Olimpia Melinte și-a dat seama că își dorește să intre în lumea actoriei din copilărie, inspirată fiind de bunicul și mama ei. Poveștile din spatele fiecărui personaj au fost cele care i-au cultivat pasiunea de-a lungul anilor, iar astăzi Olimpia este o actriță complexă, dar „care încă visează să se reinventeze cu fiecare rol”.
Olimpia ne povestește că actoria cere sacrificii, pe parcursul carierei întâlnind multe provocări, dar pe care le-a văzut de fiecare dată drept oportunități și concluzionează că nicio altă profesie nu i-ar fi oferit această împlinire. Ne oferă azi un interviu dincolo de profesie, despre pasiune, determinare, muncă, sacrificii și împliniri, despre a-ți pune sufletul pe tavă și a te bucura de călătorie.
Olimpia, când și cum ți-ai dat seama că visul tău este să devii actriță?
Mi-am dat seama foarte devreme că vreau să fiu actriță. Pasiunea pentru scenă mi-a fost insuflată de bunicul meu, care avea o inimă plină de povești, și de mama, care mă încuraja să-mi explorez creativitatea, dar fără sa fac prea multă gălăgie în jur! Apoi, momentul decisiv a venit după ce am văzut primul film la cinema, Titanic. Emoția profundă, grandoarea, epoca, toata splendoarea din jurul acelei experiențe m-au cucerit complet, și a început să încolțească în mine aceasta idee. Deși mă copleșeau emoțiile atunci când participam la serbările școlare sau la petreceri, mă simțeam mereu în elementul meu pe scenă, ca și cum acea lume mă aștepta să o explorez și să-i dau viață.
Cum ai descrie parcursul tău profesional, privind acum în urmă? Ce te-a atras la lumea actoriei încât ai decis să rămâi în ea?
Privind retrospectiv, parcursul meu profesional seamănă cu o aventură plină de suișuri și coborâșuri. Ceea ce m-a atras și m-a ținut captivă este povestea din spatele fiecărui personaj, acel univers unic al unei ființe pe care sunt responsabilă să-l aduc la viață pentru câteva ore, zile sau luni. Sunt o persoană curioasă din fire și ador să scormonesc în sufletul și mintea personajelor, dar și în relațiile cu regizorii, colegii și publicul. Este un proces continuu de descoperire, care mă provoacă și mă îmbogățește artistic și personal.

Care ai spune că sunt calitățile necesare în teatru sau film? Cum le-ai dobândit tu, a fost ceva moștenit sau ceva ce ai învățat de-a lungul călătoriei?
Cred că, pe lângă talent, actorii trebuie să posede curiozitate, disciplină și capacitatea de a-și gestiona emoțiile. În cazul meu, a fost o combinație între sensibilitatea moștenită și antrenamentul intens de-a lungul anilor. Această meserie se învață făcând, exersând în contexte diverse și cu oameni diferiți. De-a lungul timpului, am descoperit că este vorba de 99,9% muncă, iar acel 0,1% este harul, pe care îl recunoști doar la câțiva actori. Momentele în care am avut șansa să lucrez sau să observ astfel de talente m-au inspirat să continui sa explorez.
Într-o postare pe pagina ta de Instagram spuneai așa: „Ultimii trei ani n-au fost simpli. Profesional am avut parte de multe refuzuri, de priviri sceptice..”. Care au fost marile provocări din cariera ta de până acum și cum le-ai depășit?
Provocările fac parte din această profesie. Uneori m-au pus la pământ, alteori m-au obligat să cresc. Ultimii ani au fost ceva mai dificili, dar fiecare obstacol m-a determinat să mă reinventez. Mi-am dat seama că în momentele de criză, capacitatea de a te ridica și de a persevera este cheia. Sunt o persoană încăpățânată, nu renunț ușor. Chiar dacă aparent par vulnerabilă în fața provocărilor, de fiecare dată când mă prăbușesc, privesc acea cădere ca pe o oportunitate de a mă ridica mai puternică și mai înțeleaptă. Fiecare rol, fie că a fost un succes sau o provocare, m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi.
Care ai spune că sunt sacrificiile pe care o actriță trebuie să le facă pentru a atinge succesul în carieră? Care au fost acestea, în cazul tău?
Succesul cere sacrificii, iar în cazul actoriei, acestea sunt uneori mai profunde decât ne imaginăm. Am sacrificat timp prețios cu familia și prietenii, stabilitatea financiară în momentele în care proiectele nu se aliniau, și chiar confortul fizic – fie că era vorba de schimbări radicale de greutate pentru un rol sau de filmări în condiții dificile. Cea mai mare provocare rămâne, însă, expunerea emoțională. În fața camerei sau pe scenă, îți pui sufletul pe tavă, iar asta vine cu un cost – de la critici la momente de îndoială profundă. Dar fiecare sacrificiu a meritat, pentru că această profesie m-a împlinit cum nicio alta nu ar fi putut.
Ce ai sfătui o tânără care își dorește să o ia pe acest drum? De unde ar trebui să înceapă, la ce să fie atentă și ce consideri că ar avea nevoie să audă?
Aș sfătui-o să fie curajoasă și perseverentă, dar și să-și cultive răbdarea. Drumul în actorie este lung și plin de încercări, dar și de recompense imense. Să înceapă prin a învăța cât mai mult – să citească, să meargă la teatru, să studieze marii actori, dar și să-și ofere și răgazul de a înțelege viața, pentru că experiențele personale sunt esențiale în această meserie. Să fie atentă la oamenii cu care colaborează și la cum își gestionează timpul și energia, deoarece aceste resurse sunt limitate. Și, cel mai important, să creadă în talentul ei chiar și atunci când alții nu o fac.

Recent ai avut susținerea tezei tale de Doctorat, despre care spuneai că „a fost mai mult decât un examen”. Povestește-ne cum a fost pentru tine întreg procesul, de la concept la susținere și ce ai învățat din acest capitol al vieții tale.
Procesul scrierii tezei a fost, într-adevăr, mai mult decât un simplu examen. A fost o călătorie de auto-descoperire și explorare academică. Subiectul – rolurile feminine în serialele TV și perspectiva feminista – m-a obligat să reflectez nu doar asupra industriei, ci și asupra propriei mele cariere. O parte esențială a acestui drum a fost perioada petrecută în cadrul programului Erasmus, în Sevilla, unde am avut ocazia să întâlnesc profesioniști din domeniu care mi-au deschis noi perspective asupra artei și feminității. În ultimii 4 ani, am petrecut săptămâni la rând și multe nopți scriind și confruntându-mă cu îndoieli, dar fiecare conversație cu profesioniști m-a motivat să continui.
Susținerea tezei a fost un moment de emoție și satisfacție – un punct culminant care mi-a dovedit că munca mea a avut sens și că am crescut ca om și ca artist. Acest capitol mi-a reamintit că procesul în sine este la fel de valoros ca rezultatul final și că pasiunea autentică deschide mereu noi drumuri.
Cum te raportezi la showbiz și la tot ceea ce presupune acesta, cu bune și rele?
Showbiz-ul este un univers… complex. Îmi place latura sa creativă, oportunitățile pe care le oferă de a explora povești și de a ajunge la cat mai mulți oameni. Dar sunt conștientă și de capcanele sale: superficialitatea, competiția acerbă și presiunea constantă de a fi „perfect”. Încerc să păstrez un echilibru, concentrându-mă pe esență, pe ceea ce pot oferi artistic, fără să mă las definită de așteptările externe.
N-am simțit niciodată că fac parte din el, sunt mai mult un spectator care din când în când își asumă și rolul de actor pe scena showbiz-ului românesc.

Moromeții 3. Împărtășește-ne mai multe despre proiect. Cum ai primit propunerea, cum a fost pe platourile de filmare și ce simți acum, după lansare?
Propunerea pentru Moromeții 3 sau mai exact castingul a fost o onoare și o provocare în același timp. M-am simțit copleșită de responsabilitatea de a continua o poveste care are atât de multă semnificație pentru cultura noastră. Pe platourile de filmare, atmosfera a fost intensă, nu este simplu să faci film de epocă, încadrându-te în 28 de zile de filmare, dar am repetat mult înainte și am încercat sa fim atenți la detalii, pentru a ne fi mai ușor la filmare.
După lansare, simt o mare bucurie prin ochii publicului, dar și un soi de melancolie pentru că povestea se apropie de sfârșit, totuși mă bucura faptul ca filmul continuă să inspire generații.
Ce ai învățat despre tine, ca om și profesionist, odată cu această perioadă?
Am învățat să am mai multă încredere în instinctele mele și să-mi dau voie să fiu vulnerabilă. Această perioadă mi-a reamintit cât de importantă este răbdarea și cum fiecare pas înainte, oricât de mic, contribuie la o călătorie semnificativă. Am realizat că introspecția și autoanaliza sunt esențiale nu doar în carieră, ci și în viața personală. În plus, am învățat să îmi recunosc limitele și să le respect, ceea ce mi-a adus mai multă claritate și focus în tot ceea ce fac.

Cât de greu și de frumos a fost să fii Vera? Unde ai avut cel mai mult de muncă și ce te-a ajutat în construcția personajului?
Să fiu Vera a fost o experiență intensă, atât fizic, cât și emoțional. Cel mai mult m-a interesat latura ei psihologică, contradicțiile dintre fragilitatea și forța pe care le întruchipa. M-a ajutat enorm colaborarea cu echipa de creație, dar și introspecția – momentele în care m-am întrebat ce aș face eu în situațiile în care se afla ea.
În plus, dezvoltarea relațiilor cu ceilalți actori a adus un plus de profunzime personajului, permițându-mi să explorez complexitatea dinamicii umane. Fiecare repetiție și fiecare încercare au fost oportunități de a creiona noi nuanțe și emoții în interpretarea mea. Pe lângă toate acestea, piatra de temelie a fost Nina Cassian și toată opera ei, deoarece acest personaj este inspirat din celebra și controversata poetă, iar înțelegerea universului ei literar a fost vitală pentru a-i da viață.

Cum vezi industria filmului românesc azi și care crezi că este rolul Moromeții 3 în cadrul acesteia?
Industria filmului românesc este în creștere, dar încă are nevoie de sprijin pentru a-și atinge potențialul. Moromeții 3 joacă un rol important, fiind o punte între tradiție și modernitate, între valorile noastre culturale și nevoia de a rămâne relevanți într-un context internațional. Este esențial ca astfel de filme să existe, deoarece ele promovează nu doar cultura românească, ci și discuții despre teme universale relevante.
Observ evoluții interesante, precum colaborările internaționale și explorarea unor subiecte contemporane prin prisma istoriei noastre. Sunt multe schimbări pe plan social, politic, economic și, nu în ultimul rând, cultural, dar toate aceste valuri nu fac decât să ofere noi șanse și perspective, așa cum se întâmplă adesea cu filmele de public. Acestea aduc oamenii în sală și atâta timp cât avem plătitori de bilete, înseamnă un pas înainte în dezvoltarea industriei.
În finalul acestui interviu, ce altceva ți-ai dori să știe cititorii The Woman despre tine?
Aș vrea să știe că, dincolo de luminile reflectoarelor, sunt un om simplu, curios și pasionat, care încă visează să se reinventeze cu fiecare rol. În spatele fiecărei interpretări, există muncă grea și dedicare, toate mă ajută să cresc, atât ca artist, cât și ca individ. De asemenea, mă preocupă foarte mult impactul pe care îl putem avea asupra comunității și sunt deschisă la inițiative sociale care să sprijine tinerii creatori din domeniu. Cred că fiecare dintre noi are o poveste de spus, iar eu sunt dornică să descopăr și să spun atât poveștile altora, cât și pe ale mele prin artă.

Tocuri sau flat shoes? – Flat
Filmul preferat: In the mood for love
Un moment emoționant din cariera ta: La premiera de la Iași a filmului „Moromeții 3”, când a venit pe scenă cu un buchet de flori doamna dirigintă din clasele 5-8, doamna profesoară de română Stroescu. Acea întâlnire a fost extrem de specială pentru mine, deoarece mi-a reamintit de impactul pe care l-au avut profesorii în formarea mea ca artist și om.
Cum arată momentele tale de relaxare? – O baie caldă, o carte, un ceai și un masaj.
Note to self: Perfection is the enemy of progress.
–
Redactor:

Foto copertă: Olimpia Melinte la proiecția de gală de la TNB / Credit foto: Cristian Radu Nema