“AWAKE prezinta Vita de Vie Simfonic”, cu participarea extraordinara a Filarmonicii de Stat Tirgu Mures, dirijor Remus Grama

Vița de Vie va concerta alături de Filarmonica de Stat Tîrgu Mureş, la Cetatea Medievală Tîrgu Mureș, pe 22 august, în cadrul unui eveniment prezentat de AWAKE.

AWAKE va fi prezent și anul acesta în Tîrgu Mureș, de data aceasta cu un eveniment de o zi, la Cetatea Medievală, unde va organiza un concert rock simfonic – Vița de Vie Simfonic – cu participarea specială a Filarmonicii de Stat Tîrgu Mureș, condusă de dirijorul Remus Grama.
Spectacolul este grandios, dupa cum declară organizatorii, gândit și calculat până la cel mai mic detaliu, de la scenă, lumini și efecte vizuale, până la cei 40 de muzicieni prezenți pe scenă. Primul concert cu acest proiect special avut loc în 2018, în cadrul celei de-a două ediții AWAKE Festival, atunci când Vita de Vie împreună cu Filarmonica de Stat Tîrgu Mureș, condusă de Remus Grama – dirijor, au fost headlinerii unei seri memorabile.

“Ne-am dorit foarte mult ca după un an și jumătate de restricții, care au dus la amânarea următoarei ediții a Festivalului AWAKE, să aducem în aceasta vară o bucățică din feelingul AWAKE în inima Mureșului și totodată, să sprijinim artiștii locali, care, împreună cu întregul sector cultural, au fost greu încercați de pandemia COVID 19 și imposibilitatea organizării evenimentelor.
Suntem foarte bucuroși că Vița de Vie și Filarmonica de Stat Tîrgu Mureș au acceptat invitația noastră și că ideea de a organiza un concert simfonic la Cetatea Medievală din Tîrgu Mureș a fost primită cu brațele deschise de către Primăria Tîrgu Mureș și Consiliul Județean Mureș.”– a declarat Laura Coroianu, vicepreședinte Asociația Culturală Culturaft, organizatorul evenimentului.

Laura-Coroianu THE WOMAN

Participarea la eveniment este gratuită și se va putea face în baza unui tichet de acces, ce poate fi descărcat gratuit de pe IaBilet.ro.
Cei care și-au achiziționat deja bilete la ediția amânată AWAKE Festival 2020 sau au primit o invitație la achiziționarea vinilului Vița de Vie în Corzi Live vor avea prioritate la obținerea tichetului de acces pentru evenimentul din 22 august.

Cu scopul de a asigura sănătatea și siguranța tuturor participanților la eveniment, atât public cât și echipa de organizare, evenimentul va avea loc în aer liber și organizat în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data desfășurării acestuia, iar organizatorul își rezervă dreptul de a impune oricare sau toate dintre măsurile următoare pentru participanți: prezentarea dovezii vaccinării și/ sau dovezii testării și/ sau dovezii prezenței anticorpilor pentru SARS-CoV2, purtarea măștii în spațiile comune (bar, toalete etc.), păstrarea distanței sociale față de alți participanți și minimizarea aglomerării de oameni prin acceptarea sosirii la locație la orele comunicate, folosirea porților de acces și a locurilor alocate.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI:

➝ Access public: 16:00

➝ Expoziţie de arta contemporana Artdoor, organizata in colaborare cu OAR Mures: 16:00 – 23:00

➝ Designers’ Bazaar by Târgul Cetății: 16:00 – 23:00

➝ Chill si Vinil: 16:00 – 21:00

➝ Board Games Area by Zilele Jocurilor: 16.00-23.00

➝ Platforma Feed Your Mind – discutii pe teme inspiraţionale: 17:30-19:30
• 17:00-17:10 – Intro
• 17:10-17:30 – Calin Ignat de la Bere Noah – Despre cum sa produci local o bere artizanala
• 17:30-18:00 – Larisa Pop de la Mr. Pop, Victor Bodoc de la Elephant si Zsigmond Istvan de la 112 – Discutie pe tema cafenelelor de specialitate din Tirgu Mures
• 18:00-18:30 – Mihai Ungureanu de la Zilele Jocurilor si Ali Plays a Lot – Discutie pe tema comunitatii Board Games
• 18.30-19.00 – Discutie pe tema Teatrului Indepedent din Tirgu Mures

➝ Teatru Impro – The Funkers – prezentat de studentii la Universitatea de Arte din Tirgu Mures: 19:30 – 21:00

➝ Concert Vizi: 19:00 – 20:00

➝ Concert Vita de Vie si Filarmonica de Stat Tirgu Mures, condusa de dirijor Remus Grama: 21:00 – 23:00

Programul evenimentului poate suferi modificari in functie de conditiile meteo si numarul publicului participant.

Potrivit legislatiei in vigoare, accesul in incinta si participarea la eveniment sunt permise doar pentru:

- persoanele care pot dovedi ca sunt vaccinate impotriva virusului SARS-CoV-2 si pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– persoanele care prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 24 de ore;
– persoanele care pot dovedi ca se afla in perioada cuprinsa intre a 15-a zi și a 180-a zi ulterioara confirmarii infectarii cu virusul SARS-CoV-2.
*Documentatia doveditoare trebuie sa fie eliberata de laboratoare medicale acreditate.

Persoanele care se afla in imposibilitatea de a participa la eveniment, daca au emis deja un tichet de acces gratuit de pe IaBilet.ro, sunt incurajate sa returneze tichetul de acces printr-un email la contact@iabilet.ro, astfel incat alti doritori sa le poata folosi, avand in vedere faptul ca numarul de persoane ce pot accesa incinta locatiei este limitat.

Cei care detin bilete la editia amanata AWAKE Festival 2020 sau au primit o invitatie la achizitionarea vinilului Vita de Vie in Corzi Live, daca nu au descarcat deja un tichet de acces de pe IaBilet.ro pentru evenimentul din 22 august si doresc sa participe, sunt rugati sa trimita un email la office@emagic.ro, in care sa solicite un tichet de acces.

Accesul copiilor:
Accesul copiilor mai mici de 12 ani la concert nu este recomandat din cauza sunetului si luminilor puternice. Participantii la eveniment care vor decide sa intre insotiti de cei mici, isi asuma raspunderea pentru acestia, iar accesul pentru ei se va face in baza unui tichet de acces emis pentru ei. Organizatorii recomanda sa asigurati copiilor casti de protecție. Minorii trebuie sa fie insotiti de un adult.

Un eveniment organizat de Asociația Culturală Culturaft, cu sprijinul Primăriei Tîrgu Mureș și al Consiliului Județean Mureș, powered by George – Primul banking inteligent și Rock FM.​