Roxen cântă de la 7 ani și spune că, începând cu vârsta aceea și până la 16 ani, a fost complet dedicată muzicii. Mama ei obișnuia s-o înscrie la concursuri și festivaluri muzicale: „Cred că dacă limita vârstei de participare la concursuri și festivaluri muzicale era mai mică, aș fi participat la ele direct după ce am început să vorbesc”, ne-a mărturisit ea. Momentul care a marcat și a făcut posibil viitorul ei muzical a fost acela în care a pus pe pauză tot și și-a dat voie să se cunoască pe sine.
Roxen simte că lucrurile s-au legat pentru cariera ei muzicală, așa cum o vedem astăzi, mult mai repede decât ar fi putut vreodată să-și imagineze.
În momentul de față, Roxen este un artist complex, al cărui sound unic te duce într-o zonă de visare datorită vocii sale bogate, profunde, care se remarcă prin unicitate. Aura sa muzicală este descrisă ca „având capacitatea de a crea o întreagă lume nouă virtuală”. În lumea pe care vocea ei o creează, oamenii nu mai reduc viața la alb și negru. Dimpotrivă, vocea și muzica lui Roxen creează, pentru noi, ascultătorii, un spațiu virtual în care dobândim capacitatea de a percepe viața în culorile curcubeului.
Despre reversul monedei faimei, plusurile și minusurile concursurilor și festivalurilor muzicale din România care au contribuit la formarea sa incipientă ca artist muzical, precum și despre punctul în care se află astăzi din perspectivă profesională și personală, Roxen ne-a povestit mai multe în acest interviu.
În ce fel simți că te-au pregătit toți acei ani de activitate în care ai participat la concursuri și festivaluri pentru cariera de pe scena muzicală românească pe care o ai în momentul de față?
Anii de competiție mi-au format personalitatea și mă bucur că am fost binecuvântată cu un caracter puternic, care nu m-a lăsat să mă pierd în tot sistemul toxic al concursurilor. Mă gandeam mereu că nu o să am nevoie în felul ăsta de muzică niciodată și, totodată, aveam tendința să mă raportez mai mult la viitor, în loc să mă bucur de prezent.
Felul în care se simt efectele în cariera mea de astăzi ține de PTSD-ul pe care l-am dezvoltat (sindromul de stres posttraumatic) ulterior participării la concursuri și festivaluri muzicale în România. Încă încerc să încetez să mai cred că o să fiu notată și analizată critic după fiecare performanță de-a mea.
Cred că e cam devreme să spun dacă realitatea coincide sau nu cu așteptările sau speranțele pe care le aveam eu la început de drum pentru cariera mea muzicală, dar sunt sigură că sunt unde trebuie să fiu.
Ai vreun mentor care te ghidează și la care apelezi în momente-cheie de pe parcursul devenirii tale profesionale?
Cel mai mare și iubit mentor al meu este cineva numit de oameni „Dumnezeu”.
Mi-ar plăcea să am un mentor care să mă ghideze și la care să apelez în momente-cheie, dar am niște criterii foarte stricte după care funcționez. Cred că asta vine ca rezultat al faptului că până acum am trecut prin mâinile multor oameni și am învățat să îi simt pe cei care sunt potriviți pentru mine și, respectiv, pe cei care nu sunt.
Mentorii mei sunt oamenii care m-au învățat să fiu cine sunt și îi păstrez în mintea și sufletul meu pe viață. Datorită lor, am înțeles că oamenii potriviți vin la momentul potrivit. Simt că acum, viitorul meu „mentor” este pe drum.
Cum simți că s-au schimbat relațiile tale de prietenie pe parcursul anilor, pe măsură ce nivelul tău de popularitate a crescut? Dar relația ta cu familia?
Când eram mică îmi doream extrem de mult să fiu un copil „normal”, care este înconjurat de prietenii săi. Eventual, am ajuns să am extrem de mulți oameni în jurul meu și sunt recunoscătoare pentru toți cei care au fost sau sunt în viața mea.
Din perspectiva relației cu părinții mei, acum am înțeles că tot ce m-a durut în copilărie a fost cu folos și mă bucur că ei au semănat niște semințe în mintea mea, care acum au înflorit, transformându-se într-o livadă întreagă.
Cred, însă, că dacă n-ajungeam să cânt, aș fi fost pierdută de tot. Îmi place să spun că datorită muzicii, se-ntâmplă mai toate lucrurile bune în viața mea.
„Nu știu să trăiesc fără muzică.”
În ce fel simți și/sau trăiești diferit melodiile pe care le cânți și ale cărui songwriter ești, spre deosebire de melodiile pe care le cânți, fără să te fi implicat în scrierea versurilor lor?
Poate părea atipic, însă mă simt mai bine cântând piese scrise de alții mai degrabă decât piese scrise de mine. Îmi place să dau voce poveștilor.
Deși sunt mândră de mine fiindcă am scris piese, scriindu-le m-am străduit să mă încadrez în niște standarde mai mult decât să mă exprim artistic.
Dar până la urmă, piesele mele sunt copiii mei și o mamă își iubește copiii indiferent. 😊
Dacă n-ai face muzică în ziua de astăzi, ce ai face?
Nu mă văd făcând altceva în afară de muzică. Nu am o pasiune mai mare pentru nimic altceva… Atenția mea este direcționată spre planul A, fiindcă nu am avut niciodată un plan B.
A existat totuși, pe parcursul carierei mele muzicale, un moment în care m-am gândit că s-ar putea să nu mă regăsesc în muzică. Atunci am simțit că trăim într-o țară care mai are lucruri de învățat și de descoperit din punct de vedere muzical.
Dac-ar fi să-ți descrii muzica printr-un singur cuvânt-cheie, care ar fi acesta – și de ce?
Aș descrie muzica pe care o cânt ca fiind comercială, pentru că aceasta e calea prin care poți ajunge, ca artist musical, la urechile oamenilor.
Deseori, ai declarat în presă că ești un introvertit și că, în perioada pandemiei, te-ai bucurat să poți petrece timp cu tine însăți. Cum resimte un introvertit acțiunea de a fi constant în ochii publicului, prin prisma faimei de care se bucură?
Am declarat multe în vremea pandemiei… Am traversat, la momentul respectiv, o perioadă când nu mă puteam privi decât drept eu, cea care eram în prezent, ca și cum nu aș mai fi existat în alte axe temporale.
Faptul că eram mereu singură mă făcea să mă critic și analizez foarte mult și ajungeam să spun lucruri care nu mă reprezentau neapărat. Aș vrea să îmi pot lua povara perioadei respective de pe umeri.
Este bine să te iubești și să petreci timp cu tine, să te cunoști, dar oamenii joacă un rol foarte important în viața noastră.
„De multe ori, comunitatea este cea care ne ține pe linia de plutire.”
Ce simți că ai fost nevoită să sacrifici pentru muzică?
Sacrificiile cred că au legătură mult cu ceea ce îți dorești: faima nu e atât de greu de obținut pe cât este de greu să o menții. Sacrificiile pe care am fost nevoită să le fac eu au venit cu mult înainte să am o carieră muzicală propriu-zisă.
Care ai spune că este cel mai mare dar și, respectiv, cel mai semnificativ blestem care vine la pachet cu faima?
Cel mai mare dar care vine la pachet cu faima este felul în care, pentru câteva minute, poți lua durerea cuiva din suflet. Un blestem pe care l-aș asocia cu aceasta este, în schimb, faptul că nu poți avea încredere în nimeni.
Un vers pe care l-ai scris în ultimul an și-n care te regăsești:
„M-ai văzut în flăcări și credeai că sunt ca tine.” (piesa Printre stele)
Un lucru pe care i l-ai spune acum Roxanei de la 7 ani dacă ai putea:
Nu i-aș spune nimic Roxanei de la 7 ani, dar mi-aș dori să-mi spună ea mie. 😊
Talentul, munca sau pasiunea:
Pasiunea și munca.
Culoarea preferată pentru anul 2023:
Mov și turcoaz.
Ultimul lucru pe care-l faci seara, înainte de culcare:
Beau multă apă.
_
Editor: Carina-Marisa Cichi