Francis On My Mind, artista care transformă emoțiile personale în povești cu ecou universal, s-a lansat în industria muzicală românească la doar 16 ani, purtând cu ea o pasiune pentru muzică născută în copilărie. Influențele hip-hop, R&B și pop-ul colorat al anilor 2000 i-au conturat universul sonor, vizibil atât la debutul său pe scena X Factor România, cât și în piesele de astăzi.
„Participarea la X Factor a fost pentru mine o rampă de lansare, dar și un test de rezistență”, mărturisește artista, care și-a găsit între timp vocea în electro-indie-pop și în lirismul sincer al versurilor ce îndeamnă la introspecție și visare.
Pentru Francis, starea transmisă este esențială — acea magie care se naște atunci când creezi liber, fără presiuni sau așteptări:
„Vreau să nu uit niciodată cum e să creezi doar de dragul creației. Acolo se naște magia.”
Cu un sound modern și o sensibilitate aparte, Francis continuă să-și scrie drumul fără să uite de unde a pornit: „Versiunii mele aflate la început de drum i-aș spune să-și asculte vocea interioară, chiar și atunci când e greu sau pare că nimeni nu o înțelege.”
Descoper-o pe Francesca, dincolo de scenă și versuri, într-un interviu despre curaj, evoluție și bucuria sinceră de a fi artist.
Care au fost genurile muzicale sau, mai specific, artiștii muzicali cu a căror muzică ai crescut? Se fac remarcate influențe de-ale lor în muzica pe care tu o faci încă și astăzi?
Am crescut într-un mix muzical destul de eclectic. În casă răsuna mereu hip-hop și R&B – genuri care m-au învățat sinceritatea și ritmul interior. Lauryn Hill și Amy Winehouse m-au format profund, nu doar muzical, ci și emoțional, pentru că spuneau lucruri grele cu o naturalețe care te lovea direct în suflet.
În paralel, pop-ul colorat al anilor 2000 m-a făcut să iubesc energia și melodiile catchy. Apoi, am descoperit și zona electronică, care m-a atras prin libertatea pe care o oferă în explorarea sunetului. Toate aceste influențe s-au sedimentat în mine și se simt în vibe-ul muzicii pe care o fac azi – un mix între emoție, ritm și culoare.
Cum a arătat, pentru tine, primul moment când ți-ai dat seama că muzica s-ar putea să fie “your thing”? În ce feluri a evoluat și s-a schimbat relația ta cu muzica de la momentul respectiv până astăzi?
Cred că în jurul vârstei de 13-14 ani am început să simt că muzica nu e doar o joacă sau un hobby temporar. Era ceva mult mai profund.
„Scriam versuri seara, în liniște, și simțeam că îmi dau voie să spun ce nu puteam exprima altfel. Era o formă de terapie, dar și un mod de a înțelege lumea și pe mine însămi.”
A fost momentul în care am realizat că muzica e mai mult decât o pasiune – e o parte esențială din cine sunt.
Dacă te-ai întâlni cu versiunea ta de 16 ani, ce i-ai spune – cu blândețe și cu toată experiența pe care ai acumulat-o până acum? Care este un lucru pe care ți-ai fi dorit să-l fi știut despre muzică înainte de a intra efectiv în industria muzicală?
I-aș spune să aibă răbdare cu ea însăși. Să nu se teamă să fie diferită, să fie vulnerabilă și să nu alerge după validarea altora. Să își asculte vocea interioară, chiar și atunci când e greu sau pare că nimeni nu o înțelege. Și mai ales să aibă încredere că toate lucrurile prin care trece o vor ajuta să devină artista și femeia care visează să fie.
Piesa ta, „This Is My Time”, vorbește despre conectarea cu copilul interior. Ce parte din copilăria ta îți dorești să nu pierzi niciodată?
Vreau să păstrez curiozitatea aia pură, bucuria de a descoperi lumea fără frică și fără limite. Când ești copil, visezi fără bariere, iar energia aia e ceva ce încerc să păstrez în procesul creativ.
Ai participat la X Factor când erai foarte tânără. Cum îți amintești perioada aceea? Ce ți-a lăsat în suflet: presiune, încredere, revelații?
X Factor a fost un carusel de emoții. A fost pentru mine o rampă de lansare, dar și un test de rezistență. Am învățat să gestionez presiunea, camerele, așteptările – toate într-un timp foarte scurt.
A fost o lecție importantă despre ce înseamnă să faci muzică pe bune, nu doar din pasiune, ci ca meserie. M-a întărit și m-a făcut să îmi dau seama că, dincolo de talent, ai nevoie de disciplină, echilibru și o doză sănătoasă de curaj.
Astăzi, muzica ta fuzionează influențele pop moderne cu vibrațiile electro și un aer nostalgic al anilor ’80. Ce te atrage la acea decadă și cum reușești să transformi inspirația retro într-un sound actual, care vorbește generației tale?
Anii ’80 au un vibe care te prinde imediat – mixul ăla între energie, synth-uri vibrante și o doză sinceră de melancolie. E o estetică sonoră care îți dă libertatea să fii intens, dar și sensibil. Îmi place să iau elemente din acea perioadă și să le aduc într-un context actual, reinterpretat, astfel încât generația mea să se poată regăsi în ele. E ca o punte între trecut și prezent.
Piesele tale au o sinceritate crudă, dar sunt ambalate în beat-uri care rămân cu tine. Cum arată o zi în care scrii muzică? Te lași ghidată mai mult de emoție sau de sunet?
Totul pleacă de la o emoție puternică. E punctul zero. Uneori, e o stare, alteori o amintire sau o întrebare care nu-mi dă pace. După ce identific acea emoție, încep să construiesc universul sonor care o susține – ca și cum aș crea o coloană sonoră pentru ceea ce simt. E un echilibru între instinct și intenție, și de multe ori mă las ghidată de vibe-ul momentului.
Ai lansat, de curând, piesa „Lucky” – care are un vibe molipsitor, optimist. Ce te face pe tine, cu adevărat, să te simți norocoasă? 🙂
Mă simt norocoasă să pot trăi din ceea ce iubesc. E un privilegiu să scriu, să cânt și să simt că muzica mea ajunge la oameni și le spune ceva. Norocul, în cazul meu, e un mix între muncă, alegeri bune, oameni care m-au susținut la timp și acel moment magic în care ceva se leagă. Dar mai ales, e o alegere conștientă de a vedea binele, chiar și când e greu.
„Lucky” are un aer jucăuș, dar în spate se simte un mesaj subtil despre alegerea de a vedea binele. Care este povestea acestei piese și cum a prins ea contur? Care este versul tău favorit din aceasta?
“Lucky” e despre puterea de a alege lumina, chiar și în momentele gri. Nu e despre viața perfectă, ci despre cum îți alegi perspectiva. Versul meu preferat este “I get so lucky, issa crime” – pentru că transmite ideea că uneori, să ai încredere în bine și în tine pare o nebunie, dar e exact ce ai nevoie.
În piesele tale se regăsesc teme ca dorul, iubirea, speranța. Cum ți-ai cultivat curajul de a fi vulnerabilă în fața publicului?
La început, mi-a fost frică. Frică să nu fiu înțeleasă greșit sau judecată. Dar când am început să scriu sincer, am văzut cum oamenii reacționează – cum găsesc în muzica mea propriile trăiri. Asta mi-a dat curaj.
„Să fii vulnerabilă e, de fapt, o formă de forță. E o declarație că te accepți complet, cu toate părțile tale.”
Ai luat în calcul vreodată posibilitatea de a renunța la muzică? Dacă n-ai face muzică astăzi, ce altceva ai face – și de ce?
Da, au fost momente când am simțit că e prea mult – presiunea, nesiguranța, comparația constantă. Dar muzica e parte din mine, nu pot s-o scot din ecuație.
Dacă n-aș face muzică, probabil aș fi tot într-un domeniu creativ – film, fotografie, poate scris. Ceva care mi-ar permite să spun povești și să transmit emoții.
De la momentul debutului tău pe scena muzicală românească până astăzi, care ai spune că au ajuns să fie cele mai grele părți ale vieții de artist și care sunt momentele în care simți că merită?
„Cea mai grea parte e să rămâi autentic într-o industrie care te poate împinge să te conformezi.”
Dar cele mai frumoase momente sunt acelea în care cineva îți spune că muzica ta l-a ajutat sau l-a făcut să simtă ceva real. Atunci știi că merită fiecare noapte nedormită, fiecare dubiu.
Ce înseamnă viața de artist în ore de muncă – pregătiri, înregistrări, filmări? Cum și când îți vine inspirația pentru scris printre toate orele de muncă propriu-zisă pentru proiectul tău muzical?
E un amestec de haos organizat. Sunt zile întregi de studio, repetiții, filmări, dar și momente de introspecție și creație pură. Inspirația nu vine doar când o cauți – uneori apare dintr-o conversație, alteori într-o plimbare sau când nici nu te aștepți. Trebuie doar să fii deschis și să o recunoști când vine.
Într-o industrie care pune deseori accent pe aparențe, tu rămâi sinceră cu tine. Ce rol joacă, pentru tine, transparența și încrederea, nu doar în relație cu tine ca artistă, ci și cu tine femeie – cea care ești atunci când nu ești pe scenă sau în fața camerelor de filmat? Dar în relație cu fanii tăi?
Pentru mine, transparența e o formă de respect față de mine și față de ceilalți. Sinceritatea creează legături reale, autentice. Încrederea vine din această transparență – când oamenii știu că ceea ce spui și ce transmiți e real. Atât în muzică, cât și în viața personală, e ceva ce încerc să cultiv constant.
Cum reușești să trasezi limite între viața profesională și cea personală, între ceea ce expui public comunității tale (pe rețelele de social media, spre exemplu) și ceea ce păstrezi privat, pentru tine?
Am învățat să trasez limite sănătoase. Împărtășesc cu publicul ceea ce simt că e potrivit, dar păstrez pentru mine momentele și emoțiile care sunt prea personale. E important să fii autentic, dar să-ți protejezi și spațiul tău interior.
Dac-ar fi să sumarizezi povestea omului Francis On My Mind în nu mai mult de trei piese de-ale tale lansate până acum, care ar fi acestea? Ce spun ele despre parcursul tău personal și artistic de până acum?
– “This Is My Time”: începutul drumului, descoperirea de sine și curajul de a spune „acum e momentul meu”.
– “Lucky”: alegerea conștientă de a vedea partea bună, de a trăi cu recunoștință.
– “Somebody Else But Me”: vulnerabilitatea pură, atunci când te simți pierdut, dar alegi să fii sincer cu tine.
De ce “Francis On My Mind”:
“Francis” vine de la numele meu real, Francesca – o conexiune cu cine sunt cu adevărat. “On My Mind” e despre scopul meu final: ca muzica mea să rămână în mintea oamenilor, să creeze emoții, amintiri, stări. E o declarație artistică și personală în același timp.
Ce spune look-ul tău despre tine:
Look-ul meu e o extensie a personalității mele – un mix între autentic, urban și cool. Nu urmăresc trenduri, ci încerc să exprim prin haine și stil ceea ce simt. E un mod de a spune: „așa sunt eu, fără filtre, fără mască”.
Cum te-ar descrie prietena ta cea mai bună:
Cred că ar spune că sunt o persoană sinceră, prezentă și cu mult suflet. Că pun pasiune în tot ce fac și că nu mă tem să fiu reală, chiar și când e greu.
Cel mai important sfat pe care l-ai primit la început de drum:
Să rămân fidelă mie însămi, indiferent ce îmi spune lumea sau industria. Să nu-mi pierd vocea interioară, pentru că acolo e forța mea.
Un loc vizitat, care s-a transformat în inspirație pentru o piesă scrisă ulterior:
O plimbare printr-un oraș vechi, cu străzi pietruite și clădiri care respirau povești. Am simțit dorul și poezia acelui loc și mi-a inspirat o piesă despre amintiri, regrete și speranță.
Melodia pe care o ai pe replay în această perioadă:
“Lost in Yesterday” de Tame Impala, vibe-ul retro modern mă prinde total.
O întrebare care ți-ai fi dorit să-ți fie adresată într-un interviu, dar care nu a fost până acum, și răspunsul la aceasta:
– „Cum faci să fii atât de sinceră în muzică fără să te simți expusă?”
– „Am înțeles că sinceritatea nu mă face slabă, ci puternică. Muzica mea e felul meu de a înfrunta lumea, și chiar dacă uneori mă simt vulnerabilă, știu că mesajul meu poate ajuta sau atinge pe cineva. Și asta face totul să merite.”
_
Editor:
