație, nu limitare, iar inovația, limbajul prin care își spune poveștile.
„Îmi place să cred că tradiția nu m-a limitat, ci m-a deschis spre tot ce pot deveni.”
Astăzi, Mădălina, alături de muzicieni de seamă, dă glas unei formule artistice unice: Mădălina Pavăl Orchestra. Împreună, orchestrează cu grație două lumi – una clasică și una alternativă – și nasc un univers sonor căruia i se spune world music sau, cum le place lor să spună, muzică lumească.
„Suntem mai mult decât o orchestră clasică. Am reinventat sonoritățile românești, am îmbinat texturi din lumea clasică (quintet de coarde, harpă, flaut) cu dinamica de dans și forța tribală a bandului de alternativ. Unii i-ar zice world music, pentru noi e un ansamblu care doinește românește și te învârte nebunește. Muzică lumească dintr-o simfonie de locuri: cel bucovinean, moldovean, sud-dunărean și balcanic”, spune Mădălina.
Am stat de vorbă cu ea despre începuturi și curaj, despre echilibru și mentorat, despre cum se naște o muzică ce nu vrea doar să fie ascultată, ci trăită, precum și despre cel de-al treilea album al său, „Fuga Iuga”.
Mădălina, cum a debutat călătoria ta în lumea muzicii? Cât de natural simți că s-au legat lucrurile pentru tine în parcursul tău muzical de până acum?
Muzica a fost mereu o parte din viața mea. De la o vârstă fragedă am început să călătoresc și să cânt, iar aceste două lumi s-au împletit tot timpul. Nu m-am visat niciodată să fiu cântăreață, dar muzica a fost acolo și m-am bucurat de sprijinul oamenilor din jur, care m-au încurajat să merg mai departe. În special învățătoarea mea, care le-a spus părinților că „ar fi păcat să nu mă dea la muzică”, iar acest impuls m-a ghidat.
Călătoriile m-au adus mai aproape de muzică, iar atunci când am ajuns la București și am început să lucrez cu muzicieni din diverse colțuri ale țării, mi-am dat seama că muzica nu este doar o pasiune, ci un mod de viață. Astăzi, muzica lumească, așa cum îmi place să îi spun, pe care o fac este rezultatul acestei călătorii – o combinație între influențele clasice și alternative, care mă definește și care îmi permite să îmi exprim viziunea artistică.
Ce impact a avut legătura ta cu tradiția asupra formării tale ca artistă? Dacă nu te încadrai în acest gen muzical, cărui alt gen muzical ai fi aparținut – și de ce?
Chiar dacă am început cu influențe tradiționale, acum muzica mea s-a transformat într-un mix mai larg de stiluri. Dar muzica pe care o fac azi, cu Orchestra, e deja un amestec de lumi – de la clasic, la alternativ, cu influențe din jazz, ambiental, uneori chiar și electronic.
Dacă nu aș fi pornit dinspre folclor, cred că tot aș fi ales un gen care să-mi dea libertatea de a explora – poate ceva mai experimental, unde sunetul e ca o lume întreagă pe care o construiești de la zero.
Ai început să colaborezi cu Subcarpați, iar mai târziu ai lansat albumul „Oamenii se fac dor”. Ce a însemnat pentru tine colaborarea cu Subcarpați? Care este cea mai importantă lecție despre muzică pe care ai învățat-o de la Subcarpați, care te-a ajutat să-ți definești stilul muzical?
Când am ajuns în București, parcă totul s-a schimbat deodată – ritmul, aerul, oamenii. Veneam cu pașii grei de emoții și visuri nespuse, pregătită să dau la Drept, dar cu inima deschisă către altceva, ceva ce atunci nici nu știam că-mi va schimba drumul. În loc de planuri fixe, m-a ghidat un fel de curgere, un impuls interior.
Colaborarea cu Subcarpați a fost ca un salt – m-a desprins de zona sigură și m-a aruncat într-un spațiu viu, neprevăzut, unde sunetele vechi și cele urbane se întâlneau firesc. Acolo am înțeles că pot păstra ceea ce vine din mine, din locul din care vin, dar să-l rostesc altfel, cu limbajul de acum. Nu ca o rupere de trecut, ci ca o continuitate sinceră. A fost, poate, prima oară când am simțit că vocea mea artistică prinde contur – din contrast, din curaj și din joacă.
Muzica ta se remarcă prin fuziunea dintre tradițional și modern. Ce înseamnă pentru tine „echilibrul” dintre aceste două lumi, și cum reușești să păstrezi autenticitatea în timp ce încerci să aduci un suflu proaspăt muzicii?
Muzica folclorică nu a fost niciodată o alegere conștientă pentru mine, ci o parte naturală din ceea ce sunt. Am crescut într-un mediu unde sunetele, poveștile și tradițiile erau parte din viața cotidiană.
„M-am legat de folclorul românesc nu pentru că mi-ar fi fost impus, ci pentru că am înțeles că acolo, în acea simplitate autentică, găsesc răspunsuri la multe dintre întrebările mele.”
În acest limbaj vechi, dar plin de viață, am învățat să dau un nume sentimentelor și trăirilor mele – am descoperit ceea ce pentru mine înseamnă vindecare.
Am vrut ca această descoperire să ajungă la cei care poate că au uitat de rădăcinile lor sau care, printr-o lume tot mai conectată digital, au pierdut legătura cu esențialul. Am simțit că e momentul să dăruiesc această muzică celor care se grăbesc, celor care poate nu înțeleg încă ce înseamnă cu adevărat, dar care, printr-o legătură subtilă, o simt. Așa că, am lansat „Oamenii se fac dor”, pentru a aduce mai aproape această lume, fără a o dilua, dar cu toată forța ei emoțională.
În 2020, ai lansat piesa „Vino pân’ la București”, iar ulterior a luat naștere Mădălina Pavăl Orchestra. Ce însemnătate are această piesă pentru tine, având în vedere că marchează un moment de schimbare în cariera ta? A fost un moment de risc sau de încredere în tine?
„Vino pân’ la București” a fost un pas semnificativ în evoluția mea ca artistă, un moment în care am decis să explorez noi teritorii muzicale și să creez un sound care să reflecte schimbările interne și externe din viața mea.
A fost cu siguranță, un moment de încredere în mine, dar și de asumare a unui risc artistic, care a condus la crearea Mădălina Pavăl Orchestra, ansamblu care îmbină influențe din muzica clasică și alternativă. Această piesă reprezenta, de fapt, o transformare importantă. Un drum.
Alegerea de a folosi un quintet de coarde, harpă și flaut pentru a adăuga texturi clasice muzicii tale este o decizie foarte curajoasă. Cum ai reușit să îmbini aceste elemente clasice cu energia vibrantă a muzicii alternative? Ce înseamnă pentru tine să creezi un „sunet autentic”?
Am vrut să creez un sound care să nu fie doar un amestec de instrumente, ci un ansamblu în care fiecare element să își aducă aportul la o atmosferă unică. Cu Mădălina Pavăl Orchestra, am reușit alături de Alexei Țurcan, producătorul muzicii, și al instrumentiștilor, să combinăm texturi din muzica clasică cu energia vibrantă a muzicii alternative, păstrându-ne totodată autenticitatea.
Sunetul autentic, pentru mine, înseamnă un amestec de tradiție și inovație, iar muzica pe care o facem este despre a rămâne sinceri și deschiși către experimentare.
Ai vreun mentor care te ghidează și la care apelezi în momente-cheie de pe parcursul devenirii tale profesionale? Dacă da, care este persoana în care ai reușit să găsești un astfel de mentor și cum ai găsit-o?
De foarte mulți ani sunt deschisă să apară cineva în viața mea ca mentor. Chiar mi-aș dori asta. Sunt momente în care mă pierd puțin pe drum și atunci apelez la sora mea sau la prietena mea Mădălina Craiu – ele doua sunt blânde si sunt precum oglinzile mele. Îmi amintesc cu ajutorul lor cum am mai procedat, că am mai fost jos și m-am ridicat.
Dar cel mai mare noroc al meu este că am în jur oameni care mă ascultă, care mă cunosc dinainte ca lucrurile să prindă contur. Sunt oameni care m-au văzut când am aterizat prima dată pe aici, și când spun ceva, îi cred pe cuvânt. Poate nu am avut un mentor clasic, dar am avut mereu sprijin.
Albumul „Fuga Iuga” vorbește despre vântul schimbării și reconectarea cu rădăcinile culturale. Care a fost motivul pentru care ai simțit că este momentul să lansezi acest album, și ce ai învățat despre tine în acest proces? Care este mesajul cel mai important pe care vrei să-l transmiți ascultătorilor prin acest album?
„Fuga Iuga” e al treilea capitol dintr-o poveste care s-a scris în timp, în straturi – după „Oamenii se fac dor” și „Roiesc”. Nu a fost o decizie bruscă, ci o coacere firească, ca un copac care crește din rădăcinile pe care le cunoaște bine, dar tot întinde ramuri în direcții noi. Numele albumului surprinde perfect starea lui: „Fuga te fură și Iuga te adună” – între agitație și întoarcerea spre sine, între rătăcire și regăsire.
E un album despre echilibru – dar nu acela liniar, ci acela pe care îl cauți printre contraste. Fiecare piesă e o lume în sine: „Fată de Împărat” e blândă, dar tăioasă, o poveste despre ruptură și curaj. „Fuga Iuga”, piesa care dă numele albumului, condensează întreaga tensiune dintre fugă și asumare. Iar „Melc” e, poate, cea mai tandră întoarcere la copilărie – o metaforă despre transformare și răbdare. Ce mi-am dorit cel mai mult să las prin acest album e o stare de adevăr. Să simți că oricât de tare te-ar fura lumea, există în tine ceva care te poate aduna.
Cum te conectezi personal cu muzica pe care o creezi? Ce loc ocupă muzica în viața ta de zi cu zi?
Pentru mine, muzica e felul meu de a respira mai adânc. E prezentă în tot ce fac – în gândurile de dimineață, în momentele de liniște sau de haos. Nu o văd ca pe un instrument de lucru, ci ca pe un spațiu viu în care mă regăsesc și în care mă pot aduna atunci când ceva se risipește în mine. E parte din viața mea cotidiană, dar nu în sensul rutinei, ci ca o sursă constantă de sens și claritate.
„Muzica mă ajută să rămân conectată la ceea ce simt cu adevărat.”
Cum ai descrie relația pe care ai reușit s-o construiești în decursul timpului cu muzica? Ce loc ocupă ea în viața ta în momentul de față?
Relația cu muzica e una dintre cele mai vechi pe care le am – a fost acolo înainte să-mi dau seama că o aleg. A crescut cu mine, s-a schimbat odată cu mine și, în timp, a devenit ceva fără de care nu știu cum aș funcționa.
Nu e doar meserie, e o parte din structura mea interioară. Azi, muzica e spațiul în care mă adun, mă exprim, mă vindec, și uneori chiar mă salvez. E casa mea, în cel mai profund sens.
Care a fost cel mai semnificativ sacrificiu pe care l-ai făcut pentru muzică până acum?
Poate cel mai mare sacrificiu a fost timpul petrecut departe de ai mei. Multă navetă, multe drumuri, plecări lungi, doruri adunate. Dar am știut că drumul ăsta cere răbdare și prezență totală.
În viitor, cred că sacrificiul va rămâne același – timpul. Timp pentru liniște, timp pentru mine. Industria cere multă prezență, iar creația cere tăcere. Va fi mereu o pendulare între cele două.
În carierele artistice, încrederea joacă un rol esențial în colaborările cu producători, case de discuri și echipe. Cum ai reușit să construiești relații de încredere cu partenerii tăi profesioniști și ce înseamnă pentru tine să fii un artist transparent, atât pe scenă, cât și în afacerea muzicală?
De-a lungul timpului, am întâlnit tot felul de oameni, fiecare cu rolul lui – unii au fost lecții, alții daruri. Cei cu care am rămas aproape sunt cei cu care am rezonat și omenește, nu doar profesional.
În proiectul nostru, am purtat mai toate pălăriile: am fost și booker, și manager, și tour manager, și om de idei pentru clipuri sau campanii. Am făcut multe greșeli și am învățat din ele. A fost important să învăț să-mi cer scuze – și oamenilor, și mie. Am făcut lucruri pe care nu le-am înțeles pe moment, dar m-au crescut.
Industria asta nu e ușoară. Mi-aș fi dorit să îmi spună cineva, la început, când am venit în București, cât de important e să-ți înțelegi drepturile, să pui întrebări, să nu îți fie rușine că nu știi.
„Ce am reușit până acum am reușit prin oameni. Chiar dacă sunt un artist independent în România, am simțit ajutorul.”
Universul a scos în cale oameni care au crezut în mine, care m-au susținut sincer. Ajutorul a fost prezent, real și nu uit asta.
Într-o industrie în care totul se schimbă rapid și în care adesea se pune accent pe imaginea publică, cât de importantă este transparența pentru tine în relația cu fanii tăi? Cum reușești să îți păstrezi autenticitatea și să construiești încredere într-un context atât de expus?
Autenticitatea e singura formă reală de apărare în fața zgomotului. Nu port o imagine perfectă, pentru că nu sunt. Dar sunt sinceră, și cred că asta se simte.
Transparența e importantă pentru mine pentru că mă ajută să fiu relaxată. E ca atunci când porți niște haine care nu te strâng – simți că poți respira, că ești tu. Așa e și cu felul în care alegi să te arăți lumii. Pentru mine, încă e un exercițiu – mi-ar plăcea să am mai mult curaj și exercițiu în a arăta și partea profesională în online: cum lucrăm, ce povești scriem, cine sunt oamenii din jurul meu.
Știu că e un schimb sincer și sunt conștientă că susținerea celor care mă ascultă există. Încrederea se construiește în timp, cu pași autentici.
Dacă ar trebui să alegi o piesă din toate cele lansate până acum care să reprezinte cel mai bine cine ești astăzi, care ar fi aceea? Ce îți spune această piesă despre tine, despre procesul tău de maturizare artistică și personală?
Azi aș spune „Fată de Împărat”. E ca un leac cântat mie, pentru mine. Mi-am dat voie să simt, să spun și să mă vindec prin ea. Este inspirată dintr-un colind, deci are ceva din copilărie în ea – și poate tocmai de aceea îi cânt Mădălinei de atunci, celei mici, care nu știa încă dacă va avea curajul să se urce pe scenă și să spună povești prin muzică. Acum știu că pot. Și piesa asta mi-o amintește cu blândețe.
„Fată de Împărat” e blândă, dar tăioasă, o poveste despre ruptură și curaj.
Care este moștenirea artistică pe care visezi să o lași în urma ta? 🙂
Sper să rămână în urma mea emoția. O emoție care mișcă, care adună oamenii și le spune că nu sunt singuri. Dacă, peste ani, cineva va asculta un cântec de-al meu și va zice „m-a făcut să simt ceva”, cred că mi-am făcut treaba.
Primul lucru pe care-l faci dimineața:
Îmi pun apă la fiert pentru ceai sau cafea, citesc sau ud florile. Mai nou am reluat săritul coardei.
Cum decurge o sesiune productivă în studio:
Asta diferă de la o zi la alta, dar pot să-ți spun cum a fost azi: am venit cu câteva linii melodice înregistrate rapid pe telefon, le-am reluat la microfon, apoi am început să construim în jurul lor – groove-uri, ritmuri, stări. Îmi place cel mai mult când nici nu simți cum trece timpul, dar știi sigur că s-a întâmplat ceva frumos acolo. Că s-a născut o idee cu potențial.
Colaborarea în cadrul căreia ai simțit cea mai multă chimie muzicală cu persoana alături de care ai lucrat:
Cu Alexei Țurcan. Ne completăm bine, știm când să ne provocăm și când să ne dăm timp. Avem încredere în proces și asta contează mult.
Un loc vizitat, care s-a transformat în inspirație pentru o piesă scrisă ulterior:
Un cătun mic din Bucovina, unde liniștea e un fel de muzică în sine. Acolo s-a născut ideea pentru „Oamenii se fac dor”. Dar am și locuri din afară care mi-au dat inspirație – sate din Spania sau Grecia, unde simplitatea are aceeași formă ca acasă.
Cum te reîncarci atunci când obosești:
Fug în natură, dacă pot. Uneori e și mai simplu de atât: îmi place să fac ordine în casă, să stau în liniște sau să conduc fără destinație, doar eu cu gândurile mele. Asta mă așază.
Melodia din playlistul tău pe care o ai pe replay în perioada aceasta:
“Bonita Cubana”– Harry Mold. Are un vibe care mă scoate din gânduri și mă pune în mișcare.
_
Editor:
Credit foto cover image: Miluță Flueraș