Flavia Giurgiu, actriță: „Un spectacol sau un concert funcționează ca un adaptor la sfârșitul unei zile pline. Te conectezi la el și te încarci sau te descarci, în funcție de ceea ce ai nevoie în acel moment.”

Flavia Giurgiu este o artistă prezentă și activă nu numai pe scena artistică românească, ci și europeană, combinând teatrul, dansul și arta performativă într-un univers creativ unic. Absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca și a Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, Flavia a colaborat cu regizori și coregrafi de renume, precum Radu Afrim, Gigi Căciuleanu, Andrei Șerban sau Oskaras Koršunovas. De la spectacolele clasice de la Teatrul Național București și Teatrul Bulandra, până la performance-uri inovatoare în muzee și festivaluri internaționale, cariera ei este definită de o explorare continuă a granițelor dintre muzică, mișcare și emoție.

La mijlocul lunii octombrie, Flavia ne invită să descoperim Chopin Exposed, un spectacol inedit în care muzica lui Frédéric Chopin și texte contemporane se întâlnesc într-un dialog artistic cu pianistul Sergiu Tuhuțiu, oferind publicului o experiență de introspecție și trăire autentică a emoțiilor.

Mi-am permis să îmi imaginez și s-a întâmplat.

Absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj și cu o pregătire coregrafică solidă, cariera ta combină teatrul, dansul și arta performativă. Privind în urmă, care a fost primul moment în care ai simțit că scena și performance-ul nu sunt doar pasiuni, ci un drum pe care vrei să-l urmezi?

Cu toată simplitatea și onestitatea spun mereu: dacă eu am putut înainta, poate oricine. Nu am doborât vreun record și nici nu am făcut ceva nemaivăzut, dar am visat.

Putem face orice. Avem atât de multă libertate și atât de multă frică…

În Chopin Exposed, textul și muzica lui Chopin creează un dialog artistic între trecut și prezent. Cum ai descoperit această combinație și ce te-a atras cel mai mult în ideea de a colabora cu Sergiu Tuhuțiu?

Nu există prezent, fără trecut. Evoluția înseamnă simplificare, complexitate, un proces lung și vast de schimbări și direcții. Dacă te întorci în timp în orice domeniu artistic – fie arhitectură, sculptură, pictură sau muzică –, oamenii au avut întotdeauna o preocupare fantastică pentru detaliu, măiestrie și creație și au construit capodopere.

Sunt un om al modernului, dar mă opresc mereu mereu și mă uit la detaliile clădirilor, le admir și mă întristez, recunosc. Admir nu doar detaliile, dar și funcționalitatea construcțiilor, în vremuri în care nici nu ne imaginam că vom avea tot ce avem. Evoluția asta pe care o apreciez ne conduce și înspre superficialitate, comoditate, înspre o viteză pe care nu o mai putem controla.

Sergiu este un pianist minunat și deschis la minte. M-a atras curiozitatea și dorința lui de a se juca în altă direcție. Sunt foarte multe lucruri pe care nu ți le permiți în clasic. Muzica durează atât cât ține partitura. În Contemporan e permis orice, dar nu te oprește nimeni să iei decizia pe care vrei să o iei și să te joci. Aici, muzica lui Chopin e protejată, nu intervenim peste ea cu niciun sintetizator.

În Chopin Exposed, muzica romantică și sound designul contemporan se întâlnesc într-un dialog delicat. Cum ai folosit expresivitatea scenică pentru a traduce fragilitatea, intimitatea și emoțiile subtile ale acestui spectacol?

Chopin Exposed este un concert – sau, mai precis, un performance –, dar cu siguranță nu este un spectacol în sensul clasic. Nu îmi doresc ca publicul să vină cu așteptarea unui show. Nu este despre asta. Este despre muzica lui Chopin, despre trăirea ei și despre călătoria interioară pe care o propune.

În Chopin Exposed, creativitatea ta se intersectează cu cea a pianistului Sergiu Tuhuțiu. Cum ai descrie dinamica voastră artistică și ce ai învățat despre colaborarea interdisciplinară în timpul repetițiilor?

Colaborarea cu Sergiu nu a fost pentru mine ceva complet nou, pentru că, fiind coregrafă și actriță, lucrez de mult timp cu muzica și emoția ca limbaje artistice complementare. Dinamica noastră s-a construit firesc, pe încredere și pe un instinct comun care ne ghidează deciziile creative. Cred că tocmai acest instinct artistic împărtășit este busola care dă autenticitate colaborării noastre.

Ai menționat că textele tale nu sunt doar „ale tale” și că mereu simți că ai putea face mai mult. Cum gestionezi această auto-exigență în procesul creativ și cum te influențează în performanțele tale?

Spuneam că nu le prezint ca fiind ale mele pentru că întotdeauna mă gândesc că pot mai mult și mai bine și că nu am timp acum, dar voi avea… Nu e adevărat. Nu am niciodată mai mult timp. Mă frustreză și mă bucură asta.

„Intensitatea cu care trăiesc uneori mă copleșește.”

Mi-aș dori să mă bucur mai mult de tot ceea ce fac. Mă implic intens în proiectele mele și uneori asta înseamnă că nu mai rămâne timp pentru promovare – să postez, să filmez sau să documentez ce lucrez. Se întâmplă chiar să nu am nicio înregistrare de la unele spectacole, fie pentru că nu sunt filmate, fie pentru că materialele primite nu reflectă realitatea artistică. Uneori par desprinse din arhivele anilor ’70. Îmi pare rău pentru asta, dar este o consecință a felului în care aleg să mă dedic procesului creativ.

Încă încerc să găsesc un echilibru între a trăi cu adevărat ceea ce fac și a gestiona această auto-exigență. Adevărul este că încă învăț să o gestionez.

Care este emoția sau mesajul pe care speri că spectatorii îl vor simți sau îl vor înțelege ulterior participării la Chopin Exposed?

E un concert: fiecare simte ce are nevoie să simtă.

În cariera ta ai lucrat cu regizori și coregrafi de renume. Ce ai învățat despre libertatea artistică și responsabilitatea de a spune povești autentice?

Libertatea artistică ți-o câștigi. Asta cu responsabilitatea de a spune povești autentice, nu trebuie să devină o presiune. Așa simt eu, poate alții nu simt așa. Nici nu mai știu ce să cred. 😊

Dacă te-ai uita la scena Chopin Exposed dintr-o perspectivă personală, cum te regăsești în acest spectacol? În ce fel crezi că publicul poate descoperi ceva din tine prin ceea ce aduci pe scenă?

Sunt eu în cea mai simplă și umană formă. Am scris un text pe care îl împart cu publicul. Un text intim pe care îl expun cu cea mai mare simplitate. Nu joc, nu dansez, nu fac niciun artificiu. E un concert. O confesiune. O călătorie.

„Vreau ca oamenii să vină la Chopin Exposed si să asculte. Atât. Pot să și închidă ochii.

Privind întreaga ta activitate artistică, ce rol joacă muzica și ritmul în performanțele tale? Cum ai descrie conexiunea care se creează între emoția transmisă prin cuvânt, corp și sunet?

Muzica este, fără îndoială, arta care conduce. Pentru mine, nu are rolul de a mă relaxa, ci de a-mi deschide un spațiu interior în care imaginația prinde viață. Sunt, într-un fel, dependentă de muzică – este una dintre cele mai mari plăceri ale mele.

Care a fost până acum cel mai memorabil moment pe scenă pentru tine și de ce? Dar cel mai greu rol sau performance?

Când s-a defectat holograma și nu a mai coborât de la ștangă, așa că am rămas dezbrăcată complet în mijlocul scenei. Luministul, ca să mă ajute, mi-a dat și un spot de lumină să mă văd. 😊 Am murit!

Cel mai greu rol? Nu știu, nu am avut cele mai comode roluri, dar nu le tratez ca fiind grele, ci provocatoare. De exemplu, Irina din Trei Surori, în regia lui Radu Afrim la TNB, a fost o provocare la început din cauza cantității mari de informație de procesat. Dar odată ce rolul s-a așezat, totul a curs firesc.

În final, dacă ai putea transmite un mesaj publicului despre frumusețea și provocările unei cariere interdisciplinare, care ar fi acesta – și de ce?

Publicul e minunat! Sălile, la spectacole, sunt pline chiar și în vremurile acestea grele pe care le trăim, pentru că nu trăim niște vremuri ușoare.

„Realitatea nu e atat de boemă și totuși oamenii vin la teatru, la concerte, la spectacole.”

Nu am să le dau niciun sfat. Sunt recunoscătoare că avem așa un public frumos.


Care este primul lucru pe care-l faci dimineața:

Mă spăl pe dinți și îmi beau cafeaua.

Ce culoare te reprezintă în acest moment al vieții tale?

Roz plămân.

Un rol jucat în care te-ai regăsit foarte mult:

Irina, Trei Surori.

Un vis personal pe care încă nu ți l-ai îndeplinit:

Să mixez ca DJ!

O întrebare pe care ți-ai fi dorit să ți se adreseze într-un interviu, dar nu a fost – și răspunsul tău la ea?

Trăim într-o bulă. Sunt atât de multe lucruri despre care îmi pun întrebări, și tot nu am răspunsuri!

_

Editor:

Credit foto: Ștefania Rădulescu