Deși a intrat prima în Baroul Cluj în 2017, Celia Cosma a ales fără ezitare magistratura, decizie care i-a confirmat vocația pentru echilibru și responsabilitate în fața legii. Astăzi face parte din colectivul Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind parte din noua generație de magistrați.
Disciplina i-a fost naturală încă din copilărie. În miezul profesiei, Celia vorbește despre ritmul alert al instanței, despre anduranță și adaptabilitate între secții, dar și despre limite sănătoase. Din toamna acestui an, își extinde orizontul profesional la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, un pas firesc spre noi oportunități și mentorat. Mai multe despre Celia și povestea ei în acest interviu.
Privind în urmă, a existat un moment-cheie sau un context care te-a direcționat clar către această carieră? A fost susținerea familiei un motor în drumul tău sau ai avut de depășit așteptări și standarde?
Poate că va suna pueril, însă pentru a putea descrie ce m-a determinat să urmăresc o profesie juridică ar trebui să descriu un incident pe care l-am trăit în copilărie și care de multe ori mi-a fost amintit de către familie.
Dezvoltând de mică o pasiune pentru muzică, când aveam 6 ani am fost înscrisă la o școală muzicală, iar la final de an, am avut o reprezentație pentru părinți. Persoana care ne coordona, pentru a ne ajuta să ne concentrăm la a susține mica reprezentație și pentru a nu fi emoționați, ne-a indicat să privim lustra de pe tavan. Cumva, în inocența perioadei, am pierdut din vedere că acea indicație era menită să ne ajute, însă având în vedere conștiinciozitatea pe care am manifestat-o de când mă știu, mi-am fixat acolo privirea pe toată durata producției. Sigur, pentru spectatori a fost un prilej de amuzament să vadă un singur copil cu ochii lipiți de tavan, dar pentru mine a fost o încununare a însușirii regulilor pe care o figură de autoritate mi le-a comunicat.
Așadar, nu aș spune că a fost un moment de cotitură în care să fi realizat că acesta este parcursul pe care doresc să-l adopt, ci a fost o sumă de însușiri pe care le-am dezvoltat și care m-au direcționat spre profesia de magistrat.
Cu siguranță, în timp, am învățat să discern între regulile și reglementările pe care ar trebui să le urmez și cele mai puțin importante, însă principial cred că a fost o potrivire între capacitățile și calitățile mele și posibilitățile pe care le-am luat în considerare pe parcursul anilor de formare în școală.
Iar când vine vorba de familie, lor trebuie să le mulțumesc cel mai mult pentru susținere și asigurarea spațiului necesar pentru a investi, a accede în profesie. Am primit multe descurajări pe parcurs din partea oamenilor care și-au proiectat propriile frici, spunând că „nu am pe nimeni în domeniu” sau „nu voi fi capabilă să fac față presiunilor”, însă am avut și suficient sprijin din partea apropiaților care să contrabalanseze vocile sceptice.
O carieră în drept implică un parcurs academic constant și riguros. Ce calitate consideri că a contat cel mai mult în timpul anilor de studiu, dar și în momentul în care ai intrat în post: disciplina, talentul sau o combinație între ele?
Din punctul meu de vedere calitatea cea mai importantă este tenacitatea. Cu siguranță o anumită înclinație te va determina să privești într-o notă pozitivă acest parcurs și te va ajuta să-ți menții motivația intrinsecă. Determinant mi se pare însă să perseverezi și să ai încredere că la finalul efortului depus vine rezultatul scontat, mai repede sau mai târziu.
Ai intrat prima în Baroul Cluj în 2017, dar ai ales magistratura. Ce ai simțit în acel moment și cum ai știut că decizia e potrivită?
Pentru mine a fost o mare încurajare faptul că am reușit să intru și în Barou, însă a reprezentat o opțiune secundară încă de la început. Ca orice poveste despre succes, am avut în anul anterior un eșec la admiterea la Institutul Național al Magistraturii, motiv pentru care am ales să dau admitere și pentru avocatură.
Aș îndrăzni să spun că eșecul s-a materializat doar în plan profesional, dezvoltând multe alte laturi și competențe de care nici n-am știut că am nevoie. Curios este cât de mult primim când nu ne împotrivim căii ce ne e trasată. Așadar, chiar dacă să fiu avocat a devenit o opțiune viabilă, am știut că în ceea ce mă privește, dorința mea este să ajung magistrat.
