Olivia Dejeu, fondatoarea și directorul creativ al brandului Oh Kimono: „Cred că luxul conștient sau „effortless” este acela de a fi prezent.”

Frumosul a fost mereu prezent în viața Oliviei Dejeu, Fondatoarea și Directorul Creativ al Oh Kimono. Îl găsea în culorile, texturile și obiectele din piețele exotice ale Vietnamului sau Japoniei, în momentele în care se lăsa purtată de inspirație. Nu știa atunci că aceste experiențe aveau să dea naștere unui brand de fashion, dar simțea clar cât de profund îi afectează armonia și delicatețea lucrurilor starea de bine.

Astăzi, prin activitatea sa, Olivia aduce în prim-plan ceea ce contează cel mai mult pentru ea: conexiunea dintre estetic, autentic și emoțional. Cu o grație diafană și o viziune creativă profundă, ea transformă amintirile din călătorii și detaliile lumii exotice în kimonouri, piese statement și colecții care inspiră și încântă. Oh Kimono nu este doar un brand, ci o destinație de călătorie în modă, un univers în care fiecare piesă are o poveste și un suflet.

Avem atât de multe de învățat de la japonezi – de la stilul lor curat de viață și până la creativitatea pe care o aduc în viața de zi cu zi; este fascinant. Recomand oricui să viziteze țara și să stea într-un loc cu tatami, pentru a se regăsi.”

În acest interviu, Olivia vorbește despre începuturile brandului, despre transformările personale și creative prin care a trecut, despre echilibrul dintre vis și strategie, și despre misiunea sa de a lăsa o amprentă emoțională puternică în viața celor care poartă creațiile Oh Kimono.

Au trecut câțiva ani de la primul nostru interviu realizat în The Woman și de la momentul în care ai spus acel „da” profund ție însăți, în Hanoi 🙂. Cum s-a schimbat relația ta cu tine, femeia din spatele brandului Oh Kimono, de atunci și până acum?

Într-adevăr, acești ani de creștere pentru brand, dar și pentru mine, ca femeie, au schimbat totul. De la primii ani „în joacă” cu business-ul, unde, de altfel, am și crescut cel mai mult, până la perioadele de plafonare, schimbări, pauze, regândiri de business și extindere, am ajuns acum în căutarea unui investitor pentru a duce mai departe acest vis.

Cred că am devenit mai puternică; am făcut un shift de la a face lucrurile fără strategie, așa cum veneau, la a gândi acum o strategie de business pe termen lung și la a mă educa ca antreprenor.

Între timp, am devenit și mamă, iar asta m-a făcut să văd altfel viața, moda și business-ul și să îmi doresc să las ceva puternic, un legacy, în urmă.

Dacă în 2018 Oh Kimono era un vis devenit realitate, ce este astăzi? Cum ai descrie brandul acum, într-o frază care să-i surprindă sufletul actual?

Este destinația de călătorie în modă, aș putea spune. Este brandul cu inspirație exotică care te cheamă să descoperi noi locuri. Cred că sufletul brandului a rămas exact același. Doar că acum căutăm să ne extindem și mai mult aripile.

Privind retrospectiv, care a fost cea mai mare transformare a ta ca antreprenor și creativ?

Cred că cea mai mare transformare a mea ca antreprenor a avut loc în perioada 2020–2022, când am crescut mult, chiar dacă era pandemie, și am pivotat rapid, știind exact ce și când să oferim clienților. Am fost pe anumite valuri, trenduri. Atunci a fost nevoie să gândesc extrem de rapid – totul se întâmpla la secundă. Am devenit un antreprenor care făcea mii de calcule în gând în doar 10 secunde, ca să pot oferi un răspuns foarte bun clienților și ca business-ul meu să beneficieze de aceste decizii.

Mai recent, o altă transformare a venit după ce am participat la târguri internaționale de buyeri, unde am descoperit enorm despre mine, despre business – ce atuuri are și ce îi lipsește.

După cum bine știm, călătoriile sunt o parte esențială din povestea Oh Kimono. Ce loc ți-a redefinit recent modul de a privi frumosul și a crea?

Așa este, fiecare colecție și fiecare piesă este inspirată dintr-un loc anume. Recent, fiindcă vom lansa o mini colecție japoneză, cu motive tradiționale și materiale limitate, Japonia mi-a adus amintiri frumoase. Cred că este un loc care ar trebui să fie numărul unu ca model pentru toate celelalte țări din lume, după părerea mea. Din punctul meu de vedere, este o societate aproape utopică. Este incredibil.

Simți că, odată cu trecerea anilor, sursa de inspirație s-a mutat mai mult din exterior în interior? Din destinații exotice în experiențe personale? Știm că, de curând, ai devenit mămică și ne-am bucura să aflăm mai multe despre felul în care simți că a influențat această etapă activitatea ta creativă din cadrul Oh Kimono.

Mă cunoașteți bine deja 😊. A avut loc, cu siguranță, un shift. Și este ok să se mai întâmple schimbări în business. Am navigat cum am crezut și putut eu; poate că aș fi putut să o fac mai bine și să am și elementul comercial mai mult în minte, însă da, experiențele personale și-au lăsat amprenta.

Am luat și o pauză de aproximativ un an de la business, ceea ce, vă dați seama, pe plan financiar, nu este ideal. Însă eram puțin obosită – eu sunt sinceră mereu – și știu că uneori, în online, totul poate părea perfect. M-am simțit epuizată, în special după târgurile internaționale și câteva eșecuri în business, așa că am decis să iau o pauză pentru mine și să mă concentrez doar pe mine și pe sarcină. Cred că a fost o decizie foarte bună. Mi-a oferit, de asemenea, spațiul mental și creativ pentru a reveni apoi.

Fiind într-un domeniu care se schimbă foarte repede, câteodată am nevoie de spațiu pentru a gândi și pentru a crea. Dar vom rămâne la esența noastră: destinațiile de călătorie. Suntem în extindere pe partea de home și decor, însă nu am finalizat încă colecțiile. De asemenea, am lansat proiectul Oh Bebé, axat pe hăinuțe organice din lână merinos pentru bebeluși și copii.

Care au fost cele mai importante lecții de business pe care ți le-a oferit ultimul an? Dar de omenie? 🙂 Ne-ar plăcea să aflăm mai multe despre felul în care reușești să le integrezi în activitatea Oh Kimono astăzi.

Cred că cele mai importante lecții de business, în special fiindcă am făcut și coaching, ar fi:

– Nu te mai uita în ograda altuia – pare perfect din exterior, dar nu știm ce este în interior;

– Gândește-te că orice business are parte de o perioadă de plafonare;

– Găsește-ți cash cow-ul;

– Caută colaborări.

De omenie, aici aș putea spune multe. În ultimul an am avut multe dezamăgiri în planul profesional, mai ales privind felul în care alți antreprenori cu business-uri mai mari au privit Oh Kimono sau modul în care am fost primită în anumite locuri, cumva marginalizată fiindcă business-ul meu nu era suficient de mare.

Toate aceste întâmplări și dezamăgiri m-au învățat că în viață este bine să oferim bunătate oricui, chiar dacă nu o primim înapoi. E bine să ne vedem de treaba noastră, să căutăm să fim oameni buni și deschiși, să primim cu brațele deschise pe cei care poate sunt mai „micuți” decât noi.

„Îmi doresc mult ca societatea, tinerii din România și antreprenorii mari, de succes, să lase capul mai plecat, să coboare printre noi și să vorbim de la egal la egal.”

De asemenea, mi-aș dori tare mult să nu mai văd privirile de tip „oh, hai să o ajutăm” atunci când sunt cu fiica mea, bebelușul meu, la muncă, la stand, la vânzare sau la evenimente de business. Este o bucurie să fie cu mine și să o integrez, și cred că suntem în anul 2025, aproape 2026, și femeia este puternică; cu sau fără copil, femeia este o forță.

Cred că ceea ce creăm, ceea ce dăruim lumii și nouă înșine ne face cu adevărat remarcabile. Merită să ne aplaudăm singure pentru tot ceea ce realizăm. Și, vă rog, să renunțăm la privirile pline de compasiune pentru mame. Suntem minunate, ne facem munca cu plăcere și vrem să creăm și să lăsăm ceva în urmă – și să o facem cu iubire.

Cum reușești să păstrezi acea legătură autentică dintre estetică orientală și realitatea urbană europeană de azi?

Ca orice business, vine un moment în viața lui când trebuie să vezi cum mergi înainte și cum captivezi noi audiențe, noi clienți. Produsul nostru principal este și rămâne kimonoul.

Ne-am dorit să realizăm și piese care să fie integrate mai mult în viața de zi cu zi – de exemplu pijamale, rochii kimono, genți, loungewear, eșarfe – și cumva să devină un univers Oh Kimono.”

De aceea lucrăm la extindere pe home & decor, pe partea de copii, și ideea este ca brandul să devină un „one-stop shop” pentru tot ce înseamnă inspirație exotică.

Nu e un secret pentru nimeni faptul că astăzi, trăim într-o lume a fast fashion-ului. Tu, în schimb, creezi piese cu suflet, în ediții limitate. Cum reușești să menții echilibrul între estetic, sustenabil și profitabil? Ne-ar plăcea să știm care este acel „ceva” pe care insiști să nu-l compromiți niciodată.

Trebuie să recunosc că există un trend de un an-doi, și anume acela de a comanda produse ieftine, fast fashion, de pe vreo două site-uri principale. Din păcate, acest trend a avut o amprentă asupra business-urilor mici din România, implicit și asupra noastră. Realizăm în ediție limitată piese cu prețuri poate mai ridicate decât, desigur, platformele foarte mari. Până acum 1–2 ani, am reușit să menținem un echilibru și să fim profitabili.

Însă, recent, din pricina creșterii fast fashion și a scăderii interesului față de sustenabilitate – care a devenit, așa, un cuvânt utilizat foarte frecvent și care, cred, în România cel puțin și-a cam pierdut din valoare – lucrurile au devenit foarte greu de gestionat.

