Ce beneficii neașteptate îți poate oferi o asigurare de viață? (II) | Aegon România

Ce îți vine în minte când te gândești la o asigurare de viață? Poate protecție financiară pentru cei dragi, planificare pe termen lung sau curaj să abordezi și lucrurile despre care nu prea se vorbește. Dar ce zici de o excursie la Madrid sau Istanbul? Sau de creșteri ale sumelor asigurate, fără niciun ban în plus din partea ta. Citește mai departe să afli cum este posibil.

Asigurările de viață cu plan de economisire de la Aegon te ajută să fii pregătit financiar și să îți poți îndeplini planurile pe termen lung. Sau ajută ca familia ta să fie protejată financiar în cazului unui eveniment nefericit. Dar, pe lângă acestea, Aegon se gândește mereu cum poate să aducă mai multă valoare și bucurie în viața clienților lor. Și așa au apărut două tipuri de beneficii pe care le poți avea.

 

Mai multă protecție financiară

 

Aegon oferă o creștere de 30% a sumei asigurate pentru asigurările suplimentare, după primii 5 ani de contract, în cazul în care nu ai avut despăgubiri în acest interval. Iar tu nu plătești nimic în plus.

Iată un exemplu concret:

Mihai are o asigurare suplimentară de 10 lei cu beneficiile:

15.000 lei, sumă asigurată pentru intervenție chirurgicală din accident și 30 lei/zi pentru spitalizare din accident.

După 5 ani de contract, Mihai beneficiază de bonus și astfel beneficiile cresc:

19.500 lei, sumă asigurată pentru intervenție chirurgicală din accident și 39 lei/zi pentru spitalizare din accident.

O vacanță în capitalele Aegon

 

După primul an de contract, dacă ești cu plățile la zi, ai șansa să câștigi o excursie în valoare de 1.000 de euro, într-unul dintre orașele europene în care Aegon are sediu: Madrid, Haga, Varșovia, Budapesta, Istanbul sau în orice zonă din România. Ce răsplată mai bună decât un city break!

Prin campania „Descoperă capitalele Aegon”, compania oferă 4 astfel de excursii pe an și la ea participă toți clienții Aegon care respectă criteriile de eligibilitate. Detalii despre campanie găsești aici.

Și acestea nu sunt toate beneficiile asigurărilor Aegon – vezi aici prima parte a seriei. Iar dacă vrei să vezi în 5 pași simpli ce sumă poți economisi pentru planurile tale de viitor, accesează acum calculatorul Aegon online.