Lana Dumitru este artist și designer de modă, un nume cunoscut pentru creațiile sale care îmbină tradiția cu modernitatea într-o manieră nonconformistă. După cum chiar ea ne spune, Lana simte că a transformat „uncool-ul național în ceva cool internațional”. Este primul designer român care a colaborat oficial cu Puma și Swarovski și de-a lungul carierei creațiile sale au apărut în reviste precum Vogue, New York Times sau La Repubblica, a fost desemnată „cel mai bun tânăr designer român” de către Forbes și inclusă în Top Forbes 30 under 30 entrepreneurs.
Lana ne-a vorbit despre călătoria ei în lumea modei, de la prima întâlnire și cum a ajuns unde este astăzi, despre unele dintre cele mai cunoscute creații ale sale – jacheta Puma și rochia din cristale Swarovski purtată de Bjork și parcursul din spatele creării acestora, despre succesul dobândit, brandul al cărei co-fondatoare este și industria de fashion. În acest an, Lana este expozant în cadrul RDW Exhibition, parte din Romanian Design Week. Mai multe despre festival și prezența Lanei, în acest interviu.
Lana, cum a arătat primul moment în care ai luat contact cu zona de fashion? Când ai știut că vrei să faci din această pasiune o carieră?
În anii de grădiniță a fost prima dată când am fost în contact cu lumea modei, am fost „model” în prezentarea de modă a mamei mele. M-au fascinat oamenii prezenți, creațiile, locația, catwalk-ul. Nu am avut niciodată un scop să fac din această pasiune o carieră, mai degrabă pasiunea s-a hotărât să facă o carieră din mine.
Ce spune portofoliul tău despre tine ca designer de modă și artist? Cum crezi că te-ar defini cineva care nu te cunoaște, doar privindu-ți creațiile?
Cred că sunt cunoscută pentru faptul că am transformat „uncool-ul” național în ceva „cool” internațional, pentru rochia care a îmbrăcat-o pe Bjork și pentru ironia care stă la baza creațiilor mele, cu ajutorul căreia reușesc să nici nu mă iau prea în serios.
Creațiile tale au în centru elemente de tradiție, deși sunt elemente ale viitorului. Cum reușești să realizezi această antiteză? Ce simți sau ai simțit de-a lungul timpului când tradițiile românești au ajuns în marile orașe de modă sau în publicații de renume?
Elementul de tradiție stă la baza multor creații ale mele, într-adevăr. Dintotdeauna m-am identificat cu zestrea pe care am primit-o de la părinți și bunici, zestre imaterială, și anume faptul că m-au învățat despre tradiții. Am dorit să las, la rândul meu, generațiilor viitoare, o parte din ce am învățat despre trecut și cu care încă rezonez, dar m-am gândit cum să o fac astfel încât să fie relevantă pentru contextul actual, contemporan.
Am îmbrățișat noutatea, tehnologia, inovația în design, încercând să reinventez elemente tradiționale pentru o lume modernă, de la o rochie inspirată din covorul bunicii cu care poți face un catwalk pe Marte, la a fi primul designer român care își pune motivele pe o jachetă clasică Puma sau care folosește imprimanta 3D pe textile pentru prima oară în lume, ca să creeze niște ii cu motive în relief.
Ești primul designer român care a colaborat în mod oficial cu Puma și Swarovski. Cum ai simțit aceste colaborări? Cum a fost să lucrezi cu branduri la nivel internațional și cum s-a dezvoltat cariera ta de la acele momente? Le simți ca puncte de referință?
Momentul în care am colaborat cu Puma în 2013 (în mai sus menționata jachetă Lana pentru Puma t7 Etno Shake) a fost un punct de referință nu doar pentru mine, personal, ci și pentru o întreagă generație de designeri. Cu toată modestia pot spune că întreaga noastră comunitate de design a devenit mai sigură pe „sine” în explorarea și folosirea motivelor tradiționale românești, care până atunci erau uitate sau neprețuite. Acel moment a fost totodată și o acceptare la nivel național a muncii mele, care până atunci a fost privită cu scepticism, dar când un brand ca Puma a promovat covorul bunicii, acesta a devenit automat acceptat și la noi.
Cu mulți ani mai târziu, în 2017 am fost invitată de către Swarovski să facem o colaborare internațională și cu respectiva ocazie am și fondat studio-ul de creație și design „Foræva Studio”, împreună cu arhitectul Vlad Tenu. Amândoi trăiam la Londra pe atunci și ne-am unit forțele pentru această inițiativă. Punctul de plecare în inspirația mea a fost tot covorul bunicii și de această dată, ca un fir roșu creativ.
Bineînțeles că să colaborezi cu branduri atât de mari și la nivel internațional este o provocare, de la numărul de oameni cu care trebuie să aprob creația, detaliile, lansările, materialele etc. – la acoperirea de presă pe care ți-o oferă și la impactul pe care îl poți avea, apoi, la nivel global ca și creator.
Dar dacă vorbim la nivel personal, ce impact au avut acestea asupra ta? Au venit cu o oarecare presiune? Care au fost așteptările versus rezultatul final?
Personal, este întotdeauna o plăcere să fiu invitată să lucrez la proiecte mari, chiar și dacă acestea pot veni cu extra presiuni sau dificultăți. Pentru proiectul cu Swarovski, am lucrat 2 ani și jumătate de la schiță până la aprobare, implementare, construcție și lansare. Bineînțeles că s-a dovedit adevărată zicală „1% inspirație, 99% transpirație” și îmi amintesc și acum că am petrecut și sărbătorile și noaptea de Anul Nou, împreună cu Vlad și echipa, lucrând la rochia cu cristale. Când am văzut rochia îmbrăcată de Bjork în concert, câțiva ani mai târziu, am simțit că nu regret că uneori mi-am pus „viața personală” în aceeași cușcă cu viața profesională și nici una, nici alta nu mai aveau cum să scape până nu terminam proiectul.
S-a scris mult despre celebra rochie creată de tine și de Vlad pentru Bjork. Povestește-ne despre procesul și toată munca din spate, ceea ce nu se vede. Cum a fost să creați o piesă din 25.000 de cristale Swarovski?
Cum spuneam, au fost ani întregi de muncă în spatele acestei singure rochii cu 25.000 de cristale Swarovski. A început ca un vis imposibil, în care ne-am imaginat cum ar fi să ne uităm la un covor tradițional românesc, ca la un design făcut din mulți pixeli, o imagine simplificată nu pentru trecut, ci pentru viitor. Am luat acea imagine și am transformat fiecare „pixel” în câte un cristal Swarovski, am făcut practic un covor tridimensional, sculptural, purtabil, tapițat, doar din cristale de multe dimensiuni, forme și culori. Rochia a fost realizată, cristal cu cristal, în programe virtuale și digitale mai întâi, iar apoi am trecut la redarea acesteia în realitate. Numai construcția în sine, aplicarea pietrelor, a durat 6 luni și am avut o echipă de 15 oameni.
Cel mai important în acest demers a fost faptul că partenerul meu de proiect, arhitectul Vlad Tenu, a crezut în această idee „imposibilă” din punct de vedere al ingineriei, execuției. Odată ce am avut un om care a crezut în proiect, a fost mai ușor să convingem mulți alții că se poate – și să justificăm de ce avem nevoie de 25.000 de cristale să facem o rochie.
Bineînțeles, momentul în care Bjork a purtat această rochie a fost „aprobarea” că nebunia noastră nu a fost în zadar, iar acum rochia poate fi văzută în celebrul muzeu Swarovski din Wattens, Austria, alături de creații precum ținute originale purtate de Elton John, Lady Gaga și Dita von Teese, rochia Moschino Chandelier a lui Katy Perry pe care a purtat-o la Met Ball 2019, rochiile lui Lady Gaga și Beyoncé alcătuiesc doar câteva dintre articolele notabile expuse.
Brandul tău a devenit el însuși unul internațional. Care ai spune că au fost pașii pe care i-ai urmat? Cum crezi că te menții relevant în industria de fashion la acest nivel?
Dezvoltarea brandului meu a fost extrem de organică, el a devenit internațional în primul rând prin presă. Îmi amintesc că eram încă în facultate și reviste mari de modă îmi cereau interviuri, fiind interesate de imprimeurile mele digitale „quirky” pe care le făceam pe hainele pentru temele de la școală. Colecția mea de licență a fost făcută doar ca să termin examenul, însă fără să îmi propun a devenit un bestseller.
Nici nu știam că am să îmi fac un brand, am aflat odată cu cererile pe Facebook de la oameni necunoscuți – care mă întrebau de unde se pot cumpăra hainele mele. Atunci mi-am dat seama că pasiunea poate fi un business și acesta a fost primul pas. Una dintre rochiile create atunci este în continuare una dintre cele mai vândute creații de ale mele și sunt mândră că am putut face colecții permanente, fără limitări de sezoane sau tendințe. În continuare brandul meu are colecții atemporale și promovează cumpărarea puțină, dar semnificativă.
Relevanța în industria de fashion a brandului meu este legată de inovație, îmbinarea trecutului cu viitorul, tehnologia, noutatea.
Ai fost inclusă în Top Forbes 30 under 30 entrepreneurs. Cum ai defini succesul și cum consideri că l-ai dobândit tu? Ce ai sfătui o tânără care pornește azi pe acest drum?
Succesul meu a venit neplanificat, odată cu faptul că am făcut exact ce îmi place, din pasiune, curiozitate și dorința de a oglindi contextul meu socio-cultural și al generației mele, prin haine.
Cel mai bun sfat pe care aș îndrăzni să îl dau, pentru că la mine s-a dovedit adevărat și mi-a schimbat cu totul perspectiva, este că nu ai nevoie de mult ca să începi un business sau ca să ai succes, ai nevoie doar să ai o idee nevăzută, o idee deja văzută, dar nepusă în contextul potrivit sau să găsești un mic „gap in the market”. Am întâlnit mulți tineri care își spun „nu am bani să încep un business”, „nu cunosc lumea potrivită”, „nu am resurse” etc. Cea mai bună resursă ești chiar tu și cred că aceste limitări nu sunt universal valabile, atât timp cât știi că, din pasiune și cele mai bune intenții poate ieși ceva magic, dacă te dedici, ești coerent, serios și focusat.
Foræva Studio, brandul co-fondat de tine și Vlad, este prezent în capitale ale modei precum New York sau Milano. Cum realizați piesele și cum reușiți să realizați mixul perfect între modă, artă, știință, tehnologie și arhitectură?
Într-adevăr, brandul pe care l-am fondat cu Vlad a avut un succes predominant internațional, prima noastră lansare fiind în Shanghai, apoi Hong Kong, Londra, New York și Europa.
Studioul nostru de design este multi-disciplinar și se bazează pe ideea de super-putere atunci când colaborezi. Vlad este arhitect cu foarte mulți ani de experiență și totodată artist și inovator, extrem de talentat, dar și muncitor (din nou, parte din cheia succesului nostru). Eu îl completez cu partea de fashion și artă – și amândoi ne întâlnim în fascinația pentru știința și tehnologia pe care o explorăm în toate proiectele noastre. Prima noastră piesă, rochia Swarovski, a fost creată exact de la ideea că Vlad face sculpturi arhitecturale superbe, care pot fi transformate în sculpturi purtabile, couture.
Ultima noastră colecție este imprimată 3D și este o inovație la nivel global, în primul rând pentru că acum ne permite tehnologia și, în al doilea rând, pentru că este inspirată din cămășile bărbătești românești și iile tradiționale, dar reinterpretate pentru secolul viitor.
În acest an ești parte din RDW Exhibition. Cum ai primit propunerea și ce pregătești pentru expoziție? Cum vezi tu astfel de inițiative, care promovează profesioniștii industriilor creative locale și care aduc în fața publicului cele mai bune proiecte din domeniu?
Sunt foarte încântată să fac parte din comunitatea RDW încă de la începuturi și să am șansa să expun constant creațiile mele. Admir foarte tare inițiativa și o susțin, iar anul acesta sunt prezentă cu un outfit din colecția mai sus menționată, imprimată 3D și realizată de către Vlad și cu mine. Heritage Re:coded este tema colecției și a fost lansată pentru prima oară la Milano Design Week.
Cum vezi viitorul industriei de fashion? Dar dacă ne referim la tine și brandul tău, care sunt planurile pe termen mediu și lung?
Îmi place mișcarea actuală a lumii modei în care se promovează cât mai puțin waste, se reciclează, se re-contextualizează, se cumpără cumpătat și cugetat și se face „rai din ce ai”. Brandul meu va continua să aibă colecții permanente, așa cum a făcut din ziua zero, și să inoveze.
Ce altceva ne poți împărtăși despre tine? Ce faci atunci când ai timp liber? Cum arată pentru tine o vacanță și cum te reîncarci?
Când am timp, stau cu cei doi copii ai mei (și când nu am timp, stau, haha), mă plimb mult, explorez, fac baie în ocean și am grijă ca fiecare zi din viață să fie și zi de vacanță.
3 cuvinte care te caracterizează: ironie, blond, jucăuș
Piesa preferată din colecțiile Foræva Studio: Rochia Swarovski
De unde te inspiri? – Din natură, tradiție, cărți și de la oamenii de pe stradă
Designerul favorit de fashion: Alexander McQueen
Note to self: Don’t take yourself so seriously
–
Despre Romanian Design Week 2024
Romanian Design Week este festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute, prezentat de UniCredit Bank și finanțat de Ministerul Culturii. Anul acesta va avea loc între 24 mai și 2 iunie la București, în clădirea fostului restaurant CINA, lângă Ateneul Român.
Ediția din acest an invită publicul să exploreze orașul și să descopere potențialul acestuia, investigând în același timp metodele prin care creativitatea și inovația pot modela spațiile urbane ale viitorului, sub tema „Unlock the city”.
RDW Exhibition, unul dintre formatele festivalului, propune peste 200 de proiecte din 6 categorii diferite: arhitectură, design interior, design vestimentar, design grafic, design de produs și ilustrație. Acestea au fost alese de un board format din șase echipe de curatori locali și internaționali.
Biletele pot fi achiziționate de aici. Elevii, studenții și pensionarii au acces gratuit, iar deținătorii de card UniCredit de la Mastercard beneficiază de un discount de 50% la achiziția biletelor.
Mai multe detalii pe website, Facebook și Instagram.
–
Editor: