Asociația Create.Act.Enjoy, cunoscută pentru intervenții artistice în spații neconvenționale, inclusiv spitale din Cluj-Napoca și din țară, revine cu un program dedicat artei ca terapie, ARTA CA TERAPIE by CREATE.ACT.ENJOY – NEW GENERATION, construit ca răspuns la nevoile comunităților artistice și medicale.
Pe perioada septembrie 2024 – iulie 2025 echipa asociației își propune să împărtășească metoda de lucru dezvoltată de-a lungul a peste 10 ani de organizare de activități culturale pentru pacienți, aparținători și personal angajat al spitalelor, precum și să aducă în discuție publică nevoia de a include arta ca terapie în procesul de recuperare și de stimulare a stării de bine.
Începând din septembrie 2024, Create.Act.Enjoy lansează un program de formare de noi facilitatori care să deprindă metoda artei ca terapie în interacțiunile cu grupuri vulnerabile (pacienți din spitale, vârstnici din azil sau copii instituționalizați), iar în paralel va organiza evenimente culturale de promovare a bunelor practici în 7 orașe din țară, precum și trei simpozioane despre relația dintre sectorul de sănătate șo sectorul cultural.
ARTA CA TERAPIE by CREATE.ACT.ENJOY – NEW GENERATION | program de formare, activitatea cu care va debuta proiectul, este destinată tinerilor profesioniști din domeniile creative, psihologie, științele educației, jurnalism și comunicare și/sau management. Sesiunile de formare vor începe în septembrie 2024 și se adresează lucrătorilor culturali, lucrătorilor de tineret, educatorilor, artiștilor sau celor care lucrează în comunități și cu grupuri vulnerabile, care își doresc să înțeleagă și să construiască activități care au la bază practici artistice și creative pentru a îmbunătăți starea de bine a beneficiarilor.
Programul de formare este structurat în 5 module teoretice și practice, cu întâlniri în Cluj-Napoca, care îi vor purta pe participanți prin toate etapele necesare unei intervenții culturale într-o instituție de sănătate – de la crearea conceptului, găsirea surselor de finanțare, coordonare și comunicare, până la dezvoltarea abilităților artistice și organizatorice ale viitorilor facilitatori. Mai mult, fiecare persoană selectată să participe la programul de formare va avea ocazia să-și testeze noile cunoștințe și abilități în cadrul a două spitale din Cluj-Napoca, precum și alături de beneficiarii de la Casa de Copii „Căsuța Bucuriei” sau Căminul pentru persoane vârstnice FÉBÉ.
Trainerii invitați pentru a susține sesiunile de formare sunt experți naționali și internaționali, care au acumulat o experiență vastă în domeniile în care activează.. Jordi Solé Andrés (Portugalia – actor și specialist în utilizarea artei ca terapie), Diana Buluga (actriță și manager cultural al Create.Act.Enjoy), Miki Braniște (manager cultural și lect.univ. la Facultatea de Teatru și Film/UBB Cluj), Anca Doczi-Luchian (specialist cultură), Dragoș Muscalu (actor de improvizație), Alice Iliescu (artist vizual), Raluca Bugnar (mediator și comunicator cultural) și Diana Moga (manager cultural) sunt doar câteva dintre persoanele de la care participanții vor primi informații și inspirație pentru activitățile lor practice.
Perioada de practică în instituțiile partenere Create.Act.Enjoy va oferi fiecărui participant ocazia să-și testeze aptitudinile dezvoltate în cadrul programului de formare și să organizeze o intervenție cultural-artistică de la zero. Astfel, o nouă generație de artiști și de lucrători pasionați de implicațiile artei pentru a îmbunătăți starea de bine se va concretiza, prin mentoratul și consilierea generoasă a trainerilor și a echipei organizatorice a acestui program.
Pentru a încununa cei 10 ani de experiență pe care Create.Act.Enjoy îi are în realizarea de intervenții culturale în spitale, Create.Act.Enjoy va lansa o carte cu scopul teoretizării metodei de utilizarea a artei ca terapie pentru creșterea stării de bine. Acest studiu, dezvoltat de Diana Buluga în timpul cercetării sale doctorale, va funcționa ca un îndrumar util atât instituțiilor, cât și organizațiilor sau persoanelor interesate să realizeze intervenții pentru sănătate și well-being. Lansările de carte vor avea loc în Cluj-Napoca și în mai multe orașe din țară (Cluj-Napoca, București, Brașov, Sibiu, Brăila, Iași și Timișoara), fiind însoțite de ateliere practice dedicate comunităților locale.
Anul 2025 începe prin organizarea a trei simpozioane care urmăresc deschiderea unei dezbateri publice cu reprezentanți din domeniul sănătății și reprezentanți din sectorul cultural. Importanța introducerii unor programe recurente de activități ce utilizează metode de artă pentru sănătate în instituții și conștientizarea la nivel comunitar a impactului artei în creșterea stării de bine sunt doar câteva dintre temele abordate de invitații acestor simpozioane. Aceste evenimente vor fi cu acces gratuit și se vor adresa în primul rând practicienilor din sănătate și cultură, cât și tuturor celor interesați să se implice în dezvoltarea de practici la intersecția celor două domenii. Printre persoanele invitate în cadrul simpozioanelor se numără Doina Baltaru (directorul Spitalului Militar din Cluj), Ramona Marincaș (director de îngrijiri la Spitalul Județean Satu Mare), Sergiu Sîngeorzan (președinte al Asociației pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor), Oana Blaga (directorul executiv al Centrului pentru Politici de Săntate și Sănătate Publică), Rarița Zbranca (director de programe la Centrul Cultural Clujean).
Intervențiile cultural-artistice din spitalele din Cluj-Napoca, Baia Mare și Satu Mare, din Casa de Copii „Căsuța Bucuriei” și din Căminul pentru persoane vârstnice FÉBÉ, vor fi apogeul programului Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy – New Generation și lansarea noii generații de lucrători cu grupuri vulnerabile prin metoda artei ca terapie, participanți la programul de formare. Complexitatea acestor intervenții este asigurată de structura sesiunilor de formare și de implicarea atentă a echipei CAE alături de participanți în arhitectura activităților.
Continuitatea programului urmărește o sistematizare a procesului de lucru cu grupuri vulnerabile de toate vârstele, de la copii la vârstnici, prin utilizarea metodelor de artă ca terapie. Create.Act.Enjoy își dorește, în urma acestui program, să încurajeze extinderea inițiativelor similare la nivel național prin formarea unei noi generații de lucrători care să combine metode interdisciplinare de intervenție artistică cu exemple de bune practici naționale și internaționale. De asemenea, deschiderea unei serii de dezbateri publice despre legătura dintre artă, cultură și sănătate cu autoritățile și specialiști din aceste domenii va fi în beneficiul publicului larg, crescând nivelul de informare și conștientizare..
——
Activitățile culturale fac parte din programul multianual Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy – New Generation, desfășurat în perioada 2024 – 2025. Programul multianual este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Activitățile desfășurate pe parcursul anului 2024 sunt realizate și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj.
Instituții partenere: Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, Casa de Copii Căsuța Bucuriei, Căminul pentru persoane vârstnice FÉBÉ, Asociația pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor (APCI), Center for Health Policy and Public Health, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Centrul Cultural Clujean, Teatrul Maria Filotti Brăila, Asociația Replika.
——
Program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
CONTACT:
Pagina oficială de Facebook: fb.com/Create.Act.Enjoy
Instagram: @createactenjoy
Site oficial: www.createactenjoy.com
Pentru informaţii suplimentare: create.act.enjoy@gmail.com