Raluca Bădescu este mai mult decât un fotograf. Este un creator de povești vizuale, care reușește de fiecare dată să capteze emoții autentice și să inspire prin fiecare imagine pe care o realizează. Cu o pasiune profundă pentru oameni și pentru arta portretului, Raluca găsește inspirație în fiecare persoană pe care o întâlnește, transformând ședințele foto într-o călătorie de auto-cunoaștere și celebrare personală.
Campania sa, #SuntInspirație, este o declarație de autenticitate și un apel către fiecare dintre noi să ne vedem pe noi înșine așa cum suntem – o sursă de inspirație pentru cei din jur. Fie că este vorba despre un portret personal, o fotografie de business sau un proiect artistic, Raluca își pune amprenta unică pe fiecare cadru, combinând creativitatea cu profesionalismul într-un mod minunat.
În interviul de mai jos, Raluca ne povestește despre începuturile sale în lumea fotografiei, momentele definitorii care i-au schimbat cariera, relația pe care o creează cu protagoniștii imaginilor sale și modul în care îmbină partea creativă cu antreprenoriatul. Descoperiți o poveste despre artă, emoție și curajul de a transforma pasiunea în profesie.
Raluca, cum a început călătoria ta în lumea fotografiei? Ce te-a atras cel mai mult spre această formă de artă?
Am spus întotdeauna că a început de la copiii mei, pentru care mi-am dorit să pun în imagini multe momente ale lor pe care ei să le revadă și să le prețuiască. Dar, dacă mă uit cu atenție în copilăria mea, îmi amintesc că eram fermecată de tot procesul de creare a imaginilor și fotografiilor, proces pe care l-am văzut la mine acasă – de la captarea imaginilor pe film, până la developarea cu ajutorul soluțiilor speciale, iar apoi fotografiile care erau prinse cu mici cârlige pe niște sfori pentru a se usca.
În plus, exista acel mister al camerei obscure în care se desfășura tot acest proces, în care dacă aveam voie să intru, mă simțeam ca un personaj de poveste.
Ce a însemnat pentru tine trecerea de la pasiune la profesie în fotografie? A fost un moment definitoriu în acest proces?
Am făcut trecerea treptat, după ce am experimentat mai multe direcții în fotografie – cumva, îmi căutam drumul. Apoi a venit pandemia, care ne-a făcut să fim mai atenți la noi, ca oameni, ne-a arătat că momentele de conectare interumană sunt foarte valoroase, iar acest lucru l-am simțit și eu în toate sesiunile foto pe care le desfășuram. Emoția și conectarea oferite prin intermediul fotografiei erau dincolo de cuvinte.
Tot pandemia a fost cea care a mutat puternic comunicarea în online, astfel că a apărut și nevoia de fotografie realizată pentru a-ți pune în valoare business-ul din care faci parte prin a te expune tu, cel care ești în spatele unui serviciu sau produs, prin a le arăta celor care te urmăresc cine ești și ce faci în domeniul tău de activitate. Aceasta este partea pe care am îmbrățișat-o foarte repede și în mod natural, pentru că avea legătură cu omul de marketing din mine.
Acesta a fost momentul definitoriu.
Abordezi două stiluri distincte în fotografia de portret: contemporan și fine art. Cum ai ajuns să le explorezi pe ambele și ce le diferențiază în viziunea ta?
De fotografia de portret m-am îndrăgostit pur și simplu, mai ales că vine cu o putere de conectare incredibilă a persoanei fotografiate cu ea însăși. În primul rând, fac fotografie de portret contemporan, fie că este personală sau de business. Îmi place mult să le reunesc pe cele două sub povestea unui brand personal prin imagini, pentru că persoana fotografiată își dă voie să-și arate atât latura profesională, cât și pe cea personală. Să te vezi în imagini și să îți placă ceea ce vezi este ceea ce îmi doresc să ofer prin fotografia de portret contemporan.

