Roxana Puriș, Lifestyle Influencer, Creative Director și Owner pur.: „Îmi doresc să fiu transparentă și să prezint realitatea, cu bune și cu rele, pentru că și pe mine mă ajută și inspiră mult când văd la alții vieți imperfecte, trăite frumos.”
Share:
Roxana Puriș, lifestyle influencer, creative director și owner al brandului sustenabil de slow fashion, pur., este urmărită îndeaproape de către comunitatea sa mai ales pentru felul în care reușește să îmbine armonios viața de mama, activitatea profesională și dedicarea față de pasiunile sale personale.
Arta a fost o constantă în viața ei încă din copilărie, perioadă în care a studiat orga, pianul și violoncelul, iar această sensibilitate artistică o regăsim acum în toate proiectele sale. Totodată, Roxana este o susținătoare activă a deschiderii față de subiecte sensibile precum anxietatea și procesele de vindecare emoțională, inspirată de propria experiență în terapie, pe care o împărtășește cu generozitate pentru a oferi sprijin și inspirație comunității ei.
„Călătoria pe care o reprezintă lucrul cu tine și la tine nu se încheie niciodată.”
Această dorință de autodepășire este vizibilă în fiecare etapă a parcursului său: de la lansarea brandului pur., la obținerea permisului de motocicletă sau asumarea provocării de a deveni mereu cea mai bună versiune a sa. Roxana ne-a mărturisit: „N-aș ști să spun ce mă motivează. Cred că-mi place să-mi demonstrez mie că pot. Frica mă intrigă, iar critica mă motivează.”
În interviul de mai jos, Roxana ne-a vorbit despre cum reușește să rămână echilibrată, autentică și să își inspire comunitatea în fiecare zi.
Cum reușești să îți găsești echilibrul între toate aceste laturi ale vieții tale? Ce rol joacă în acest echilibru autenticitatea ta?
Mulțumesc! Mă bucură mult că spui asta și că așa arată lucrurile din exterior.
În realitate, simt că de multe ori se pune o presiune imensă pe femei, care uneori mai e acompaniată de o doză de vinovăție și lucrurile pot să se complice. Pe mine mă ajută enorm să-mi vizualizez viața ideală, să am mereu în minte modul cum îmi doresc să trăiesc.
Așa, chiar dacă am uneori perioade mai aglomerate, sau provocări de tot felul, nu las niciodată să treacă prea mult timp fără a face ceva care să mă ducă, măcar puțin, în direcția vieții pe care mi-o doresc. Asta fac de mică și mă ajută mult. Acum se numesc vision board-uri sau “goals”, dar ideea care stă la baza acestor acțiuni este, la finalul zilei, aceeași. 😊
Ce influență are pasiunea ta pentru artă asupra felului în care vezi, înțelegi și gândești lucrurile în viața de zi cu zi? Ce impact are arta în călătoria ta de auto-descoperire?
În primul rând, mereu mi-a plăcut să învăț, să aflu, să descopăr. Nu m-au speriat lucrurile noi și sunt ferm convinsă că orice mi-aș propune și dori să fac, aș reuși.
Când m-am apucat de violoncel eram în facultate, deci știam că n-o să-mi devină meserie și n-aveam să excelez în asta – dar nu cu acest gând am luat decizia de a mă apuca de asta. Am făcut-o pentru că eu consider că orice lucru nou pe care îl înveți, te ajută să vezi viața din altă perspectivă, îți îmbogățește gândirea, te dezvoltă.
„Percep arta ca pe un dar divin. Oricât de pragmatică aș fi, consider că arta poate ține uneori locul unui pansament.”
Care a fost primul moment pe care ți-l amintești și în care ai simțit nevoia de a merge la terapie? În ce fel te-a ajutat terapia să înțelegi mai bine procesele de vindecare emoțională?
Prima oară când am mers la terapie a fost după o perioadă de o lună de anxietate puternică, pe care nu știam să o numesc. Habar nu aveam ce era cu mine. Pe atunci, denumirile acestea nu se foloseau, erau un tabu. Îmi era frică să-mi împărtășesc trăirile, nu știam de ce aveam acele stări și cum să ies din ele.
Am ajuns la terapie din disperare și, după nu mai mult de trei ședințe, m-am pus pe picioare. Atunci eram foarte tânără și nu credeam în procesul terapeutic, o făcusem doar de nevoie, dar peste ani de zile, am decis să încep această călătorie atunci când mi-am dat seama că îmi doresc să fiu mamă.
Îmi doream foarte mult să am un copil, dar mă speria teribil ideea că nu aș ști să gestionez rolul de mamă și i-aș preda tot bagajul meu emoțional. Cred că a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea și, deși această călătorie nu e niciodată încheiată, în momentul de față simt că sunt într-un punct în care nici nu aș fi visat că pot ajunge.
Sunt mai conștientă de mine, înțeleg procesul prin care am ajuns să am anumite tipare comportamentale, am învățat să le schimb, să îmi înțeleg emoțiile, să nu-mi mai fie frică de ele și să îmi îmbrățișez autenticitatea… Simt că am evoluat mult datorită terapiei și recomand tuturor să-i dea o șansă.
Care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învățat despre tine însăți făcând terapie? Ce provocări ai întâmpinat în procesul internalizării sale?
Cea mai importantă schimbare prin care am trecut după ce am început să merg la terapie a avut loc la nivelul percepției față de mine însămi, în raport cu felul în care îi percep pe cei din jur. Am înțeles că nu am cum să mă iubesc, să mă accept și să mă iert, dacă vrei, pe mine, dacă nu fac asta și în cazul celorlalți.
Eu sunt foarte strictă și dură cu mine, dar pe de altă parte îi și judec pe alții. Mi-am dat seama că nu am cum să nu mai fiu dură cu mine, dacă eu nici celorlalți nu le iert absolut nimic. Știu că pare contraintuitiv, dar eu am avut o revelație când am înțeles, pe bune, treaba asta, și e un exercițiu pe care îl fac zilnic: în loc să îmi zic în minte lucruri precum „uite cum a parcat și ăsta” sau „ce ciudat s-a îmbrăcat fata asta”, schimb atitudinea în „poate s-a grăbit, toți pățim” sau „cât curaj îți trebuie ca să te îmbraci așa”. Făcând acest exercițiu simt că sunt, și eu, mai bună cu mine însămi.
Cum crezi că te-ar descrie prietena ta cea mai bună?
Ar fi un mix de emoții și relatări întortocheate. Eu sper că m-ar descrie spunând că sunt bună, calmă, caldă, că sunt empatică și muncitoare. Și probabil ar zice și asta, dar în realitate ar mai zice că sunt încăpățânată, dificilă și supărăcioasă. 😊
Atunci când începem un proiect personal, fiecare dintre noi lăsăm părți din noi înșine – îndeosebi valori și principii care ne caracterizează – în construirea sa. Brandul tău, „pur.”, pune un accent semnificativ pe slow-fashion și sustenabilitate. Cum ai ajuns să îmbrățișezi aceste concepte? Care este mesajul pe care îți propui să-l transmiți prin „pur.” lumii?
„pur. a fost mereu parte din mine. Dintotdeauna am știut că-mi doresc să fac ceva care să se simtă ca o extensie a personalității mele.”
În ceea ce privește sustenabilitatea, mi-am dorit, într-un mod foarte metaforic, să las lumea un pic mai bună decât am găsit-o. Desigur că e foarte mult spus, dar, deși ador moda, îmi plac multe branduri și magazine de haine, eu personal am simțit că nu aș fi complet împăcată cu mine dacă aș deschide un brand de fashion, fără să țin cont deloc de impactul le care acesta îl are asupra mediului.
Cum definești estetica brandului „pur.” și cum se reflectă aceasta în colecțiile tale? Ce te inspiră atunci când creezi pentru pur.?
Eu zic că pur. e un brand minimalist și, sincer, foarte mult mă inspiră emoțiile mele și tot ce trăiesc eu în viața de zi cu zi.
În antreprenoriat, cel mai adesea, este dificil să separi viața personală de viața profesională. Care este punctul în care se întâlnesc Roxana antreprenorul și Roxana, femeia, cea care ești atunci când iei o pauză de la muncă? Care este relația fetiței tale, Lea, cu activitatea ta profesională?
Este foaaaarte dificil să le separi, mai ales atunci când îți place ceea ce faci. În mod real, eu de cele mai multe ori nu simt că muncesc, și așa ajung să petrec și 16 ore pe zi lucrând aproape încontinuu.
Pe de altă parte, simt că nu aș fi atât de autentică dacă munca mea nu s-ar integra așa de ușor în stilul meu de viață. Deci încerc să găsesc un echilibru, să nu stau pe telefon seara, să nu iau telefonul în mână imediat ce mă trezesc.
Lea e un copil foarte înțelegător și adaptabil, dar copiii așa de mici n-o să spună niciodată „mama, simt că nu ești aici, în momentul prezent”, ci o să spună „mama, joacă-te cu mine”… și ăla e momentul în care eu personal spun „stop” oricărui lucru pe care îl făceam și mă joc cu ea.
Știm că îți iei o bună doză de energie din călătoriile tale. Atunci când călătorești, alegi, mereu, destinații autentice și trasee mai puțin bătute de turiști, care îți oferă povești și perspective unice asupra lumii. Cum influențează călătoriile tale felul în care te înțelegi pe tine însăți și modul în care vezi lumea? Ce experiență de călătorie ți-a marcat profund viața?
Da, îmi place să merg pe drumul mai puțin bătut, iar ca destinații de călătorie le aleg deseori pe cele cât mai puțin turistice. Mie-mi place călătoria. Îmi place să descopăr, să văd cum trăiesc alți oameni, să cunosc alte culturi, să mă inspir și nu prea agreez vacanțele strict pentru relaxare.
Într-un resort turistic n-am fost niciodată, nu rezonez deloc cu conceptul. Chiar dacă de când o am pe Lea, apreciez mult mai mult un moment liniștit de relaxare, tot nu aș putea merge într-o destinație doar pentru asta.
Soțul meu joacă și el un rol important aici, pentru că el este un explorator desăvârșit. Noi nu avem cum, fizic, să mergem într-un loc și să nu explorăm cât mai mult. Ne plictisim, nu vedem sensul.
Cea mai impresionantă călătorie a fost, fără îndoială, cea în Bhutan. Spiritualitatea celor de acolo e ceva ce nu se uită prea ușor.
Ai vizitat, până acum, peste 40 de țări și ai locuit în trei dintre ele. În care dintre culturile cu care ai luat contact în acest proces simți că te regăsești cel mai mult? Dintre țările pe care le-ai vizitat până acum – dar în care n-ai locuit – care este cea în care ți-ar face plăcere să locuiești o perioadă de timp și de ce?
Eu simt că mă regăsesc în cultura nordică. Îmi place chiar și ploaia 😊, iar în Finlanda am simțit că, în sfârșit, există oameni pe lumea asta care sunt ca mine.
În decursul timpului, am învățat metode prin care să mă comport cât mai natural în public și acum sunt în largul meu în contexte sociale, dar eu sunt la bază o introvertită și jumătate.
Când am auzit că în Finlanda, oamenii au un fel de normă nescrisă a spațiului personal, pe care se simt foarte incomod dacă îl invadezi, am simțit că eu probabil acolo m-am născut. Oamenii de acolo sunt foarte rezervați și liniștiți iar eu, personal, fiind așa, m-am simțit deseori insuficientă. Așa că acolo m-am simțit în largul meu.
Dar, în mod real, dacă ar fi să aleg, m-aș muta undeva precum Italia sau Elveția. Deși nu aș pleca din România. Iubesc locul ăsta.
„Dacă tu ești bine cu tine, lucrurile exterioare nu mai contează așa de mult.”
Știm că maternitatea te-a schimbat profund, atât personal, cât și profesional. Cum ți-a influențat rolul de mamă percepția asupra echilibrului și asupra valorilor pe care le îmbrățișezi? Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la fiica ta în vârstă de 3 ani până acum?
Am învățat să mă adaptez. Eu eram fata cu organizarea, cu listele, cu planurile. Am învățat să mă relaxez, din punctul ăsta de vedere, într-atât încât să nu mă mai recunosc.
Viața cu un copil e imprevizibilă și așa e și viața, în general. Lecția asta, de a mă adapta și de a nu mai controla totul, este una foarte valoroasă.
Cum reușești să trasezi limite între viața profesională și cea personală, între ceea ce expui public comunității tale (pe rețelele de social media, spre exemplu) și ceea ce păstrezi privat, pentru tine? Care sunt limitele pe care le impui transparenței, pentru a păstra în continuare încrederea fanilor tăi în proiectele tale?
Nu postez niciodată nimic ce i-ar putea răni pe cei dragi sau care le-ar putea periclita, într-un fel sau altul, existența, acum sau pe viitor. Cred că asta e singura mea regulă.
În ciuda tuturor provocările pe care le-ai întâmpinat pe parcurs atât în viața profesională, cât și în viața personală, reușești să duci fiecare zi la capăt cu bine. La finalul zilei, pentru ce ești recunoscătoare? Și dacă este un lucru pe care îți dorești să-l faci și mai bine în următoarea zi, care este acesta?
Sunt foarte recunoscătoare pentru cât de norocoasă sunt. Ani de zile pentru mine era o jignire dacă mi se spunea că am avut noroc – nu, domnule… eu am muncit, eu am studiat, eu am învățat. Dar acum știu că sunt, de fapt, o norocoasă și ăsta nu-i un lucru mic.
Mâine aș vrea să mă bucur mai mult de ceea ce am și să mă gândesc mai puțin la ce-mi lipsește. 😊
Care este moștenirea pe care îți dorești să o lași mai departe, fiicei tale?
Bunătatea și iubirea.
Primul lucru pe care îl faci dimineața:
Beau apă și mă uit pe geam.
Cum te reîncarci atunci când obosești:
Oboseala mea e, de cele mai multe multe ori, copleșeală, oboseală psihică, așa că mă ajută sportul și dansul.
Ce îți aduce liniște:
Ploaia.
Ce te face fericită:
Concertele live.
Parfumul favorit pentru o zi de iarnă:
Lancôme – La Vie Est Belle.
Locul unde te simți cel mai mult și cu adevărat tu:
