Cred că una din cele mai mari provocări pe care le are o femeie în lumea actuală este cea de a reuşi să ţină în echilibru viaţa profesională cu cea personală. Am simţit nevoia asta de echilibru de când am intrat în profesia de avocat (acum mulţi ani) şi chiar înainte de a avea copii. În avocatură, ca şi în alte profesii în care munca presupune contact direct cu oamenii şi cu problemele lor, e foarte greu să te detaşezi complet de viaţa profesională atunci când te întorci seara acasă.
Mulţi ani mi-am creat din asta un scop – să reuşesc să las cu totul problemele de la birou la birou şi să îmi dau restart când ajung acasă pentru că am crezut că asta înseamnă echilibru – capacitatea de a separa complet viaţa profesională de cea personală. Mai departe, scopul nu era numai să le separ cu totul, dar să reuşesc să le ţin pe cele două în balanţă. Evident că atunci când balanţa se înclina într-o parte sau alta aveam o senzaţie acută că am eşuat şi că-mi pierd echilibrul. Ca femei în societatea actuală, avem de multe ori impresia că, pentru a fi împlinite trebuie să ţinem balanţa personal – profesional în echilibru perfect pentru a atinge acel sentiment de împlinire pe care îl vânăm. Altfel spus, ani de zile am crezut că trebuie în fiecare zi să umblu pe sârmă şi să facă zeci şi sute de scenarii în care profesia să nu-mi afecteze viaţa privată şi familia (şi viceversa) pentru că, în capul meu, împlinire = echilibru, iar echilibru = balanță perfect balansată. Problema majoră e că, după cum am spus deja, într-o profesie cum e avocatura, unde lucrezi constant cu oamenii şi încerci să găseşti soluţii pentru problemele lor – că doar de aia te faci avocat – e o utopie să crezi că poţi să ieşi de pe uşa biroului sau a instanţei şi să-ţi laşi înăuntru toate spaimele şi sentimentele şi să nu le iei acasă cu tine. În egală măsură, cred că e imposibil şi deci absurd de pretins cuiva să îşi lase problemele de acasă acolo în momentul în care iese dimineaţa pe uşă. Problema e că asta ni s-a spus întotdeauna – că trebuie să rupem cu totul cele două dimensiuni ale vieţii noastre şi să facem bine ce facem şi într-una şi într-alta, dacă vrem să fim considerate femei de succes.
Separaţia nu numai că nu e posibilă, dar nici nu cred că e un indiciu al gradului nostru de împlinire. Asta pentru că sunt momente în viaţă în care în mod cert va prima viaţa profesională faţă de cea personală – şi aşa ar și trebui – la fel cum sunt momente în care simţim că trebuie să ne implicăm mai mult în spaţiul care începe acolo unde se termină serviciul. În egală măsură, e absolut firesc să existe zile în care să ne bântuie seara ceva ce s-a întâmplat peste zi şi faptul că simţim asta nu înseamnă că nu suntem mame bune, partenere bune, prietene bune etc.
După ani în care am crezut că echilibru înseamnă balanţă perfectă am ajuns să cred că tărie că echilibrul de fapt e acceptarea faptului că balanţa nu are cum să fie în echilibru şi că va fi înclinată într-o parte sau în altă, în funcţie de circumstanţe şi de priorităţi. Ideea de bază e ca ea să se încline în funcţie de priorităţile şi valorile pe care ni le definim singure şi care cu siguranţă se mai pot schimba. Cu alte cuvinte, echilibru înseamnă să accepţi şi să laşi balanţa să se încline în partea în care sunt priorităţile tale din acel moment şi să ai grijă ca setul de valori esenţiale pe care ţi le-ai stabilit să nu sufere şi să rămână neatins. Sigur, nu e o dramă că răspunzi la telefon unui client sau unui coleg seara la 8 când eşti în afara programului, cât timp nu laşi răspunsul să îţi afecteze toată seara, aşa cum e perfect firesc ca dacă îţi e copilul bolnav sau dacă pur şi simplu te bântuie faptul că nu ai ajuns la vopsit de multă vreme să nu ai cea mai productivă zi la birou.
Până la urmă, îmbinarea profesiei cu viaţa privată e inevitabilă şi inerentă. Ce ar trebui să rămână intacte sunt setul de valori pe baza căruia ne ghidăm şi ne stabilim setul de priorităţi. Nu revendic vreun drept de a da indicaţii cu privire la modul de stabilire a priorităţilor pentru că am zero cunoştinţe în domeniul acesta. Ce pot să spun, pe baza propriilor constatări e că pentru a le fixa şi verifica că nu sunt lezate de alegerile de moment, am nevoie de un timp minim zilnic în care să nu mă gândesc nici la birou, nici la copii, nici la coafor şi cu atât mai puţin la ce fac alţii. O jumătate de oră (măcar atât) în care să ne punem „bilele” în ordine şi în care să amuţim orice gânduri externe.
Cu alte cuvinte, cred că echilibrul îl găsim atunci când acceptăm că, în funcţie de circumstanţe, uneori primează profesia, alteori viaţa personală şi asta e perfect normal şi necesar cât timp nu ne dezicem de setul de valori pe care ni le-am stabilit. Sigur că premisa e chiar să le stabilim, să ne putem ţine apoi de ele. Şi provocarea e probabil pentru mulţi/multe dintre noi să găsim jumătatea de oră în care să amuţim stimulii externi şi în care să nu punem mâna pe Instagram sau Whatsapp, să nu ne gândim la ce face copilul la şcoală, la ce soluţie se va da în cauza X etc., dar cu consecvenţă şi exerciţiu chiar cred că o putem face.
În loc de concluzie, deşi, ca femei, am crescut cu ideea că a fi împlinite înseamnă a ţine balanţa dreaptă, nu înseamnă că în lumea de azi asta mai e valabil. Suntem cât se poate de împlinite dacă într-o seară lucrăm mai mult pentru a finaliza un proiect sau într-o zi mai puţin sau deloc pentru a merge la film, cafea, coafor sau a sta pur şi simplu cu prietenii şi familia. Împlinirea şi echilibrul nu vin din procentul zilnic sau orele petrecute la birou vs. acasă, ci din înclinarea balanţei în sensul în care circumstanţele o duc natural, cât timp valorile de bază în care credem nu sunt brutal afectate.
Oana Chiriţă – Partener SCA Chiriţă şi asociaţii
Despre Oana Chiriță
Oana Chiriță este avocat cu peste 10 ani de experiență, specializată în dreptul contractelor comerciale, dreptul muncii european, dreptul proprietății intelectuale și dreptul energiei. Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu specializare în dreptul Uniunii Europene, Oana a urmat și cursurile Facultății de Drept Internațional Comparat din cadrul Universității Robert Schumann din Strasbourg.
De-a lungul carierei sale, Oana a fost implicată în negocierea unor contracte comerciale în valoare de peste 15 milioane de euro și a coordonat activitatea de consultanță juridică pentru companii private și instituții publice cu o cifră de afaceri cumulată de peste 1 miliard de euro. De asemenea, a condus implementarea reglementărilor GDPR în administrația publică locală și în numeroase companii comerciale.
Este autoarea unor articole și studii de specialitate publicate în reviste de prestigiu și a susținut conferințe și ateliere pentru profesioniști în domeniile GDPR, dreptului muncii european și dreptului comercial. În 2019, a primit Premiul pentru Excelență în categoria GDPR – Lady Lawyer Award.
A reprezentat clienți în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Marii Camere a CEDO, precum și în litigii de amploare împotriva statului român. A oferit reprezentare juridică în cauze complexe, inclusiv pentru executori judecătorești, magistrați și oficiali publici de rang înalt.
Oana Chiriță conduce în prezent departamentul de consultanță și litigii non-penale din cadrul Chiriță și asociații, fiind recunoscută pentru echilibrul său între rigoare juridică și înțelegerea profundă a contextului european.