Pentru că sunt atâția cei care m-au întrebat cum este să fii independent și să îți asculți instinctul desprinzându-te de zona ta de confort și aruncându-te în ‘golul’ creativ fără plasa de susținere, am decis să las scrise rândurile de mai jos. Pentru ajutor, pentru inspirație, pentru că se poate, pentru că toți avem resurse și e păcat să nu le întrebuințăm în sensul cel mai personal al nostru cu putință.
După cum știți, sunt artist vizual: pictoriță și designer de obiect.
Sunt una dintre aceia care au ales să-și schimbe meseria ‘serioasă’ cu una nu mai puțin serioasă dar văzută ca un hobby. Un downshift necesar care m-a așezat în poziția începătorului, a novicelui care descoperă că trebuie să reînvețe de la zero o altă meserie. Autodidact în formă pură.
Acum 10 ani, la 27 de ani, mi-am propus să fac din pictura nu un hobby ci un jobby, renunțând la cariera de avocat, după doi ani de stagiatură. În pauza de maternitate am început să-mi pun întrebări legate de sens, de contribuție, întrebări pe care de altfel ni le punem cu toții din când în când. Răspunsul legat de identitatea mea a venit surprinzator, într-o dimineață: ‘Maria trebuie să picteze’.
Am cumpărat culori și pensule și am îndrăznit să-mi încerc mâna. Am fost admisă la Universitatea de Arte din Londra, dar destinul a făcut ca eu să rămân în țară și să încerc pe cont propriu să îmi realizez menirea.
Să învăț să pictez, să învăț să comunic, să mă exprim – și ceea ce exprim să aibă constanță și consecvență – și nu în ultimul rând să mă expun. Asta a fost cel mai dificil pentru mine, căci fără omul și emoțiile lumii sale, nici o pictură nu ar mai avea încărcatura de valoare intrinsecă atribuită desenului său.
Cred că este nevoie de curaj pentru a te asculta pe tine, pentru a-ți urma intuiția, deși nimic din lumea exterioară nu îți susține cauza – nu diplome, nu evaluări, masterate sau concursuri.
“Curajul nu înseamnă până la urmă absența temerilor ci puterea de a nu te lăsa paralizat de ele.” Provin dintr-o familie foarte conservatoare, cu meserii pragmatice, bine ancorate în realitate. Timp de un an de zile mi s-a pus întrebarea ‘Cine te crezi să faci ceea ce faci? Te-a certificat cineva? Noi suntem aici să-ți sădim îndoiala’.
Recunosc, mă culcam cu frică și mă trezeam cu frică, dar imboldul de a descoperi ce se află în spatele pensulelor și a culorilor era mai mare decât orice frică. Sau poate mai concret, curiozitatea să vad dacă eu pot recalibra și reinventa viața mea în jurul artei. Mai mult decat atât, în anul în care m-am apucat de pictură, am divorțat și mi-am luat cei doi copii în creștere, aruncându-mă fără plasă în ceea ce avea să devină pasiunea vieții mele. Bineînțeles, am terminat Școala de Arte aici, pe lângă Facultatea de Drept și post universitară de Studii Europene, ca să nu aibă nimeni nimic de comentat sau adăugat referitor la capacitățile mele intelectualo – creative.
Înclinația pentru forme și design am avut-o din fragedă copilarie deoarece am calătorit mult și am avut ocazia să văd o mulțime de locuri încărcate de cultură și istorie. Am făcut cunoștință cu marile muzee și galerii, atunci când simțul pentru estetic și frumos se conturează în conștiința copilului ce devine adolescent.
Pasiunea pentru Artă s-a născut firesc din nevoia ca lumea din jurul meu să aibă sens, să fie armonioasă și să exprime ceea ce eu simt adesea în forul meu interior.
Prin această redefinire cu lumea înconjurătoare am învățat un aspect foarte important – să nu mă judec. Să nu mă ierarhizez în raport cu marii pictori, oameni de succes din domeniul meu – pentru că m-ar fi paralizat în evoluție – ci să privesc teritorial. Să pun întrebări și pe măsură ce le răspund, să îmi continui drumul.
Toată această schimbare de paradigmă, necesitatea ca eu să am un Sens și nu neapărat o meserie, mi-a revelat un alt aspect important al nostru: autoactualizarea. Autoactualizarea devine o necesitate elementară. ‘Deoarece, dacă nu ne împlinim, dacă nu devenim conștienți de ceea ce putem fi, dacă nu ne realizăm, dacă sămânța care suntem nu devine copac, vom simți în permanență că ne lipsește ceva. De fapt, fiecare om simte la un moment dat că îi lipsește ceva, iar sentimentul acesta se datorează faptului că nu s-a actualizat, că nu s-a concretizat.’
Eu am continuat pe drumul reinvetării, al autodepășirii, prin dezvoltarea unui business de artă la scurt timp după ce am descoperit pictura. Un alt drum necunoscut pentru mine.
Din dorința de a aduce iubitorii de artă, de frumos inapoi la ea, la esență, am creat Marie Nouvelle acum șase ani. Practic, am transpus în print aproape tot ceea ce eu am creat pe pânză. Fiecare produs poartă cu sine o stare. Captează momentul din tablou. Arta, în toate formele ei, te scoate din cotidian și te redă vieții, emoțiilor. Te strânge la pieptul ei și îți șoptește să nu-ți pierzi sufletul naiv.
Despre Marie Nouvelle vă voi povesti pe larg altă dată.
Ceea vreau să spun este că am învățat că dacă pornești pe drumul tău, prima regulă este să nu te gândești la profit. Pentru că atunci toate deciziile tale vor trece prin mental, prin filtrul a ceea ce le-ar placea altora și a ceea ce ‘se cere’ și nu a ceea ce ai Tu de oferit.
Nu toți vedem luminița de la capătul tunelului, întregul plan în ansamblul său, de unde plecăm și mai ales unde ar trebui să ajungem. Însă dacă perseverăm, dacă avem disciplina muncii și compasul interior cu noi, nu ne vom rătăci și nu vom devia mult de la cărarea noastră. Ceea ce stiu este că, de multe ori, atunci când nu cunoști regulile și nu preiei viziunea generală de ansamblu a masei critice din domeniul în care activezi, poți cu adevărat inova, redefini ceva prin filtrul tău.
Nu uita, ‘the man of the future is the one who learns, unlearns and relearns everything’.