Laura Lupșe, owner Florăria Laura: „Am trecut peste fiecare obstacol datorită propriei dorințe de a ajunge acolo unde mi-am propus de la bun început”

Laura Lupșe a găsit modul perfect de a-și exprima creativitatea – prin a pune bazele unei florării. Cu o experiență de peste 25 de ani în industrie, este recunoscătoare pentru provocările întâmpinate de-a lungul anilor, spunându-ne că fără acestea, nu ar fi ajuns în punctul în care este astăzi.

Business-ul ei este alături de mii de clienți în fiecare an, dar entuziasmul vine cu fiecare comandă, fiind încă o șansă de a demonstra implicarea ei și a echipei sale. Recunoscătoare pentru oamenii care îi sunt alături, Laura își dorește să ofere inspirație și se bazează pe empatie, ca lider al echipei sale. 

 

Povestește-ne despre tine. Ce studii ai terminat și cum a decurs călătoria ta profesională până în acest punct?

 

Am studiat marketing timp de 3 ani și asta m-a ajutat destul de mult în a-mi dezvolta afacerea într-un mod cât mai creativ și avantajos. Orice călătorie este una complexă care te învață extraordinar de multe lecții și, de asemenea, te ajută să te descoperi, iar cu siguranță această călătorie a fost una benefică, atât pentru mine ca individ, cât și pentru afacerea mea. Am trecut peste fiecare obstacol, fie el mic sau mare, dar totul datorită propriei dorințe de a ajunge acolo unde mi-am propus de la bun început. 

 

Cum a venit ideea unei florării?

 

Mă consider o persoană creativă, iar florile, compozițiile florale și așa mai departe mi-au oferit această oportunitate de a-mi exterioriza creativitatea, desigur după cerințele clienților. Consider că o florărie nu are cum să dea greș, florile mereu au avut o simbolistică în viețile oamenilor și cu toții știm câte sentimente pozitive pot aduce niște flori.

 

Care sunt serviciile voastre complete și cum vă diferențiați voi de alți profesioniști din industrie?

 

Cu o experienţă de 26 de ani, Florăria Laura ajută mii de clienţi anual. Realizăm din flori naturale, mereu proaspete, compoziții florale, buchete, decoruri şi cadouri personalizate pentru orice fel de eveniment. Comenzile se pot face şi online şi suntem cunoscuți și pentru livrarea la domiciliu.

 

Cu ce activități îți începi diminețile? Cum arată o zi pentru tine? 

 

Diminețile mele sunt haotice, având multe de făcut într-o zi care nu-mi oferă atât timp cât aș avea nevoie. Aproape fiecare zi din viața mea este despre comenzi, realizarea acestora și comunicarea cu clienții, să mă asigur că livrările la domiciliu au ajuns bine și așa cum și-au dorit să arate sau că clienții care au apelat la noi pentru evenimente au fost mulțumiți de lucrările noastre.

 

Ai avut provocări de-a lungul timpului? Cum le-ai depășit? Cine sunt cei care îți sunt alături?

 

Fără provocări nu aș fi fost la fel de determinată să ajung aici. Mereu am acceptat fiecare provocare pentru că acestea mă ambiționau. Familia și echipa mea mi-au fost alături de la început și mereu m-au încurajat și m-au ajutat în momentele care mă simțeam copleșită sau pierdută.

 

Cum ți-ai descrie tipul de leadership? Cum relaționezi cu colegii tăi și care consideri că sunt aspectele care fac din tine un lider apreciat?

 

Tipul de leadership pe care îl abordez este cu siguranță unul transformațional prin care încerc să conturez o viziune atractivă care să inspire echipa și să ne motivăm unii pe alții să facem din această afacere una din ce în ce mai de succes și apreciată de clienți, dar eu ca lider urmăresc să aduc un anumit confort și echipei mele cu care relaționez foarte bine și datorită căreia mereu iese totul așa cum trebuie și organizăm totul perfect. Ceea ce mă ajută să fiu un lider bun și care se înțelege cu colegii săi, este empatia.

 

Ce crezi că te motivează în ceea ce faci? Care sunt motivele pentru care faci cu entuziasm ceea ce faci?

