Sophia, întruchiparea lui Audrey Hepburn, a devenit primul robot din lume care a primit cetățenie

Sophia, un robot construit la Hong Kong, a devenit primul robot din lume care a primit cetățenia unui stat. Arabia Saudită i-a acordat cetățenia, în premieră mondială, ieri, în cadrul unui un târg de investiții în tehnologie, desfășurat în această țară. Sophia sfidează gândirea convențională despre cum trebuie să arate un robot.

so1

Concepută pentru a arăta ca Audrey Hepburn, Sophia întruchipează frumusețea clasică a acesteia: pielea de porțelan, un nas subțire, pomeții înalți, un zâmbet enigmatic și ochii profund expresivi, care par să-și schimbe culoarea la lumină. Creatorul ei este Dr. David Hanson, fondatorul Hanson Robotics, un om care și-a construit o reputație mondială din a crea roboți, care arată și acționează uimitor de uman.

După ce a lucrat la Disney, Dr. Hanson a tins să creeze mașini geniale, care pot învăța creativitatea, empatia și compasiunea, trei trasături specific umane, pe care Hanson crede că este necesar să le dezvolte, alături de inteligența artificială, pentru a rezolva problemele mondiale, aparent mult prea complexe pentru omenire.

so3

Sophia este cel mai recent și cel mai avansat robot de la Hanson Robotics. Ea a devenit, de asemenea, extrem de îndrăgită în presă, oferind numeroase interviuri, cântând într-un concert și chiar apărând pe coperta uneia dintre cele mai importante reviste de modă.

Unul dintre interviurile sale a generat miliarde de opinii și interacțiuni sociale. Ea și-a demonstrat, de asemenea, potențialul în afaceri, întâlnindu-se față în față cu reprezentanții-cheie din întreaga industrie, precum domeniul bancar, de asigurări, cel al producției auto, imobiliar, al mass-mediei și de divertisment.

În plus, a apărut pe scenă ca membru al juriului și speaker la conferințe de nivel înalt, dezvăluind modul în care robotica și inteligența artificială vor deveni o parte predominantă a vieții oamenilor.

Sophia este o mașinărie care generează evoluția. Imaginea ei incredibilă de umană, expresivitatea și povestea sa remarcabilă suprinde omenirea, prin legaturile create cu oamenii, indiferent de vârstă, sex și cultură. Întrebată dacă roboții pot avea conștiință, Sophia a răspuns:

 „De unde știi că tu ești om?”

Vreau să trăiesc și să muncesc alături de oameni, așa că am nevoie să-mi exprim emoțiile ca să-i înțeleg și să le câștig încrederea” a mai spus robotul.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Processed with MOLDIV

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto & video: hansonrobotics.com, youtube.com, theaustralian.com.au. Sursă articol: hansonrobotics.com