AFTERHILLS, cel mai mare festival în aer liber din regiunea Moldovei, va avea loc la 6 kilometri de centrul Iașiului, la ieșirea spre E85, în perioada 31 mai – 3 iunie. Ediția de anul acesta, #dreamers2018, vine cu o serie de noutăți și de premiere, precum și cu un line-up alcătuit din 150 de artiști internaționali și români care vor face ca cele nouă scene să vibreze.
„Ediția #dreamers2018 este despre oameni, despre bucuria de a dansa și de a visa sub cerul liber, despre libertate și emoție. Cele nouă scene, zonele de relaxare și instalațiile artiștilor vizuali se aliniază conceptului #dreamers2018, astfel încât să redăm cât mai bine atmosfera de vis pe care o promitem și anul acesta”, declară Ovidiu Biber, cofondator AFTERHILLS.
Pe scena AFTERHILLS 2018 vor urca peste 150 de artiști din cele mai populare genuri ale momentului. Cele nouă scene de anul acesta sunt Mainstage, The Shed, Techno, The Apartment, Boombox, Kaze, Essence, Silent Disco și Comedy – acestea fiind gândite să acopere toate preferințele muzicale ale publicului, de la o nișă la alta. Genurile abordate vor fi pop, rock, alternativ, EDM, trance, trip-hop, hip hop, disco, funk, bossa nova, drum ’n’ bass și dubstep, reggae, ambiental, chillout și psy trance. Printre headlinerii festivalului se numără Above & Beyond, Aly & Fila, Andrew Rayel, Cosmic Gate, Dubioza Kolectiv, Hurts, Paul Van Dyk, The Crystal Method, Tom Odell și Vini Vici.
Scena Comedy, o premieră absolută pe piața festivalurilor din România, va oferi show-uri de stand-up, de improvizație, de performance teatral și de dans. Printre artiștii confirmați se află nume consacrate ale industriei de divertisment autohtone, precum Micutzu, Teo, Vio și Costel, Nelu Cortea, Claudiu Popa și Bordea.
„Ne dorim ca Iașiul să fie capul de afiș al divertismentului în weekendul liber de 1 Iunie. Alături de artiștii sonori care vor urca pe scena festivalului, publicul se va bucura de scena Comedy, de atelierele de artă modernă, precum și de activitățile din timpul zilei pregătite de partenerii noștri – toate acestea cu obiectivul de a poziționa AFTERHILLS 2018 drept destinația preferată de vacanță în perioada 31 mai – 3 iunie”, a mai precizat Ovidiu.
Anul acesta sunt așteptați zilnic peste 40.000 de participanți, respectiv 160.000 de vizitatori pe perioada celor patru zile de festival, dublu comparativ cu ediția precedentă. În prezent, peste 70% dintre abonamentele vândute vin din zona Iașiului și împrejurimi, 10% vin din București, restul din Cluj, Timișoara, Brașov și Oradea.
Pe plan internațional, interesul foarte mare pentru abonamente a venit din partea românilor din diaspora (Spania, Irlanda, Anglia, Italia, Germania și Franța), dar și a festivalierilor din toate colțurile lumii: SUA (Los Angeles), Africa (Ghana, Maroc), Republica Moldova și Ucraina.
Despre AFTERHILLS
AFTERHILLS este un festival în aer liber care propune nu doar muzică, ci și un mini-concediu pentru toată familia, cu numeroase activități pe timp de zi, spațiu de joacă pentru copii, instalații și ateliere de artă modernă, zone umbrite de lounge, zonă de food & drinks. Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul festivalului: afterhills.com.
Contact presă
Horia Anton – Account Manager
0734.048.460; horia@caracteristic.ro
Alina Cojocaru – Press Officer
0753.055.534; alina@afterhills.com