“Visul tatălui meu a fost să devin gimnastă.”
Ana Guther are 40 de ani și, cu siguranță, poate spune despre ea că cea mai mare pasiune a sa este sportul. A început ca o dorință a părinților săi, însă cu timpul a descoperit cât de mult îi place și a fost cucerită iremediabil de mișcare. La vârsta de 14 ani a fost selectată pentru Lotul Național, unde recunoaște că a avut parte de cei mai frumoși, dar și cei mai grei ani din viața sa. Consideră că atunci a atins apogeul carierei sale de sportivă de performanță.
Prin activitatea sa, Ana își dorește să încurajeze cât mai mulți oameni să facă sport, indiferent de forma acestuia. Este în prezent manager pentru aerobic la Alexandreea Club Fitness & SPA, iar cea mai mare satisfacție o are când vede oamenii fericiți și împliniți după fiecare antrenament pe care îl au împreună.
Ce ne poți spune despre tine?
Numele meu este Ana Maria Suciu Guther, am 40 de ani și m-am născut într-un oraș mic din nordul țării, mai exact în Bistrița – Năsăud. Am crescut într-o familie modestă, cu doi părinți minunați și iubitori ai sportului, care nu au fost niciodată sportivi de performanță, doar amatori și și-au dorit pentru mine să ajung cât mai sus.
Când ai descoperit sportul și care a fost parcursul în ceea ce privește acest aspect?
După ce m-am născut, visul tatălui meu a fost să devin gimnastă, astfel că la vârsta de cinci ani m-a înscris la cursuri de gimnastică ritmică. Un sport superb pe care îl recomand din tot sufletul fetelor pentru a crește și a se dezvolta într-un mod armonios. Aici, pot spune că a început totul pentru mine. Inițial credeam că este o joacă, însă munca a devenit din ce în ce mai serioasă și am fost mutată în grupa de performanță, din care am făcut parte mulți ani.
Pe parcursul acestor ani minunați, dar cu multe sacrificii, am avut antrenamente care durau aproximativ 7-8 ore pe zi. Astfel, rezultatele nu au ezitat să apară. Mai întâi am avut rezultate pe plan național, iar pe parcurs au apărut și cele pe plan internațional.
La vârsta de 14 ani am avut bucuria să fiu selectată în Lotul Național, unde se antrenau cele mai bune gimnaste din țară. Acest lucru a însemnat mutarea din casa părintească în București. Chiar dacă pentru mine a fost greu să fiu departe de casă și de părinți, mă motiva foarte tare faptul că urma să mă antrenez la cel mai înalt nivel de performanță. Știam că în Capitală lucrurile erau diferite, urma să cunosc oameni, să mă antrenez cu colege și antrenori noi și să muncesc din ce în ce mai mult pentru a atinge cele mai înalte performanțe.
În primii ani în care am făcut parte din Lotul Național, am activat ca sportiv individual, iar apoi am fost aleasă pentru echipa de ansamblu. Această perioadă mi-a plăcut cel mai mult, deoarece am descoperit ce înseamnă cu adevărat munca în echipă și să ai încredere în oamenii din jurul tău. Atunci când lucrezi într-o echipă niciun lucru nu depinde de o singură persoană, iar pentru a obține siguranța și încrederea celorlalți este nevoie de eforturi considerabile, răbdare și perseverență. Toată munca pe care am depus-o m-a condus către cele mai mari competiții din lume, mai exact la Campionatele Europene și Mondiale, unde, cu siguranță, orice sportiv de performanță își dorește să ajungă. Cu toate că nu am urcat pe podiumul mondial, am fost clasate în primele 10 locuri din lume, ceea ce a reprezentat o performanță notabilă pentru echipa de gimnastică ritmică a României.
Ce te-a determinat să renunți la sportul de performanță?
Nu mai este un secret că sportul de performanță necesită multe sacrificii, astfel că am avut o copilărie și o adolescență destul de dificile, marcate de sacrificii. La 20 de ani am decis să renunț la sportul de performanță și să mă întorc acasă la părinții mei. Eram epuizată fizic, psihic, dar și emoțional.
În acea perioadă mi-am propus să nu mai intru niciodată într-o sală de sport. Credeam că am atins culmea carierei mele sportive, dincolo de care nu mai exista viitor, însă nu a fost așa. Au trecut 20 de ani de atunci, iar eu mă aflu tot într-o sală de sport și pot spune cu mâna pe inimă că fac totul cu foarte multă pasiune, mă dedic în totalitate. Cea mai mare satisfacție a mea vine când văd oamenii fericiți și împliniți după fiecare antrenament pe care îl facem împreună. Prin pasiunea mea, îmi doresc să determin cât mai mulți oameni să facă sport și să înțeleagă că mișcarea este vitală deoarece ne menține tineri, optimiști și sănătoși.
Ce ai făcut după ce ai decis să renunți la sportul de performanță?
M-am decis că este momentul să fac doar ce îmi place, așa că m-am îndreptat spre dans. Am făcut parte dintr-o trupă de dans foarte apreciată în orașul meu natal, unde am avut oportunitatea de a cunoaște oameni minunați și unde am putut da frâu liber tuturor sentimentelor și trăirilor mele. Nu a fost o perioadă foarte lungă, însă a fost suficient cât să îmi dau seama că îmi place să fiu pe scenă, în atenția publicului.
De-a lungul timpului, am ajuns din nou în București, oraș care a devenit locul pe care îl numesc „acasă” și unde mi-am întemeiat o familie minunată. Soțul meu este fost gimnast de performanță, iar împreună o avem pe Bianca, fiica noastră. După ce am născut-o pe Bianca, fiind încă foarte tânără, am acceptat provocarea de a lucra la circ, un loc care mi-a plăcut foarte mult. Din păcate, a trebuit să renunț la acest loc de muncă, deoarece îmi era foarte greu să nu fiu aproape de familie. Am căutat soluții pentru a fi mereu alături de cei dragi.
Am decis că este un moment potrivit să mă ocup de studii, așa că am urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din Bacău. După aceea, din pură curiozitate, am urmat câteva cursuri de instructor de aerobic, care se desfășurau în cadrul Federației Române Sportul pentru Toți, singura instituție care acredita instructori de aerobic la acel moment. De aici a început cariera mea de coordonator de clase de grup, meserie pe care o desfășor cu mare drag și în prezent.
Datorită experienței anilor în care am practicat sport de performanță și a anilor de studiu în domeniul sportului, am devenit trainer al cursului de fitness aerobic din cadrul unei școli de prestigiu din România, mai exact Fitness Scandinavia, unde mă bucur că am în continuare ocazia să formez instructorii de mâine.
Cum ți-a afectat această pandemie activitatea și cum a fost revenirea la sală după toată această perioadă?
În prezent, ne confruntăm cu toții cu o schimbare majoră a vieților noastre din cauza acestei pandemii care, din păcate, face ravagii. În toată perioada stării de urgență, cred că fiecare persoană a ales să facă tot ce este posibil pentru a nu ieși în totalitate din rutina zilnică. Pentru unele persoane, acest lucru a fost destul de greu, iar pentru altele a fost o perioadă binevenită de relaxare și odihnă. Pentru mine a fost o provocare, deoarece am ales să fac în continuare antrenamente printr-o metodă online cu clienții sălii la care activez, lucru care nu a fost tocmai ușor.
Este diferit față de momentele în care ai contact direct cu persoanele pe care le antrenezi. Pot spune că a fost o experiență aparte, iar faptul că am reușit să ne mișcăm și să ne distrăm în acea perioadă a fost minunat.
Acum ne-am reluat activitatea în sălile de sport unde, din păcate, nu mai este ca înainte. Oamenii au devenit mai reticenți în ceea ce privește contactul unii cu alții, iar frica de a nu se îmbolnăvi îi determină pe mulți dintre noi să stea acasă.
Sunt sigură că tuturor ne-ar plăcea să avem posibilitatea de a șterge cu buretele ultimele cinci luni și să ne trezim din vis la viața pe care o aveam înainte de această pandemie, însă acest lucru nu este posibil, astfel că trebuie să fim optimiști și să mergem mai departe cu încrederea că totul va fi bine.
Cum îi motivezi și îi inspiri pe oameni?
Îndemn oamenii să facă mișcare oriunde și oricât pentru a ne menține sănătoși cu toții și pentru a ne întări organismul. Sportul are foarte multe beneficii, atât la nivel psihic, cât și la nivel fizic. Cu siguranță, orice om se simte mai bine când face sport, indiferent de forma acestuia.