România a fost selectată oficial să participe la Bocuse d’Or Europe 2026, cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume. Anunțul a fost făcut recent de către Bocuse d’Or Europe, care a confirmat că România va concura alături de alte 19 țări pentru competiția europeană, la Marsilia (Franța), în martie 2026. Țările calificate vor avea apoi un loc în Marea Finală de la Lyon (Franța), programată pentru ianuarie 2027.
Este pentru prima dată când România ajunge la acest nivel al performanței gastronomice, alături de cele mai respectate națiuni culinare ale lumii, prin eforturile și viziunea Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT), singura organizație recunoscută oficial de echipa SIRHA/ Bocuse d’Or. Procesul de selecție și de acceptare a unei țări invitate este extrem de riguros, evaluând în primul rând capacitatea organizației gazdă de a gestiona și pregăti o competiție de o asemenea anvergură.
Deschiderea înscrierilor pentru selecția națională
Totodată, ANBCT deschide oficial înscrierile pentru Selecția Națională Bocuse d’Or România, ce va avea loc pe 27 noiembrie 2025, la Brașov. Chefii interesați să participe se pot înscrie începând de astăzi, urmând ca finaliștii să fie anunțați pe 27 octombrie 2025. Formularul de înscriere, alături de regulamentul competiției, pot fi accesate aici: https://bocusedor.anbct.ro/

„Este un moment istoric pentru gastronomia românească. A fost nevoie de timp, de multe discuții și de dovada că România poate respecta criteriile riguroase impuse de Bocuse d’Or – de la organizare și transparență, până la coerență profesională și viziune pe termen lung. Bocuse d’Or este scena supremă a artei culinare mondiale, iar faptul că România va fi acolo înseamnă recunoaștere, încredere și respect pentru toți cei care au crezut în acest drum și în munca noastră colectivă. Ne dorim să arătăm că România nu este doar o țară cu tradiții bogate, ci și una capabilă să le transforme în artă, inovație și performanță”, declară Chef Cezar Munteanu, președintele ANBCT.
Tema competiției: „Tradiția reinterpretată”
Tema competiției din acest an este „Tradiția reinterpretată”, o invitație adresată chefilor de a spune o poveste culinară care unește trecutul și viitorul gastronomiei românești. De asemenea, utilizarea ingredientelor exotice importate va fi descurajată, pentru a menține accentul pe origine locală, sustenabilitate și responsabilitate în gătit.
Competiția trebuie să reflecte spiritul Bocuse d’Or: excelență, creativitate, precizie și devotament, provocând candidații să evidențieze produse românești de sezon și să reinventeze tradiția culinară într-un context de fine dining contemporan.

Ingredientele obligatorii pentru această ediție includ sturion, champignon și topinambur, care aduc în prim-plan o abordare contemporană a gastronomiei locale, în care sustenabilitatea și tradiția se întâlnesc într-un discurs culinar unitar.
Sturionul de acvacultură, crescut în mod responsabil, reflectă grija față de resursele naturale și dorința de a păstra vie memoria gustului autentic. În armonie cu acesta, ciupercile champignon și topinamburul completează farfuria printr-un joc subtil de texturi și arome, o expresie a echilibrului dintre elementele esențiale ale naturii: apa și pământul, ceea ce se va reflecta și în farfuriile concurenților.
Prin această temă, România își reafirmă angajamentul față de o gastronomie sustenabilă și conștientă, demonstrând că performanța culinară poate fi atinsă doar prin respect față de planetă, tradiție și excelență.
Juriul – chefi cu experiență internațională
Pentru preselecția națională, Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) a invitat un juriu internațional format din profesioniști cu vastă experiență în cadrul competiției Bocuse d’Or, recunoscută drept cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume. Prezența acestor experți garantează desfășurarea evaluării conform standardelor exigente impuse de rețeaua globală Bocuse d’Or.
În cadrul procesului de jurizare, concurenții vor fi analizați după criterii complexe, care includ gustul preparatelor, creativitatea și originalitatea conceptului culinar, estetica prezentării, utilizarea responsabilă a ingredientelor și principiile de sustenabilitate, precum și tehnica și organizarea echipei în timpul competiției.
Preselecția națională este susținută de Selgros România, Aquila România, OmniaGusti.
Despre competiția Bocuse d’Or
Considerată cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume, Bocuse d’Or reunește în finala desfășurată din doi în doi ani cei mai talentați chefi ai planetei, într-un spectacol al excelenței culinare, fondat în 1987 de legendarul Chef Paul Bocuse. De-a lungul celor aproape patru decenii, peste 70 de țări au participat la competiție, iar doar 52 chefi au reușit să obțină titlul suprem, transformându-l într-un reper al perfecțiunii gastronomice la nivel mondial.
Bocuse d’Or Europe – Ediția Bocuse d’Or Europe 2026 va avea loc la Marsilia, în cadrul Sirha Méditerranée. În această ediție specială, Bocuse d’Or și Sirha Méditerranée creează împreună un adevărat ecosistem al gastronomiei mondiale, unde profesioniști, producători, pasionați de gătit și talente emergente se întâlnesc într-un cadru unic. Marsilia va fi transformată, pentru câteva zile, în capitala mondială a gastronomiei, oferind o scenă spectaculoasă pentru cei 20 de candidați europeni care își vor prezenta viziunea asupra „haute cuisine-ului” contemporan.
Despre ANBCT
Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) este cea mai veche
organizație profesională a bucătarilor și cofetarilor din România. De peste 50 de ani,
ANBCT sprijină dezvoltarea profesională a membrilor săi, promovează gastronomia
românească și facilitează participarea echipelor naționale la competiții culinare de prestigiu
din întreaga lume, fiind parte din Worldchefs, cea mai mare rețea globală de chefs profesioniști.
Sub conducerea lui Chef Cezar Munteanu, asociația a intrat într-o etapă de modernizare și vizibilitate internațională, prin întâlniri regionale constante și proiecte educaționale naționale. Totodată, lotul echipe naționale continuă să participe la competiții globale, cele mai recente rezultate fiind obținute la IKA Culinary Olympics 2024, Global Chefs Challenge 2024, Worldchefs European Grand Prix Rimini 2025 și Croatian Culinary Cup 2025.