DIPLOMA Show marchează a X-a ediție a festivalului

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri. DIPLOMA Show marchează a X-a ediție a festivalului cu o serie de noutăți și evenimente, printre care și o campanie aniversară ce aduce în fața publicului larg 10 alumni DIPLOMA Show în 10 locuri din Capitală, într-o expunere inedită. 

131 de artiști din noua generație vor putea fi admirați la Combinatul Fondului Plastic din București, între 7 și 15 octombrie

Un board creativ format din peste 70 de experți – atât specialiști seniori consacrați din industriile creative, cât și reprezentanți ai universităților cu profil vocațional-creativ din țară – au selectat anul acesta cele mai bune lucrări de diplomă ale absolvenților facultăților de profil. Astfel, 131 de artiști din noua generație vor putea fi admirați de publicul larg în toate cele 10 spații expoziționale din cadrul Combinatului Fondului Plastic (Băiculești, 29) din București, între 7 și 15 octombrie, într-o ediție aniversară specială a festivalului. 

Lucrările artiștilor emergenți provin din 16 specializări diferite. Astfel, vizitatorii DIPLOMA Show vor avea acces la proiecte din domeniile: arhitectură, arhitectură de interior, peisagistică, urbanism, artă murală, arte grafice, arte textile, ceramică-sticlă-metal, design de produs, design grafic, fashion, foto-video, pedagogie, pictură, scenografie și sculptură. 

DIPLOMA Show este un festival unic în România, iar de-a lungul edițiilor mă bucur să spun că a devenit un reper prin care cu toții luăm pulsul noii generații de artiști, arhitecți și designeri locali. În tot acest timp, am prezentat publicului larg nume care au devenit reprezentative pentru ceea ce are creativitatea românească de oferit și artiști care au ajuns să fie admirați chiar și peste hotare. Anul acesta pregătim o ediție aniversară cu totul specială, iar Combinatul Fondului Plastic este din nou locul în care se vor întâlni comunitatea creativă, publicul larg, specialiști cunoscuți și toți cei care caută un mediu relaxat de petrecere a timpului liber.”, a declarat Teodora Dinu, Director Proiect Diploma Show.

Anul acesta marchează și un record de lucrări înscrise la DIPLOMA Show. Festivalul a primit 505 înscrieri de la artiști emergenți din toată țara. În acest sens, categoriile care au primit cele mai numeroase înscrieri au fost: arhitectură, fashion, pictură, respectiv arte grafice. Orașele din care au provenit cele mai multe înscrieri au fost, în ordine: București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. 

Ediția numărul 10 DIPLOMA Show – marcată printr-o expunere unică: 10 artiști din toate edițiile festivalului vor putea fi admirați în 10 locuri-cheie din București

Anul acesta, festivalul dedicat noii generații de artiști, designeri și arhitecți români a ajuns la cea de-a zecea ediție. De-a lungul timpului, DIPLOMA Show a expus peste 1.300 de proiecte și a contribuit la promovarea a peste 1400 de creatori din noua generație. 

Totodată, între 7 septembrie și 15 octombrie, publicul larg va avea acces la o retrospectivă a festivalului prin prezentarea a 10 lucrări expuse la DIPLOMA Show de-a lungul timpului în 10 spații din București. Cele 10 locuri de expunere sunt destinații neconvenționale, de la spații de socializare până la librării și zone de tranzit. Publicul larg va găsi lucrări reprezentative din anii trecuți ai DIPLOMA Show la: Cărturești Carusel – Denisa Andreea Grosu, Cărturești Verona – Mihail Botnari, clădirea Globalworth Tower – Livia Greaca, Beans & Dots (Palatul Universul) – Irina Motroc, Aparterre – Heidi Ștefania Tradnik, Sneaker Industry – Gabriel Petre Arhire, Kraft Market – Radu Tudor Panait, Ototo Amzei – Miruna Gheordunescu, ALTRNTV – Ioana Preda, Mugshot – Christian Tudose. 

De asemenea, festivalul pregătește și alte evenimente și inițiative, cum ar fi petreceri, masterclass-uri sau focus-grupuri. DIPLOMA Show 2023 va fi și gazdă pentru o expoziție-invitată: „20 FAI”, dezvoltată de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM), cu ocazia celebrării a 20 de ani de Design de Produs și Arhitectură de Interior din cadrul universității. 

Prin toate aceste inițiative, evenimente și demersuri, ca în fiecare an, DIPLOMA Show devine atât un context unic în care noile talente își pot prezenta lucrările publicului larg, cât și un punct de întâlnire și socializare cu alți profesioniști din lumea artistică.  

Mai multe detalii despre festival și programul acestuia vor fi anunțate pe pagina de Facebook a comunității DIPLOMA, aici. Informații despre festival vor fi disponibile, de asemenea, pe pagina de Instagram și website

Participanții ale căror lucrări vor putea fi văzute la DIPLOMA Show anul acesta sunt:

Arhitectură: Alexandru Onciuleac // Andrada-Ioana Hanca // Andreea Marian // Andreea-Alexandra Ivănescu // Bogdan Botoi // Bogdan Rădulescu // Evelina Ursatii // Catrina Ioana Ulici // Ioana Afloarei // Ioana Delia Popa // Marius Indrei // Oana-Antonia Filip // Ovidiu Hodorogea // Sebastian-Ciprian Ioan // Sergiu Tudoran // Ștefan Mocanu

Arhitectură de interior: Adriana Adam // Enver Mamut // Iulia Gogoașa // Miruna Matel // Simina Haiduc

Artă grafică: Alexandra Cristina Duță // Alexandru Țicu // Carmen Maria Burnar // Claudiu Ștefan Roban // Dariana Onofre // Flavia Stanciu // Gabri Roșca // Irina Motroc // Maria-Ioana Dan // Mădălina Fleșeriu // Oana Sas // Szilvia Hanczig // Ștefania Vătășescu

Artă murală: Ali Emel Güneș // Alin Bădan // Dumitrița Gurău // Elena Chirilă // Elisabeta Maria Negoiță // Ioana Mihai

Arte textile: Alexandra Gherghinoiu // Anamaria Mihaela Aldea // Cătălin Gabriel Angelescu // Ioana Ciuciulică // Maria Emilia Boșoi 

Ceramică-sticlă-metal: Ana-Maria Mandi // Daria Rusu // Oriana Aslovici // Raluca Pârlițeanu

Design de produs: Caliopi Radu-Gheorghiu // Cristian-Răzvan Borza // David Borovic-Ivanov // Diana-Teodora Dragomir // Laura Neagu // Maria Crasuleac // Miruna Pupăză // Tania Man // Vlad-Ștefan Ciobanu

Design graphic: Adela Aruxandei // Adelina Enache // Adina Biet // Ana Letzner // Andreea Popescu // Cristina Crețu // Ilinca Ivănucă // Maria Borțoi // Mădălina Gușă

Fashion: Alesia Cîdă // Alina Sonmez // Claudia Ciotec // Columb Calancea // Corina Caravasili // Cristina Alexandru // Daniel Nicolescu // Daniel Radu // Erin Beatrice Gregor // Emma Năstase // Gabriela Baboș // Ionuț Răzvan // Iulia Anton // Luana Prădatu (Cuemjiev) // Ramona Bahrim // Robert Roca // Roxana Oana Oarga // Sara-Andreea Griguța // Silvia Sibi Stanciu // Tünde Hegedűs

Foto-video: Ada Ștefan // Ana Conțu // Anca Mihaela Enache // Andrei Gavrilița // Leo Bîrcu // Mihnea Jianu // Radu-Mihai Tanasa // Ruxandra Nițescu // Vlad Enache

Pedagogie: Silvia Simona Gaidi (Popa)

Peisagistică: Bogdan-Andrei Leca // Ruxandra-Maria Săndulescu

Pictură: Alexandra Ciorcilă // Alexandra Macarie // Andreias Welther // Ciprian-Andrei Ciobanu // Cosmin-George Caraman // Cristina Chirilă // Dan-Florin Dumănoiu // Diana Oană // Ioana Cristodorescu // Maria Stoica // Nora Cupcencu // Norica-Ioana Popescu // Natalia Silaghi // Raluca Micula // Teodora Ionescu

Scenografie: Anna Balázs-Bécsi // Gabriela Vlădușel // Ilinca Gavriliță // Kimberly Ligia Vintilă // Olti Angyalka // Maria Ordean & Alexia Dobre

Sculptură: Cristina Crăciun // Dan Cebotari // Daniel David Bandi // Maria Bianca Popa // Matei Emanuel // Ștefania Iakab-Chirca

Urbanism: Cristian-Andrei Ciocan // Elena-Cătălina Buzea // Ilona Albulescu // Raluca-Paula Lefca 

Amenajarea expoziției este semnată de I.O.G Arhitectura.

*** 

Un proiect The Institute

Prezentat de UniCredit Bank

Parteneri: IQOS România, Globalworth, Cemacon, Kozel

Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte

Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România

Parteneri media strategici: PRO TV, Kiss FM, Hotnews, Euromedia, YOOH

Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Revista Zeppelin, Designist, Molecule F, Modernism, Lovedeco, B365.ro, feeder.ro, munteanurecomandă.ro, Revista Atelierul, IQAds, Zile și Nopți, Glamour, The Woman, Happ.ro, Ziarul Metropolis, Arthood, Spațiul Construit, Alist Magazine

Echipa de creație: Radu Manelici, Claudia Draghia, Sebastian Pren

Partener monitorizare: MediaTrust

 

Despre The Institute

The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 25 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA, al Galei Societății Civile, Internetics, Cartierul Creativ, combinat.ro și inițiator al ASAP România.

 

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană simplă și de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate și de Investiții, oferind bazei sale de clienți o rețea unică vest, central- și est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management și UniCredit Services.