Disney+ începe 2026 cu premiere așteptate: filme-eveniment, seriale cult și universuri care se extind

Anul 2026 debutează spectaculos pe Disney+, cu o selecție de filme și seriale care îmbină nostalgia, marile francize și producții originale dedicate publicului adult. De la continuări mult așteptate și povești Marvel, până la documentare inspiraționale și universuri SF care se reinventează, platforma de streaming propune un calendar divers, gândit pentru toate gusturile și generațiile.

Filme noi: nostalgie, muzică și povești SF

Primul titlu al anului este Tron: Ares, deja disponibil pe platformă, urmat de Springsteen: Eliberează-mă de nicăieri(23 ianuarie), un film dedicat legendarului artist și universului său muzical. În februarie, Disney+ aduce o doză de umor și nostalgie cu Show-ul Păpușilor Muppets (4 februarie), care o are ca invitat special pe Sabrina Carpenter.

Finalul lunii aduce drama SF Într-o fracțiune de secundă (In the Blink of an Eye) (27 februarie), un film construit pe trei povești interconectate, desfășurate în epoci diferite, care explorează fragilitatea timpului și a deciziilor umane.

Pentru cei care au crescut cu filmele Disney Channel, 2026 marchează revenirea Camp Rock 3, cu apariții ale actorilor din distribuția originală, dar și continuarea poveștii din Descendenții: Țara Minunilor Malefice (Descendants: Wicked Wonderland).

Seriale de ficțiune: povești pentru publicul adult

Oferta de seriale live-action sub brandul Hulu (disponibil pe Disney+ în afara SUA) se extinde semnificativ. Din 22 ianuarie, Frumusețea (The Beauty), o producție FX cu Ashton Kutcher, promite să fie unul dintre cele mai discutate titluri ale începutului de an.

Seriale apreciate revin cu noi sezoane sau continuări: O mie de lovituri (A Thousand Blows)Paradise (23 februarie), Șmecherul (The Artful Dodger) din 10 februarie, Rivalii (Rivals) și îndrăgitul Ursul (The Bear). În luna aprilie, universul distopic din The Handmaid’s Tale se extinde prin spin-off-ul Testamentele (The Testaments).

Marvel Studios: supereroii intră într-o nouă etapă

Marvel își consolidează prezența pe Disney+ cu titluri noi și reveniri așteptate. Din 28 ianuarie, toate episoadele serialului Omul Minune (Wonder Man) vor fi disponibile integral, oferind o perspectivă inedită asupra industriei de divertisment.

În martie, Daredevil: Renașterea (Born Again) aduce înapoi un personaj iconic: Jessica Jones, interpretată de Krysten Ritter. Fanii WandaVision și Agatha All Along vor descoperi VisionQuest, finalul trilogiei care îi reunește pe Vision și Ultron.

Vara lui 2026 aduce sezonul 2 din X-Men ’97, iar toamna continuă aventurile animate cu Omul-Păianjen: Vecinul prietenos, sezonul al doilea.

Lucasfilm: galaxia Star Wars se extinde

Universul Star Wars rămâne un pilon important al platformei. Ahsoka își continuă aventurile, iar seria animată Star Wars: Visions primește o extensie prin The Ninth Jedi. Tot în 2026 revine pe ecrane și fostul Sith în Star Wars: Maul – Shadow Lord, un serial animat dedicat unuia dintre cele mai complexe personaje ale francizei.

National Geographic: povești reale care inspiră

Documentarul Will Smith: De la Polul Nord la Polul Sud, filmat pe parcursul a cinci ani, este disponibil pe Disney+ din 14 ianuarie și explorează limitele umane, natura și transformarea personală. Catalogul este completat de Povestea lui Silyan, despre legătura neașteptată dintre un fermier și o barză salvată, și de documentarul Despre gheparzi, cu Bertie Gregory.

Un an promițător pentru Disney+

Prin aceste premiere, Disney+ își confirmă poziția de platformă de streaming care reunește divertisment de calitate, povești relevante și producții premiate, adresându-se atât publicului de familie, cât și celui adult. 2026 se anunță un an bogat în experiențe cinematografice, seriale-eveniment și documentare care invită la reflecție.