Ana Bogdan s-a născut și crescut la Sinaia, unde, la începutul carierei se antrena cu tatăl ei, fiind singura jucătoare de tenis din oraș. Părinții Anei sunt foști schiori de performanță, lucru care se pare că a contribuit la practicarea unui sport de performanță.
A ajuns locul 2 mondial în perioada în care juca la Junioare, iar mai apoi s-a mutat în București pentru a continua să se antreneze și să joace în turneele WTA sau de Grand Slam. Astfel, cea mai bună poziție a Anei Bogdan în clasamentul WTA a fost locul 59, loc atins chiar înainte de pandemie.
O accidentare gravă a ținut-o pe Ana departe de competiții, însă în acest an, odată cu Winners Open, turneu WTA, organizat la Cluj-Napoca a revenit în circuitul competițiilor.
Ce o motivează pe Ana să revină, care îi este drive-ul interior care o duce mai departe, cum vede ea universul acestui sport alb, aflăm din interviul acordat The Woman.
Cum se descrie, pe scurt, Ana-Bogdan celor care nu o cunosc?
Veselă, copilăroasă, puternică dar sensibilă, o persoană care spune lucrurile direct atunci când are ceva de spus, iubesc sportul, în special schiul și evident tenisul și sunt un mare fan de raliuri și Formula 1.
Ai fost numărul 2 mondial la juniori. Povestește-ne puțin din începuturile tale în tenis. Cum ai început să joci tenis? Cu cine te antrenai?
Am început să joc tenis cu adevărat în jurul vârstei de 8-9 ani. M-am antrenat o lungă perioadă din cariera mea la Sinaia, orașul în care m-am născut și am crescut. La început am avut câțiva antrenori care au pus bazele în tenis, apoi de la vârsta de 13 ani tatăl meu este cel care m-a antrenat până la 24 ani.
Țin minte că în primii ani făceam antrenamente în sala de la liceu, unde nu aveam stâlpi și fileu special pentru tenis, îl foloseam pe cei de volei, iar terenul era destul de mic în spate și pe laterale așa că eram nevoită să stau cât mai aproape de linia de fund a terenului ca să nu ating cu racheta zidul din spate și mă antrenam cu o mașină de aruncat mingi pentru că eram singura din oraș care practica acest sport și nu aveam cu cine să mă antrenez.
Mai târziu, când sora mea, Ioana a crescut, am început să ne antrenăm împreună. Era minunat că eram amândouă, era o altă atmosferă la antrenamente.
La noi la Sinaia, schiul este sportul de bază, nicidecum tenisul. De altfel și eu plecasem pe acest drum de când aveam doar 2 ani. Ambii părinți au făcut schi de performanță și era clar că acela era drumul pe care îl urmam și eu, doar că în final tenisul a câștigat fiind un sport care se poate practica în orice anotimp și totodată care nu e atât de dur pentru o fata cum este schiul.
Alături de tatăl meu, sora mea, familia mea și prietenii apropiați ai tatălui meu care m-au susținut financiar atunci când am avut nevoie, am reușit să ajung pe locul 2 în lume la juniori și 107 la seniori.
Momentan locuiești și te antrenezi în Cluj. De ce ai ales acest oraș și cum ai ajuns aici?
Apoi a urmat o altă etapă, când aveam 24 ani, am decis să mă mut la București pentru că simțeam că acolo voi avea alte oportunități, că voi crește..
Am stat o perioadă acolo, am lucrat cu câțiva antrenori de tenis și de pregătire fizică, alături de ei am ajuns până pe locul 59 mondial, după care a urmat o perioadă mai dificila pentru mine din cauza unei accidentări la cot, o ruptură de ligament care m-a ținut departe de teren câteva luni bune.
Au fost ani în care am învățat foarte multe, în care am întâlnit fel de fel de persoane, unele care au trecut prin viața mea pentru ca eu să învăț niște lecții, iar altele care m-au ajutat să mă ridic, să ies dintr-o depresie, să scap de atacurile de panică, să cresc spiritual, profesional..
Sunt recunoscătoare pentru fiecare în parte, fie că mi-au oferit ceva bun, fie că mi-au oferit o lecție.
Iar acum locuiesc la Cluj, de un an și un pic, și mi se pare minunat. E minunat modul în care mi s-a schimbat viața și e minunat să vezi cum totul se schimbă și o ia pe o cale dreaptă odată ce singur ai curajul să iei niște decizii și să te arunci în necunoscut, să nu mai stai într-un loc toxic pentru sufletul tău, deși acolo credeai că e bine. Să ai curajul să ieși din zona de confort. E incredibil cum ți se schimba viața.
Am ajuns la Cluj datorită relației pe care o am cu Simone Tempestini, pilotul și campionul național absolut de raliuri. Ne susținem reciproc în tot ceea ce facem, recunosc, el mai mult ca mine, reușind să mă însoțească aproape la toate concursurile pe care le am. Încerc să fiu și eu prezentă pe cât pot și să îl susțin la raliurile pe care le are în țară dar și în străinătate.
Sunt o persoana destul de dură cu mine, mă critic mult atunci când joc, fie și la antrenamente… Și acesta este punctul în care încă mai am de lucrat. Ah și răbdare, da… Multă răbdare (zâmbește).
Există sportivi pe care să îi urmărești în mod constant? Sportivi spre care te uiți cu admirație? Dacă da, de ce?
Da, îmi place foarte mult să mă uit la sport, de fapt cam la asta mă uit când deschid televizorul.
Cel mai mult îmi place de Lindsey Vonn, ea este sursa mea de inspirație, de câte ori am fost accidentată, mă uitam la filmulețe cu ea din perioadele ei de revenire după accidentări, și ea chiar a avut accidentări serioase, îmi dădeau foarte multă putere și încredere. O ador pur și simplu. Dacă aș fi continuat să fac schi, cu siguranța mi-aș fi dorit să fiu ca ea.
Din tenis, Simona. Simona și iarăși Simona. E o reală campioană, ea ne-a arătat tuturor că se poate și că prin muncă multă și credință poți ajunge oriunde visezi.
Iar de la scrimă, Ana-Maria Popescu. E incredibilă. Puterea ei interioară, perseverența, determinarea. Ea ne arată că totul este cu adevărat posibil și tangibil indiferent de vârsta, indiferent de condițiile de antrenament, indiferent de orice. Se poate!
Performanța presupune sacrificii, mai ales în sport. Ne poți menționa câteva, versus beneficiile vieții de sportiv?
Da, performanța presupune sacrificii multe, în special când vine vorba de tenis aș spune. Nu știu vreun alt sport care să se practice în fiecare săptămâna a anului și să ai turnee peste tot în lume, asta însemnând că este foarte greu să ai o viață personală, să îți vezi familia, prietenii apropiați așa de des pe cât ți-ai dori.
Însă toate acestea vin la pachet cu bucuria, adrenalina și emoțiile pe care le simți atunci când ești în competiție și ai rezultate bune. Eu cred că în orice domeniu și în orice sport fără muncă, dăruire și iubire pentru ceea ce faci, nu ai cum să ai rezultate.
Dacă mă gândesc bine, ceea ce simt atunci când joc în fața a mii de spectatori – un exemplu este meciul de Fed Cup de la Cluj de acum 2 ani, nu se compară cu nimic altceva. Jucam fiecare punct cu pielea de găina, pentru că peste 9000 de oameni strigau România și îmi strigau numele. Momentele acelea îți dau aripi, energie și te fac să simți că adaugi viață zilelor tale, nu adaugi zile vieții tale. Și merită orice sacrificiu.
Cum arată pentru tine o săptămână în afara unui turneu? Dar în perioada turneelor?
Îmi place foarte mult să fac alte sporturi. Da, recunosc, sunt o persoană foarte activă. Mie tot timpul trebuie să îmi dai ceva de făcut, dar să nu înțelegeți greșit, ceva de făcut adică sport, nu să stau la un birou.
Îmi place să merg cu Simone pe circuit să mă învețe să pilotez, îmi place să mergem cu Can-Am-ul (un side by side / buggy ) prin pădure sau pe circuit de macadam, pe circuit îmi place mai mult că pot să am viteză mare. Mergem cu bicicletele, alergăm cu cățeii tot prin pădure, iarna mergem la schi.
Și da, iubesc să stau în dreapta când are Simone teste cu mașina de raliu. De cele mai multe ori rămân fără voce, pentru că țip cam tot timpul.
Iar când sunt în turnee, programul e mai strict, totul depinde de zilele în care am meci, mă culc devreme, mă trezesc devreme, mănânc la ore fixe, la fel depinde de ora meciului, mă antrenez în fiecare zi, de două ori pe zi, plus pregătirea fizică, apoi am recuperare. Totul este foarte organizat.
Au fost momente când nu ai mai vrut să ai de-a face cu tenisul? Când ți-ai spus ție că nu vrei să mai continui pe acest drum? Cum ai gestionat aceste momente?
Da, au fost multe astfel de momente…
Unele au venit din cauză că părinții mei nu mai aveau cum să mă susțină financiar să merg la turnee.
Au mai fost momentele în care treceam dintr-o accidentare în alta și credeam că nu voi mai reuși vreodată să revin.
A fost momentul în care timp de 6 luni nu am reușit să câștig niciun meci și am picat de pe locul 59 până pe 150 și ceva.
A mai fost perioada în care mă mutasem la București și nu aveam cum să plec la Australian Open să joc în calificări pentru că nu aveam cu ce să îmi plătesc biletele de avion și într-un final m-am împrumutat de la niște prieteni și așa am reușit să plec, am câștigat calificările, am jucat pe tabloul principal iar de acolo cu banii pe care i-am câștigat, am început să mă susțin singură.
Și ultimul moment în care am vrut să iau o pauza de la tenis, nu să mă las, a fost cel din Februarie din acest an, în care nu mă mai regăseam nicicum pe teren, nu mai simțeam bucurie, plăcerea de a juca, parcă nu mai trăiam, eram foarte trista pe teren. Atunci a fost momentul în care am decis să iau o pauza, indiferent cât era de lunga până când am simțit că mi-e dor de tenis și că vreau să mă reîntorc pe teren.
Crezi că se poate obține performanță fără talent? Doar prin muncă și antrenamente?
Mi-e un pic greu să cred asta. Adică părerea mea este că ai nevoie și de talent, oricât de puțin ar fi. Da, munca e pe primul loc, fără muncă nu poți să reușești, însă și talentul are cuvântul lui de spus.
S-a spus de multe că ori că în tenis, lupta se câștigă la nivel mental și apoi fizic. Cum vezi tu acest lucru?
Eu cred că a fi pregătit fizic foarte bine contează foarte mult. Mai ales daca vrei să fii un jucător clasat în primii 100 din lume. Dar, mentalul este cel care face diferența. Eu am învățat cu adevărat în ultimul an ce înseamnă puterea cuvântului. Ce înseamnă să îi spui unui om că este bun, că este frumos, că este iubit, că joacă foarte bine, pentru a fi încrezător în capacitățile lui, în ceea ce este el etc.. adică ce înseamnă să îi spui lucruri pozitive. Pentru că foarte mult timp, am crescut cu o mentalitate puțin greșită.
Abia acum învăț să “curăț” să zicem așa – tot ce aparține de trecut și tot ce ține de mentalitatea aceea veche. Eu chiar cred după tot ce am experimentat până acum că poți ridica pe cineva sau poți să îl distrugi prin puterea cuvântului.
Sunt meciuri, muuulte pe care fie le-am pierdut , fie le-am câștigat din cauză, sau datorită mentalului.
De aceea susțin că pregătirea mentală, mai ales în viața un sportiv de performanță este foarte foarte importantă.
Și mai cred ceva.. noi suntem energie, materie, suntem parte din Univers și tot ceea ce gândim sau spunem, atragem. Așa că e bine să aducem cât mai multă bucurie, veselie , optimism în viața noastră și să vorbim cât mai frumos cu cei din jur, să facem bine ori de câte ori putem, să fim oameni întâi de toate, înainte de orice rezultat sau înainte de orice medalie, sau înainte de orice clasament, să fim buni. Căci totul se va întoarce înzecit către noi. Nici nu ne dăm seama. Și e bine să avem credință. Cu credință și cu rugăciune, poți muta munții. Poți vindeca, da, poți face minuni. Chiar așa.
Ai participat la turnee în toată lumea și ai avut contact cu jucători de pe toate continentele. Cum arată tenisul românesc comparativ cu cel din afară, din perspectiva ta?
Cu o doză de tristețe spun acest lucru, însă suntem destul de departe din punct de vedere al infrastructurii. Nu avem centre de pregătire la nivel înalt, poate unul, două, nu avem terenuri pe hard atâtea cât ar trebui să avem, nu avem multe.Însă cu toate astea, avem 5 fete în top 100 mondial, la un moment dat am fost 6 fete în top 60 din lume, eram mai buni ca francezii sau ca rușii care aveau mai puține. Însă nu știu cât va mai dura acest lucru, cu minimul necesar de pregătire. Să nu mai vorbim despre sprijinul financiar.
Este foarte foarte greu să ajungi în top, nu mai vorbesc de Top 50 – ma refer doar la top 100, fără sponsori sau fără părinți care poată susține performanța.
Ce sfaturi ai oferi părinților care se gândesc să și îndrume copiii spre un sport precum tenisul?
Le-aș spune, în primul rând, să privească tenisul ca pe un joc, să îi lase să se joace la început, să simtă bucurie atunci când sunt pe teren. Să nu pună presiune pe ei cu rezultate. Nu, nu asta contează, mai ales la vârste fragede. Credeți-mă!
Contează să le placa, să iubească sportul acesta. Și cel mai mult contează să le vorbească frumos, să îi încurajeze, să simtă acel copil că mama și tata sunt acolo pentru el, indiferent că el câștigă sau pierde.
E important că părinții să aibă răbdare. Sunt ani de muncă în spatele celor pe care îi urmărim la televizor, nimic nu vine peste noapte. Și e important să facă totul corect de la bun început și să îi iubească necondiționat. Tenisul e o parte din viața, este ceea ce îl reprezintă pe acel om care alege să facă tenisul, dar nu este totul. Iubirea, sănătatea, bunătatea, credința, familia, da, acestea sunt totul.
Urmează Australian Open. Ce înseamnă asta pentru tine?
Înseamnă încă o oportunitate de a îndeplini un vis. Fiecare turneu e o altă oportunitate de a face ceva mai bine, ceva mai frumos sau poate că la unele turnee ai pur și simplu ceva de învățat, câștigi lucruri poate mai importante decât un meci în sine.
Pilotul de Formula 1 preferat:
Am doi: Ricciardo și Hamilton. Ricciardo pentru că este foarte haios, simpatic, mereu cu zâmbetul pe buze și pus pe glume. Iar Hamilton datorită mentalității sale, modului de a se antrena, faptul că meditează, este atlet vegan și un imens campion.
Turneul preferat:
Transylvania Open , apoi toate cele 4 Grand Slam-uri.
Cafea sau ceai?
Cafea
Cel mai bun tenismen din toate timpurile:
Roger Federer
Note to self?
Să continui să cresc, atât spiritual cât și profesional. Să cred în potențialul meu indiferent de câte înfrângeri sau obstacole am de trecut, să continui să cred în magia Universului, să fac bine celor din jurul meu, să zâmbesc în fiecare zi, să mă bucur. De tot și toate. De oameni, de natură, de munți, de ape, de iubire, de ceea ce fac cu tenisul și câte experimentez prin el, de tot ceea ce înseamnă viața. Să iubesc necondiționat. Și să reușesc să las ceva frumos în urma mea, să împărtășesc experiențele mele și cu alți copii ce vor să ia drumul performanței în tenis.
Credit foto: Transylvania Open, Winners Open, arhiva personala
—
Editor: Crina Ciocian