Apoi a venit portretul fine art – am o mică poveste aici. Când am întâlnit stilul, primul meu gând a fost că, deși îmi place, nu îl voi face niciodată. E bizar cât de ușor ne spunem un „nu” înainte de a ne da o șansă. Și s-a schimbat totul după ce am decis să înscriu într-un concurs internațional mai multe imagini, printre care una realizată în stil „fine art”.
Fotografia fine art te duce cu gândul la un tablou. Este lucrată la modul foarte studiat, atât pe expresia feței și postură, cât și legat ținută, de culorile abordate și de povestea pe care vrei să o transmiți, ulterior fiind completată de editare avansată.

Multe dintre imaginile tale au fost premiate internațional. Care dintre aceste recunoașteri ți-a fost cea mai dragă și de ce?
Este exact imaginea de care povesteam mai devreme, „Princess of my heart”, cum am intitulat-o eu, realizată împreună cu fiica mea, Otilia. Ea mi-a fost alături în nenumărate proiecte. Este fotografia datorită căreia mi-am dorit să învăț să lucrez fine art și am urmat un curs de pictură în care eu mergeam cu laptopul și tableta grafică alături de cursanți care lucrau pe pânză cu pensule reale.

În drumul tău de artist fotograf, ce lecții ai învățat despre tine și despre lumea din jurul tău?
Am ales să învăț numai lecții frumoase, adică să mă uit la frumosul din jur, în primul rând, și să ofer emoție și frumos la rândul meu.
Ai lansat Geanta Lady Photographer. Știm ca geanta este produsă în România. Cum ti-a venit aceasta idee și cui se adresează acest produs?
Ideea a pornit de la o nevoie personală, aceea de a fi elegantă în postura femeii fotograf. Și îmi lipsea exact acest accesoriu, geanta potrivită ținutei. Am studiat ce opțiuni există pe piața internațională, dar tot ce am găsit era pliat pe echipamentul foto în sine, nu pe femeia fotograf.
Eu îmi doream acea geantă practică, în care să îmi pun aparatul foto cu care lucrez punctual anumite sesiuni (nu vorbesc despre evenimente unde se lucrează cu mult echipament foto), iar după ce am terminat, să las aparatul deoparte și sa port în continuare geanta, în orice altă ieșire de zi-cu-zi.
Așa că este o geantă care se adresează tuturor femeilor fotograf, dar nu numai. Este atât de frumoasă, prin aparatul foto stilizat cusut pe ea, încât oricine o place și simte că i se potrivește ca dimensiune și design o poate purta.
Sunt încântată că o realizez într-o fabrică din țara noastră și intenționez să creez noi modele curând.
Cum reușești să îmbini partea creativă cu cea de antreprenoriat în activitatea ta?
Sună a clișeu, dar e adevărat că printr-o buna organizare. Însă, doar anul acesta am reușit să găsesc formula potrivită, în urma unor cursuri de dezvoltare personală și de business. La seminarul de business, chiar asta am menționat, că timpul îmi lipsește – și deși nu time managementul era subiectul, am descoperit ca o analiză atentă a activității pe care o duci îți poate arăta ce nu faci bine, iar o repoziționare potrivită îți conferă și timpul necesar.
Așa că partea cu învățatul este esențială în tot ceea ce facem și nu se termină niciodată.
Există un tipar sau o rutină care te ajută să rămâi organizată între proiectele artistice și cele de business?
Poate un tipar aș menționa, pentru ca nu îl văd ca pe o rutina. Am un proces pe care îl urmez atunci când realizez un proiect, indiferent ca este artistic sau business, iar acesta include partea de conectare și comunicare cu persoana cu care voi lucra. Cu cât cunosc persoana mai bine și ea la rândul ei pe mine, cu atât ceea ce urmează sa lucrăm împreună este mai spectaculos. Chiar și în partea de business am introdus elementul artistic, dar asta presupune deschidere din partea celui sau celei cu care colaborez. Am un exemplu de proiect pe care eu îl numesc de la simplu la artistic, care a fost realizat în scop de business.

Cum reușești să creezi o conexiune cu protagoniștii fotografiilor tale pentru a surprinde emoțiile lor autentice?
E ceva ce se creează între mine și ei, cumva în mod natural. Eu sunt un om emoțional și cred că de multe ori oglindesc emoțiile celor pe care îi fotografiez. În afară de asta, îi îndemn să fie așa cum se visează, pentru că experiența lor cu mine se încheie cu vizionarea și selectarea imaginilor în care ei se regăsesc, se plac. Și ce e cel mai frumos și emoționant pentru mine este că de multe ori se văd „altfel” decât se știu, dar într-un mod foarte frumos. Pentru mine, asta înseamnă ca am atins acele emoții autentice și am reușit să le și surprind.

Cât de mult lucrezi la o fotografie până e perfectă? Ce rol joacă tehnologia în fotografia ta și cum echilibrezi în cazul portretelor nevoia de perfecțiune cu cea de realism și autenticitate?
Lucrez foarte mult la portretele fine art, pentru că stilul în sine necesită o editare atentă și detaliată. Unele imagini presupun compoziții cu alte imagini, pentru a reda niște povești sau a întări atmosfera gândită inițial.
În sesiunile de portret contemporan, am un timp rezonabil de editare – urmăresc alte elemente față de poveștile fine art. În primul rând, vreau ca oamenii să se vadă așa cum îi văd eu când deschid o imagine pentru a o edita: frumoși. Și asta e ceea ce caut sa pun în evidenta prin editare, însă în limitele autenticității. Limita între perfecțiune și realism o simt pur si simplu si o aplic în fotografia mea la fel pentru fiecare portret.
Tehnologia joacă un rol important în fotografie în general. Pe mine mă ajuta să transform imagini, dar și să scurtez timpul de editare – ceea ce se simte extraordinar.
Care este cea mai memorabilă poveste din spatele unei fotografii realizate de tine?
Am o poveste legată de această fotografie de basm, la care am lucrat 6 ore, pentru că este o compoziție realizată cu imaginea mea de bază și o imagine cu flori primită de la o platformă de stock. Povestea este că inițial am șters fotografia (urma să o editez în cadrul cursului de pictură pe care l-am urmat), pentru că în momentul în care am deschis-o pe un laptop, m-am întrebat ce a fost în mintea mea de am creat un cadru cu o fată atât de frumoasă care „doarme” pe o tufă de crizanteme – pentru că asta am folosit, real, iar imaginea nu mă mai inspira – o vedeam complet diferită de viziunea cu care pornisem în procesul creativ. Există însă o vorbă a fotografilor – să nu îți ștergi niciodată fotografiile, pentru că nu știi ce redescoperi în ele într-un alt moment – și exact așa s-a întâmplat și cu mine. Mai aveam imaginea salvată într-un loc, iar transformarea pe care i-am adus-o a fost de fapt conectată la viziunea mea inițială.

Ce sfat ai oferi unui tânăr artist care își dorește să urmeze o carieră în fotografie?
Să fotografieze mult, să încerce diferite stiluri, până ajunge la ceea ce îi place cel mai mult. Să învețe de la cei mai buni, să se conecteze cu alți fotografi, să participe la conferințe, summit-uri, evenimente, expoziții de fotografie. Să fie și autodidact, pentru că internetul oferă resurse. Să învețe și partea de antreprenoriat, pentru că a face fotografie nu înseamnă și a face un business în fotografie.
Privind înainte, ce proiecte visezi să realizezi în viitor și cum îți propui să-ți extinzi impactul în domeniul fotografiei?
Ca proiecte, intenționez o abordare „de la simplu la artistic” cu fiecare persoană pe care o fotografiez, indiferent că lucrăm ceva personal sau de business. Am și început să fac asta, dar cea mai mare deschidere o am din partea celor care și ei, la rândul lor, vin din domenii artistice.
Ca impact, îmi doresc mult ca oamenii să își facă această călătorie în fotografie prin care să se uite la ei, o călătorie pe care eu o văd ca fiind una de autocunoaștere.
Ceai sau cafea? Cafea în fiecare dimineață.
Destinatia preferata de vacanta: Orașele foarte mari, pentru energia care mi-o insuflă.
Artistul preferat în această perioadă: Am o trupa preferată dintotdeauna, U2.
Tocuri sau flat shoes? Dragostea mea rămâne pentru tocuri, deși 90 % din timp port flat.
Anotimpul preferat: Toamna, prin culorile ei calde.