Eu nu voi compromite niciodată calitatea, piesele statement și bucuria de a purta ceva unic.”

Sper, cumva, ca trendul acesta să dea înapoi și să revenim puțin la plăcerea de a purta materiale super fine, frumoase, cu modele orientale speciale.

Ce înseamnă pentru tine „luxul conștient” și cum îl traduci prin piesele Oh Kimono?

Cred că luxul conștient sau „effortless” este acela de a fi prezent. De a fi într-o călătorie și a purta pe piele un kimono fin, de a avea timp să stai puțin tu cu tine, în briza mării. Este despre simțuri. Și sper să ne întoarcem la ele, într-o lume mult prea rapidă, dictată de tehnologie și fast fashion, să simțim.

Cred că asta este luxul adevărat: să simți. Închide ochii. Ești pe o plajă, mânecile kimono-ului flutură în vânt, simți nisipul fin pe tălpi, soarele, și te simți bine, pe deplin prezent.

Piesele Oh Kimono fac exact asta. Fiindcă sunt conectate, ca să zic așa, la un loc, și punem tot sufletul în ele, poți simți asta.

Cum ai spune că poate fi caracterizată femeia Oh Kimono din 2025? Ce o face diferită, specială?

Cred că femeia Oh Kimono din 2025 este și mai puternică, este „fierce”. Nimic nu îi stă în cale; poartă totul cu grație, determinare și ambiție. Este o leoaică, și mai puternică acum. Nimic nu o mai poate atinge. A învățat multe și a ieșit învingătoare – mai îndrăzneață, mai ambițioasă.

Ai observat schimbări în modul în care clientele tale aleg să poarte kimono-ul? Care este feedback-ul lor cu privire la felul în care le face să se simtă această piesă vestimentară? 🙂

Da, chiar clientele noastre ne-au dat ideea rochiilor kimono, și la multe comenzi personalizăm, pentru ca kimonoul să poată fi purtat exact ca o rochie. Multe dintre cliente chiar le-au purtat la nunți, botezuri sau petreceri, pentru că un kimono diafan, din mătase, cu imprimeu și culori puternice, vii, sau, dimpotrivă, un kimono negru sau nude, se pretează foarte bine la astfel de evenimente. Este ceva wow, mai ales datorită mânecilor largi, pe stil japonez.

Dacă ar fi să creezi un kimono care să-ți spună povestea de acum, cum ar arăta? Ce culori, materiale și simboluri ar conține?

Ar conține simboluri precum „the evil eye”, foarte, foarte mult albastru, un turcoaz, ceva azul puternic, simboluri marine. Pentru că mă simt liberă când sunt în valurile mării și, tot atunci, simt o bucurie imensă și o pace interioară…

Care îți dorești să fie amprenta emoțională pe care o lasă Oh Kimono în viețile celor care poartă creațiile tale?

Moștenirea unui brand se simte adesea în felul în care face oamenii să trăiască experiențele. În cazul Oh Kimono, ne dorim ca amprenta emoțională să fie una memorabilă.

Amintirile clienților din vacanțe sunt adesea legate de piesele noastre, și ne bucurăm să le vedem apoi pe Instagram, împărtășite cu noi. Este absolut splendid și ne umple sufletul de bucurie. Asta vrem să lăsăm în urmă: senzația de „wow”, de moment special, pe care creațiile noastre îl fac să devină memorabil.

Într-o notă ușor mai emoționantă și ca să păstrăm circularitatea interviului, mă întorc la faptul că ai spus odată că „totul începe atunci când îți spui da ție însăți.” Dacă ar fi să-i lași copilului tău o singură moștenire — nu materială, ci emoțională — care ar fi acel „da” pe care ai vrea să și-l spună el, cândva, la rândul lui?

Să își spună în fiecare zi „da”. Eu poate am spus-o prea târziu, venind dintr-o mentalitate mai închisă. Însă, în ziua de azi, vreau ca fiica mea să se trezească în fiecare dimineață și să își spună un mare DA! Așa se face!

Primul lucru pe care îl faci dimineața:

Neapărat, cafeaua. Nu pot să funcționez fără ea — și sunt sigură că aici Crina (The Woman) mă înțelege pe deplin. 😊

Dacă Oh Kimono ar fi o stare de spirit, care ar fi acea stare astăzi?

Forța și puterea feminină.

Piesa ta favorită din oferta Oh Kimono astăzi:

Noul set de pijama cu imprimeu franțuzesc.

Parfumul preferat pentru o zi de toamnă răcoroasă:

Chanel, Gabrielle.

Un loc în care, de fiecare dată când călătorești, te reîncarci:

Grecia.

O întrebare care ți-ai fi dorit să îți fie adresată într-un interviu, dar care încă nu a fost, și răspunsul la aceasta:

– „Ai fi dispusă să oferi acțiuni din firmă unui investitor pentru a putea crește brandul?”

– „Da.”

_

Editor:

Credit foto: Arhiva foto a Oliviei