La #TIFF2022, inima festivalului continuă să bată în Piața Unirii Open Air, locul în care ne-am îndrăgostit, de-a lungul vremii, de cele mai bune filme ale ultimelor două decenii. Primele filme confirmate la această ediție – comedii savuroase, titluri multi-premiate și povești inspirate din fapte reale, vor rula aici, în aer liber, seară de seară, de la ora 21:43, pe ecranul gigantic din centrul orașului.
Vineri, 17 iulie
Rețeaua Jane, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45. Este debutul regizoarei Phyllis Nagy, nominalizată în 2016 la Oscar pentru scenariul filmului Carol (r. Todd Haynes), și a fost prezentat în premieră la ediția din acest an a Festivalului de la Sundance.
Filmul, cu Elizabeth Banks în rolul principal, spune povestea unei femei care duce o viață liniștită alături de soțul și fiica ei într-o suburbie americană. Totul până când o sarcină nedorită riscă să îi pună în pericol sănătatea. Este anul 1968, iar în Chicago avorturile sunt încă ilegale. Încercarea ei de a găsi o cale de ieşire din această situaţie imposibilă o va face să descopere The Janes, o organizaţie clandestină formată exclusiv din femei, care îi va schimba viața pentru totdeauna.
Sâmbătă, 18 iunie
Iluzii pierdute, r. Xavier Giannoli
Ascensiunea și decăderea tânărului poet Lucien de Rubempré, interpretat magnetic de Benjamin Voisin, e redată în ritm de carusel, cu extraordinară atenție la detaliile de epocă și o distribuție fenomenală, în care figurează și regizorul Xavier Dolan. Un film distins cu șapte premii César! Cumpără bilete
Duminică, 19 iunie
Cut!, r. Michel Hazanavicius
Fanii filmelor de groază vor savura această comedie franceză. Acțiunea ei se petrece pe platourile de filmare ale unui horror low-budget, unde turnajul este întrerupt de o invazie zombie adevărată. În faţa camerei, totul decurge natural, dar în spatele ei, echipa încearcă cu disperare să-și salveze viața.
Luni, 20 iunie
Fuga din Mogadishu, r. Ryoo Seung-wan
Un thriller politic bazat pe întâmplări reale din vremea războiului civil din Somalia care a forțat personalul Ambasadelor Coreei de Nord și de Sud să facă o alianță temporară pentru a scăpa de violențele protestatarilor.
Marți, 21 iunie
Căpitanul Volkonogov a scăpat (r. Nataşa Merkulova, Alexei Ciupov) a făcut furori în Competiția Oficială a Festivalului de la Veneția, cu povestea unui agent din URSS-ul anilor ‘30, care decide să evadeze din sistemul represiv din care face parte, ajungând în scurt timp să fie vânat chiar de colegii săi.
Miercuri, 22 iunie
Clubul șomerilor, r. David Marqués
Un film savuros despre un grup de prieteni care nu ratează nicio dimineață la bar, acolo unde-și petrec timpul criticând cu poftă orice și pe oricine, în timp ce savurează câteva halbe de bere. Cei patru au un lucru în comun: sunt toţi şomeri. Toţi, cu excepţia unuia…
Joi, 23 iunie
Metronom, r. Alexandru Belc
Filmul evocă România anilor ’70 și mecanismele de represiune ale Securității printr-o poveste de iubire între doi adolescenți, marcată de trădare, libertate și iertare. Vlad Ivanov și Mihai Călin completează o distribuție de tineri actori, în care excelează, în rolul principal, Mara Bugarin, sora actriței Ioana Bugarin.
Vineri, 24 iunie
Maigret, r. Patrice Leconte
Legendarul actor Gérard Depardieu revine pe marele ecran într-un rol care-i vine mănușă, cel al comisarului Maigret, personaj iconic creat de romancierul Georges Simenon, care anchetează cazul misterios al unei crime care a îngrozit Parisul.