Catinca Tăbăcaru, fondatoarea galeriei cu același nume: „Viața m-a dus spre lumea artei, care este dinamică, creativă, liberă și progresivă. Inima mea știa în ce direcție să merg. Trebuia doar să o ascult”

În lumea artei contemporane, Catinca Tăbăcaru se distinge nu doar prin viziunea sa artistică, ci și prin angajamentul său de a promova valori precum încrederea și transparența. Absolventă a Universității din California, Berkeley, și a Universității Duke, a lucrat la Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda înainte de a fonda Women’s Voices Now, o organizație non-profit menită să dea voce femeilor care trăiesc în țările cu majoritate musulmană, prin intermediul filmului.

În 2014, Catinca și-a deschis galeria cu numele ei în New York, mutând-o ulterior la București în 2020. Catinca este co-fondatoare a RAD Art Fair și a programului Doi Joi, ambele inițiative menite să revitalizeze scena artistică românească.

În acest interviu, Catinca Tăbăcaru împărtășește perspectivele sale asupra artei contemporane, influențele care o motivează și viziunea sa pentru viitorul scenei artistice românești.

 

Cum se prezintă profesionistul Catinca Tabacaru în contextul artei contemporane din România? Dar femeia Catinca Tabacaru?

 

Întrebare profundă de la început! Not even a little warm-up. 🙂 Nu pot să spun că simt o diviziune clară între rolul meu ca profesionist și cel ca femeie. Ce aș zice este că, în primul rând, sunt un om, un om care pune pe primul plan integritatea, adevărul, transparența, prietenia, vulnerabilitatea… După asta, sunt un profesionist, care, cred eu, este ceva mai rece, mai detașat. În special în România, unde succesul nu este, de multe ori, bine primit de alții.

 

Cum a arătat adolescența ta? Știm că ai studiat la Berkeley, iar mai apoi ai continuat studiile la Duke University. Ce a însemnat pentru tine să fii româncă în cadrul acelor școli?

 

Eu am plecat din țară de la vârsta de 9 ani, așa că, atunci când am ajuns la Berkeley la 18 ani și mai târziu la Duke University School of Law la 23 de ani, mă simțeam mai degrabă canadiancă. Totuși, am început să mă reconectez cu identitatea mea românească atunci când am deschis galeria în New York. În acel moment, conta faptul că eram un outsider, că nu veneam dintr-o familie americană sau dintr-o școală consacrată de artă. Îmi amintesc clar momentul dinainte de deschiderea galeriei, când l-am vizitat pe Alfredo Jaar în atelierul său (cu care, coincidență, m-am reîntâlnit astăzi după mulți ani). M-a întrebat ce nume voi da galeriei, iar când i-am spus „Catinca Tăbăcaru”, mi-a zis că sună puțin „exotic” și că poate ar trebui să aleg ceva mai „de-al lor”.

 

Cum îți influențează experiența cu „Women’s Voices Now” activitatea ta în domeniul artelor contemporane? Ce lecții ai învățat din această experiență și cum le aplici acum în activitatea ta? 

 

Am învățat multe în acei ani, de la organizare la conducere. Leslie Sacks, filantropul care m-a susținut și al cărui concept a fost parțial „Women’s Voices Now”, mi-a arătat cât de puternic este „noi” în comparație cu „eu”. Aceasta a fost o lecție importantă. Însă, cel mai valoros lucru pe care l-am învățat a fost despre rolul femeii în societățile conservatoare, musulmane sau nu. Am realizat cât de mult încearcă societatea să ne victimizeze și cât de mult trebuie să luptăm pentru a demonstra că nu suntem victime. Puterea noastră stă în voce, în unitate și în abilitatea de a fi auzite și de a schimba status quo-ul. Și, încet-încet, uite că lucrurile se schimbă.

 

Ai terminat și practicat dreptul. De ce o Galerie de Artă în New York? Și cum ai ajuns în lumea artei?

 

De ce nu? Viața e lungă și trebuie trăită așa cum o simțim. Întotdeauna am avut filosofia că viața este ca un râu — mergem înainte, dar trebuie doar să ne ferim de câțiva bolovani. În cazul meu, viața m-a dus spre lumea artei, care este dinamică, creativă, liberă și progresivă. Tot ce am avut de făcut a fost să nu mă lovesc de statutul acela de „avocat important în New York” care mi se oferea. Inima mea știa în ce direcție să merg. Trebuia doar să o ascult.

 

Au fost momente în care ai simțit că locul tău nu este printre artă și artiști? Cum le-ai depășit?

 

Nu. Însă, uneori, simt că nu aparțin între alți galeristi…  dar depășesc aceste momente atunci când întâlnesc colegi cu care rezonez, cu care pot construi împreună și care mă susțin, la fel cum îi susțin și eu pe ei.

 

Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Care sunt taskurile care îți ocupă cea mai mare parte a timpului?

 

O zi obișnuită nu există. Aceasta este, de altfel, frumusețea industriei – este foarte dinamică. Uneori, o zi o pot petrece cu ochii în computer, scriind e-mailuri ca un corporatist, iar în alte zile mă pot afla pe un câmp, adunând flori pentru un performance al unui artist îmbrăcat ca un iepure… și nici măcar nu exagerez. 

 

Unde îți găsești drive-ul? Ce te motivează pe tine în ceea ce faci?

 

În tot ceea ce fac, vreau să simt că merg înainte în mod pozitiv, că aduc o schimbare în bine, că adaug ceva constructiv la această ecuație umană, socială și familială. Mă distruge sentimentul că ceea ce fac nu este văzut, auzit sau că nu contează. Din acest motiv, caut constant relevanța, vocea și satisfacția de a ajuta pe cineva pe care îl respect și îl admir să realizeze ceva. Am 100 de răspunsuri la întrebarea asta, pentru că sunt multe lucruri care mă motivează.

 

Există vreun artist care a avut un impact asupra ta de-a lungul anilor? Sau vreun curent/gen? Dacă da, despre cine este vorba, și de ce?

 

Mulți dintre artiștii cu care lucrez au avut un impact asupra mea și continuă să contribuie la evoluția mea ca om, ca profesionist și ca femeie… vezi că am revenit la început! 🙂 

Artiștii sunt ființe foarte speciale. Eu am crezut întotdeauna că, dacă extratereștri ar ateriza pe Pământ, ne-ar înțelege prin artă.” 

Artiștii percep viața, lumea și planeta prin prisme paralele față de cum le vedem noi și ne ajută să înțelegem realitatea în moduri pe care nimic altceva nu le poate oferi.

 

Ai avut ocazia să observi și să participi la evoluția scenei artistice internaționale și, cu câțiva ani în urmă, ai mutat galeria ta la București. Cum vezi evoluția artei contemporane în România în ultimii ani? Ce schimbări sau tendințe consideri că sunt cele mai notabile și cum crezi că acestea influențează artiștii și publicul din țară? Care sunt provocările și oportunitățile pe care le întâlnește scena artistică românească în contextul global actual?

 

Se poate scrie un text foarte lung pe acest subiect, așa că nu știu exact de unde să încep. Totuși, pot spune că sculptorii din România mă impresionează în acest moment. 

Se întâmplă ceva în sculptură care pur și simplu nu se observă în pictură, în performance, în new media sau chiar în arta conceptuală. Nu știu exact de ce, dar simt asta în adâncul meu.

Acest lucru explică de ce toți cei patru artiști români pe care îi reprezint lucrează, într-o mare măsură, în domeniul sculpturii.

În plus, colecționarii români au un apetit crescut pentru sculptură în prezent, ceea ce aduce și o susținere financiară importantă. Scena artistică românească are o mare șansă în acest moment pe scena globală. Cel puțin în Europa, privirile se îndreaptă spre Europa de Est, existând un interes crescut din partea muzeelor, colecționarilor și, în general, al instituțiilor. Aceasta este o oportunitate pe care trebuie să fim atenți să o valorificăm. We should not waste this moment.

 

Ți-ai dedicat o mare parte din cariera ta promovării artei contemporane, atât la nivel internațional, cât și în România. De ce crezi că societatea are nevoie de artă? Ce impact crezi că are arta asupra modului în care oamenii gândesc, simt și interacționează cu lumea din jurul lor?

 

Îți aduci aminte ce am spus despre extratereștri?

 

Tema următorului an aleasă de către noi pentru The Woman este „Trust and Transparency”. Cum reflectă cariera ta aceste valori? Cum lucrezi pentru a asigura încredere și transparență în prezentarea proiectelor tale și în comunicarea cu publicul?

 

Ori de câte ori mă îndoiesc de mine, îmi amintesc o frază pe care mi-am spus-o mie și echipei mele acum zece ani, când nu am fost acceptați la o expoziție din motive politice: Nobody will ever be able to take away what we’ve done.

Oamenii pot vorbi, și cu siguranță vor face asta. Pot pune la îndoială integritatea și transparența ta, pot încerca să te discrediteze… dar toate acestea sunt doar cuvinte. Acțiunile tale sunt ceea ce lași în urmă și, în timp, vor fi cele prin care societatea și istoria te vor judeca. Societatea va decide dacă poți fi de încredere în funcție de ceea ce ai construit. Vor evalua dacă ai fost transparent în funcție de ceea ce ai produs în raport cu ceea ce ai promis. Se vor uita la rezultatele tale și vor considera mijloacele prin care ai ajuns acolo. Dacă în spatele acestor realizări stau perseverență, integritate, muncă asiduă, ambiție și dragoste, atunci timpul va spune adevărul.

 

Muzica preferată când lucrezi? – Silence.

3 cuvinte care te caracterizează: Freedom, Risk Taker, Mama .

Nu trece nicio zi fără… Kissing my baby girl, even if it must be on a video call.

Countryside sau centrul orașului? – Oraș, cu ieșiri regulate la țară.

Orașul preferat pentru inspirație? – Harare, Zimbabwe.

 

Credit foto: Tudor Turcu

 

Redactor:

 

Interviul face parte din ediția print The Woman 2024-2025 – TRUST & TRANSPARENCY. Aceasta poate fi achiziționată de aici.