Când ești liniștit cu tine și cu viața, vezi ce ai de făcut mai limpede.Vezi oportunități. Eu nu fac minuni. Fac mici gesturi în jurul meu care poate contează doar pe moment, dar până la urmă și fericirea e doar o clipă. Nu-i așa?
Pentru că îmi plac copiii, pentru că îmi place energia lor vreau să îi ajut pe cei de lângă mine, pe cei din comună. Și pot să îi ajut doar pe câțiva. Dar mă bucur dacă reușesc și atât. Când copiii vin în livada mea, repetăm engleza. Toți cu voce tare spunem zilele săptămânii, apoi numărăm de la 1-20, apoi le dau temă să știe lunile anului. Și ce mă bucură este că ei se bucură să învețe. Nu știu de ce. Mie nu îmi plăcea să învăț scolastic când eram de vârsta lor, dar poate în joacă și cu joacă totul e altfel.
Încerc să îi duc cât de des pot și la câte un spectacol, de film, de teatru, de stradă ca să vadă, să se întrebe, să deschidă ochii cognitiv. „La țară” unde copilăresc ei este cel mai sănătos și paradisiac loc de pe pământ unde se poate planta copilăria. Și le spun asta mereu. Cu alte cuvinte, desigur. În cuvinte simple, de copii. Le spun „să fiți mândri că sunteți de la țară, să fiți mândri că puteți alerga liberi pe câmpuri și că vedeți verde după pofta inimii și că mâncați merele din pom, și zmeura din tufe”. Alți copii vin pe drum sute de kilometri ca să trăiască pentru un weekend, ceea ce trăiți voi toată vara”.
Ei se uită la mine cu ochii mari și poate mă cred, poate nu. Dar poate țin minte. Și peste ani, când după școli, universități și lume contorsionată se vor întoarce pe ulița lor, vor simți și în străfundul sufletului cuvintele mele, auzite atunci. Și vor deschide în grabă poarta casei, ca să fugă și să își îmbrățișeze părinții și să sărute mâna bunicilor și să strângă în brațe cireșul în care se cățărau toată vara și să își afunde nasul într-o claie de fân uscat și când mama îi va striga „hai la masă”, vor lăcrima în timp ce, cu pași mari, se îndreaptă spre bucătărie.
Eu aici nu fac nimic special, dar exact această simplitate este atât de specială. Și în continuare simt că decizia de a trăi liber, de a fi propriul meu manager, a fost cea mai bună. Dar eu nu sunt stilul să mă gândesc ce va fi „la bătrânețe”, câtă pensie, din ce trăiești, cum e cu bolile și medicamentele, pentru că eu trăiesc acum și în prezent.
Da, îmi fuge gândul și la anii de peste ani și zâmbesc cu gândul „îmi vine mie vreo idee”. Croșetez, pictez, citesc povești copiilor, plimb vreun cățel sau călătoresc și scriu despre asta. Viața îți arătă ce ai de făcut. Nu o lua tare cu sute de întrebări și premoniții. Las-o să ți le releve încetul cu încetul. Altfel se încurcă.
Eu deocamdată, printre meri în pârg, joacă de copii și treburile casei, mă pregătesc să fac un documentar. Va fi despre europenii care trăiesc ca mine. Altfel. Vreau să aflu cum au reușit ei și dacă le este bine și cât de bine. Și vreau să aduc mai în față poveștile vieților trăite altfel și să învăț și învățăm din alegerile lor bune sau mai puțin bune.
Apoi, printre picături, voi continua să scriu, să termin prima mea carte. Mai am puțin și abia aștept să îi țin coperțile în mâini. Ea va povesti ultimii cinci ani din viața mea, de când am decis să trăiesc liber și altfel. Scriind-o am trăit a doua oară totul. Și a fost o senzație.
Acum îmi plouă din nou torențial în livadă și se aude apă curgând prin frunzele merilor. E o duminică tihnită. Clopotele bisericii cheamă oamenii la slujbă și ei se duc. Doi câte doi. Două câte două, frumos, linistiți. Cățelușa mea doarme covrig în sunetul ploii și eu nu pot decât să învăț de la ea aceeași lecție. Dar alta în fiecare zi. Să trăiești clipa. Așa cum e ea. Nu te opune, nu te enerva că nu se potrivește vremea cu planurile tale. Zâmbește și fă ce poți face mai bine pe ploaie.
P.s Știi cum miroase vara ploaia care sărută frunzele pomilor și le îmbăiază fructele?
Dacă nu știi încă, fă-ți bucuria de a afla cât de curând.
Cu drag, din viață,
By Gabriela Isadora
Gabriela este originară din Ardeal și locuiește, din anul 2017, într-o căsuță pe roți. Este blogger, povestitor despre viață liberă, monitor de ski și iubitor de animale. O găsiți pe Căsuța Plimbăreață sau călătorind. Unul dintre bloggurile sale este The Atlas of Joy (theatlasofjoy.tumblr.com), o poveste despre ceea ce îi face pe oameni fericiți, ce cuprinde interviuri și povești de viață ale oamenilor din diferite culturi, de diferite vârste si preocupări. Gabriela mai are două blogguri, de care este foarte mândră, în care povestește despre călătoriile sale (amillionworlds.com) și despre viața într-o căsuță pe roți (facebook.com/casutaplimbareata/?ref=br_rs).
Sursă foto: arhivă personală Gabriela Isadora