Brandul românesc de modă MURMUR, recunoscut pe plan internațional și îndrăgit de vedete precum Lady Gaga, Pamela Anderson, Miley Cyrus sau Dua Lipa, își anunță expansiunea pe piața locală prin deschiderea primului său magazin individual într-unul dintre cele mai prestigioase centre comerciale din capitală – Promenada Mall. Începând cu 21 decembrie, iubitoarele de modă se vor bucura de o experiență de shopping unică, dar și de oferte speciale doar în magazin, în linie cu angajamentul Promenada Mall de a oferi clienților săi o gamă variată de produse și experiențe.
„Decizia de a deschide primul nostru magazin individual în Promenada Mall reprezintă un pas firesc în evoluția brandului și vine din dorința de a fi mai aproape de clientele noastre în cât mai multe puncte de întâlnire cu universul MURMUR. Alături de showroom-ul nostru din București și prezența în rețeaua de magazine multibrand din țară, deschiderea acestui magazin în Promenada Mall ne oferă oportunitatea unică de a interacționa și mai strâns cu clienții noștri, oferindu-le o experiență completă și autentică a ceea ce reprezintă MURMUR”, a declarat Andreea Bădală, Owner & Head Designer MURMUR.
Pentru că își dorește să fie mai aproape de clientele sale și să ofere o experiență specifică universului MURMUR într-o zonă accesibilă, brand-ul deschide primul magazin individual într-un spațiu comercial – Promenada Mall, Calea Floreasca 246B, București. Amplasat la etajul 1, noul magazin MURMUR va începe să-și întâmpine clienții începând cu 21 decembrie și va oferi o selecție exclusivă de articole vestimentare, incluzând piese în premieră pentru publicul românesc.
Deși prezent în showroom-ul din București, dar și în magazine multibrand din țară, precum Victoria Gallery Băneasa București, Victoria Gallery Constanța, Monom The Concept Store Cluj-Napoca sau Boudoir Designer’s Boutique din Vivo Mall Cluj, magazinul individual MURMUR din Promenada Mall aduce un concept de design interior cu totul și cu totul nou. Cabinele de probă sunt gândite ca un spațiu de răsfăț și relaxare, specifice universului MURMUR inspirat din moda budoir a anilor ’50. De asemenea, piesele purtate de celebritățile internaționale vor avea un spațiu dedicat, oferind iubitoarelor de modă o experiență de shopping specială.
Pentru a marca momentul special, MURMUR oferă o reducere de 15% la toate produsele din magazinul situat în Promenada Mall până pe 7 ianuarie.
Lansat în 2011 de Andreea Bădală, designer și director creativ, MURMUR a cucerit rapid scena modei internaționale. Prezent în magazine premium din Europa, Asia, SUA și Canada, brandul a fost purtat de-a lungul anilor de vedete de renume mondial precum Beyonce, Madonna și Kylie Jenner.
Inspirată de dorința de a oferi femeilor o modalitate de a-și exprima și celebra feminitatea, designer-ul Andreea Bădală propune un stil atemporal ce transcende sezoanele și tendințele modei. De la lansare și până în prezent, MURMUR s-a distins ca un brand premium prin viziune, design și creații prêt-a-porter, realizate în atelierul propriu din inima Bucureștiului. Piesele vestimentare se lansează în colecții limitate și sunt create din materiale de înaltă calitate provenite din Italia, Franța și Japonia.
Despre MURMUR:
MURMUR, brand internațional de haine pentru damă lansat în România în 2011 de Andreea Bădală, redefinește feminitatea și senzualitatea prin piese potrivite pentru orice moment al zilei și ocaziei de purtare. Vedete internaționale precum Madonna, Beyonce, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kylie Jenner sau Katy Perry au purtat piesele MURMUR de-a lungul anilor.