Elis Isa-Sipciu este în prezent Corporate Affairs Engagement Director L’Oréal România. S-a alăturat echipei în 2012, ocupând de-a lungul timpului poziții precum Senior Brand Manger L’Oréal Paris Makeup, Key Account Manager și, ulterior, Marketing Director Mass Market.
Pe parcursul a șase ani, divizia condusă de Elis și-a consolidat cotele de piață și a avansat pe mai multe fronturi strategice. Elis și-a adus o contribuție importantă, de asemenea, și în recrutarea și dezvoltarea de noi talente în cadrul companiei și a ocupat funcția de Business Unit Manager, pentru filiala din Dubai, răspunzând de creșterea accelerată a brandului NYX Professional Makeup și, revenind în Europa, a ocupat poziția de Marketing Director Make-up pentru hub-ul din regiunea Adriatică-Balcani, oferind rezultate de impact, cu pasiune și determinare.
Elis ne-a povestit despre parcursul ei profesional, accentuând importanța leadershipului și cum a ajuns liderul care este astăzi, despre obiectivele sale actuale și despre ceea ce nu se vede în spatele industriei de beauty, „de unde își ia energia și unde și-a găsit mereu echilibrul”.
Elis, de-a lungul carierei tale ai ocupat poziții de conducere pentru mai multe branduri importante precum Alexandrion, Givenchy, NYX Professional Makeup, L’Oréal. Cum ai defini, având în vedere experiența ta, rolul unui lider? Cum ți-ai descrie stilul de leadership?
Pentru mine, înțelegerea noțiunii de lider s-a format treptat, în timp, iar fiecare poziție deținută m-a ajutat să-mi formez abilitățile de care am nevoie pentru a deveni un reper de încredere pentru cei din jur.
În prezent, pot spune că în ceea ce mă privește un lider are un dublu rol, de clarvăzător și de catalizator. Pentru a genera un impact vizibil, viziunea pe care o ai pentru business-ul de care ești responsabil este cu adevărat vitală, iar multitudinea deciziilor pe care le adopți din poziția de lider, precum abordarea strategică, concentrarea eforturilor sau capacitatea de a-ți asuma riscuri calculate ș.a., duc la accelerarea îndeplinirii obiectivelor.
Stilul meu de leadership s-a modelat și el în timp, având de partea mea câteva echipe incredibile, cu care am avut șansa să lucrez de-a lungul anilor. Acum, îmi place să fiu un lider responsabil și implicat, dar și un „life coach” cu care poți împărți la final de zi atât reușitele, cât și eșecurile.
Din luna septembrie a acestui an, ocupi funcția de Corporate Affairs and Engagement Director în cadrul L’Oréal România. Cum ai primit vestea?
Noul rol a fost rezultatul unui mix între planificarea carierei și oportunitate, astfel că am fost extrem de încântată și recunoscătoare pentru oportunitatea care mi s-a oferit. Nu pot să ascund faptul ca am simțit, la acea vreme, și o ușoară panică în momentul în care toți cei implicați în procesul de recrutare m-au ales pentru această poziție. Cred că este un sentiment firesc la început de drum, pentru un nou rol în companie. Pe de altă parte, cred ca m-a și ajutat în accelerarea preluării atribuțiilor și conștientizarea faptului că mă aflu într-un punct care îmi va aduce o puternică dezvoltare profesională și personală.
Principalul meu obiectiv este de a iniția și de a susține proiecte care reflectă misiunea globală a companiei L’Oréal și anume de a crea frumusețea care mișcă lumea: cea care le oferă încredere oamenilor și care îi ajută să se simtă bine în pielea lor, păstrând un focus pe inovație, dar și pe responsabilitatea față de planetă.
Care sunt obiectivele pe care ți le-ai propus în cadrul companiei, odată cu preluarea noului rol? Dar referitor la tine, ca lider?
Un lider bun trebuie să fie ancorat în realitate, conectat în permanență la echipă, trebuie să folosească experiența adunată și să o transforme în beneficii reale și accesibile atât pentru colegi, cât și pentru companie.
Din primul moment în care am preluat noul rol, mi s-a părut important să observ diverse dinamici, flow-ul intern de lucru, strategiile de colaborare și să îmi ascult activ echipa și colaboratorii externi. Acești primi pași mi-au fost de ajutor în setarea obiectivelor ce țin de performanța echipei și evoluția business-ului.
Cariera ta la L’Oréal se întinde pe aproape 11 ani. Cum este să faci parte dintr-o companie precum L’Oréal?
Poate lucrul încă știut mai puțin despre L’Oréal este frumusețea interioară a oamenilor, creativitate lor și pasiunea pentru excelență. Sunt ingredientele care mie mi-au dat dependență și care m-au determinat să rămân alături de colegi și diverse echipe, pe parcursul tuturor acestor ani.
Ce îți oferă industria de beauty, astfel încât „i-ai rămas alături” în tot acest timp?
Dorința de a contribui la accesul tuturor la frumusețe vine din copilărie. Pentru mine frumusețea, estetica înseamnă armonie, ceva ce mi-a lipsit crescând. Mi-am găsit mereu echilibrul în frumos și tot de aici îmi iau energia.
În 2018, ai ocupat funcția de Business Unit Manager, pentru filiala din Dubai. Cum ai simțit această experiență în afara Europei?
Consider că experiențele ne modelează ca oameni și mi-am dorit să mă descopăr într-un mediu complet diferit. A fost un proces de adaptare în care situațiile complet noi mi-au exersat „mușchi” interiori pe care astăzi îi folosesc cu mult mai multă ușurință.
Povestește-ne despre ceea ce nu se vede, ceea ce este dincolo de frumusețea industriei de beauty: tehnologia și procesele din spate, echipele, testele etc. Care este drumul parcurs de un produs, de la idee, până să ajungă pe rafturile unui magazin?
Ar fi mult de povestit în ceea ce privește procesul unui produs, de la ideea născută dintr-o nevoie a consumatorului, care trece apoi prin mâinile miilor de oameni de știință din laboratoarele grupului, până la rafturilor magazinelor. Cel mai important de menționat din spatele culiselor ar fi energia, pasiunea pe care oamenii o investesc în fiecare activitate cu scopul de a oferi consumatorilor o frumusețe inclusivă, sustenabilă, bazată pe ultimele inovații.
Din punctul tău de vedere, care sunt atributele sau regulile aplicate care poziționează L’Oréal drept lider în industrie?
Pe lângă energia oamenilor pe care o menționam, știm că ne datorăm succesul și științei, care stă la baza dezvoltării produselor. De asemenea, modelul de business echilibrat între categorii de beauty, între modele de retail și între online și offline ne ajută să ne păstrăm avantajul competitiv.
De curând, a avut loc ediția a XIII-a a programului de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”. Ce presupune programul?
Cercetarea științifică este esențială pentru a ne ajuta să navigăm într-o lume în continuă schimbare și în fiecare an conștientizăm din ce în ce mai mult necesitatea unor programe care susțin cercetările și cercetătorii.
Pentru noi, susținerea femeilor din știință este o responsabilitate, astfel că suntem deosebit de mândri de programul L’Oréal – UNESCO ”Pentru Femeile din Știință”, care recunoște și premiază femei excepționale, cu rezultate remarcabile în domeniile lor de experiză.
În România, programul de burse private L’Oreal – UNESCO “Pentru Femeile din Ştiinţă” se adresează femeilor care activează în cercetare, cu vârsta de până în 40 de ani, doctorande și post-doctorande, care se încadrează într-una dintre ariile de cercetare Științele Vieții sau Științe Fizice, cu scopul de a le ajuta să-și dezolte potențialul maxim. Până acum, în cele 13 ediții consecutive de la lansare, proiectul a premiat şi susţinut 37 de cercetătoare din România, cu burse în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei, investiți în activitatea lor. Cu ajutorul burselor, tinerele câștigătoare din România au avut șansa să își continue proiectele științifice.
Cum reușești să îmbini viața personală cu cea profesională? Cum arată ziua de luni, în comparație cu cea de sâmbătă?
Mi-am dat seama, în urma acumulării mai multor experiențe, că ceea ce funcționează pentru mine este că nu caut să îmbin viața profesională cu cea personală în mod egal și nu încerc să obțin un echilibru zilnic, ci mai degrabă pe termen lung. Fiecare zi este diferită, cu provocări diferite, iar eu mă bucur de lucrurile care mi se întâmplă și încerc să învăț din fiecare experiență și interacțiune.
De asemenea, în ceea ce privește cariera, o văd ca pe o experiență de durată care mă ajută să îmi folosesc toate fațetele personalității mele și mai puțin ca pe o cursă contra cronometru.
Ce nu îți lipsește niciodată din geantă? – Telefonul
Desertul preferat? – Tiramisu raw-vegan
Produsul L’Oréal favorit: – Micro brow pencil de la NYX Professional Make-up
Ruj sau gloss? – Zi de zi niciunul. Ocazional rujul.
Cartea de pe noptieră: Oricât de tare mi-ar plăcea să pot investi timp în lectură, în această perioadă a vieții mele toate orele extra de care beneficiez sunt dedicate familiei si fetiței mele în vârstă de un an și nouă luni.
Note to self: Ești o mamă bună.
–
Editor: