Despre Teodora Enache – viața pe scenă și dincolo de ea

Muzica este pentru mulți dintre noi un refugiu, un echilibru ce ne aduce mai aproape de creativitate, pentru starea de bine. Teodora Enache aduce mai aproape de noi, prin muzică și prin ceea ce transmite pe scenă, conceptul de bucurie.

Teodora, ce aduce nou proiectul All about joy?

Am pornit în conceperea acestui proiect de la ideea bucuriei. Cred că bucuria este o temă foarte plină de vitalitate în vremurile de azi, când ne îngrijorăm de toate și nu ne mai lăsăm răgaz. Să cânți bucuria e ca un ritual de celebrare a vieții. În aceasta constă noutatea, trecem dincolo de muzică. Este recunoștință, gratitudine pentru tot ceea ce viața ne aduce! Ne amintește că venim din Lumină, din Iubire, din Bucurie și avem datoria de a dărui toate aceste daruri primite. Aduce ideea Unității! Toți suntem UNUL.

Cum simți publicul de jazz în acest moment?

Publicul de jazz se diversifică tot mai mult. A fost o perioadă când jazz-ul era destul de elitist, iar publicul era foarte clar ancorat în anumite curente. Astăzi, este o varietate atât de mare de curente muzicale, încât granițele între stiluri devin din ce în ce mai înguste, uneori deschizându-se, contopindu-se. Lumea explorează, caută și asta este foarte bine. Noul face bine.

Pe de altă parte, ne lipsesc modelele autentice… ceea ce duce adesea la haos. Iar haos există și pe scenă, dar și în afara scenei.

Cred că se simte o lipsă a căutării interioare și pe scenă, și în rândul publicului. Ceea ce duce la o diminuare a forței interioare și la o pervertire a bunului gust.

Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat de la Johnny Răducanu în materie de muzică?

Lucrul cu Johnny a fost prima mare școală de muzică pentru mine. Tocmai terminasem facultatea de Matematică de la Iași, nu știam nimic despre jazz (în afară de faptul că voiam cu patimă să îl cânt!) și viața m-a catapultat în cea mai bună trupă românească de jazz de la acea oră: „Johnny Răducanu and friends”. Eu eram solista grupului, fără nicio experiență. Însă aveam o bucurie de a cânta și o dorință vecină cu nebunia. Asta îmi era singura „armă”…

Am luat totul de la zero, am învățat, am perseverat, m-am acomodat cu scena, am învățat colaborarea. Mi-am dezvoltat smerenia, dăruirea, puterea de a aștepta, de a răbda, de a da timp seminței de jazz să crească în mine. Am așteptat cu răbdare și stăruință să îmi crească aripile ca să pot zbura…

Johnny mereu spunea că „avionul” meu cerea benzină de calitate și că încă nu sunt gata… mie nu-mi plăcea asta, eram nerăbdătoare. A trebuit să aștept…a durat 10 ani… Acum îl aud cum îmi vorbește și e cu mine de foarte multe ori. Nu ne mai luptăm…Îi mulțumesc!

All_About_JOY-061

Pentru acest spectacol, ai pregătit un program de compoziții proprii. Cât de mult contează în munca ta repetițiile?

Fiecare muzician trebuie să aibă atât de mult respect și iubire pentru ceea ce face, încât să nu își conceapă viața fără studiu. În primul rând individual, acasă, fiecare studiază repertoriul ales. După care, întâlnirile și repetițiile trebuie să aibă loc pentru a cizela, pentru detalii și pentru bucuria de a împărtăși cu ceilalți orele de muncă de dinainte.

Repetițiile sunt creative și, mie, personal, îmi plac foarte mult, uneori chiar mai mult decât concertul în sine.

Cât de dificil este să reușești să inovezi în jazz?

Nu îmi propun să inovez în jazz, nu este un scop în sine. Eu cânt ceea ce iubesc, chiar dacă trec dincolo de ceea ce în accepțiunea clasică ar însemna jazz. Muzica mea își trage seva din suflet, iar sufletul nostru are valențe infinite. În fiecare zi, mai descopăr o parte din mine, mai aflu noutăți despre cine sunt eu… și, de acolo, iar vine inspirația în muzică. E așa de simplu.

„Reinventarea” e un cuvânt construit de mintea umană, acest simț comercial care ne fură mintea… nu e nicio inovație, nicio reinventare. Cu fiecare an, mai aflu ceva și vin pe scenă cu o poveste nouă…

Dacă îți iubești cărarea, dacă motivul adânc este că iubești ceea ce faci, inovația vine de la sine, este ca orice domeniu în viață. Dacă ești plictisit și ai un serviciu doar pentru bani și siguranță materială, nu poți inova… nu te preocupă. După serviciu, mergi acasă și dormi, dar dacă te preocupă, ești mereu conectat acolo, ești viu și creativ. Și totul este nou.

Cum arată o zi din viața ta, dincolo de concerte și repetiții?

Viața mea este foarte simplă. Am nevoie de simplitate în viața mea: familia mea, pădurea, aerul curat, liniștea, meditația, mâncarea simplă, bucurie, joc și timp dedicat creșterii spirituale. Îmi place să scriu, să dansez, să stau în preajma copiilor mei, a iubitului și soțului meu, să îmi văd mama din când în când… În rest, încerc să primesc, să accept ceea ce viața îmi aduce.

E continuă munca, clipă de clipă, de a mă racorda la voința universală, de a curge… Natura ne dăruiește lecții fantastice. Învăț tot timpul.

Cum vezi tu un lider al schimbării în România zilelor noastre? Dar în muzică?

Orice lider ar trebui să aibă forța interioară direcționată către un scop curat. Forța interioară vine din câștigarea celei mai importante revoluții – cea interioară. Iar scopul curat înseamnă conștientizarea faptului că vrei să schimbi lumea, să îi aduci mai mult bine și bucurie.

În muzică e la fel.

Orice meschinărie, orice impuritate se simte pe scenă. Dacă preocuparea constantă este evoluția interioară, dublată de desăvârșirea muzicală, se întâmplă miracolul. Și, culmea, începi să realizezi, cu cât muncești mai mult, că nu ești tu Autorul… și așa apare Recunoștința. Gratitudinea.

 

Surse foto:

Portretul: Cătălina Flămânzeanu

Pozele din spectacol: Miluță Flueraș