Lansarea piesei „Ielele” a deschis, pentru Leyah, mai mult decât un nou capitol muzical. A devenit punctul de plecare pentru o reflecție mai amplă asupra feminității, creației și vizibilității în spațiul cultural românesc. Dincolo de universul cinematic pop, artista a simțit nevoia ca simbolistica piesei să capete o formă concretă, cu impact social și comunitar.
Astfel a luat naștere campania „Cine sunt iele?”, un demers dedicat femeilor care creează, inspiră și modelează cultura din România fără a fi figuri publice. Femei care lucrează în tăcere, dar ale căror gesturi, proiecte și idei construiesc un patrimoniu viu.
Leyah: „Am simțit că este momentul potrivit să inițiez această campanie”
Ideea campaniei a apărut într-un context mai larg, în care libertatea de exprimare artistică coexistă cu o lipsă de recunoaștere pentru multe femei care activează în zona culturală.
„Trăim vremuri extraordinare în care femeile, mai mult ca oricând, au spațiul liber de a-și exercita arta, de a se dezvălui și de a se bucura de creativitate nemărginită. Doar că nu întotdeauna se vorbește suficient despre acest lucru. Sunt foarte multe femei în România care fac lucruri extraordinare și care, prin munca lor, schimbă lumea în bine.”
Pentru Leyah, campania devine și o declarație despre solidaritate feminină.
„Am simțit că este momentul potrivit să inițiez această campanie, cu și despre femei care activează în zona de artă și cultură din România. Pentru că, contrar multor prejudecăți sau idei deja existente în subconștientul colectiv, cred că noi, femeile, suntem capabile nu doar să creăm, ci și să ne susținem reciproc.”
Leyah, despre simbolistica ielelor și parcursul artistic
Metafora ielelor, preluată din mitologia românească, devine o cheie de lectură atât pentru piesă, cât și pentru campanie.
„Pentru mine, ielele reprezintă acele prezențe invizibile, dar puternice, care influențează lumea din jur. Simbolistica lor rezonează foarte mult cu parcursul meu artistic, pentru că și acesta, pentru ochii lumii, s-a conturat mult timp în umbră, în zona creației, fără prea mult zgomot.”
Leyah face o paralelă directă între aceste ființe mitologice și forța muzicii.
„Muzica influențează în mod similar: subtil, dar puternic, la nivel emoțional, dintr-o lume nevăzută, dar cu siguranță simțită. Nu este ceva ce poți atinge fizic, dar este ceva ce simți și care te poate transforma, la fel ca aceste ființe supranaturale. Ca artist, consider că rolul meu cel mai important este să fiu un liant între vizibil și invizibil, un traducător al unui limbaj universal care să creeze experiențe ce ating oamenii în profunzime.”
De ce rămân invizibile femeile care creează
În ciuda deschiderii tot mai mari către diversitate și expresie, multe forme de creație rămân în afara discursului public.
„Cred că multe femei rămân invizibile pentru că munca lor se desfășoară adesea în zone mai puțin mediatizate, în care nu se face foarte mult zgomot, iar societatea încă are tendința să nu vadă efortul constant și subtil sau să promoveze suficient povești de viață care nu au acel «factor wow», atât de căutat astăzi în mass-media.”
Această lipsă de vizibilitate are consecințe pe termen lung asupra felului în care este perceput rolul artei în societate.
„Această situație este cu atât mai alarmantă într-o țară în care arta și cultura contribuie la un parcurs sănătos și de viitor al populației. Suntem cu toții responsabili pentru felul în care vor crește și ce valori vor prelua noile generații.”
Vulnerabilitate, sprijin și nevoia de validare
La baza campaniei se află și o experiență personală a artistei, legată de începuturile dificile ale parcursului profesional.
„Consider că, pentru a demara un proiect, o pasiune sau un vis, ai nevoie de un suport – eu îl numesc un «grup suport», adică acea mică comunitate formată din familie și prieteni. Doar că, pe parcurs, este nevoie de mai mult decât atât.”
Leyah vorbește deschis despre nevoia de recunoaștere și despre realitățile cu care se confruntă artiștii.
„Artiștii nu pot trăi doar din stima de sine sau din încurajările celor dragi. Vine un moment în care au nevoie să primească validarea și din alte surse.”
Experiența personală a devenit motorul unui gest de generozitate.
„Motorul campaniei vine, astfel, dintr-o zonă personală: am trăit un moment cheie când au apărut în viața mea femei care m-au susținut și ajutat necondiționat, iar acest lucru a avut un impact real asupra parcursului meu profesional. Prin această campanie, am vrut să dau și eu mai departe ceea ce am primit.”
Ielele de astăzi: femei care creează fără zgomot
Am intervievat trei dintre „ielele” de astăzi – femei care creează cu discreție, dar cu impact real – parte din campania „Cine sunt iele?”: Maria Costake, ilustrator botanic și designer, care lucrează cu natura într-un ritm atent și riguros; Roxana Bejinariu, fondatoarea The Anonymous Gallery, care aduce în lumină arta fără nume și întrebările esențiale despre valoare; și Cristina Gioadă, arhitectă și ilustratoare, autoarea proiectului „Neuitatele”, un demers vizual despre oraș, memorie și prezențe invizibile.
Maria Costake – botanică, rigoare și feminitate
Pentru Maria Costake, procesul creativ nu este nici grăbit, nici fragmentat, ci construit cu atenție, observație și timp dedicat exclusiv creației. Ritmul în care lucrează este esențial pentru felul în care iau naștere ilustrațiile sale botanice.
„Cred că esențial în procesul meu creativ este să îmi rezerv zile dedicate exclusiv acestui lucru. Am nevoie de timp să intru într-o stare de flow atunci când lucrez, iari când creez trebuie să știu că nu am altceva planificat în ziua aceea și că îmi pot dedica tot timpul necesar de care simt că am nevoie.”
Această relație atentă cu timpul se reflectă și în modul în care Maria lucrează direct cu natura, pe care o privește ca sursă primară de observație și inspirație. Fiecare lucrare presupune o succesiune clară de etape, în care răbdarea și precizia devin parte din actul artistic.
„Când vorbim despre ilustrația botanică, vorbim despre lucrul direct cu natura ca sursă de observație. Asta înseamnă o serie de pași premergători lucrării: research, schițe, fotografierea subiectului, alegerea materialelor.”
Din această apropiere constantă de natură se naște și o înțelegere profund simbolică a feminității, pe care Maria o regăsește în structura și forța plantelor.
„Pentru mine, plantele sunt o metaforă perfectă pentru feminitate: delicate în aparență, dar incredibil de rezistente în esență.”
În acest context, a crea fără a face zgomot nu este o absență a impactului, ci o alegere conștientă, fidelă unui ritm interior și unei forme de autenticitate care nu are nevoie de spectacol.
„Pentru mine, a crea «fără zgomot» înseamnă a rămâne fidelă unui ritm interior care nu are nevoie de spectacol ca să fie autentic.”
Roxana Bejinariu – anonimatul ca întâlnire sinceră cu arta
The Anonymous Gallery s-a născut din confruntarea cu două realități aparent opuse, observate direct în relația dintre oameni și artă. Pe de o parte, accesul limitat la artă originală, pe de altă parte, fragilitatea unor opere care riscau să fie pierdute.
„În casele oamenilor erau mai degrabă postere și reproduceri, iar ei îmi spuneau că arta originală este «inaccesibilă». În același timp, întâlneam tot mai des opere aflate în pericol.”
Din această tensiune a apărut o inițiativă care pune sub semnul întrebării felul în care evaluăm valoarea artistică. Pentru Roxana, anonimatul nu diminuează forța unei lucrări, ci invită la o întâlnire mai onestă cu aceasta, eliberată de prestigiul numelui.
„Cred că noi, ca societate, putem să confundăm ușor valoarea cu eticheta. Ne liniștim când vedem un nume mare, dar uneori tocmai numele ne fură întâlnirea sinceră cu lucrarea.”
Această abordare se leagă firesc și de ideea de „iele”, înțeleasă ca o prezență subtilă, dar cu impact de durată. Schimbarea nu este una zgomotoasă, ci una care se produce în timp, prin urme invizibile la prima vedere.
„Dacă «ielele» schimbă ceva, o fac discret, dar iremediabil: prin urmele pe care le lasă.”
Cristina Gioadă – orașul ca memorie vie
Proiectul „Neuitatele” pornește dintr-o relație afectivă profundă cu orașul Constanța, văzut nu doar ca loc natal, ci și ca spațiu care păstrează amintiri și povești colective. Într-un dialog imaginar cu mediul urban, clădirile devin personaje, iar memoria locului devine inspirație pentru ilustrațiile sale.
„Privind în urmă, mi-am imaginat că orașul îmi vorbește, iar într-un exercițiu de explorare urbană l-am descoperit ca pe un loc viu, format din istorii, trăiri și emoții.”
Această sensibilitate vizuală se îmbină cu rigoarea tehnică dobândită prin formarea profesională, generând un echilibru între structură și expresie artistică.
„Prin ilustrațiile mele am reușit să reunesc aceste două direcții: gândirea structurată și funcțională, pe de o parte, și spiritul liber, culoarea și arta, pe de altă parte.”
Astfel, proiectul Neuitatele și metafora ielelor se întâlnesc într-un punct comun: prezențele invizibile care modelează subtil spațiul și cultura, lăsând urme care pot fi percepute doar prin atenție și contemplare.
„«Ielele», asemenea Neuitatelor, vorbesc despre prezențe care nu se impun, dar care există în memoria locului.”
Unde pot fi descoperite „ielele” de astăzi
Campania „Cine sunt iele?” a fost deschisă tuturor celor care au dorit să aducă în lumină femei care creează, inspiră și contribuie la patrimoniul cultural românesc, departe de atenția publicului larg.
În cadrul campaniei, au fost primite numeroase nominalizări, fiecare cu o poveste valoroasă. Dintre acestea, au fost selectate opt femei care au fost prezentate prin interviuri și materiale editoriale. Printre acestea se numără: Andreea Panait, muzeograf și expert în paleografie chirilică, Cristina Gioadă, arhitectă, Livia Creț, scriitoare, Loredana Adam, culegător de folclor și colecționar de obiecte tradiționale românești, Maria Costake, ilustratoare și designer, Mariana Frătița, artist plastic, Roxana Bejinariu, fondatoarea „The Anonymous Gallery”, Tatiana Dănciulescu, psihopedagog și logoped – fondatoarea Asociației Piano Therapy.
Fiecare dintre aceste povești ne amintește că patrimoniul cultural nu trăiește doar în arhive sau muzee, ci în oamenii care îl duc mai departe zi de zi, cu grijă și pasiune. „Ielele” de astăzi nu sunt personaje mitice, ci femei reale, a căror muncă merită văzută, recunoscută și susținută.
_
Editor:
