Jucătoarele românce Miriam Bulgaru și Patricia Țig s-au calificat în turul II la Transylvania Open WTA 250, după două meciuri memorabile. Miriam, intrată pe tabloul de simplu cu wild card, a obținut la Cluj prima ei victorie în cadrul unui turneu de categorie WTA 250, în fața turcoaicei Ipek Oz (7-5, 6-3), iar Patricia a triumfat după un meci maraton de trei seturi care a durat trei ore și șase minute cu grecoaia Martha Matoula, 6-4, 6-7 (5), 6-3.
Miriam Bulgaru: „Am fost foarte emoționată la început. Mă așteptam să am emoții, doar că au fost mai mari: arena, introducerea jucătoarelor, totul este copleșitor. S-au văzut emoțiile în primele game-uri, dar mă bucur că la începutul setului al doilea am fost eu, am fost focusată, am dat ce aveam mai bun și s-a văzut imediat. Mă bucur de jocul pe care l-am arătat publicului.”
Patricia Țig: „A fost foarte obositor, evident, dar sunt foarte fericită că am putut să câștig meciul. A fost uimitor să joc acasă în fața tuturor celor care au venit să mă susțină, sunt foarte fericită acum. Sunt foarte fericită să pot juca din nou în fața publicului meu de acasă și sper să performez mai bine. Abia aștept următorul meci!”
Prima câștigătoare a zilei de pe tabloul principal de simplu a fost Rebeka Masarova, care a deschis competiția de la Cluj. Tânăra Nikola Bartunkova din Cehia, intrată în turneu cu Wild Card, a obținut la Cluj prima victorie pe tabloul principal din carieră, în fața jucătoarei Dayana Yastremska. Cea de-a cincea jucătoare calificată în optimi este Ekaterina Masarova, după meciul cu Kateryna Baindl. Aceasta este prima victorie dintr-un turneu WTA din acest sezon a jucătoarei.
Zi bună pentru jucătoarele românce și la dublu! Monica Niculescu și Anna-Lena Friedsam au câștigat primul meci al zilei împotriva echipei formată din Ali Collins și Andrea Gamiz. Gabriela Ruse și Alycia Parks au câștigat meciul cu tinerele Briana Szabo și Ilinca Amariei, intrate pe tabloul de dublu cu Wild Card. A fost un meci strâns între Mara Gae și Viktoriya Tomova vs Irina Bara și Jaqueline Cristian, ultimele salvând o minge de meci înainte de a întoarce meciul. Irina și Jaqueline vor merge mai departe în competiție. Ultimul meci de dublu a fost câștigat de echipa formată din Leolia Jeanjean și Valeriya Strakhova.
Marți, 17 octombrie, urmează trei meciuri importante: Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Sorana Cîrstea vor debuta pe tabloul de simplu, în meciuri consecutive, într-o zi ce se anunță plină pe Terenul Central. Meciurile se pot urmări live pe Pro Arena și Voyo.
Programul meciurilor de pe TERENUL CENTRAL (start ora 12:00):
[3] G. Minnen (BEL) vs D. Snigur (UKR)
A. Friedsam (GER) vs [Q] I. Ghioroaie (ROU)
NB 4:00 PM [5] A. Bogdan (ROU) vs V. Tomova (BUL)
NB 6:00 PM [WC] E. Ruse (ROU) vs [2] A. Parks (USA)
NB 8:00 PM [1] S. Cirstea (ROU) vs E. Lys (GER)
Programul meciurilor de pe TERENUL 2(start ora 12:00):
A. Bondar (HUN) vs [Q] A. Soboleva (UKR)
L. Jeanjean (FRA) vs T. Korpatsch (GER)
E. Arango (COL) vs J. Ponchet (FRA)
After suitable rest [3] G. Minnen (BEL) / Y. Wickmayer (BEL) vs A. Barnett (GBR) / O. Nicholls (GBR)
V. Heisen (GER) / A. Raina (IND) vs J. Burrage (GBR) / J. Teichmann (SUI)
Transylvania Open WTA 250 are loc în perioada 16-22 octombrie 2023. Meciurile se joacă indoor, pe hard, în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Sala a fost împărțită în două terenuri de joc: Terenul Central și Terenul 2. Pe lângă aceste două terenuri, au mai fost amenajate încă două pentru antrenamente.În total, 32 de jucătoare vor concura la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu. În joc sunt puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 259.303 dolari.
Bilete și acces
Abonamentele la Transylvania Open 2023 sunt sold-out, însă fanii tenisului care vor să vină la turneu mai pot încă să achiziționeze bilete de o zi care oferă acces la toate meciurile din ziua respectivă, de pe ambele terenuri de joc. Biletele la turneu sunt disponibile exclusiv pe entertix.ro și sunt nerambursabile. Entertix este partenerul de ticketing exclusiv al turneului Transylvania Open.
Despre Transylvania Open WTA 250
Transylvania Open este cel mai important turneu de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca. Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.