În spatele Raspberry Communication se află două perspective diferite, dar perfect complementare: Ilinca Drăguleanu și Simona Grindeanu. Cu peste 15 ani de experiență fiecare, construite atât în agenții, cât și în companii și media, ele au ajuns să privească comunicarea din toate unghiurile: de la strategie și execuție, până la impactul real în business.
Au pornit agenția din dorința de a lucra altfel: mai asumat, mai conectat la realitate și mai aproape de idei care chiar contează. Astăzi, stilul lor de lucru îmbină creativitatea cu pragmatismul, iar relațiile cu clienții sunt construite ca parteneriate reale, nu simple livrări de servicii.
Ne vorbesc astăzi deschis despre începuturi, despre lecțiile antreprenoriatului, despre lucrurile care nu se văd din exterior și despre cum arată, în viziunea lor, o comunicare care rămâne. Un interviu despre parteneriat, pasiune, curaj, onestitate și despre cum Raspberry Communications a devenit o „extensie a lor” în care „se regăsesc zi de zi”.
Fetelor, amândouă aveți peste 15 ani de experiență, dar trasee diferite. Cum v-au format aceste perspective modul în care gândiți comunicarea astăzi?
Credem că, în comunicare, nu există un singur adevăr – există perspective diferite care, puse împreună, dau sens. Iar parcursul fiecăreia dintre noi ne-a învățat exact asta: că nu e suficient să ai idei bune sau execuție impecabilă, ci să știi cum le așezi în context.
Traseele noastre diferite nu ne-au dus în direcții opuse, ci ne-au completat. Ne-au ajutat să vedem comunicarea atât din interiorul mecanismului media, cât și din realitatea business-ului. Și, poate cel mai important, ne-au învățat că impactul apare atunci când reușești să îmbini relevanța cu pragmatismul.
Cum a luat naștere Raspberry Communication? Ce v-a determinat să faceți acest pas?
Raspberry Communication nu a apărut dintr-un plan perfect desenat, ci dintr-un moment în care am simțit amândouă că vrem mai mult sens în ceea ce facem. Era mai puțin despre a construi un business și mai mult despre a construi un mod de lucru în care să credem. Simțeam că în industrie se vorbește mult despre livrare și prea puțin despre responsabilitate, despre relații reale, despre idei care chiar contează.
Nu ne-am așezat la masă cu un P&L în față, ci cu o întrebare simplă: cum ar arăta o agenție în care ne-ar plăcea nouă să fim clienți? De acolo a început totul. A fost un pas făcut cu multă energie, dar și cu destul curaj – pentru că nu aveam toate răspunsurile. Aveam, în schimb, convingerea că există loc pentru o agenție care nu promite mai mult, ci face mai bine. Care nu tratează relațiile ca pe niște contracte, ci ca pe niște parteneriate reale. Și, poate cel mai important, am vrut să construim ceva care să ne semene – nu doar ca stil de lucru, ci ca valori.
Cum ați simțit antreprenoriatul la început? Ce v-a învățat nou despre voi acea etapă și cum simțiți astăzi mediul antreprenoriat?
Am început fără un business plan clasic. A fost, sincer, un leap of faith. Și imediat după ce am început să avem primele proiecte, a venit pandemia și a blocat tot. A fost o perioadă extrem de dură – nu știam dacă vom reuși să mergem mai departe.
Am trecut foarte repede de la entuziasm la incertitudine. Dar exact acolo am învățat cele mai importante lucruri: că perseverența contează mai mult decât timingul perfect și că, dacă faci lucrurile bine și cu sens, există o cale. Astăzi, mediul antreprenorial e poate și mai complex – crizele sunt multiple și continue. Dar dacă ar fi să o luăm de la capăt, am face aceleași alegeri.
Dacă ar fi să descrieți Raspberry Communication nu ca business, ci ca o extensie a voastră, ce părți din voi se regăsesc cel mai mult în felul în care arată astăzi agenția?
