Ce le spunem copiilor despre sexualitate? Un eveniment dedicat părinților și educatorilor

Ne dorim copii morali, fericiți, curajoși și împliniți, iar pentru asta clădim, zi de zi, un context sănătos în care ei să crească și să devină. Educația sexuală sănătoasă nu face excepție de la acest deziderat.

Respectând dreptul la educația copilului, ne-excluzând sexul și sexualitatea din acest proces, părintele contribuie activ la sănătatea fizică și emoțională, dar și la siguranța propriului copil. Este important ca întregul proces ce ține de educație sexuală sănătoasă să fie construit în jurul ideii de relații funcționale.

Ceea ce construim încă de la o vârstă foarte timpurie, inclusiv prin educație despre sexualitate/sexuală, este încrederea în sine determinată de cunoașterea propriului corp, de limitele pe care copilul le poate pune în relațiile cu ceilalți pornind chiar și de la cât de acceptabilă este o simplă îmbrățișare și ajungând, mai târziu, până la cunoașterea nevoilor individuale de îndeplinit într-o relație.

The Woman Magazine_HOLO

Holo organizează, la Cluj-Napoca, o serie de evenimente dedicate educației sexuale, în cadrul inițiativei #nostigmanoshame. Ele vizează normalizarea educației sexuale în rândul familiilor, avându-i ca beneficiari pe copiii de toate vârstele – de la 2 la 16 ani.

Ce le spunem copiilor despre sexualitate?

Sexualitatea există, ca și topic și informație, în fiecare etapă de dezvoltare a copilului nostru, și trebuie abordată respectând autenticitatea și specificațiile fiecărei etape de dezvoltare a celui mic. Aflat la vârsta școlară (6-10 ani), copilul începe să înțeleagă la alt nivel decât a făcut-o în etapa preșcolară aspectele sexualității umane. Copiii descoperă sexualitatea și învață despre ea la fel cum învață despre orice altceva – prin cuvinte, acțiuni, comportamente și interacțiuni, iar părinții ar trebui să fie sursa principală de informații la care are acces neîngrădit copilul.

 Ce voi afla participând la acest eveniment?

– Cum îi învățăm pe copii să își construiască relații sănătoase cu propriul corp și cu propria sexualitate?

– Cât şi cum le vorbim despre bolile cu transmitere sexuală?

– Cât şi cum le explicăm despre metodele de contracepție și consecințele nefolosirii lor?

– Vom afla cum explicăm ce este abuzul sexual și cum se pot proteja de acesta

– Cum să abordăm aspectele legate de orientarea sexuală și cum explicăm acronimul LGBTQ?

– Cum îi responsabilizăm pe copii în ceea ce ține de igiena lor sexuală?

– Cum transmitem cel mai bine valorile familiei și cum mutăm focusul de pe sex pe intimitate, dragoste și atașament?

Cine susține cursul?

Evenimentul este susținut de Adela Raluca Moldovan, doctor în psihologie, psihoterapeut & psiholog clinician.

Data: 7 iunie 2018

Locație: Transylvania College

Detalii și înscrieri

Toate detaliile despre eveniment sunt prezentate aici aici

România ocupă, în acest moment, primul loc în Uniunea Europeană la numărul de nașteri la adolescente sub 15 ani. În același timp, rata mortalității materne este, la noi în țară, de două ori mai mare decât media Uniunii Europene. Tinerii care beneficiază de o educație sexuală corectă își încep viață sexuală mai târziu, au un număr mai mic de parteneri sexuali, în timp ce numărul sarcinilor neplanificate și al avorturilor scade. Mai mult decât atât, rata sinuciderilor și a bolilor cu transmitere sexuală este mai mică în cazul tinerilor care beneficiază de o educație sexuală sănătoasă, ea având de asemenea și un impact pozitiv și în ceea ce ține de agresiunile sexuale, înregistrându-se mai puține victime ce suferă de varii forme de hărțuire sau abuz fizic.