Se spune că accesoriile joacă un rol extrem de important în componența unei ținute. Dacă sunt alese cum trebuie, ele pot adăuga o notă de stil și eleganță, iar dacă sunt alese greșit pot strica o ținută, chiar dacă piesele vestimentare pe care le purtați sunt speciale. Așa că este important ca accesoriile pe care le alegeți să fie potrivite cu momentul zilei, tipul de eveniment la care participați și ținuta pe care o purtați. Avem o mulțime de designeri români pasionați de accesorii, care creează piese unicat, demne de toată admirația. De la cercei, brățări sau pandantive, până la poșete și pălării, toate sunt lucrate cu grijă și talent și pot deveni piese statement, cu personalitate și rafinament. Ana Maria Brânză, în cadrul proiectului Autentica, ne oferă câteva exemple de accesorii 100% românești.
Chlor
Brandul Chlor s-a născut din nevoia de a reflecta pasiunea pentru tradițiile românești și de a aduce în atmosfera urbană produse care exprimă tradiția, datinile și cultura românească. Produsele sunt realizate manual, cu dragoste și pasiune, la fel ca altădată. Gențile, plicurile, husele și portmoneele cu motive tradiționale românești sunt realizate manual după tehnici străvechi. Așa cum o spun și fondatorii brandului, gențile Chlor reprezintă „un manifest pentru întoarcerea la tradiții și integrarea acestora în viața de zi cu zi, deoarece frumusețea lor străbate veacurile și se împletește armonios cu stilul urban.”
Granny made
Granny made pune la dispoziție o mulțime de accesorii handmade cusute, croșetate sau brodate cu migală de o bunică și de nepoatele ei. Viziunea modernă a nepoatelor și tehnica, talentul și răbdarea bunicii, fac ca accesoriile să fie unice, ușor de purtat, de asortat și îndrăgite, pentru că poartă moștenirea culturală de altădată.
Laura Olaru
În viziunea designerului Laura Olaru, poșeta sau borseta, care au fost create inițial pentru utilitate, au devenit acum o „extensie a personalității” celei care o poartă. Prin formă, culori și modele, poșetele Laurei Olaru sunt făcute pentru a desăvârși ținutele alese și pentru „a arăta lumii cine ești”.
Bookletta
Gențile Bookletta sunt dedicate exclusiv femeilor cărora le place să citească. Design-ul genții, unic în lume, a fost creat de Rusandra Cojocaru, care produce aceste genți exclusiv în România. Geanta este special structurată cu un buzunar transparent care protejează și expune, în același timp, cartea ca într-o vitrină. Astfel, nu doar geanta, ci și cartea devine ceea ce te reprezintă pe stradă, la birou sau la evenimente. Datorită design-ului aparte, geanta este purtată deja de femei de pe patru continente.
Zia Fashion
Din respect pentru meșteșug și tradiție, Zia Fashion a început să facă manual coliere statement. Îmbinând elementele vechi cu cele noi, Zia Fashion își propune să ofere femeilor din ziua de astăzi, cu fiecare colier, motive să poarte cu mândrie accesorii cu modele tradiționale.
Atribut
Brandul Atribut iese în evidență prin poșetele pe care le creează, care sunt „o expresie condensată de creativitate, energie pozitivă și design contemporan”. Brandul combină tăieturi curate, texturi și materiale deosebite și explorează prin design noi orizonturi. Poșetele Atribut sunt accesorii pline de rafinament care aduc un plus valoare oricărei ținute.
Moogu jewelery
Bijuteriile Moogu vor să scoată în evidență unicitatea emoțiilor și a sufletului fiecăruia dintre noi. În atelierul lor sunt create bijuterii unicat pe care adesea veți găsi modele cu amprente ale degetelor, tocmai pentru a scoate în evidență faptul că, așa cum fiecare dintre noi este unic, la fel ar trebui să fie și bijuteriile pe care le purtăm.
What if I fly
Păpuși de porțelan, transformate în coliere? Da, este posibil! Pasionată de crearea de păpuși din porțelan, Anca Popescu, una dintre fondatoarele brandului What If I Fly, a aflat de la clientele ei că și-ar dori să poarte obiectele de porțelan la gât. Așa că a început să creeze păpuși de porțelan în miniatură care sunt atât obiecte de artă, cât și bijuterii unicat. Micile păpuși de porțelan sunt decorate cu aur și porțelan și sunt făcute în ediții limitate.
Moon by Dana Rogoz
Dana Rogoz a transformat banalul plic într-un accesoriu fashion, curajos, inovator, cool și urban. Totul a pornit de la nevoia femeilor de a avea tot timpul plicuri diferite în funcție de ținută. Așa că a creat plicurile Moon care au fețe detașabile ce pot fi schimbate în funcție de ocazie. Moon pune la dispoziție o multitudine de fețe cu materiale și culori diferite pentru ca voi să vă bucurați de o geantă nouă în fiecare zi.
Lemnia
Poșetele Lemnia s-au născut din pasiunea unui tată și al unui fiu pentru design și pentru prelucrarea lemnului. Piesele sunt de-a dreptul unice și surprinzătoare și îmbină tradiții românești uitate. Astăzi, o geantă Lemnia este expusă la Muzeul Genților din Amsterdam, cel mai mare muzeu din lume de acest gen.
Iutta
Încă de când a luat ființă, brandul Iutta a vrut să stea departe de tot ceea ce înseamnă tipar sau producție în serie. Și-au dorit să readucă la viață arta meșteșugului, prin colecții unicat de accesorii din piele cu broderii care amintesc de îndeletniciri vechi, făcute cu dragoste. Accesoriile Iutta sunt amintiri care înving timpul, care dăinuie mereu și care nu aparțin unui trend efemer.
Bon Bons
Colierele Bon Bons s-au născut, după cum o spune chiar fondatoarea brandului, din „poftă de dulce și dor de copilărie”. Totul a pornit dintr-o joacă, de la câteva mărgeluțe colorate așezate pe o ață. Acum Bon Bons ne oferă o gamă largă de coliere făcute din praline colorate, care pur și simplu îți lasă gura apă.
DeCorina
Dacă vă plac pălăriile cu aer englezesc, atunci trebuie să alegeți pălăriile DeCorina.
Creatoarea brandului, Corina Leca, a învățat secretele confecționării de pălării de la designeri celebri din România și din Anglia. Pălăriile DeCorina sunt realizate manual, din material naturale de cea mai bună calitate și au un design exclusivist.
Duccessa
Valorile care stau la baza brandului Duccessa sunt unicitate, eleganță și stil. Totul a pornit de la faptul că fiecare femeie este unică în felul ei, iar accesoriile pot fi cele care adaugă o notă de autenticitate ținutei oricărei doamne. Gențile Duccessa sunt realizate în totalitate manual, cu multă grijă și atenție la detalii. În spatele unui produs stau nenumărate ore de muncă și încercări pentru a găsi un echilibru perfect între culori, materialele folosite și design-ul genții.
Alicia Andrei
Pasionată de graphic design, Alicia Andrei creează bijuterii din lemn unice, realizate manual, cu designuri aparte, date de formele geometrice. Deși este stabilită în Franța, Alicia Andrei și-a dorit să promoveze și peste hotare valorile românești, de aceea a creat o colecție de bijuterii dedicate Anului Centenar.
Atelier Măiastra
Gențile Atelier Măiastra reinterpretează motivele populare tradiționale și le readuc în moda urbană din zilele noastre. Accesoriile sunt făcute manual, colorate, cu modele care aduc aminte de pânzele țesute la război. Gențile au motive tradiționale din toate regiunile țării, pentru ca fiecare clientă să își găsească accesoriul care să îi exprime cel mai bine identitatea.
Karavanas
Karavanas își propune să aducă în moda secolului 21 accesoriile colorate inspirate din folclor. Colierele sunt realizate manual, cu multă pasiune și migală, având ca element central ciucurii. Accesoriile Karavanas pot fi purtate atât la ținute office, cu cămăși simple sau la outfituri mai îndrăznețe, de tip urban.
Puteți vedea mai multe piese ale designerilor prezentați în acest articol și pe pagina de Facebook Autentica by Ana-Maria Brânză.