 

Mă motivează foarte mult satisfacția clienților, dar și mediul în care se desfășoară tot acest proces, deja simțindu-ne ca o familie. Entuziasmul vine odată cu fiecare comandă, fiecare client nou căruia îi putem demonstra implicarea noastră, dar și talentul nostru în a realiza comenzile florale.

 

De unde îți vine inspirația pentru aranjamentele florale?

 

Inspirația poate să vină din multe părți, mai ales în această perioadă în care trăim este foarte ușor să ne găsim inspirația când simțim că rămânem în pană de idei, ceea ce se întâmplă inevitabil, dar sunt situații în care clienții ne arată exact ceea ce vor, iar treaba noastră devine mai ușoară.

 

Care a fost cel mai memorabil eveniment în care te-ai implicat cu aranjamente florale?

 

Mi-ar fi foarte greu să mă gândesc concret la un eveniment, dar cu siguranță au fost multe care au avut un anumit impact asupra noastră, a echipei. Din moment ce ai un asemenea job care implică interacțiunea infinită cu oamenii, îți asumi multe evenimente extraordinar de plăcute sau mai puțin plăcute.

 

Se spune că cei mai fericiți oameni lucrează între flori. Crezi că este adevărată această afirmație?

 

Cu siguranță un asemenea job te poate face mai fericit, deoarece ești înconjurat de niște frumuseți colorate, care miros bine, nu este ceva foarte greu de făcut, dar solicitant este. Colegii mei îmi spun că în jurul florilor se simt mult mai pacifiști, deci da, un asemenea job face oamenii mai liniștiți și fericiți.

 

Ce înseamnă pentru tine timp liber? Cum îl petreci?

 

Timpul liber îl asociez automat cu familia. Asta îmi aduce liniște și plăcere. Aș menționa și deconectarea pe care mi-o oferă plimbarea prin natură, după foarte multe zile de muncă care m-au încărcat. 

 

Ce mașină conduci?

 

Conduc de mai mulți ani un Mercedes-Benz.

 

De ce Mercedes-Benz și nu o altă marcă?

 

Mașinile de la Mercedes-Benz mereu mi s-au părut foarte feminine și elegante, mereu mi-am dorit una.

 

Dacă mașina ta ar avea un nume, care ar fi și de ce l-ai alege?

 

Numele mașinii mele ar fi ”Rose” pentru că trandafirul e floarea mea preferată și care mă reprezintă perfect din punctul meu de vedere.

 

Dacă ai putea alege o persoană celebră să fie co-pilotul tău într-o călătorie lungă, cine ar fi și de ce?

 

Mi-ar plăcea mult să petrec timp cu Beyonce. Mereu mi-a transmis ceva aparte, se simte puterea pe care o are și siguranța pe propria persoană. Cred că m-ar învăța multe această femeie puternică.

 

Dacă mașina ta ar putea vorbi, care crezi că ar fi primul lucru pe care l-ar spune despre stilul tău de conducere?

 

Mașina mea probabil mi-ar spune să conduc mai repede că sunt mult prea precaută.

 

Care este cea mai interesantă destinație la care ai ajuns, datorită unei plimbări spontane cu mașina?

 

Odată aveam nevoie de puțin timp pentru mine și am decis să mă plimb într-o zonă mai pustie și am ajuns să dau de cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată, unde m-am simțit ca acasă, atunci am realizat cât de bine prinde o plimbare prin natură când simți că nu mai poți.

 

Dacă mașina ta ar avea superputeri, care ar fi acelea și cum le-ai folosi în trafic?

 

Să am o maşină indestructibilă ca să ajung prima la comenzile cu flori.

 

Ce obiect sau lucru inedit ai întotdeauna în mașină pentru a face călătoriile mai distractive sau mai plăcute?

 

Nu este un obiect, dar muzica se aude în mașina mea.

 

Dacă mașina ta ar putea adăuga un mesaj personalizat pe claxon, care ar fi acel mesaj?

 

„La vie est ROSE!”.

 

Interviul a fost publicat în Suplimentul Revistei Print The Woman 2023 – „Femei puternice la Volan”, un proiect The Woman x ATP Motors.

 

Editori: Crina Ciocian și Mara Rusu

Credit foto: Andreea Emanuela

Make-up: Tina Rus