Raspberry Communication este, în esență, o extensie foarte fidelă a noastră. Se simte în energia cu care lucrăm, în felul în care căutăm idei care să spună ceva real, dar și în nevoia constantă de a pune lucrurile într-o structură clară, care funcționează dincolo de prezentare.
La nivel personal, venim cu lucruri diferite. Simona aduce mai mult zona de energie, creativitate și dorința de a construi concepte care au un unghi și o relevanță reală. Ilinca vine cu echilibrul, cu partea de organizare, pragmatism și cu grija ca tot ceea ce construim să fie bine legat, coerent și aplicabil.
Și tocmai din combinația asta a ieșit agenția – un mix între idee și execuție, între entuziasm și rigoare. În final, agenția nu e doar un loc în care livrăm proiecte, ci un mod de a face lucrurile în care ne regăsim amândouă.
Într-un parteneriat atât de apropiat, cred că apar inevitabil și diferențe de ritm, de stil, de reacție. Cum ați învățat, în timp, să vă ascultați cu adevărat, mai ales în momentele în care nu sunteți de acord?
Se spune des că nu e bine să faci business cu prietenii. La noi nu a fost cazul. Am învățat în timp să ne calibrăm foarte bine. Avem stiluri diferite și e ok.
Ilinca spune despre mine că sunt ca o oală sub presiune în anumite momente, iar ea știe exact când și cum să „dea drumul” presiunii. Eu, la rândul meu, am învățat unde să mă opresc și ce contează pentru ea.
Dar, dincolo de stiluri, avem o regulă foarte clară: deciziile se iau pe argumente. Și în fața unor argumente solide, niciuna dintre noi nu ține de o idee doar pentru că e „a ei”.
Cum sunt împărțite sarcinile voastre în interiorul agenției și cum simțiți că vă completați reciproc?
Rolurile s-au așezat în timp destul de organic, fără să fie nevoie să le definim rigid de la început. Ilinca este foarte ancorată în zona operațională – gestionează social media, evenimentele și tot ce ține de structură, bugete și funcționarea de zi cu zi a agenției. Este cea care se asigură că lucrurile nu doar arată bine pe hârtie, ci și se întâmplă, la timp și în parametrii corecți.
Simona intră mai mult în zona de PR, influencer marketing și direcție creativă – în construirea ideilor, în felul în care spunem poveștile și în cum ducem mesajele mai departe.
Nu a fost o împărțire forțată, ci una care a venit natural din felul în care suntem. Și cred că tocmai de aceea funcționează: pentru că nu ne suprapunem, ci ne completăm.
În industrie se vorbește mult despre campanii, rezultate, KPI-uri, dar mai puțin despre partea invizibilă. Care sunt lucrurile care nu se văd niciodată din exterior, dar care consumă cel mai mult?
Ce nu se vede aproape niciodată este cât de mult se lucrează până ajungi la ceva care pare „simplu”. Ideile bune nu vin doar dintr-un moment de inspirație. Vin din multă muncă, din variante aruncate, din întrebări de genul „are sens?”, „spune ceva sau doar arată bine?”. De cele mai multe ori, prima idee nu e niciodată cea care rămâne.
Apoi e partea aia mai puțin glamorous: să iei o idee și să o treci prin realitate. Bugete, contexte, limitări, oameni. Să o ajustezi fără să o diluezi. Acolo se pierde sau se câștigă, de fapt, o campanie.
Și, dincolo de toate, sunt detaliile mici, obsesive, pe care nu le vede nimeni, dar care fac diferența între „ok” și „wow”. Am stat în agenție și am cusut manual o coadă de sirenă pentru un eveniment, pentru că nimic din ce găseam nu era suficient de bun. Am ars sute de bețe de chibrit, unul câte unul, pentru un kit de PR, doar pentru că fiecare element trebuia să spună aceeași poveste. Nu sunt lucruri pe care le pui în KPI-uri. Dar sunt exact lucrurile care fac ca, la final, cineva să simtă ceva, nu doar să vadă ceva.
Apoi, cum măsurați concret rezultatele unui campanii? Când spuneți că este una reușită? Ce face ca o campanie să rămână, nu doar în rapoarte, ci în mintea oamenilor?
Ne uităm, evident, la indicatori clasici – reach, engagement, vizibilitate. Dar, dincolo de cifre, pentru noi contează dacă mesajul a ajuns unde trebuie și dacă a fost înțeles corect.
O campanie reușită nu e doar una care performează în raport, ci una care schimbă ceva: percepție, comportament sau măcar deschide o conversație relevantă. Iar cele care rămân sunt cele care au un adevăr în spate, nu doar o execuție bună.
Spuneți că nu vedeți relația ca una clasică agenție–client, ci ca un parteneriat real. Cum se simte concret diferența asta în lucru, zi de zi? Ce face ca o relație să treacă din zona de „prestare de servicii” în cea de încredere reală?
Pentru noi, parteneriatul nu e un cuvânt frumos din prezentări, ci felul în care arată, de fapt, relația de lucru în fiecare zi, pentru noi două, dar și pentru colegii noștri.
Se vede în momentele în care spunem „nu”, chiar dacă ar fi mai simplu să spunem „da”. Pentru că știm că o idee care nu are sens sau nu e potrivită pentru brand nu trebuie împinsă mai departe doar ca să bifăm livrarea. Se vede în faptul că nu așteptăm brief-ul perfect ca să începem să gândim. De multe ori venim noi cu întrebările, cu direcții, cu unghiuri care poate nu sunt evidente din interiorul companiei.
Și, foarte important, se vede în cum gestionăm lucrurile când nu ies perfect. Pentru că inevitabil apar situații în care trebuie ajustat, schimbat, recalibrat. Acolo se face diferența – în cât de deschis poți să fii, cât de repede reacționezi și cât de onest ești în discuție. Un parteneriat real e despre încrederea că lucrezi cu cineva care nu doar execută, ci căruia chiar îi pasă de rezultat, uneori mai mult decât pare „necesar”.
Lucrați atât cu startup-uri, cât și cu branduri foarte cunoscute. Cum se schimbă energia și responsabilitatea voastră de la un capăt la altul al spectrului?
Surprinzător, nu se schimbă. Lucrăm cu aceeași energie și implicare, indiferent de dimensiunea clientului.
Se schimbă, în schimb, contextul – la startup-uri există mai multă flexibilitate, dar mai puțină predictibilitate. În corporate, lucrurile sunt mai structurate, dar și mai lente. Pentru noi, diferența o face relația și deschiderea clientului, nu dimensiunea lui.
Legat de echipă, cum recunoașteți, dincolo de CV-uri, un om cu care știți că puteți construi pe termen lung?
Nu întotdeauna recunoaștem – am greșit și noi de multe ori. Dar, de fiecare dată când a funcționat, a fost acolo un feeling inițial: energie bună, dorință reală de a crește și de a se depăși. Am ajuns la o concluzie însă: competențele se construiesc, însă atitudinea, mai greu.
Cum arată oamenii care vă sunt alături?
Sunt implicați, curioși și asumați. Nu sunt genul care „bifează task-uri”, ci oameni care pun întrebări, vin cu idei și își asumă responsabilitatea pentru ceea ce fac. Și, poate cel mai important, sunt oameni care au grijă unii de alții și cărora le place ceea ce fac.
Cum ați învățat să fiți lideri, nu doar colegi, mai ales în situațiile în care trebuie să luați decizii dificile, care nu sunt confortabile pentru nimeni? Cum v-ați descrie stilul de leadership?
Credem ca leadership-ul se învață zi de zi, se adaptează și noi încă mai avem de învățat. Cred că mult din stilul nostru vine și din faptul că suntem mame. Am învățat să fim ferme, dar cu blândețe. Să spunem lucrurilor pe nume, dar fără să pierdem empatia. Indiferent de experiența profesională pe care o avem, am învățat să ascultăm,să fim deschise și să fim flexibile atunci când este nevoie.
Nu credem în leadership prin autoritate (mai ales când vine vorba de Gen Z), ci prin claritate, consecvență și încredere. Și, chiar dacă nu e întotdeauna confortabil, știm că uneori cele mai corecte decizii sunt și cele mai dificile.
Ce ați sfătui astăzi o tânără la început de drum, dacă își dorește o carieră în domeniul comunicării?
În primul rând, aș întoarce puțin întrebarea – de ce doar o tânără? Comunicarea bună nu ține de gen, iar industria asta e plină și de bărbați care o fac excepțional.
Dincolo de asta, cred că cel mai important lucru este să își clarifice de ce vrea să intre în domeniu. Pentru că imaginea din exterior e, de multe ori, foarte diferită de realitate. Nu e doar despre campanii frumoase și evenimente, ci despre multă muncă, presiune, decizii și responsabilitate.
Apoi, să aibă răbdare să construiască. Nu există shortcut-uri reale în comunicare, cum nu există în nicio meserie. Și da, să citească. Mult. Dar nu doar despre comunicare. Să înțeleagă oameni, contexte, cum funcționează lumea din jur. Pentru că, în final, comunicarea bună nu vine din tehnici învățate, ci din capacitatea de a înțelege ce contează cu adevărat pentru ceilalți. Și poate cel mai important: să nu încerce să fie „ca în industrie”, ci să-și găsească propria voce. Pentru că asta face diferența pe termen lung.
Dar dacă vorbim despre antreprenoriat?
Dacă e să vorbim despre antreprenoriat, primul lucru pe care l-am spune este simplu: încearcă.
Nu există moment perfect și nici moment în care să simți că „acum știu tot și sunt pregătit”. Asta nu vine înainte, vine pe parcurs. De fapt, aproape toți antreprenorii învață făcând, nu planificând la infinit.
În același timp, e important să știi că nu e doar despre libertate și entuziasm. E și despre nesiguranță, decizii grele și perioade în care trebuie să mergi mai departe fără să ai toate răspunsurile.
Și mai e ceva: la început, un antreprenor nu e doar antreprenor. E și un pic de contabil, și un pic de HR, și un pic de IT. Și, uneori, da – dă și cu mopul. Faci ce e nevoie, nu ce scrie în fișa postului. Ai nevoie de curaj, clar. Dar și de o doză sănătoasă de inconștiență – genul acela care te face să faci primul pas chiar și atunci când nu ai toate garanțiile.
Și, poate cel mai important, să înțelegi că antreprenoriatul nu e pentru toată lumea (nici nouă nu ne e clar cât am înțeles și cât mai avem de învățat) – dar nu ai cum să afli dacă nu încerci.
Simona, dacă ar fi să o descrii pe Ilinca dincolo de rolul profesional, omul pe care îl vezi în fiecare zi, care sunt acele lucruri pe care poate nu le vede oricine din exterior, dar care pentru tine sunt esențiale?
Ilinca e genul de om care nu face zgomot, dar ține totul în picioare. Calmă, atentă, foarte echilibrată. Pare rezervată, distantă la început, dar e omul pe care te bazezi fără să verifici de două ori. Și pentru mine asta spune tot.
Ilinca, dacă te uiți la Simona, nu ca partener de business, ci ca om cu care ai construit în timp, ce anume ți se pare că o definește cel mai bine, dincolo de CV și experiență?
Simona e energie, fără pauză. Ea este „bateria”, care atunci când părem sfârșite, ea mai are o rezervă din care ne oferă și nouă. Generează idei, împinge lucrurile înainte și nu se oprește ușor. Chiar și când pare complicat, ea găsește o variantă. Într-un cuvânt pentru ea nu există „nu se poate/e prea complicat” și exact de acest tip de „argint viu” aveam nevoie lângă mine.
Tocuri sau flat shoes? – Flat
Desert favorit: Găluște cu prune
Cel mai frumos loc în care ați călătorit: Italia, oriunde în Italia
Cel mai bun sfat profesional: „Fii onestă, chiar și atunci când nu e confortabil”
Note to self: „Nu lua personal nimic din ce se întâmplă în business”
–
Redactor:
