Cu ocazia lunii Pride, waterdrop® lansează sticla rainbow în ediție limitată și Pride celebration box, o inițiativă anuală de susținere a comunității LGBTQIA+. 10% din vânzările obținute vor fi direcționate către Outright International și Queer Base, două organizații care sprijină persoanele LGBTQIA+ la nivel global. Inițiativa evidențiază parteneriatul waterdrop pe termen lung cu aceste organizații, subliniind importanța solidarității și a susținerii continue într-o perioadă în care reacțiile anti-LGBTQIA+ sunt tot mai puternice.
Luna Pride nu este doar o celebrare a iubirii, ci și un act profund de rezistență, speranță și apartenență. În întreaga lume, iunie devine un spațiu simbolic pentru a onora vocile LGBTQIA+, pentru a aminti de luptele duse cu curaj și pentru a celebra libertatea de a fi exact cine ești, fără frică și fără rușine. Este o lună care ne reamintește cât de puternică este comunitatea atunci când își revendică dreptul la vizibilitate, la demnitate și la bucurie. Pride înseamnă unitate, dar și responsabilitatea noastră colectivă de a crea un viitor mai sigur, mai empatic și mai echitabil pentru toți.

„Colaborarea noastră cu waterdrop este un parteneriat autentic și curajos, care susține în mod real și pe termen lung comunitățile noastre”, a spus Alberto de Belaunde, Director al organizației Queer Legal Futures. „Acest tip de sprijin ne permite să intervenim rapid în situații de criză, să sprijinim organizațiile locale și să păstrăm speranța vie acolo unde contează cel mai mult.” În interviul acordat pentru waterdrop, Alberto a explicat cum fondurile donate de companie au ajutat Outright să lanseze un fond de sprijin pentru persoanele LGBTQIA+ din Ucraina în doar câteva zile de la începutul invaziei, asigurând adăpost și sprijin vital în momente de urgență.
Alberto de Belaunde, avocat, activist și unul dintre primii congresmeni din Peru care și-au declarat deschis orientarea sexuală, a vorbit și despre impactul reprezentării și al solidarității globale: „Vizibilitatea contează, dar are și un preț. Dintr-o dată, ești încărcat de așteptări și speranțe. Dar nu m-am simțit niciodată singur. Am fost susținut de oameni care luptau de mult timp pentru drepturile omului, pentru demnitate, pentru justiție. Reprezentarea nu e doar simbolică, poate construi punți reale între oameni și putere.”
Luna Pride este un moment global de celebrare și acțiune, un prilej de a susține vizibilitatea și incluziunea persoanelor LGBTQIA+. „Atacurile asupra drepturilor persoanelor LGBTIQ pot părea diferite de la o țară la alta, dar toate fac parte din aceeași reacție negativă, iar răspunsul nostru trebuie să fie la fel de unit”, a subliniat Alberto. „Dacă vrei să contribui dincolo de cumpărarea sticlei rainbow, susține organizațiile din prima linie și stai la curent cu noutățile, pentru a lua atitudine atunci când e nevoie.”
Prin această campanie, waterdrop reafirmă angajamentul său de a promova egalitatea și de a construi o lume în care fiecare persoană își poate trăi viața cu demnitate și libertate. „Nu există o modalitate corectă sau greșită de a sărbători Pride, ci doar solidaritatea fără echivoc cu comunitatea pentru a-i proteja drepturile și a o face auzită”, a spus Alberto de Belaunde.

Sticla rainbow, realizată din borosilicat robust, are o capacitate de 1 litru și este complet lipsită de BPA. Însoțită de o husă termoizolatoare din neopren și de un capac portabil exclusiv, sticla rainbow este completată de pride celebration box, ce include 25 de cuburi de hidratare în 12 arome diferite microdrinks: de la apple și blackberry, până la pink lemonade. În plus, produsele vin cu un angajament clar: sprijinirea vizibilității și protecției comunității LGBTQIA+, reflectată direct în donațiile către organizațiile partenere.
–
Despre Waterdrop
Waterdrop este un brand fondat în 2016 de Martin Donald Murray and Henry Murray, având misiunea să încurajeze oamenii de pretutindeni să consume mai multă apă pentru o viață mai sănătoasă, longevivă și sustenabilă. În 2022, Waterdrop a primit recunoașterea Financial Times ca fiind compania cu cea mai rapidă creștere din sectorul Food and Beverage din Europa. Prezent la nivel mondial în peste 40 de țări, datorită pasiunii și sprijinului din ce în ce mai mare din partea comunității, acum poți vizita magazinele waterdrop® din Asia, Europa și SUA. Waterdrop deservește peste 1 milion de clienți la nivel global.
Compania se angajează să manipuleze cu atenție materia primă de bază, apa, și să contribuie la protejarea mediului înconjurător. Prin soluțiile oferite, se salvează până la 98% din ambalaje și CO2, protejând resursele planetei. Waterdrop® înseamnă funcționalitate și design la cele mai înalte standarde de calitate și estetică. Datorită calității ingredientelor și designului unic al produselor, Waterdrop este mai aproape de comunitatea sa în viața de zi cu zi, contribuind în mod activ la promovarea unui stil de viață echilibrat