Iarna este perioada ideală de a te uita la filme. Frigul de afară, mirosul de ceai sau vin fiert din casă și totodată, perioada ușor mai liberă dată de vacanța de sărbători ne dau răgaz să ne uităm la filme și să ne relaxăm. La ce ne uităm iarna aceasta? Desigur, seria de filme ,,Singur acasă” face deliciul sărbătorilor deja de ani buni, dar există unele producții pe care trebuie să le bifezi cu vizionat.
Mame bune și nebune 2
După primul film de succes, ,,Mame bune și nebune” revine cu o producție axată pe decorul de iarnă. În casele celor trei prietene apar de Crăciun mamele lor care aduc un plus de stres în viața mamelor deja mult prea ocupate. Amy, Carla și Kiki se simt subapreciate și decid să pornească o revoltă împotriva provocărilor date de sărbătorile de iarnă, atunci când mamele trebuie să se ocupe de tot ce înseamnă organizare. Până la finalul filmului însă, cele trei redescoperă și transformă relațiile cu mamele lor.
Tata în război cu tata 2
Un alt film care revine cu o nouă ediție este comedia ,,Tata în război cu tata”. Putem spune că este versiunea cu personaje principale masculine a filmului prezentat mai sus. Brad și Dusty trebuie să se ocupe de părinții lor intruzivi în perioada sărbătorilor de iarnă. Tatăl și tatăl vitreg, Dusty și Brad, își unesc forțele pentru a realiza și a le oferi copiilor lor Crăciunul perfect. Lucrurile par să funcționeze bine, până când sosirea tatălui lui Dusty, un bătrân macho și a tatălui lui Brad, un bărbat sensibil și exagerat de afectuos îngreunează lucrurile.
Paddington 2
Instalat cu bine în familia Brown, dăruiește fericire și marmeladă oriunde s-ar duce. În timp ce caută cadoul perfect pentru mătușa Lucy ajunsă la cea de-a 100 a aniversare, găsește o carte unicat într-un anticariat și organizează activități pentru a strânge banii necesari să o cumpere. Cartea este însă furată, iar Paddington și familia lui se concentrează pe demascarea hoțului.
Omul de zăpadă
Industria filmelor horror ne propune iarna aceasta pelicula Omul de zăpadă, în care toată povestea misterioasă regizată de Tomas Alfredson se învârte în jurul dispariției unei femei. Singuru indiciu de care detectivii și noi, publicul, avem parte este o eșarfă roșie, legată la gâtul unui om de zăpadă.
By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman
Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.
Sursă foto: Cinemagia, Pinterest