Ediția a IX-a DIPLOMA Show. 10 zile de artă contemporană, petreceri și experiențe culturale

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, începe la Combinatul Fondului Plastic din București, pe data de 7 octombrie. Festivalul se află la ediția a IX-a și pregătește pentru vizitatorii săi o experiență culturală completă timp de 10 zile, cu expoziții, petreceri, instalații și contexte de socializare.

Intrarea la DIPLOMA Show este gratuită. Expoziția centrală este organizată în 5 pavilioane din cadrul Combinatul Fondului Plastic și cuprinde 123 de proiecte artistice din 17 discipline creative diferite, cum ar fi fashion, design de obiect, sculptură, design grafic, arhitectură, foto-video, pictură și multe altele.

DIPLOMA Show se deschide pentru publicul larg vineri, pe 7 octombrie, începând cu ora 19:00 și poate fi vizitată până pe 16 octombrie, după următorul program: în weekend, între 10:00 și 22:00, iar în timpul săptămânii – între 16:00 și 22:00. Programul se prelungește până la ora 24:00 în cele două sâmbete ale festivalului (8 și 15 octombrie).

123 de proiecte artistice, 126 de artiști, arhitecți și designeri români, 17 discipline creative, 10 zile de creativitate și o destinație-reper pentru arta contemporană: așa arată experiența DIPLOMA Show, ajunsă la a IX-a ediție.

Anul acesta, publicul larg va putea admira cele mai bune lucrări de diplomă selectate de un Board Creativ format din peste 40 de profesioniști din industriile creative. Fiecare lucrare spune o poveste inspirată de experiențe personale, teme sociale sau provocări globale, pe care noua generație le explorează atât prin tehnici tradiționale, cât și prin metode de lucru noi.

La adresa din Băiculești 29, proiectele artistice vor fi putea fi vizitate în 5 pavilioane expoziționale: Galeria Senat, Spațiul The Institute, Galeria IOMO, Galeria ArtSafe și spațiile conexe ArtSafe din Combinatul Fondului Plastic.

Pentru a noua oară, DIPLOMA Show devine nu doar locul de întâlnire, ci și punctul de lansare și promovare a noilor talente din artă, arhitectură și design din România. O sărbătoare a proiectelor artistice foarte valoroase ale noii generații de creatori, care sunt convins că vor surprinde plăcut și de această dată publicul larg. Ne bucurăm să prezentăm una dintre cele mai ample selecții de artă contemporană din toate edițiile DIPLOMA Show de până acum, pe care bucureștenii nu ar trebui să o rateze”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.

O experiență culturală completă pentru publicul larg: petreceri, evenimente și instalații interactive în timpul DIPLOMA Show

Pe lângă expoziția centrală, publicul larg va avea și alte contexte de socializare la dispoziție, printr-o serie de evenimente și momente speciale.

În primul și al doilea weekend al festivalului, vor fi organizate petreceri la Combinatul Fondului Plastic. TALENT Party by Kozel are loc sâmbătă, pe 8 octombrie și aduce împreună artiști din noua generație, în cadrul unei petreceri inedite, cu acces gratuit, DJ set și un bar exterior asigurat de Kozel.

Pe 13 octombrie, are loc un eveniment de tip Open Doors, când galeriile și atelierele tuturor artiștilor de la Combinatul Fondului Plastic vor fi deschise vizitatorilor timp de o seară.

Combinatul Fondului Plastic va găzdui și o serie de workshop-uri realizate împreună cu echipa Asociației De-a Arhitectura și susținute de Globalworth, destinate înțelegerii mediului construit înconjurător, prin deprinderea unor cunoștințe de bază de arhitectură și planificare urbană.

De asemenea, spațiul exterior de la Combinatul Fondului Plastic devine un loc de petrecere a timpului liber pe tot parcursul festivalului, fiind amenajat de echipa de arhitecți și urbaniști BAZA. Deschidem orașul. Curtea va fi animată și de instalația interactivă Synesthesium, prezentată de IQOS și studioul H3, exclusiv între 7 și 9 octombrie.

De la barul amenajat în zona Gater nu vor lipsi momentele de consum oferite de Illy, Liliac sau Red Bull.

Accesul la DIPLOMA Show și toate evenimentele speciale din cadrul Combinatului Fondului Plastic este gratuit și se face printr-o rezervare în prealabil, aici. Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe pagina de Facebook DIPLOMA de aici sau în pagina dedicată evenimentului, aici.

Universități participante: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”,  Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj, Facultatea de Arhitectură și Urbanism (Univ. Tehnică din Cluj-Napoca), Facultatea de Arhitectură „George Matei Cantacuzino” (Univ. Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași), Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte și Design (Universitatea de Vest din Timișoara), Facultatea de Arhitectură și Urbanism (Universitatea Politehnică Timișoara).

Echipa de creație: Radu Manelici, Claudia Draghia, Sebastian Pren

Design expozițional: BAZA. Deschidem Orașul.

Producție pavilion expozițional de scenografie: Adrian Damian

Prezentat de: UniCredit Bank

Parteneri: IQOS România, Globalworth, Art Property City, Art Property Development, Kozel

Susținut de: Illy, Liliac, Red Bull

Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București alături de ARCUB

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Asociația de-a Arhitectura

Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural

Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Curatorialist, Designist.ro, Fashion Premium Magazine, FEEDER.ro, Festivalier, GLAMOUR, Igloo, IQads, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, News.ro, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, Zeppelin, Zile și Nopți, The Woman, Teen Press, WEEKEND Adevărul

***

Despre The Institute

The Institute  promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA Show, al Galei Societății Civile, Internetics, Cartierul Creativ, combinat.ro și inițiator al ASAP România.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.

UniCredit Group este o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. Scopul nostru este să susținem comunitățile să crească, oferind cele mai bune servicii pentru toate părțile interesate, descătușând potențialul clienților și al angajaților noștri din întreaga Europa.

­