Programul Profesori Fericiți pentru România lansează seria de webinar-ii „Vorbim despre stres și traumă în timpuri dificile”, menită să creeze cadrul în care profesorii pot discuta cu elevii despre factorii care îi afectează emoțional în această perioadă
În aceste timpuri, marcate de nesiguranța față de viitor, copiii, tinerii, dar și adulții simt încă factorii de stres cauzați de pandemie. Profesorii vor trebui să își ajute elevii să se simtă în siguranță, să înțeleagă ce se întâmplă cu aceste evenimente care le afectează viețile, gestionându-și emoțiile și sentimentele.
Profesori Fericiți pentru România lansează o serie de webinar-ii tematice, dedicate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar din România, care includ metode și exerciții practice pentru înțelegerea traumei și a stresului cauzat de aceasta, sub titlul Vorbim despre stres și traumă în timpurile dificile.
În primă etapă, webinar-ul se adresează cadrelor didactice din județul Cluj, urmând ca seria să se extindă la nivel național prin parteneriatele încheiate.
Prin aceste webinar-ii, profesorii din ciclul preuniversitar vor avea acces la informații și resurse de actualitate, materiale create special pentru a-i ajuta pe elevi să se simtă în siguranță. Profesorii vor putea deveni facilitatori în comunicarea cu elevii, ajutându-i să devină conștienți de situația actuală, să își gestioneze sentimentele și emoțiile pe care le trăiesc în aceste timpuri.
Aceștia vor putea să modereze conversațiile cu elevii despre traumă și stres, ajutându-i să înțeleagă ce se întâmplă de fapt și cum aceste evenimente le pot afecta sau nu viețile proprii. Profesorilor li se vor prezenta o serie de tehnici care pot fi folosite la clasă pentru a gestiona reacțiile emoționale cauzate de timpurile în care trăim.
Prima serie de webinar-ii se va desfășura în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și va avea loc în zilele de 10 martie, cu profesorii diriginți de la clasele de gimnaziu și liceu, respectiv 15 martie, cu profesorii pentru învățământul primar.
„Trăim vremuri dificile în care simțim cu toții nesiguranța viitorului. În aceste momente, este necesar să avem grijă de noi, de cei dragi și importanți din viețile noastre, să nu ne neglijăm emoțiile și sentimentele, să încercăm să facem față acestor situații cu calm, raționament și răbdare. Majoritatea copiilor și adulților vor da dovadă de reziliență și vor depăși experiențele traumatice atunci când primesc sprijinul necesar. Da, vor exista în continuare reacții de stres și traume pentru că toată lumea se confruntă cu efectele conflictului la care asistăm neputincioși în această perioadă.”, a transmis Simona Baciu, președintele Fundației Transylvania College și fondatoarea programului Profesori Fericiți pentru România.
Despre Profesori Fericiți pentru România:
Profesori fericiți pentru România este un proiect al Fundației Transylvania College.
Lansat în 2019, Profesori Fericiți pentru România, reprezintă un Centru de training și resurse pentru profesori, consilieri școlari, directori de școli. Programele oferite, bazate pe ultimele cercetări în domeniul neuroștiințelor, au ca scop dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice, cu un impact direct în comportamentul și rezultatele academice ale elevilor.