Cum ai descrie ce înseamnă să fii judecător în România? Care sunt mai exact atribuțiile unui judecător?
În mare, judecătorul este reprezentantul uneia din cele trei puteri în stat, puterea judecătorească. În esență, un judecător se asigură că pentru situații concrete, aduse în fața sa de justițiabili, se aplică legea redactată de puterea legislativă. Totodată, se asigură că puterea executivă, punctual, nu-și depășește prerogativele.
În concret, munca sa presupune asigurarea bunului mers al unui dosar, de la primul act depus, până la ultimul act de care este responsabil. Totodată, presupune prezidarea de ședințe de judecată, ce implică studierea dosarelor, anticiparea măsurilor ce se impun a fi dispuse după dialogul cu petenții și reprezentanții acestora, care sunt în cea mai mare măsură avocații.
Țin să subliniez pe această cale că îndeplinirea actului de justiție nu se poate face fără grefieri, care au un rol decisiv în calitatea actului de justiție. În aceeași măsură, fără colaborarea colegilor avocați și îndeplinirea rolului acestora, munca judecătorilor ar fi mult îngreunată, dacă nu uneori chiar imposibilă.
După ședința de judecată, urmează rolul deliberativ al judecătorului, care se manifestă în soluția pe care o dă, iar mai apoi partea de explicare a acesteia, ce se materializează în hotărârea judecătorească și care reprezintă actul de creație cel mai important al judecătorului.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta ca judecător? Ce te-a surprins cel mai mult la realitatea din instanță?
Așa cum am anticipat mai sus, organizarea muncii este adiacentă zilei de ședință, sau de înfățișări publice.
Dacă sunt în imediata apropiere a acesteia, munca mea este preponderent cea de studiu a dosarelor din ședință. Aceasta presupune zile întregi de citit și de creat o strategie pentru soluționarea dosarului, în funcție de obiect și ce se regăsește la dosar. Dacă ziua de ședință este depășită, în general munca este caracterizată de redactare de acte.
Ce m-a surprins, în mod special, este ritmul alert în care trebuie să se desfășoare acestea. Lucrurile se mișcă cu o ciclicitate uneori copleșitoare.
Care a fost cel mai provocator moment din acești ani de magistratură? Există momente în care simți că justiția cere de la tine nu doar cunoștințe, ci și anduranță psihologică? Poți oferi un exemplu și un mod în care reușești să gestionezi astfel de momente?
Consider că cea mai mare provocare o reprezintă menținerea ritmului descris anterior. Au fost momente în care m-am simțit copleșită de volumul de muncă sau de responsabilitatea unor decizii. Un aspect mai puțin cunoscut al profesiei este necesitatea flexibilității atât logistice, cât și ca specializare. Uneori nu ai opțiunea de a alege materia în care lucrezi și te adaptezi nevoii instanței în care activezi.
Personal, dificultățile pe care le-am resimțit au fost naveta, pe care la început de activitate ca judecător stagiar și mai apoi definitiv, a trebuit să o parcurg. Este un efort mare să lucrezi departe de casă, să parcurgi de la o oră și jumătate până la 3 ore pentru a ajunge la locul de muncă, știind că la final de zi, trebuie să te și întorci.
În altă notă, deși în prezent am specialitatea Civil, am fost nevoită să activez și în Penal și în materia Minori și familie. Chiar dacă moral am primit mari satisfacții din partea ambelor specializări, pe care nu le-aș fi ales dacă s-ar fi luat în considerare doar opțiunea mea, au produs și distres psihologic semnificativ.
Am învățat că poate să ajungă să îți placă și să faci cu multă dedicare orice ți se pune în față, adaptabilitatea fiind o calitate esențială.
Considerând că postul de judecător poate să fie foarte solicitant, nu doar psihic, dar și din punct de vedere al timpului, consideri că reușești să menții un echilibru între viața profesională și cea personală? Ce rol consideri că joacă acest echilibru când intri în sala de judecată ?
În ceea ce mă privește am învățat să setez limite și să cultiv și alte pasiuni sau să prioritizez timpii de odihnă. Chiar dacă la început tentația este mare să aloci toate resursele muncii, în timp conștientizezi că acest deziderat nu poate fi atins. Cu siguranță și acum am momente în care, dacă este necesar, lucrez peste program, în weekend-uri sau chiar în concediu, însă consider că nu este ceva admirabil sau de dorit.
Consider că fără menținerea unui echilibru între cele două, ești mai puțin ancorat în realitate și riscul să nu prestezi o muncă calitativă crește. Din păcate, am avut și exemple negative în jur, de persoane care au somatizat stresul din cauza lipsei de perspectivă pe care doar cultivarea unei vieți personale calitative ți-o poate da.
Ești parte din „noua” generație de judecători, și de asemenea ai avut și un parcurs accelerat al carierei ajungând în anul 2023 la Judecătoria Cluj-Napoca. Simți prezența diferențelor de percepție asupra anumitor situații, cauzate de decalajul dintre generații? Există tensiuni sau, dimpotrivă, complementarități între generații?
Privesc spre colegii mei cu mai multă experiență cu mare respect și pot să spun că am avut preponderent experiențe pozitive, astfel aș afirma că există o mai mare complementaritate decât o fricțiune între diferențele de generație. De multe ori, aceștia ne-au direcționat să privim cu mai multă degajare munca pe care o avem de făcut și să urmărim mai mult echilibrul de care făceam vorbire anterior între viața personală și cea profesională. Poate un aspect mai puțin cunoscut este faptul că relațiile dintre colegi sunt în mare măsură caracterizate de prietenie și colaborare. Am avut privilegiul de a fi sprijinită ori de câte ori am apelat la colegii mai în vârstă.
Ce schimbări crezi că se vor realiza în domeniul justiției, atât din punct de vedere al valorilor aduse, dar și a deschiderii spre comunicare, odată cu intrarea în posturi a acestei noi generații de magistrați? Poate noua generație să impulsioneze mai mult transparența sau accesul la justiție prin inovație?
Speranța mea cea mai mare este ca percepția publicului să fie caracterizată de capacitățile reale cultivate în noua generație de magistrați, ca profesioniști dedicați și riguros selectați atât din punct de vedere al competențelor juridice, cât și personale.
Cred că o mare problemă este lipsa de încredere ce s-a conturat, în ciuda faptului că România începe să aibă o tradiție de magistrați profesioniști, bine pregătiți și realmente pasionați de munca acestora. Cred că într-adevăr este necesară o mai multă deschidere în a prezenta ce presupune desfășurarea acestei profesii.
Sper că prin eficientizarea muncii întrebuințând progresul tehnologic, se va produce o mai mare deschidere față de cetățeanul care își așteaptă soluția la problema pe care se cele mai multe ori nu și-a dorit-o. Chiar dacă este pe buzele tuturor, sper că utilizând tehnologia AI să înlăturăm din timpul de redactare al hotărârilor, ca urmare a sistematizării informației furnizate de părțile dosarului. Una din părțile hotărârii este cea de a reda care a fost istoricul dosarului și ce a susținut fiecare din părțile litigiului. Cred că de asemenea, în ceea ce privesc litigiile repetitive, cu un anumit specific, ar exista premisa îmbunătățirii timpului de lucru.
Ești, de asemenea, parte dintr-o generație tânără de femei care ocupă funcții în justiție. Cum resimți această poziționare? Ai simțit nevoia să te „afirmi” mai mult pentru a fi luată în serios ca femeie tânără în această profesie?
Cu siguranță există presiune în a te impune și a-ți dovedi capacitatea de a reprezenta o figură de autoritate. Mai ales descriind etosul personal, pentru mine figura de autoritate a reprezentat greutate și m-a impulsionat să o văd cu multă responsabilitate.
Am învățat să folosesc în avantajul meu faptul că am fost subestimată pentru caracteristicile mele pe care nu le pot ascunde, anume vârsta și sexul. Când ești privit cu scepticism ai spațiu să dovedești contrariul. Pot spune că din fericire majoritatea experiențelor avute în sala de judecată și în afara ei au fost marcate de respect, chiar dacă uneori și de surprindere.
Cum îți păstrezi autenticitatea și vocea feminină într-un sistem adesea perceput ca rigid sau conservator?
Mi se pare o întrebare foarte frumoasă și care surprinde exact esența unei femei care activează într-un mediu profesional restrictiv.
Pentru mine cultivarea celorlalte calități în relațiile personale cred că ajută cel mai mult. Totodată, conștientizarea faptului că unele din „reproșurile” adresate unei femei reprezintă chiar calitățile ei cele mai de valoare au reprezentat un punct de cotitură. Dacă sunt sensibilă, sunt și empatică și percep cu ușurință discrepanțele între ceea ce ar trebui și ceea ce este. Dacă arăt într-o manieră caracterizată de feminitate, sunt și plăcută și pot comunica poate mai facil în anumite ipostaze.
Din nou, poate un aspect mai puțin cunoscut este faptul că magistratura este un domeniu dominat de femei și am avut privilegiul de a admira în jurul meu femei puternice și în același timp în contact cu latura lor feminină.
Cum crezi că justiția contribuie la echilibrul și dezvoltarea unei societăți, dincolo de litera legii și deciziile de moment?
Deși poate suna utopic, chiar cred că justiția este ultima protecție a drepturilor pentru care ne-am luptat zeci și sute de ani să le obținem. Fără exercitarea rolului său, toate celelalte beneficii de care ne bucurăm sunt golite și lipsește căpătâiul dezvoltării.
Care sunt provocările cele mai stringente pentru sistemul de justiție din România în momentul actual, considerând că ne găsim într-o societate aflată în continuă schimbare? Ce consideri că ar trebui schimbat în procesul de formare a viitorilor juriști pentru a corespunde mai bine realității actuale?
Nevoia cea mai acută resimțită în prezent este lipsa de personal. Resursa umană din păcate nu este îndestulătoare pentru a se menține pasul cu continua creștere informațională și a structurii organizatorice la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
Deși consider că școlile de Drept din România și chiar Institutul Național al Magistraturii au un nivel înalt de standarde, cred că încă tranziția de la teorie la practică poate fi îmbunătățită.
Nu sunt adepta celor care spun că înveți din practică tot ce ai nevoie, cunoașterea trebuie dobândită la nivel principial întâi și doar apoi aplicat, pentru a asigura aptitudinea de adaptabilitate a absolvenților de drept. Însă nu am o sugestie mai concretă a modului în care acest progres trebuie obținut.
Dacă ai putea propune 2-3 direcții clare de reformă pentru următorul deceniu, care ar fi acelea?
În primul rând, deși pare clișeic, cred că educația este cea care poate într-adevăr schimba ceva. Foarte concret, cred că la nivel liceal se pot introduce noțiuni minime despre valorile constituționale, pentru a înțelege care este contribuția noastră, a fiecăruia. Mai mult, ar trebui să ne folosim de progresul tehnologic, nu să-l tratăm ca pe un dușman, însă cu discernământ, pentru a nu deveni o piedică a progresului.
Nu în ultimul rând, aș menționa și o mai mare deschidere pentru nevoile și dificultățile celor din jur, consider că un individualism acerb este detrimental și înlătură din capacitatea noastră de a crește.
Ce sfaturi ai oferi tinerilor care visează la o carieră în magistratură, dar se simt copleșiți de dificultatea drumului?
Nu există niciun obstacol care să nu poată fi depășit cu răbdare și perseverență. Nu aș putea să spun că doar partea de a intra în profesie este dificilă, însă după parcurgerea sa, a etapei incipiente, există un confort psihic pe care îl dobândești prin simplul fapt că ți-ai dovedit deja că poți.
Ceai sau cafea? – Cafea. Până în urmă cu câțiva ani aș fi spus cu siguranță ceai, însă am căzut pradă cafelelor de specialitate pe care le avem cu abundență în Cluj-Napoca.
O calitate preluată din magistratură și aplicată în viața de zi cu zi: Am învățat că întotdeauna o poveste are două părți și trebuie ascultate fără prejudecată fiecare. Adevărul este de cele mai multe ori la mijloc și se conturează din lucrurile pe care ajungi să le cunoști.
Cartea de pe noptieră: „Unde este Dumnezeu când sufăr” de Philip Yancey, o carte pe care o recomand cu drag și care descrie cel mai bine credința mea că Dumnezeu ne scrie cea mai frumoasă poveste, fiind în măsură și să o explice când se derulează succesiunea de suișuri și sincope din viața noastră.
O activitate care te ajută să te deconectezi: Mă ajută mult sportul, a împărtăși o cafea bună cu cei dragi, timpul petrecut cu familia.
Care este visul tău acum? – Îmi doresc să îmi păstrez starea de pace și să fac cât mai mult bine semenilor mei. Se conturează și concretizează mai multe direcții din perspectivă profesională. Din septembrie urmează să desfășor activitate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și sper ca prin aceasta să am deschidere spre noi oportunități, fie de a promova la instanțele mai înalte, fie activitate de formare a generației care urmează.
–
Redactor:
