Irina Vasilovici ne dezvăluie secretele menținerii sănătății și frumuseții

„Nu kilogramele afișate pe cântar ne definesc. Este important să ne iubim corpul așa cum este, dar să ne respectăm, în același timp!”

Aud frecvent replica potrivit căreia femeile slabe, care nu sunt predispuse să ia kilograme în plus, nu trebuie să meargă la sală, pentru că nu este necesar. Nu mi se pare nimic mai greșit, deoarece consider că, pe lângă scăderea controlată în greutate, mișcarea are multiple beneficii, într-o lume în care una dintre cauzele principalelor afecțiuni este reprezentată de stres, într-o lume în care statul la birou, mai mult de 8 ore pe zi, devine sport național, iar sedentarismul ne provoacă dureri și oboseală continuă, chiar de la vârste fragede.

Tot timpul am admirat oamenii care își aleg meserii, ce implică multă mișcare. Mă gândesc că noi, cursanții, abia reușim să mergem de două-trei ori pe săptamână la sală, iar instructorii reușesc să ne capteze constant cu energia și optimismul lor. Mă refer la instructorii de fitness și aerobic, adevărați dascăli, care încearcă zilnic, la modul didactic, să ne convingă să nu ne abatem din drumul nostru spre idealul la care tindem. Se formează continuu, se perfecționează pentru a veni cu vibe nou, de fiecare dată, cu elemente și coregrafii fresh, însoțite de zâmbetul mereu contagios, dirijând întregul proces al învățării, al recâștigării încrederii și a stimei de sine, fără de care succesul în viața profesională și personală ar fi nul.

1

Așa este Irina Vasilovici, o femeie de o frumusețe răpitoare, nu doar în exterior, ci și în interior, care a ales să-și construiască o carieră în Cluj-Napoca, departe de orașul natal, Rădăuți. Unul dintre lucrurile pe care le apreciez cel mai mult la Irina este faptul că a rămas fidelă locului unde a început să se formeze și care i-a devenit o a doua familie. În urmă cu 6 ani mi-a insuflat dragostea pentru Batuka și Hip-Hop Street Dance, adevărate surse de energie, care pot doborî oboseala, în orice moment al zilei, iar acum continuă să ofere cursanților săi toată susținerea, în țelul lor de a deveni mai buni și de a-și menține sănătatea.

În interviul acordat, Irina, aerobics instructor Gimmy Gym, ne va vorbi despre sănătate, frumusețe și principalele beneficii ale sportului, atât de vitale pentru echilibrul nostru, în prezentul acesta, pentru care perfecțiunea este înțeleasă total eronat.

Antrenând corpul, antrenăm mintea! Care consideri că sunt beneficiile reale ale sportului, în menținerea sănătății și frumuseții, atât pe plan fizic, dar mai ales mental?

Când vorbim despre sport, ne vine în minte orice formă de mişcare, care ne creează o stare de bine, atât pe plan fizic, cât şi mental. Majoritatea persoanelor care încep practicarea unui sport, iar aici mă refer la mersul sală, o fac pentru scăderea în greutate, ţinând cont de faptul că populația României tinde spre obezitate, într-un ritm accelerat.

Înainte de toate, este important să ştim că sportul are rolul de a îmbunătăţi starea de spirit, prin stimularea producţiei de serotonină şi dopamină, două substanţe chimice secretate de creier, care se află în stransă legatură cu starea de bine. Sportul, atât de necesar în viaţa noastră, are numeroase beneficii. Ne ajută să ne adaptăm la stres mai uşor şi să ne odihnim noaptea mult mai bine. Totodată, vom dobandi mai multă încredere în propria persoană şi în forţele proprii. Sportul ne ajută să ne construim  un sistem imunitar puternic, care va putea lupta împotriva  virusurilor.

În momentul în care vom începe să facem sport, vom observa că nu vom mai simţi nevoia să mâncăm nesănătos. Sportul provoacă dependenţă, dar este, până la urmă, cel mai sănătos „viciu” şi este, aşa cum îmi place mie să îi spun, o adevărată terapie pentru corp, minte şi suflet.

3                     

Care este cursul tău preferat, în care consideri că te regăsești și de unde primești cel mai energic feedback?

Mă pui în dificultate aici. Toate disciplinele pe care le predau îmi plac, deşi nu sunt multe. Dacă trebuie să fac o alegere, voi spune că ora de Step Dance e una din preferatele mele, pentru că este o provocare de fiecare dată, atât pentru mine, cât şi pentru clienţii mei. Nu te poţi plictisi niciodată la o astfel de oră, mintea este mereu antrenată, pentru că solicităm, pe lângă muşchii pe care îi punem în mişcare, şi memoria motorie. Dansăm, râdem, învăţăm paşi noi şi, la final, avem satisfacţia unui adevărat show de dans, care mă face mereu să fiu mândră de oamenii mei.

Iubesc şi clasele mele de Tae bo, Functional Training, Tabata Training, căci sunt adevărate explozii de energie. 

Care este sursa ta de inspirație în realizarea coregrafiilor și de unde izvorăște energia și zâmbetul cu care oferi fiecărui curs buna dispoziție continuă, atât de necesară după o zi de muncă la birou?

Încep prin a răspunde la această întrebare cu faptul că iubesc să fiu înconjurată de oameni care mă inspiră, care mă emoţionează şi mă ajută să evoluez. Pentru mine, viaţa este un proces continuu de învăţare. Ca în orice altă meserie, este important să evoluezi şi să progresezi, dacă vrei să duci cariera la un nivel înalt. În fiecare an particip la diferite cursuri, workshop-uri, dau examene şi ies mereu din zona de confort.

2

Iubesc ceea ce fac şi asta mă face să mă trezesc în fiecare zi cu zâmbetul pe buze. Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să pot transmite în continuare oamenilor aceeaşi pasiune pentru miscare şi un stil de viaţă sănătos.

Ce sfaturi ai oferi femeilor care își doresc să aibă un regim de viață sănătos?

Propun tuturor femeilor următorul „exerciţiu”: în fiecare dimineaţă să mergem în faţa oglinzii şi să repetăm de câteva ori: Sunt frumoasă! Să încercăm să facem exerciţiul aceasta cu zâmbetul pe buze și cu o fermă convingere, pentru că DA, suntem frumoase! Nu kilogramele afișate pe cântar ne definesc sau imperfecțiunile tenului și nici faptul că într-o zi nu ne stă bine părul. Este important, în primul rând, să ne iubim corpul așa cum este, dar să ne respectăm în același timp. Dacă imaginea, pe care o vedem în fiecare zi în oglindă, nu ne mulțumește, atunci ar fi bine să aducem câteva schimbări în stilul de viață adoptat.

Este important să încercăm să menținem un echilibru și să avem grijă de sănătatea noastră, având o alimentație sănătoasă și făcând sport. Să nu uităm să ne bucurăm de viață, să dăm mai mult decât primim, să râdem, să iubim și să facem fiecare clipă să conteze. 

Dacă ai putea să te caracterizezi în trei cuvinte, care ar fi acelea?

Mă caracterizez prin SIMPLITATE, PERSEVERENȚĂ și AMBIȚIE.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: Luciana Vulea, Bálint Linda-1st Fitness Convention Cluj, arhivă personală Irina Vasilovici