Alina Tanasă – digital talent, content creator și, în prezent, mama lui Leon, este una dintre cele mai influente persoane din industria modei românești.
Cunoscută sub pseudonimul „Fabuloasa Alina”, primii pași ai carierei au început acum 10 ani, când a co-fondat agenția Fabulous PR&Events, alături de Diana Enciu. Ulterior, agenția le-a ajutat să dezvolte conceptul de Absolutely Fabulous: Fashion&Vintage Fair, unul dintre cele mai cool târguri de shopping, primul e-zine de fashion din România și blogul Fabulous Muses, care le-a adus celor două muze recunoașterea internațională.
Traiectoria activității ei s-a schimbat odată cu apariția primului copil, Leon. Iar, cu această ocazie, am discutat cu Alina despre modul în care și-a pus Leon amprenta asupra conținutului pe care îl împărtășește cu comunitatea ei de mămici, naturalețea, dar și deschiderea de a aborda noi subiecte, precum nașterea naturală și dificultățile zilnice prin care trece un creator de conținut mamă.
Cum arată o zi din viața unui creator de conținut, fashion blogger și proaspătă mamică, în ianuarie 2021?
Într-o zi normală mă trezesc la ora 8. Sper să mai doarmă Leon încă 30 de minute că să mă pot spăla pe dinți, să-mi fac un duș și să-i pregătesc micul dejun. Un ou poșat sau un terci, de obicei. De multe ori se trezește și el, iar atunci este puțin mai complicat. Am noroc că-i face și Dragoș micul dejun.
La 9:30 plecăm la grădiniță. Suntem în perioada de acomodare și trebuie să stau cu el. Dar, s-a adaptat foarte bine și-i plac mult copiii, așa că mă cheamă doar după 1:30. O să tot creștem timpul până îl voi lăsa singur.
La 12:00 merge acasă și îl țin de vorbă pentru a nu adormi deoarece la 12:30, când ajungem, îl bag direct la somn. Doarme până la 2-2:30, timp în care: eu fac curat, îi pregătesc prânzul și mă uit pe mail-uri, contracte și ce treaba mai am.
Este un timp extrem de prețios pentru mine. După ce se trezește, mâncăm și mergem la joacă. Câteodată, îl mai scot afară, dar depinde de vreme (la grădiniță stă afară o oră). La 7, îi fac băița și după, pe la 8, îl bag la somn.
Sunt zile mai bune și zile mai grele. Când am de făcut poze, mă organizez cu câteva zile înainte. Dragoș stă cu Leon sau vine cu mine la poze. Nu e deloc ușor, dar mă descurc. Seara, după ce adoarme, îmi fac ținutele și mă organizez în mare.
Privind în urmă, cum ți s-au schimbat responsabilitățile în plan personal și profesional din momentul în care ai devenit mamă?
Cred că totul a trecut la un alt nivel de când sunt mamă. În plan profesional, este puțin mai greu să mă organizez. Am idei și îmi doresc să fac proiecte wow, dar nu mereu e posibil, și atunci mai intervine compromisul.
Nu regret nimic și mă bucur că până acum mi-am dus toate proiectele la bun sfârșit! În plan personal, vreau să fiu o mamă bună, devotată și implicată. Mă distrez foarte tare cu Leon și râd mult. E tare simpatic și cred că o să fie din ce în ce mai frumos.
Ai împărtășit pe blog-ul Fabulous Muse povestea nașterii naturale a lui Leon. Ce te-a determinat să optezi pentru o naștere naturală în detrimentul uneia prin cezariană?
Nu cred că mi-a trecut vreodată prin cap, de când mă știu, să nasc prin cezariană. Îmi doream enorm o naștere naturală. Este menirea noastră, a femeilor, să aducem copii pe lume și voiam să trăiesc această experiență.
M-am gândit și la cezariană (în caz de urgență), dar trebuie să recunosc că mi-era frică de intervenția chirurgicală și tot ce presupune ea.
Inspiri zilnic femeile să-și acorde puțin „me time” pentru propria stare de bine. Cum ți-ai găsit tu echilibrul, mai ales în perioada pandemică?
Nu știu dacă mi-am găsit echilibrul. Cred că și eu mai am mult de lucrat. Trebuie să recunosc că pandemia mi-a prins bine (la început cel puțin). A stat și Dragoș acasă cu noi. A gătit și mi-a fost puțin mai ușor și mie să mă ocup de Leon.
Ca proaspete mămici, suntem mereu obosite, iar oboseala produce un mare dezechilibru. Despre acest „me time” ce să zic. Avem nevoie de ajutorul soțului, dacă nu avem bonă sau alte ajutoare. Din acest motiv, eu am făcut compromisul cu grădinița. Dar, mă bucur că lui Leon îi place. Altfel, aș fi renunțat.
Colaborezi cu branduri pentru copii și recomanzi servicii de calitate mamelor care fac parte din era digitală. Cum crezi că s-a schimbat misiunea ta acum în calitate de InstaMum?
Înainte să devin mamă, nu știam cum va fi și nici ce turnură va lua contul meu, dar mereu am spus că voi face așa cum simt. Și simt că rolul de mamă mi se potrivește și îmi place foarte tare. Dar nu promovez decât produse sau servicii pe care le testez și în care cred.
Și, pe lângă job-ul de mamă, îmi place să fac proiecte de fashion & beauty deoarece mă fac fericită și mă împlinesc. Cred că următoarele mele proiecte se bucură de acest mix.
Pe blog-ul Fabulous Muses și pe Instagram-ul (@fabmusealina) surprinzi atât momentele magice, cât și dificultățile trăite alături de primul tău copil, Leon. Cât de importantă ți se pare această onestitate în relația clădită cu comunitatea ta?
Nu pot fi altfel decât sinceră. Așa am fost mereu și așa voi fi. Viața de mamă este una frumoasă, dar are părțile ei grele. Îmi place să povestesc cu mamele din comunitatea mea și să ne încurajăm reciproc.
Îmi petrec mult timp răspunzând mesajelor pentru că simt că este de datoria mea să fiu acolo pentru femeile care îmi scriu.
Am descoperit că ai început să-i faci un photo diary lui Leon pe contul său de Instagram (@leontomatanasa). Ce alte planuri ți-ai mai setat pentru următoarea perioadă?
Credeam că va fi ușor să postez o poză cu el în fiecare zi, chiar din ziua respectivă. Ei bine nu mi-a ieșit și n-am reușit să postez zilnic. Mi-a părut rău că nu am început din ziua 1 pentru că aș fi avut un jurnal al evoluției lui.
Iar, legat de planuri, sper să reușesc să fac cât mai multe viitoare mămici să se informeze legat de naștere și aibă mai multă încredere în ele și în corpul lor. Și sper să am cât mai multă.
Un sfat pe care vrei să-l transmiți mămicilor The Woman:
Să fie bune cu ele!! ❤️
—
Cristina Giurcanu, studentă în anul III, în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, are 21 de ani și locuiește în orașul Cluj-Napoca unde îmbrățișează diferite oportunități de voluntariat.
Pasionată de scris, realizează articole pentru revista digitală Inspire Cluj, iar în timpul liber îi place să citească cărți de dezvoltare personală și să scrie poezii.