Festivalul Internațional de Carte Transilvania vine anul acesta cu discuții interesante, lansări de carte pe care cititorii înfocați de-abia le-așteaptă, iar ultima zi a acestei ediții este rezervată aproape în totalitate celor mici. Întregul program și detalii despre evenimente se găsesc pe site-ul FICT.
„Într-adevăr, ediția din acest an este dedicată viitorului pe care deja îl trăim, și anume digitalizarea, motiv pentru care am organizat diferite discuții și dezbateri pe această temă. Însă nu am uitat de scopul principal al festivalului, și anume de a aduce cartea mai aproape de oameni. Astfel, și anul acesta am pregătit lansări de carte și evenimente pentru toate vârstele și, sperăm noi, pentru toate gusturile. Îi așteptăm pe clujeni (și nu numai!) să ni se alăture în cele patru zile de festival, să treacă pe la edituri, să răsfoiască pagini, să ne cunoască, să se bucure de povești așa cum o facem și noi, cei care organizăm acest eveniment care a ajuns acum la cea de-a noua ediție”, a spus Gabriel Bota, directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania.
Toamna aceasta în Piața Unirii, la FICT vor avea loc 43 de evenimente. Dintre acestea, 21 sunt lansări de carte, 4 sunt întâlniri cu scriitori internaționali contemporani celebri (Guillermo Arriaga din Mexic, Dacia Maraini din Italia, David Machado din Portugalia și Dimitrios Kanellopoulos din Grecia), iar 4 sunt dezbateri pe tema digitalizării. Restul, până la 43, sunt diverse conferințe și dialoguri, toate având în centru cultura și viața.
Având ca temă „AI și Cartea”, Festivalul Internațional de Carte Transilvania vine anul acesta cu dezbateri între unii dintre cei mai importanți specialiști din domeniu, care vor răspunde la întrebări pe care, poate, cu toții le-am avut și nu am știut cui să le adresăm.
Astfel, în zona de tehnologie și digitalizare, vor avea loc următoarele evenimente:
Tehnologia – amic sau inamic al profesionistului în sănătate
Invitați: Prof. Univ. Elena Dinte (Președinte Colegiul Farmaciștilor Cluj), Sigina Pop (Nutriționist dietetician), Dr. Horia Simu(Manager General Serviciul Județean de Ambulanță Cluj), Dr. Radu Vidra (Medic specialist oncologie), evenimentul fiind moderat de Luminița Rusu.
Importanța alfabetizării digitale/Ce facem cu analfabetismul digital?, eveniment realizat în parteneriat cu Școala Informală de IT.
Speakeri: Ioana Albert-Toth (Program Manager @Școala informală de IT & QA Architect), Alexandra Nap (Discipline Manager @Școala informală de IT & IT Consultant), Cristian Gabriel Pavel (CEO Alfa Software).
A.I. și Cartea
Invitați: Bogdan Putinică (CEO Microsoft România), Dr. Daniel Metz, Prof. Univ. Dr. Ciprian Mihali, Prof. Univ. Dr. Răzvan Cherecheș, Prof. Dr. Ing. Sergiu Nedevschi (Membru Corespondent al Academiei Române, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca).
O bună parte a zilei de duminică poartă numele de „FICT-ul copiilor” și este dedicată celor mici. Pentru ei, organizatorii FICT au pregătit lansări de carte pentru copii, personaje din povești, joculețe, face-painting și multe altele.
Festivalul se va încheia într-o notă atât serioasă cât și veselă cu evenimentul „Despre viață și alte glume”, care va fi o discuție sinceră între comediantul Nicu Bendea și scriitoarea Bianca Tămaș.
Mai multe detalii despre program și fiecare eveniment în parte se găsesc pe site-ul FICT, la secțiunea „Program”.
FICT este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, precum și a Consiliului Județean Cluj.
Sponsor Principal: Banca Transilvania
Sponsori: Axon Soft, Alfa Software, Eckerle Automotive, Digidon, Julius Meinl, PMA Invest, Pablo Sign, PP Protect, Napofarm, The Club, Elron Grup.
Partener de mobilitate: Aliat Auto.
Parteneri: Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj, Institutul Italian de Cultură din București, Avalon Events, Hampton by Hilton, Galeria Deco & Design, EDalt Institute, Sportscoaching România, Antoine Marquise, Explore Group, Maimuța plângătoare, Magic Puppets, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, YTA Events, Insomnia Cafe, L`éclair Magique, Candy Land by L`éclair Magique, Institutul Camoes, Candeleria.
Parteneri media: Agerpres, Buna Ziua Cluj, Catchy, Cluj.com, Cluj4ever, Cluj24, Cluju.ro, Clujul Cultural, E fain la Cluj, Făclia, Gazeta de Transilvania, I Like Cluj, Inspire Now, Lifestyle de Cluj, Media9, Napoca Live, Radio Cluj, Reading is cool, Refleqt Media, Revista Cultura, Revista Golan, The Woman, TVR Cluj, Via Cluj TV, Zile şi Nopți, Ziua de Cluj.
Despre FICT
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) este un festival de anvergură internațională care susține cultura română. În fiecare an, în cadrul festivalului sunt prezente cele mai importante edituri naționale și au loc zeci de lansări de carte, sunt prezenți invitați de onoare din diferite țări, au loc întâlniri cu scriitori, urmate de sesiuni de autografe și lecturi publice, recitaluri de poezie, conferințe, colocvii, spectacole de teatru. Festivalul Internațional de Carte Transilvania reunește astfel an de an diverse laturi ale artei într-un proiect unic european, contribuind direct la stimularea interesului pentru cultură și lectură.
FICT are un caracter educativ, științific, cultural și social, având scopul promovării cercetării științifice, a culturii române, a spiritului civic, susținerii publicațiilor științifice de specialitate, a materialelor de popularizare, organizării de manifestări științifice și expoziționale, cointeresării opiniei publice în activitatea de ocrotire a patrimoniului transilvănean și național.